Sex and the City

I put my new dress on si m-am dus la the movie… 🙂 Mai exact la Sex and the City, cel mai „barfit” film din ultima luna; si cel mai tare din ultimii ani, din cate am vazut eu…

Ei bine, s-ar putea sa fiu subiectiva, prea subiectiva (daca exista grade de comparatie pentru asta, desi nu cred). Sunt o „admiratoare veritabila” a seriei Sex and the City, iar filmul a atins apogeul; maximul, indeplinirea sau cum vreti voi sa-i spuneti acestei realizari. Cred ca pentru orice fata acest film/serie a lasat o marca pe undeva, pe oriunde. Pentru mine a lasat in stil, in caracter, in inima, in suflet, in scris…

Demult am zis ca-l vad, dar nu am avut cand. Azi l-am vazut. Am ras dar mi-au dat si lacrimile in lucrurile in care m-am regasit. Da, cred ca orice fata/femeie se regaseste catusi de putin intr-una dintre personajele reprezentate de Carrie, Samantha, Miranda sau Charlote. Eu? Va las sa ghiciti in care dintre fete ma regasesc cel mai mult, desi am cate putin din fiecare dintre ele.

Mai cred ca in orice girl/woman-writer exista o Carrie Bradshaw, mai cred ca oricine are o poveste gen Carrie-Mr. Big si mai cred ca pantofii Manolo Blahnik sunt every girls dream! Chiar daca Bucurestiul nu prea seamana cu New York-ul fetele tot vin aici cam pentru acelasi lucru pentru care merg americancele acolo- cei doi „L”- LOVE & LABELS; si chiar daca nici rochia de pe mine nu era exact ca si a lui Carrie, tot m-am simtit extraordinar de bine cand am plecat de la film. Am fost atat de visatoare incat am gresit scara si am urcat pana la 8 linistita si mi-am dat seama ca nu era cum trebuie tocmai cand am vrut sa bag cheia in yala… Silly me.

Ah, si pe drum incoace am redevenit „Hey, Pisi!”. Nu are rost sa va povestesc detaliile filmului pentru ca ii stric farmecul; doar atat: am ras si am plans deopotriva.

Anyway, you really have to see this movie… Yeah, you! 😉

Oficial îmi merge bine

Păi da. Unu la mână, una dintre prietenele mele cele mai bune de care mi-e un dor nebun naşte peste o lună. Şi are fetiţă. Şi deja i-a cumpărat o grămadă de haine şi are o burtă cât o şură şi soţul ei e cel mai fericit bărbat din lume. Şi asta mă face să mă gândesc la ziua în care voi fi şi eu mămică… Doamne, ce departe e!

Apoi, îmi voi urma o veche pasiune, imediat după sesiune. „Dance to express, not to impress!” este motoul sălii de dans la care voi merge. Apoi, pe lângă asta, voi face tae- bo şi Pilates. Abia aştept! Dintotdeauna am visat să fiu ca una dintre dansatoarele din „Dirty dancing” sau ca seducătoarea tipă din videoclipul lui Chad Kroeger & Santana- Into the night…

Next… sesiunea merge bine deocamdată. Două s-au dus… 2 more to come… Aşa că pieptu’ sus şi Doamne- ajută!

În altă ordine de idei, dacă tot am „luat la talpă” bdul Decebal, trebuie să menţionez că şi Cafe Pink arată foarte bine. De pe din-afară e cam roz, dar pe dinăuntru e ca la Moulin Rouge… (nu că aş fi fost în Paris, dar so I’ve heard…)

