Multumesc

Mi-ar placea sa fiu mai modesta, dar de data asta nu am cum. Pentru ca pur si simplu 🙂

Am primit o multime de felicitari si urari de bine azi. Am primit filmulete, versuri, urale de tot felul pe profilul de Facebook de la oameni pe care abia ii cunosc. Am primit mesaje de la cine ma asteptam mai putin si am primit telefoane pana si de la oamenii care au inceput sa-mi spuna La multi ani de acum doua zile. M-au sunat fostele colege din TVR sa-mi ureze numai bine si sa-mi spuna ca le e dor de mine si ca ma asteapta sa ma intorc la Bucuresti. M-a sunat Iulia, colega mea de apartament, sa-mi spuna ca ii e dor de mine pana si lui Puff (cateaua, pentru cine nu-si aminteste). Si nu ne-a luat mult sa plangem la telefon, dar a trebuit sa inchidem inainte sa radem una de cealalta. Mi-a povestit cum mi-a pastrat o camera in apartamentul cel nou si ca pana in martie am termen sa ma intorc, cum Puff se uita la poza cu mine si asteapta sa ma intorc sa ma joc cu ea, cum mai are inca doua brichete de la mine pastrate, cum e ciudat ca nu mai gaseste vreun pachet de tigari pe masa din bucatarie ca sa-si dea seama ca sunt acasa, cum nu mai are cu cine sa stea pana la doua noaptea sa facem cartofi prajiti si sa radem, cum nu mai are cine sa se planga ca are intalnire si nu stie cu ce sa se imbrace…. Doamne, cat de dor imi e! :((

Am uitat de viata mea de acolo, era asa de frumos cu Iulia, cu Puff, cu Stefan, cu toti oamenii mei din Bucuresti, dar in acelasi timp, de peste tot din tara. Am uitat cum ma fascina Bucurestiul prin simpla lui atingere, prin plimbarile prin parcuri si malluri, prin descoperirea de cluburi noi si baruri, prin piesele de teatru si opera la care abia visam cand eram mai mica. Am constatat ca am pierdut-o pe Alexandra pe drum, intre familie si necazuri, intre iubiri false si actori nepremiati. Am pierdut-o pentru ca a vrut sa se dedice altora, mai putin ei. Acum, ca a reusit sa-i repare pe restul, s-a imbolnavit. Dar promite ca-si va reveni in cel mai scurt timp posibil si o vom regasi cu totii pe EA. In adancul sufletului ei, niciodata nu s-a pierdut, dar avea nevoie de ceilalti care o iubesc sa ii deschida sufletul sa poata sa iasa…

Va multumesc din toata inima mea ca nu ma lasati sa ma pierd, ca fading away nu e valabil pentru mine si niciodata n-a fost, multumesc ca ma ingrijiti ca si cand as fi a voastra si ca nu m-ati uitat, ca ma pastrati vie pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce v-am demonstrat ca pot sa fiu. Apreciez ca sunteti tot voi, cei care ati ramas pana acum langa mine si ca nu m-ati lasat sa ma pierd. Sunt norocoasa sa am alaturi de mine oameni ca voi. Abia astept sa ma fac bine si sa o trezesc la viata pe Alexandra. Cum care? The Alexandra 😉

De ziua mea, fara mine

Am fost fata harnica si mi-am dus planurile la bun sfarsit, pana aseara. Am cedat, n-am putut sa merg mai mult. Dupa ce o buna perioada de timp am fost singura din familie pe picioare, a venit randul meu sa cedez, acum ca toti restul sunt mai bine.

