De cine ti-e tie dor?!

Pana ieri nu m-am gandit ca se practica si agatatul la bancomat. De practicat se practica, dar cel putin la mine, deocamdata nu functioneaza.

Zilele trecute ma apucase dorul. Nu Dorul, vreun vecin sau vreo cunostinta, ci Dorul acela de oameni si lucruri, de sentimente si senzatii. Dar mai ales de oameni. Cine spune ca „ochii care nu se vad, se uita” se insala. Cel putin in anumite privinte. Intotdeauna vom fi formati de persoanele care trec sau care raman in viata noastra. Vor exista, daca nu au existat pana acum, cu siguranta, oameni si momente legate de acesti oameni pe care pur si simplu ti le amintesti. Nu le retraiesti neaparat, ca-i mai complicat, dar le rememorezi. De cele mai multe ori, mintea are o capacitate uluitoare de a rememora lucrurile frumoase. Nu ca-i grozav sa fii om?

Mie mi-e dor de Mel, acest frate al meu, si singurul ( deocamdata 😛 ) care m-a invatat ce-i ambitia si optimismul. Mi-e dor de bunica aceea care ma face sa-mi dau seama ca orice problema poate fi rezolvata, mi-e dor de acele femei care mi-au spus ca ma admira pentru curaj, mi-e dor de acea persoana care m-a invatat ce-i iubirea adolescentina, mi-e dor de acea persoana care ma recunoaste dupa picioare, mi-e dor de cei care mi-au spus ca atunci cand rad parca rasare un curcubeu, mi-e dor de profa’ de mate care ma critica doar pentru ca ma iubea aproape la fel de mult ca pe propria-i fiica, mi-e dor de momentele de dinaintea nuntii mamei mele, mi-e dor…

Mi-e dor de prieteniile din copilarie, mi-e dor de prieteniile de acum, ca n-am cum sa ma impart intre toate, mi-e dor de nesiguranta si adrenalina din avion, mi-e dor de drumetiile din liceu, cu trenul, la Bucuresti, mi-e dor de dirigu’, profu’ meu preferat de romana, care ma dadea afara de la ora pentru ca nu ma puteam abtine sa nu rad, mi-e dor de colegele mele din liceu, cu care povesteam atatea si nimic, mi-e dor de teza de la info si de meciurile de volei si baschet din liceu, mi-e dor de stagiile de la karate si de competitiile in care ne luptam atat de mult pentru medalii…. mi-e dor si nu doare, culmea, tocmai pentru ca sunt momente apuse, sunt amintirile frumoase legate de un trecut apropiat, sunt memorii reintoarse uneori, care ma nostalgizeaza si ma bine-dispun. Si sa stii tu de la mine ca astea nu le poate cumpara nimeni.

Tie de cine ti-e dor?