Oficial îmi merge bine? You could say so…

But still, am uitat să menţionez de filmul de aseară, care m-a făcut şi mai tare să cred că oamenii sunt buni, iar cei care nu sunt ar putea fi determinaţi să facă fapte bune. 😉 Ideea filmului (PRObabil că era o comedie destul de veche) se baza pe faptul că unul dintre fiii Diavolului trebuia să-i ia locul tatălui. Bunicul Lucifer nu mai avea demult nicio treabă cu Împărăţia Adâncurilor, iar fiul lui trona peste imperiu. Nevrând să lase nimănui locul pe Tron (pe motiv că niciunul nu este destul de matur încât să menţină echilbrul dintre bine şi rău), fiii mai mari s-au supărat şi au plecat pe Pământ, unde puteau să facă tot ce voiau cu minţile oamenilor. Aşa că, „Prâslea cel Voinic”, ăla mai mic dintre toţi, a fost trimis de către tatăl grijuliu şi iubitor să-i aducă înapoi pe ceilalţi doi. Ăsta micu’, urât şi vai de capul lui, face numai prostii, se îndrăgosteşte de o „răţuşca cea urâtă” şi, datorită ei, face lucruri bune. Moare şi ajunge în Rai, unde o cunoaşte pe mama lui şi astfel află că el a fost progenitura iubirii dintre un înger şi un diavol, şi că din cauza asta are o putere extraordinară şi va ştii cum să o folosească astfel încât să menţină echilibrul dintre bine şi rău pe Pământ. Se întoarce şi, bineînţeles, urmează nişte lupte fantastice, demne de basme, între fraţi, iar ăsta micu’ reuşeşte să-şi învingă adversarii, să-şi salveze tatăl de la moarte şi să contribuie la salvarea omenirii. Totuşi, vă imaginaţi că povestea e mai complexă, că apar nişte personaje super-fantastice, gen câine vorbitor şi alte alea, dar în mare, asta e povestea.

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult? Faptul că e o versiune modernă a basmelor pe care le-am învăţat în liceu şi că fiul Diavolului era pe jumătate Înger; că a existat iubire între bine şi rău, că în orice situaţie se poate colabora, că dacă îţi asculţi inima învingi şi cele mai aprige greutăţi… In the end, binele învinge şi everybody lived happily ever after…

Pub-ing, bar-ing, club-ing…

Dupa ce am povestit atat de infocata despre ceainaria care ar trebui sa-mi deconteze cheltuielile facute in cadrul ei (pe ceai bun, vin fiert si sandvisuri si alte alea), si dupa ce am laudat constructia lui G-point (ce ciudat sa zic eu asta 😛 ) am ajuns- oare cum? – in Pat. Nu nu, in Club Pat. Foarte tare, frate! In afara faptului ca era asa de aglomerat (cam ca in autobuzuri si metrouri la ore de maxima „audienta”) de nu prea puteai sa te misti printre oameni cu paharul in mana fara sa versi jumate din lichid, localul arata foarte bine. Peretii vopsiti in roz, bleu si lila pe un fundal alb, muzica misto, cam de toate felurile (adica house, r’n’b, oarecum si rap cu influente shaggy si sean paul…) si cica ar exista si paturi. Asta nu am vazut-o ca nu am putut sa ma desfasor, if u know what I mean… Probabil ca sunt niste canapele mai extinse, cumva, carora le-ai putea atribui denumirea de paturi. Asta dupa ce am vizionat Club Aqua. Asta e mai mic decat Pat dar cam la fel de dragut, poate putin mai select (daca-mi permit cuvantul). Doar l-am vizionat, asa in trecere, nu de alta, dar rezervarea pentru masa se anulase ca am intarziat :)) Asta la categoria „club-ing”…

La „pub-ing & bar-ing” tin sa mentionez sa nu mergeti niciodata in Crem Caffe ca o sa va para rau ca dati 7 lei pe un Santal. E prin Romana, dar nu merita nici sa-l vezi pe dinafara. Inauntru e prea multa lumina pentru un bar (cred ca asta se vrea a fi), peretii au aspectul erei Victoriene (o fi existand asa ceva?!), cu tablouri multe, inutile si neconcordante pe pereti, un tavan prea inalt si o baie mult prea urata; singurul lucru misto din baia aia era oglinda, pe care se misca, cica, un fel de poza de revista in care era prezentat barul. Da’ atat! Foarte fain e in Turabo, in Victoriei. Totusi, daca nu esti un fan Audi s-ar putea sa te oboseasca toate chestiile gen tablouri, loggouri, postere, cani, insigne si alte alea, toate cu Audi… Si inca ceva, in prima incapere am sesizat prea mult fum. Tan, tan, tan, tan… Si, nu in cele din urma, restaurantul Horoscop e foarte dragut, bine plasat (mancarea nu stiu cum e ca nu m-am dus sa mananc, inca…), dar servirea e foarte buna, privelistea idem, iar aranjamentul localului… ca la restaurant!

Dupa toate astea stau si constat ca as fi putut sa-mi aleg alta meserie, ca de exemplu, critic de localuri. Pam Pam! :))