Am reusit totusi sa ma mut cu toate cele la locuinta cea noua, resedinta de judet si de Soarece, la Brasov, in cartierul Racadau. Mi-a luat putin pana am facut curat ( adica nu eu, ci firma de curatenie), pana mi-am dus lucrurile, pana mi-am golit buzunarele de vreo 3 milioane pe la IKEA ( cadou de ziua mea) si pana cand, in sfarsit, am inaugurat-o. Am fost atat de optimista, si atat de bine a mers planul, pana aseara. Ar fi trebuit sa fie inaugurare+ aniversare, dar nu mi-a mai iesit. Si-mi pare rau vizavi de invitati, ma oftic de mor ca n-am fost in stare sa ma tin mai bine pe picioare, dar, dupa toate pregatirile, dupa aranjatul garsonierei, dupa pregatirea gustarilor si a bauturilor, dupa rezervatul mesei in club si dupa speranta la distractie, m-am trezit cu o febra de plangeam (la propriu) si tremuram ca un cutremur. Dupa vreo jumatate de ora de la intrarea in club am fost scoasa afara si dusa acasa. Am lasat fetele si baietii acolo, ca eu nu mai puteam. ( Manu, scuze ca ai plecat si tu din cauza mea, si iti multumesc ca nu m-ai lasat singura si ca m-ai dus pana in casa, ca nu cred ca puteam urca scarile altfel; Radu, multumesc pentru rabdare, drum, excursie, Bucuresti, IKEA si Baneasa)

Spuneam eu acum vreo saptamana- doua ca ma tin tare pentru ca nu am timp si nici rabdare sa ma imbolnavesc si eu, dar stiam, simteam, cum incet-incet ma duc in jos… si la propriu, si la figurat. Am tras tare de mine pana cand s-au mai aranjat lucrurile, inclusiv eu, la casa mea. Apoi, insesizabil, m-am imbolnavit. Acum sunt la reanimare, acasa la mama, ca la mine nu avea cine sa ma ingrijeasca. Pana maine sper sa-mi mai revin, pentru ca ziua mea sa se tina cu mine. Azi am dormit si am luat medicamente si ceai. Va trebui sa ma fac bine cat mai repede si sa ma intorc la treaba, ca stirile nu stau dupa mine. Si nici altele. Cum spuneam, daca nu mor azi, nu mai mor niciodata.

Multumescu-va voua pentru cadourile frumoase, haioase si interesante, pentru mesaje si urari si pentru tot. Multumesc si acum, pentru ca de ieri am inceput sa primesc de toate. Maine imi mai las telefonul deschis, pentru ca numai asa voi vedea cine se gandeste cu adevarat la mine. Bine, se pun la socoteala si mesajele pe mess sau facebook, dar da mai bine un telefon sau un mesaj. Nu de alta, dar daca ma simt ca azi si stau iarasi in pat toata ziua, inseamna ca nu voi vedea prea curand urarile virtuale.

Nu mai stiu ce voiam sa scriu, cred ca febra e de vina. Ma intorc in pat. La multi ani! 🙂 Aveti grija de voi si de cei dragi voua, ca uite ce patiti altfel…

Din principiu

Nu suntem mai putin oameni daca ne lasam guvernati de propriile noastre coloane vertebrale. Am constatat ( nu acum, ci mai demult) ca fiecare principiu pe care ne bazam isi are originea intr-o forma sau alta de existenta, experienta sau traire ( de orice natura ar fi ea).

In baza principiilor pe care le inradacinam in noi, actionam (sau nu) in anumite circumstante. Nu zic ca n-ar fi normal sa facem asta, dar de cele mai multe ori avem impresia ca ceea ce credem noi e general sau perfect valabil si pentru ceilalti de langa noi. Totusi, valorile morale, cele care sunt fondul (re)producerii coloanei noastre vertebrale, nu sunt la latitudinea noastra. Nu degeaba au trait Aristotel, Kant si altii. Am incercat de fiecare data cand am scris sa emit niste judecati de valoare, numai ca sa incerc sa ajut. Sa ajut, conform principiilor mele, sa sfatuiesc, sa incerc macar sa dau sfaturi, pentru ca cei care citesc sa nu ajunga sa repete experientele mele si ale celor care se mai afla pe aici, ci sa si le insuseasca, asa cum ii lasa pe ei constiinta, si sa invete cumva din ele.

