The closest thing to crazy

atât…

Întrebare

Ce ai face dacă…?

… mâine m-ai pierde într-un accident de maşină; în noaptea asta ţi-aş spune că te urăsc; într-una din zile voi pleca undeva departe, fără să ai cum să mă găseşti; acum aş uita cine sunt; mai târziu mi-aş pierde memoria şi nu te-aş mai recunoaşte; cândva, voi fi chinuită de persoana care va fi lângă mine; intr-o zi îmi voi vinde sufletul; intr-o noapte îmi voi vinde trupul…

Ai… înceta să mai visezi; uita cine sunt; urî ura din mine; merge mai departe fără niciun regret; muri odată cu mine? ţi-ai vinde sufletul şi corpul pentru a le recupera pe ale mele… ?

Răspuns: ai face exact cum te-am învăţat până acum…

Cum ne-am (pe)trecut Craciunul ?!

Cei mai multi dintre noi au fost in familie… As putea spune acelasi lucru… familia mea e mare, e formata din toate persoanele apropiate sufletului meu, asa ca pot spune ca am facut Craciunul in familie. Mai mult l-am trecut, decat petrecut; in acest an a trecut el pe langa mine. A venit, mi-a adus aminte de povestile din copilarie, de cele din anii trecuti, de poezii, de cantece, de colinde, de Moshul… apoi a fugit repede, cu tot cu spiritul lui. A lasat in urma o fetita de 20 de ani, inlacrimata, care voia sa ma fie si in acest an copilul de anul trecut. Degeaba mi-ai adus cadouri, Moshule, daca tu nu mai esti, daca am fost convinsa ca tu nu existi; degeaba ti-am scris cand nu am adresa la care sa iti trimit scrisoarea, degeaba ma lasa sufletul sa fiu copil, cand mintea nu-mi da voie… Pacat.

Totusi, drumul din ziua de Craciun spre Bucuresti a fost bun… Poveste cu acea doamna si barbatul ei, convingerea ca suntem fete muncitoare si care se vor realiza, colindele de la metrou, locurile sinistre si goale… toate au fost bune. A fost bine pana si faptul ca am lucrat… ce poti sa fii altceva de Craciun decat Craciunitza? 😛 A fost frumoasa si cina din Romana de la McDonalds, a fost bun si vinul, si filmul… A fost frumoasa si a doua zi de Craciun; a fost frumoasa plimbarea pe Magheru, a fost cald si bine la salon, a fost lung drumul pana acasa, a fost prea obositoare seara. Dar am facut ce am vrut! 

All I’ve ever wanted for Christmas was you !

Dorinte pentru un an mai bun? Ar fi, dar cel mai mult imi doresc ca de Craciunul urmator sa fii cu mine, sa ma faci sa cred din nou in Mos Craciun, sa ma faci sa simt iarasi magia bradului si a cadourilor puse sub el…

Poveşti fermecătoare la un ceai bun

Foarte frumoasă seara pe care am petrecut-o cu câteva colege de-ale mele + un coleg la ceainărie. Am fost în salonul indian, unde atmosfera e ca în poveşti, te îndeamnă să spui lucruri nemuritoare, te îndeamnă la poveşti ca-n basme şi te face să te gândeşti la cele mai romantice lucruri… Au şi salon japonez, au şi mansardă, au şi salon jos, mai simplu dar la fel de senzaţional ca la etaj… Dacă intri în baie rişti să nu mai ieşi. Spun asta pentru că am stat pierdută acolo vreo 10 minute, până când mi-am dat seama că s-ar putea să se întrebe colegii ce fac de nu mai ies, iar ideile care-mi treceau prin cap erau cel putin tâmpite. 🙂 Nu poţi să nu iubeşti aranjamentul ,nu poţi să nu adori culorile şi nu poţi să nu te laşi învăluit de mirosuri… Aşa că m-am spălat repede pe mâini şi am purces spre a consuma minunatul ceai Strawberry Pannacotta, ceai de fructe cu aromă de căpşuni şi pannacotta, şi care conţine bucăţele de măr, măceşe, nalbă, căpşuni tăiate şi hibiscus. Ce poţi să vrei mai mult? A fost cea mai  „călduroasă” zi de iarnă pe care am petrecut-o până acum şi dacă nu ar fi început nebunele de fete să vorbească despre spirite, cred că aş fi venit un pic mai liniştită de acolo. Oricum, ideea de bază e că loc mai liniştitor, calm, sălbatic, nebun şi fantezist ca acesta nu mai găsesc repede în tot Bucureştiul şi că abia aştept să merg iarăşi, să mă pierd în lumea lor…

