Ultima scrisoare

Mi-am adus aminte de Pasarea Colibri din cauza unei melodii dintr-o reclama, si, in cautarea mea pe internet a melodiei respective, am regasit o poezie recitata de Florian Pittis. Frumos poezie! 😀

In memoriam…

Si am gasit si melodia 🙂 Peste rabdari!

se aude prost, se si vede cam prost, dar e din ’97… intelegem 🙂

Anunțuri

Si eu pot, dar inca nu mi-am dat seama de asta

… sau poate ca mi-am dat seama de asta, fara sa o constientizez. Se poate sa zic asa?

balance Stii si tu campania Eu pot ( daca nu, intra pe site si vezi ce zice, desi cred ca ai vazut unul dintre spoturi pe la tv deja…) Ideea e ca daca ai curajul necesar si-ti pui ambitia, poti! Poti sa faci ceea ce iti doresti, poti sa iti indeplinesti visele, poti sa reusesti. Vai, cat de tare mi-as dori sa fac si eu asta! Dar cred, ca pe langa aceste spoturi, cei care se ocupa de campania asta ar trebui sa mai faca si ceva cursuri, sau ma rog, niste seminarii la care sa inveti „cum se poate” 🙂 Stiu ca sunt cvasi- nebuna, dar mi-ar placea tare sa aflu si eu care sunt conjucturile necesare, relatiile si combinarile de care am nevoie; sau ma rog, care ar fi conditia necesara, dar si suficienta?

Cred ca nu e greu deloc sa faci ce vrei… dar stii cum e… probabil ca realitatea in care traieste fiecare dintre noi nu coincide mereu cu ceea ce se intampla in „realitatile” celorlalte persoane. Si undeva, nota asta discordanta afecteaza modul nostru de functionare. La naiba! Am dat-o in fiolosofari si am pierdut coerenta pe parcurs…nu-i bine! i-believe-i-can-fly

In toata dezordinea mea de idei, sunt convinsa ca, cel putin in cazul meu, ca in cazul tau n-am de unde sa stiu, gandurile au devenit realiatate; o parte din ele. Restul sunt pe care sa se concretizeze tot la nivel de ganduri, pentru ca, am stat eu asa si am constatat ca inainte de toate trebuie sa-ti seama ce vrei cu exactitate, pentru ca acel gand sa se materializeze mai apoi. (daca stai si citesti cursiv, in functie de punctuatie, poate reusesti sa intelegi, ca era sa ma pierd si eu la un moment dat) Asta e unul dintre defectele mele: am prea multe idei cateodata si-mi pierd randurile cand vreau sa la insirui… :)) Asadar, dupa ce fac ceva ordine si-mi revin, dar mai ales dupa ce trec de licenta si ma mai si relaxez, poate imi dau seama cam ce vreau de la viata asta. Acum, totul pare sa fie doar la stadiul de ” as vrea sa calatoresc mult, dar as vrea o slujba care sa-mi permita asta- poate ceva care implica aceste calatorii sau ceva care mi-ar oferi un castig atat de mare incat as putea sa fiu 6 luni din 12 in concediu” sau ceva de genul ” mi-ar placea sa citesc mult si sa invat lucruri noi, dar sa lucrez mai putin ca sa am timp de asta, insa imi place si jobul pe care-l am acum” sau poate ” vreau sa scriu articole despre viata, in general, si despre calatorii, si despre oameni, pentru o revista cu renume, dar vreau ca si altii sa scrie despre mine, sa fiu un exemplu pozitiv pentru alti tineri si sa le arat ca si eu POT”… Astept totusi cu nerabdare pana atunci sa trec de momentele de acum, nu fara sa visez insa mai departe la urmatorul pas spre realizarea mea pe toate planurile 🙂

Si eu pot, dar trebuie sa-mi doresc asta!

Bridesmaid

Dupa o saptama si ceva mai agitata decat un Pepsi si dupa doua examene date (si luate) pot spune ca misiunea e completa. Ma rog, cvasi-completa, caci joi mai am de trecut de o restanta din semestrul trecut. Recunosc, daca nu as termina anul asta facultatea, nu as mai fi suportat inca un an; n-a fost grea, dar a fot multa, sau mai bine spus, am trecut eu ca gasca prin apa, cu toate ca nu pot spune ca nu am ramas cu ceva sau ca nu m-a ajutat la nimic; as fi ipocrita!

Trecute fiind deja aceste lucruri, am asteptat sa scriu un post ca sa am motive sa pun si vreo doua poze de la nunta care abia s-a intamplat. In cateva vorbe, admit ca a fost cea mai tare nunta la care am participat, si nu din cauza ca a fost nunta mamei mele, ci pentru ca a fost, intr-adevar, o nunta la care s-a distrat toata lumea. Cel putin, asa pareau toti: foarte bine dispusi, cu chef enorm de viata intre doua varste, perioada in care, de fapt, probabil ca „iti” realizezi concret existenta…

Asadar, atasez cateva poze, nu inainte de a mai mentiona ca lipsa timpului ma impiedica sa mai scriu cum o faceam, sau sa-mi mai dau cu parerea despre vreo noua carte citita ( de fapt, constat ca incep cate o carte, doua, dupa care o las sa se prafuiasca). Promit totusi ca dupa licenta ( sa dea Domnul sa trec si de asta), voi citi asa cum imi doresc si cum mi-am propus! 🙂

Mireasa si domnisoara de onoare ( a se citi mama si fiica ) ( scuzati fotograful care a miscat poza; cred ca gustase mai devreme din sampanie :P )

Mireasa si domnisoara de onoare ( a se citi mama si fiica ) ( scuzati fotograful care a miscat poza; cred ca gustase mai devreme din sampanie 😛 )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100_2034

 

 

 

 

 

 

Tinerii insuratei ( :P ) inainte sa dea cu subsemnatul...