De cele mai multe ori am fost bine inteleasa si mi s-a dat dreptate. Alteori am fost luata drept o gluma sau in joaca. Cateodata mi se spunea ca ma deschid prea mult si ca multi au impresia ca ma cunosc. Ei bine, nu stiu cat de mult se observa sau nu, dar ceea ce e aici nu e doar traire transpusa „pe hartie” si, mai presus de orice, nu sunt doar trairile mele, ci sunt trairile tuturor celor care isi deschid inima in fata mea, ale celor care imi povestesc patanii, ale celor care vin la mine in cautarea unei vorbe bune sau a unui sfat. Cel mai mult conteaza sa intelegem ca asta nu e un subiect tabu. Restul nu conteaza. Sau e tacere. Restul nu ramane, nici nu va fi scris.

Principiile sunt cele care imi guverneaza existenta atunci cand iau decizii, atunci cand sunt nevoita sa calc pe cadavre, atunci cand nu-mi mai pasa de altceva decat de mine ( si, evident, de cei care sunt interesati de mine). Fiecare principiu are un nume dar niciodata reguli. Acum traiesc conform principiului Cand sunt buna, sunt foarte buna. Cand sunt rea, sunt si mai buna. Acum, fiecare intelege ce vrea, nu de alta, dar principiile, ca si gusturile, nu se discuta.

In principiu, incerc ca ce scriu aici sa ramana aici, pentru ca rufele nu se spala in public. Rufele, ca si principiile, sunt cele care tin de intimitate si ramane la latitudinea fiecarui cititor sa si le asume asa cum vrea. In continuare voi proceda ca si pana acum, fara sa dau din casa. Acasa la mine va fi liniste si pace, caci n-are rost sa te pui cu prostu’, ca are mintea odihnita. Principiul asta e imprumutat, dar cred ca am dreptul asta. Fiecare poate sa imprumute din principiile mele, nu de alta, dar sunt convinsa ca nu va avea acelasi concept de interpretare sau acelasi rezultat. I’m not a teacher, yet you’re still an apprentice.

In principiile omului, ca si in gusturi, nu te poti… stii tu ce, ca nu-i frumos.

Te vedeam

Te vedeam, la un moment dat, cum treceai pe langa mine fara sa schitezi vreun gest. Mi se parea atunci ca nici macar nu ma vedeai. Aveam impresia ca traiam numai eu in lumea mea, fara ca tu sa faci parte din ea. Ti-am scris poezii, ti-am trimis sonete si acorduri de chiatara.  Numai eu le auzeam.

 

Am reusit apoi sa ma impiedic de ignoranta ta si sa ma agat de bratul tau. Si m-ai carat o perioada, iar picioarele mele nu mai atingeau pamantul.

Apoi te-am privit cum te transformi, iau eu ramaneam ancorata in imaginea pe care mi-o creasem. Ce piesa stupida! Nici actorii care faceau parte din spectacol nu mai erau multumiti de el. Iar publicul… publicul era confuz. Nu mai aplauda sfarsitul piesei, nu s-a prins cand s-a terminat, cand s-au aprins luminile si scena a ramas goala.

Apoi te-am vazut cand am intors capul. Te-am observat din celalalt unghi al camerei pe care pana acum n-o cunosteam. Si te vedeam cum te pierzi printre spectatori, in timp ce stiam ca nu esti unul dintre ei. Te vedeam cum dai drumul franghiei pe care ti-o aruncasem in prapastia din care, agatata de bratul tau, te-am scos pentru o vreme. Cat de greu mi-a fost! Apoi am inteles ca de celalat capat al ei, fundul prapastiei ti s-a parut mai apropiat decat iesirea din ea, unde ma aflam eu. Tu ma vedeai asa de departe de tine… Si te-am lasat sa cazi, ti-am trimis semne sa te linistesti, ti-am daruit bucati din mine pe care sa le porti, sa nu fii singur.