PS: Cine vrea să vină… mă anunţă. 😛

…ca să vă transmit puţin din atmosferă, muzică de genul acesta se ascultă acolo…

Prea multă emotivitate pentru ticăloasa din mine

Abia am aşteptat să scriu postul ăsta, iar acum nu ştiu de ce vreau să o mai fac… Poate pentru că astfel îmi demonstrez că mai există bunătate undeva, pe lumea asta… (oare unde?!)

Anyway, ieri am „oferit” amărâţilor de la metrou şi de pe stradă mai bine de 6-7 lei în total, iar azi nu am depăşit 2-3 lei; în total, aprox. 10 lei (în două zile?!)

Ieri: 1 leu amărâtului orb de vreo 70 de ani care stătea la metrou la Victoriei aseară pe la 22:00, 1 leu femeii de la intrarea în supermarketul de la mine de pe stradă, care stă lângă un Moş Crăciun în mărime naturală, 2 lei unei tanti la intrare în Unirea, 1 leu unei tanti la ieşirea din Unirea, 1 leu regizorului din pasaj de la Universitate, 1 leu unei tanti care stătea cu 6 scări mai jos (şi or mai fi, da’ nu-i mai ştiu…); azi: 1 leu aici, 1 leu dincolo, şi am avut răbdarea necesară să văd ce scrie pe plăcuţa de la gâtul copilului de la Victoriei, cel de care am mai zis odată- e bolnav de scolioză spastică; şi e atât de drăguţ, şi e atât de nevinovat şi mi-e atât de milă de el…. Şi tanti aceea de la „ieşire” din Unirea, mi-a spus, atunci când m-am oprit să cotrobăi prin geantă după portofel, să-i dau acel leu, „Vai, domnişoară, iertaţi-mă, nu am vrut să vă supăr, să vă deranjez!” Cum să spună aşa ceva? Cum să-şi închipuie că dacă vreau să-i dau un ban mă supăr? Cum să mai aibă modestia asta acută, că după ce că stă în frig şi curent o bătrâneţe întreagă să cerşească un colţ de pâne mai poate să-şi ceară scuze că ne deranjează pe noi, trecătorii, când nici măcar nu cere nimic…? Stă doar aşa pierdută, cu privirea aceea senilă şi tristă şi nici măcar nu mai întinde mâna… poate că nici nu mai poate să o ţină întinsă din cauza efectelor bătrâneţii… Nu, eu nu mai pot! Nu mai pot să-i aud, să-i văd, să trec zilnic pe lângă ei şi nu mai pot să-mi adun lacrimile de fiecare dată când fac lucrurile astea…

Nu ştiu ce înseamnă să fii un om cu adevărat bun, dar ştiu cum te simţi când îi ajuţi pe alţii, ştiu cum e când nu ţi totul numai pentru tine şi ştiu cum e să nu te ajute nimeni…. Aşa că ajut, susţin şi apăr tot ceea ce reprezintă valoare, principiu şi umanitate!

Iar ca să fie atinsă până şi ultima coardă sensibilă a ticăloasei din mine, am ascultat azi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste de până acum (foarte simplă, de altfel):

Before we turn out the lights and close our eyes
I’ll tell you a secret I’ve held all my life
Its you that I live for, and for you I die
So I’ll lay here with you ‘til the final goodbye… (Rihanna- Final Goodbye)

Şi acum a început să ningă aşa ca în poveşti în Capitală…

Saying „I love you” has nothing to do with meaning it

asta e pentu tata… ne vom vedea poate mai curand decat credem…

asta e pentru mine…