Tinerii insuratei ( 😛 ) inainte sa dea cu subsemnatul...

Poze in parc ( din biserica nu am, ca eram ocupata sa le tin lumanarea :P )

Poze in parc ( din biserica nu am, ca eram ocupata sa le tin lumanarea 😛 )

Primul vals al serii...

Primul vals al serii...

Hop si eu, intotdeauna m-am visat printesa :))

Hop si eu, intotdeauna m-am visat printesa :))

Andra, mamica mea preferata ( pe Maysha nu a adus-o, ca inca e prea mica)

Andra, mamica mea preferata ( pe Maysha nu a adus-o, ca inca e prea mica)

Lui Mel numai sa se strambe ii place ( nu sta si el ca omu' la o poza...)

Lui Mel numai sa se strambe ii place ( nu sta si el ca omu' la o poza...)

Ne-a dansat si Ansamblul de Dansuri al Fagarasului... Frumos!

Ne-a dansat si Ansamblul de Dansuri al Fagarasului... Frumos!

"Pisi, razi frumos, nu te prosti!" :))

"Pisi, razi frumos, nu te prosti!" :))

Promit ca dupa ce ajung pozele de la fotograful profi, voi mai posta cateva… Macar alea nu vor fi asa „desharfate” :))

Remind me not to forget you

I’ve run out of complicated theories… so now I’m taking back my words…

De fapt, imi aduc aminte ce scriam anul trecut pe vremea asta… :)) Cat de mult m-am schimbat de atunci, sau, ma rog, cat de mult am mai crescut, caci inauntru am ramas la fel ca acum 2-3 ani…

Imi dau seama ca lucrurile pe care ti le doresti se indeplinesc… sau lucrurile pe care le doresti latent, fara ca macar sa-ti dai seama ca asta vrei… Cand eram mai mica si ma uitam la „De 3 X femeie” nu mi-as fi imaginat ca as ajunge sa lucrez la o emisie- editie speciala de Pasti- cu Mihaela Tatu, sau nu-mi imaginam acum cateva luni cand ma uitam la „Rai da buni” ca o sa ajung in culisele emisiunii, facand diverse materiale sau pregatind diferite lucruri pentru emisiunea asta… Nu ma gandeam nici ca voi ajunge sa telefonez unor politicieni si ca-i voi trimite mesaje Elenei Udrea sau lui Berceanu… Nu, nu mi-as fi imaginat nici ca voi ajunge eu sa fiu amica sau nici macar cunostinta cu unii dintre artistii Romaniei…

Uitandu-ma inapoi, toate lucrurile astea ( si multe altele pe deasupra) pareau intangibile. Eram o pustoaica mica si naiva; acum sunt putin mai mare, dar probabil la fel de naiva, visand inca la lucruri demult apuse, la vremurile in care nu stiam prea multe si eram fericita. Acum sunt doar recunoscatoare ca o parte din vise mi s-au indeplinit si ca mai am cateva de atins. Voi spune daca intr-adevar toate sperantele devin realitate, insa, pana atunci, raman nostalgica vremurilor in care doar visam, multumesc adolescentei mele ca m-a ajutat sa sper si sa vreau mai mult… Raman increzatoare ca fiecare primeste si ceea ce merita si totusi, imi e dor de cateva lucruri si de anumite persoane. Imi lipsesc anumite sperante si vise, pentru ca am impresia ca nici macar nu mai pot spera la ele; totusi, cum toate au mers mai departe si asa cum viata nu traieste in trecut, nici eu, alaturi de ea, nu pierd vremea cu ziua de ieri. Asa cum spunea Gabriel Garcia Marquez, „nu-ti pierde timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l piarda cu tine”; mergi mai departe, invata din greseli si bucura-te ca ai mai invatat un lucru; daca nu , resemneaza-te ca macar ai ramas la fel de prost ( sa nu o ia nimeni ca o jignire, ci ca un fapt al fericirii).

Raman la fel, undeva, in adancul convingerilor mele ca viata te invata sa traiesti cu ea ( first you hate it, then you get used to it); mai privesc fotografii vechi si-mi mai curge cate o lacrima, reascult melodii sensibile si imi trezesc emotivitatea. Si-mi place. Ma regasesc pe mine, cea de acum cativa ani si-mi place de mine; imi place ce am ajuns si sper ca ma voi mentine asa. Multumesc! Voi toti m-ati facut sa fiu „Alexandra de la Rai”, „domnisoasa Alexa”, ” Alexandra de la Adevar”, ” Aia mica”, ” Copila”, ” Sandy”, „Divo”… si toate celelalte apelative pe care mi le adresati.

I still miss you…