Te vedeam cum aluneci incet si ireversibil. Te priveam asa cum o faceai si tu cand treceai pe langa mine. Si apoi te-ai impiedicat de ignoranta mea, te-ai agatat de bratul meu si te-am carat o perioada, iar picioarele tale nu mai atingeau pamantul. Dar m-ai vazut apoi din alt unghi al scenei pe care jucam piesa perfecta, in care tu nu mai erai actorul principal. Ma vedeai asa cum o faceam si eu. Priveai scena si publicul aplaudand finalul. Ai parasit teatrul fara ca eu sa te vad plecand si fara sa poti aplauda, caci de bratele tale era ancorata ea.

 

Nu te-am mai vazut apoi o vreme. Te mai vedeam din cand in cand cum treci pe langa mine si te impiedici de ignoranta mea. Ma vedeai apoi surazand, dar intelegeai totul gresit. Ai privit tot din acelasi unghi. Ma vedeai apoi impiedicandu-ma si amuzandu-ma de ignoranta mea, agatandu-ma de bratul oricui, caci nu mai conta spectacolul. Faceam parte din publicul care aplauda furtunos inceptul unei noi piese.

Te vedeam apoi pe scena, impreuna cu ceilalti actori cu care am lucrat. Si va aplaudam puternic. Te laudam pentru prestatia perfecta si comparam piesele in care am jucat. Scenariile erau aceleasi, piesele se jucau la fel, doar actorii se mai schimbau periodic. Aplaudam din nou. Cand a cazut cortina, s-a aprins lumina si am parasit sala, tot in aplauze. Nu te mai vedeam…

Uite-te inapoi…

… dar mergi inainte.

Sunt deja in ultima saptamana a celor 21 de ani de experiente, trairi si crime. As fi facut un bilant, dar nu e cazul, e prea multa dezordine in ganduri. Si chiar daca as fi facut vreunul, nu l-as fi publicat; nu conteaza de ce. Intotdeauna am considerat intrebarea asta inutila. Mai bine intreb cum asa?. In tot haosul asta am gasit si ordinea, linistea, pacea. Am regasit copilaria la venirea tatalui meu in tara pentru o foarte scurta perioada de timp. Am mai gasit in sertarele prafuite ale amintirilor mele prietenia pura. Am dat si peste primele scrisori, poezii si desene. Mi-am regasit pasiunea pentru pian si clasa a 5-a din generala, cu primele clape apasate indelung.

Am gasit si locuinta destinata mie si cred ca voi incheia contractul de inchiriere curand. Peisajul e superb: vedere panoramica asupra Brasovului in stanga si deal in dreapta. Combinatia perfecta de civilizatie si salbaticie, cu mine intre ele, privind de la balconul camerei inca nepersonalizate. Am ajuns la un consens in ceea ce priveste locul in care trebuie sa locuiesc: nu e momentul sa parasesc tara, dar oricand voi simti nevoia sa fac asta, cineva ma asteapta acolo unde trebuie sa ajung. Si e foarte linistitor sa stiu asta. Cu toate astea, inca nu m-am hotarat ce voi face de ziua mea. Am spus ca nu-mi voi dezminti calitatile organizatorice si voi face o petrecere. Mai tarziu m-am gandit ca daca tot il conduc pe tata la aeroport in weekend, as putea sa raman in Bucuresti, sa redescopar opera, teatrul, filmul, mall-ul cel nou (pentru mine).

Asta nu e un bilant, nu e vremea lui inca; astea sunt constatari… M-am uitat inapoi si am zambit. Acum merg inainte si zambesc din nou. E mult mai frumos decat pare.

