Inspirat de Vogue

Mi-ar placea ca intr-o zi cineva sa apara in viata mea si sa-mi spuna „hei, tu ai fata de revista”…
Suna amuzant, dar deseori am primit propuneri de a poza, si parca niciodata nu le-am luat in serios. Si-ncep sa-mbatranesc. Asta suna si mai amuzant. Dar mi-ar placea ca peste 26 de ani sa le arat copiilor mei ca am fost si mai tanara, si mai plina de viata, si mai buna, si mai nebuna.
Si, cine stie, poate ca nu-i prea tarziu.
N-as renunta niciodata la cariera, asta-i adevarat, n-as renunta la ideea mea de a lucra cu oamenii si de a fi un bun manager intr-o zi. Dar parca as vrea sa incep sa iau astfel de propuneri in serios; propuneri de a arata si alta fata a mea (ei, tot asta, dar cu un alt make-up, pregatit cu atentie, cu o coafura speciala, cu un anume tip de lumina si editare, but you got the point 🙂 ).
Am mai avut candva o idee: ce bine ar fi ca modele sa fie „mai” reale! Parca am inceput sa credem mai mult in asta acum, sa urmarim veridicitatea, intr-o lume legata prea mult de falsitate si imagini ireale. E drept ca oamenii si lumea se schimba. Dar parca, plecand de la gandul ca nu voi fi niciodata supermodel (poate doar daca as slabi vreo 10 kg si as da timpul inapoi cu 10 ani) am ajuns la ideea ca modelele ni le alegem singuri.
La fel e cand vine vorba si de aspiratii si de dorinte.
Eu vreau sa traiesc intr-o lume reala, cu oameni ca mine, care se tem de penibil si de esec, dar care nu se opresc din a incerca; chiar si atunci cand li se pare ca e (prea) tarziu.
Never say never 🙂

Xoxo

PS: asta e primul post scris si publicat de pe smartphone. Totul are un inceput 🙂