In cazul in care aveti ceva idei cu privire la ziua de 30 noiembrie, dati-mi de veste, sunt deschisa propunerilor. Cutia postala e deschisa cadourilor si urarilor, caci nu ma voi retrage in lumea mea de una singura, si cred ca e important pentru mine sa stiu pentru cine contez. Asadar, in cazul in care e bal, bal sa fie, si oricine e binevenit, atata timp cat ne cunoastem. Daca nu, probabil ca posibila excursie in strainezia de saptamana urmatoare va fi exact modul de sarbatorire pe care il voi adopta. 😉

Lumea fara poezie…

… viata ar fi pustiu. 😛

In urma verificarii statisticilor din ultimele 3-4 zile am constatat asa: ca cel mai vizionat post a fost Draga mea, iar pe locul doi s-a situat Dragul meu,; acum doua zile am avut 189 de accesari, iar ieri 170. Asadar, am primit „felicitauri” pentru cele doua articole asa cum nu cred ca am mai primit pana acum pentru vreunul. Fosti prieteni ( vreo doi adica) si potentiali-am-vrea-sa-fim m-au contactat sa-mi spuna ca am mare dreptate ( dar e prea tarziu pentru unii dintrei ei sa mai faca ceva, nu doar in ceea ce ma priveste), iar fetele toate mi-au spus ca s-au regasit acolo. Ei bine, intentiile mele au fost corect intelese ( pana acum) si unanim acceptate. Conform acceptiunii mele asupra criteriului de selectie a informatiilor, am constatat totusi ca nimeni ( mai putin o domnisoara) nu a avut curajul sa isi publice comentariul. Eu una nu am transcris replicile, pentru ca nu mi se pare etic. Etic, auzi. 😀

Printre cele mai cautate cuvinte si expresii in motorul de cautare au fost, pe langa numele meu ( pe care tot nu stiu cine il cauta toata ziua), craciun, de craciun, craciun frumos, diamonds are forever, mananca roaga-te iubeste, elizabeth gilbert, hulubul pasarea paradisului si altele cateva…

Cu toate astea, am citit ( prin intermediul Ioanei), poezia urmatoare, pe care nu pot sa nu o impartasesc cu voi. Cat adevar!

Avem timp
de Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta;
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna
ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul
loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe
in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic
de dat,
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede .
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Am invatat…

Dragul meu,

you_suck

Nu m-am aruncat de la balcon, asa cum as fi vrut, pentru ca, pe langa faptul ca nu am cum, mi-am adunat tot curajul ca sa-ti scriu tie asta; si pana si curajul meu e limitat, deci doza asta am salvat-o prin „nearuncarea” mea pe geam.

Sper ca intelegi de ce-ti scriu asta, caci, daca nu, va trebui sa citesti pana la sfarsit, ca sa nu ai parte de surprize mai incolo.

couple Dragul meu, stii ca intotdeauna ai fost exact ceea ce am cautat, caci daca nu ar fi fost asa nici nu ne-am mai fi intalnit. Se spune ca ne intalnim din intamplare, dar devenim prieteni la alegere. Mai pe inteles, noi am ales sa fim sau nu impreuna, si nu altii in locul nostru. Intelegi ca pentru mine nimic nu este intamplator, si ca, desi este greu de inchipuit in momentul asta, cu siguranta a existat un motiv bine intemeiat pentru care nu esti langa mine acum. Mi se rupe inima cand iti spun ca nu te mai vreau, dar sa stii de la mine ( in cazul in care nu stiai pana acum) ca avem modalitati diferite de a lasa lucrurile in spate… sau nu. Femeile plang de mama focului, sufera si cred ca lumea se termina o data cu El, dar dupa toata nebunia asta se linistesc si constata ca au trecut peste, cu adevarat. In schimb, cei mai multi dintre barbati prefera sa fie cocosi si sa se amageasca cu pastile sau frectii la picior de lemn, pentru ca – nu-i asa?!- cum sa fie el facut de o tipa? Cum adica sa permita el sentimentelor pentru ea sa-i stirbeasca din masculinitate? Cum adica cum adica? Ei bine, de asta va e mult mai usor voua, barbatilor, sa pareti perfect intacti dupa o despartire, dar, sarmanii de voi, habar nu aveti cateodata ce va asteapta; cata suferinta, cat dor, cat de neinlocuit va fi Ea… Ei bine, astea fiind spuse, ma intorc la ce simt pentru tine.

Dragul meu, as fi facut orice pentru tine, pentru ca iubirea nu se masoara nici in kilometri, nici in minute; habar n-am in ce se masoara, dar nici nu am nevoie de vreo documentare pe tema asta. Imi ajunge sa stiu cat de goala sunt pe dinauntru, cat de parasita m-am simtit in momentul in care am avut nevoie de o vorba buna si o imbratisare din partea ta, iar tu n-ai fost capabil sa mi le oferi. Dar sa stii ca te-am inteles intotdeaua, atat cat mi-a permis mintea asta a mea de femeie care plange degeaba. Nu te invinovatesc pentru incapacitatea de a-ti asculta inima atunci cand te incapatanezi, caci e perfect normal. Poate ca si eu as fi facut exact la fel daca as fi fost in locul tau. Pacat ca tu nu te-ai pus nici macar o secunda in locul meu. hearts_are_to_be_earned

Intotdeauna cand o femeie spune NU categoric, sa stii ca de fapt simte cum cineva si-a bagat mana prin pieptul ei, a ajuns la inima si i-a smuls-o afara. Noi femeile suntem niste masochiste, ne ucidem toate sperantele si visele cand va anuntam ca sunteti pe punctul de a ne pierde si va imploram asa cum putem sa nu ne lasati sa plecam. Si voi ce faceti? De cele mai multe ori nici nu constentizati, apoi, trasi de maneca de cate cineva, realizati ce greseala enorma ati facut, ca apoi sa va para rau si sa va consolati intre voi ca doar Eh, femei sunt o gramada. Uite-o pe aia, ce buna e, poate sa fie a mea oricand. N-am eu nevoie de Ea, ca naiba? N-am cum sa o iubesc. Da’ ce credea, ca ma insor cu ea? Ei bine, nu, dragul meu, noi nu credem altceva decat ceea ce ne aratati, ca noi nu avem nevoie de vorbe sau povesti, ci de fapte. Stii cum e sa nu ceri nimic de la nimeni si sa ti se ofere totul? Cum nu? Uite-te la cate ti-am dat… pana si inima mea ai avut-o si ai calcat pe ea ca si cand era o ganganie oribila. Mai stii poezia cu gandacelul din palma copilului?

Eu ma bucuram sa te am pe tine si atat, nu trebuie sa fii mereu langa mine, nu am chef sa-mi sufli in ceafa la fiecare miscare si sa stii ca desi mi-ar placea sa te am mereu in gand, mintea mea se mai ocupa si cu alte lucruri de obicei. Cei doi neuroni ai mei, plictisiti de moarte, cauta tot felul de activitati ca sa nu se sature de tine si sa te consume pana cand nu mai ai ce cauta in mintea mea. Intelegi tu, acum, ca de fapt relatia noastra era cea mai frumoasa dintre toate?

Prietenia si iubirea se intalnesc atat de rar incat de fiecare data cand o fac fug una de cealalta ca si cand ar fi dusmance; ar trebui sa le invete cineva sa se accepte, ca sa vada cat de frumos le e impreuna.

ride Dragul meu, noi femeile avem niste modalitati tare ciudate de a ne face intelese cateodata. In schimb, voi barbatii nu va faceti intelesi nicicum, cel putin aparent. Ma surprind de fiecare data cand iti acord toata doza mea de rabdare. Ma uimesc tot mai mult de ipocrizie si ignoranta, dar eu stiu cum esti tu, ca ai avut grija sa imi arati. Esti un tip special, pentru mine esti deosebit, dar doar atat timp cat esti al meu. E normal sa incerc sa-ti explic cum gandim noi, pentru ca vreau sa nu repeti aceleasi greseli cu urmatoarea, careia, desi as parui-o cu prima ocazie, nu-i atribui nicio vina; ea e de fapt urmatoarea victima. Noi, femeile, vrem sa fiti exact asa cum sunteti voi; nu vrem sa va schimbam, pentru ca v-am ales dintre atatia tocmai pentru felul in care sunteti. Si va intelgem nevoile, stim ca vreti sa iesiti cu baietii la bere sau sa vedeti un meci sau sa admirati masini cu femei frumoase ( sau invers). Atunci cand va spunem ca nu avem nimic, de fapt va rugam sa insistati sa va spunem ce simtim; cand va spunem ca nu vrem sa va mai vedem, de fapt e un strigat de disperare care nu inseamna altceva decat fa ceva si tine-ma bine, bou vagon ce esti, nu-ti dai seama ca-ti scap?; cand facem pe suparatele ne ajunge sa ne sarutati asa cum stiti voi mai bine, ca sa ne treaca; cand n-avem chef de giugiuleala, vrem de fapt sa devenim putin salbatice, si daca ne doare capul si mai si spunem asta cu convingere, inseamna ca vrem sa fim tinute putin in brate si sa ne dati voi pastilele de care avem nevoie sa ne treaca. Si ne trece, orice trece. passion

Atunci cand iti spun ca te vreau pe tine, nu conta ca voi mai fi acolo atunci cand te trezesti. Stii ca poti sa razi, sa plangi, sa faci orice impreuna cu mine, dar nu-ti garantez ca voi fi acolo atunci cand te vei hotari tu ca vrei sa faci asta sau atunci cand ti-ai dat seama ( in sfarsit) ca asta vrei. Atunci s-ar putea sa fie altul in locul tau… pentru ca, asa cum am spus, dupa o buna partida de plans care se poate intinde pe o bucata mare de timp, am trecut peste tine. Fiecare dintre noi va avea mereu ceva deosebit: un zambet incofundabil, o sclipire in ochi pe care nu o sa o poti uita vreodata, un fel de a fi care te incanta pur si simplu. Niciodata nu stim ce ne rezerva viitorul si ideea de a ramane impreuna o vesnicie cu o singura persoana, cu tine adica, ne inspaimanta pana si pe noi. Asa ca nu vrem sa traim pentru totdeauna, ca ne-am plictisi. Viata nu traieste in trecut, si nici nu pierde vremea cu ziua de ieri. Stiu ca am mai spus asta, dar vreau sa te fac sa realizezi ca pentru mine nu conteaza nici trecutul tau, nici viitorul, ca nu sunt ghicitoare in palma si nici nu vreau sa fiu; pentru mine conteaza prezentul pe care il traiesc cu tine, si atat. Am tot vrut sa lupt pentru el, caci stiu ca merita, dar nu pot duce lupta asta de una singura, ca-mi trece timpul.

Te iubesc enorm, dragul meu! Enorm inseamna indeajuns de mult incat sa te las sa pleci, daca asta vrei. La un moment dat, unul dintre noi va trebui sa o faca, pentru ca am gasit combinatia perfecta de iubire si prietenie, de care ne e frica tuturor. Si nu mi-e rusine sa recunosc ca sunt om si simt aceste lucruri. Sunt mandra ca le pot spune in fata oricui si ca nimeni nu va putea vreodata sa ma judece pentru ca sunt om, mai precis, femeie. Am cate o doza separata de iubire pentru fiecare barbat care imi intra in viata. De data asta, cred ca am nevoie sa alimentezi…

( stiu ca barbatii ma vor uri, caci adevarul doare, dar macar voi ajunge in Rai admirata pentru curaj… asta e pentru toti barbatii care au pierdut fata visurilor lor pentru niste capricii, pentru cei care inca viseaza sa o gaseasca, pentru cei care tocmai sunt rugati sa nu faca aceeasi greseala ca primii…)

Previous Older Entries