Frumuseţea-i relativă

… ca şi toate lucrurile care ne înconjoară. Unul mai deştept decât mine spunea: „Un singur lucru este absolut. Că totul este relativ. (…) Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă. Totul se transformă.” Şi ştiu asta din clasa a 6-a, de la un concurs de chimie la care am participat.

Conform DEX ’98, FRUMUSÉŢE, (2) frumuseţi, s.f. 1. Însuşirea a ceea ce este frumos.  Loc. adj. De toată frumuseţea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“ capătă valoarea superlativului „foarte frumos“) O frumuseţe de casă. Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséţe s.f.] – Frumos + suf. -eţe.

Conform Dincţionarului de sinonime, FRUMUSÉŢE s. 1. mândreţe, splendoare, strălucire, (înv. şi reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăţie, minune, splendoare, (pop. şi fam.) mândreţe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.)

Conform Wikipedia, frumuseţea este un termen abstract, ale cărui aspecte sunt legate de gusturile omului. Cu definirea mai completă a acestui termen se ocupă „estetica” o disciplină din cadrul filozofiei. Ca şi orice apreciere emoţională, stabilirea frumosului este de natură subiectivă.

Nicăieri nu scrie nimic de frumuseţea interioară, nicăieri nu scrie că dacă eşti frumos eşti prost, nicăieri nu scrie că dacă eşti frumos eşti mai bogat şamd. Toate astea sunt cauzate de frustrările acelora dintre noi care nu au fost prea înzestraţi de la natură, care nu au primit prea multe complimente de tipul „ce frumos/oasă eşti!”.

Dar nu-i nimic. În gaura neagră din capul meu se mai mişcă încet- încet un neuron, o spasmă azi, una mâine… Şi zic: frumuseţea e un lucru cu care te naşti, ţine de codul tău genetic şi de darurile Celui de Sus. Dacă nu e aşa, atunci te poţi „antrena”. Există numeroase locuri şi lucruri pe care le poţi face ca să arăti bine, mai bine şi cel mai bine. Dar asta nu se prea aplică şi în cazul a ceea ce noi numim „frumuseţe interioară”, adică a caracterului omului şi a atitudinilor lui. Astea eventual se educă, se şlefuiesc, dar în niciun caz nu se învaţă. Iar ce rămâne pentru deşteptăciune, pentru ceea ce întregeşte peisajul „frumos+ deştept= Love” nu mai rămâne decât să spun „Pune mâna pe carte şi citeşte!” Aşa-mi spunea mie tata, că trebuia să aibă fată frumoasă şi deşteaptă. Ce-a ieşit, numai el ştie… :))

Oricum, ca să nu las anumiţi masculi înceţoşaţi, pentru mine şi pentru multe fete pe care le cunosc contează: să fii îngrijit şi să miroşi fumos; să ştim că te speli cel puţin o dată pe zi (pe întreg corpul), să fii înalt (sau mă rog, să fii mai înalt decât noi), să îţi aranjezi părul, nu să-l laşi în voia sorţii pentru că „eşti mai natural aşa” sau pentru că „aşa nu mi-l îmbâcsesc cu gel”, să nu cumva să ai unghile netăiate sau cu mizerie pe sub pe modelul „încă nu e destulă ca să mi le curăţ că iarăşi intră”, să ai dinţi frumoşi (nu neapărat de un alb sclipitor, că nu suntem nebune, dar să arate bine şi să fie curaţi), să ai ochi pătrunzători că altfel n-ai câştigat nimic, să ai mâinile unui bărbat puternic, dar să fie în acelaşi timp gingaşe, să arăţi interes faţă de corpul tău , dar să nu fii musculos până la extrem că nu ne place şi nici halterofil că eşti scârbos, apoi să ai facultate (făcută sau în curs de desfăşurare), să nu depinzi în permanenţă de mama şi de tata, dar să te porţi foarte frumos cu ai tăi (pentru că asta ne demonstrează cât de bine eşti sau nu crescut), să iubeşti şi tu animalele (asta îţi dezvăluie potenţialul de viitor tătic 😉 ), să ai prieteni asemenea-ţi, să ieşi cu prietenii la bere, suc şi alte alea şi să nu vorbiţi numai de femei, maşini, calculatoare, fotbal (să aveţi pe listă şi subiecte precum cariera şi afacerile) (chiar dacă şi noi am putea interveni la fel de bine în subiectele discutate anterior- anterior :P, preferăm să ne băgaţi şi pe noi în seamă, ca să ne demonstraţi că nu suntem numai nişte păpuşi bune de pus în vitrină- în cazul în care nu asta e ceea ce vreţi…), să asculţi muzică bună, în niciun caz manele, să vă mai gândiţi şi la noi de vreo 3 ori pe zi, şi să ne spuneţi lucrul ăsta, iar lista ar continua pâna la infinit probabil, pentru că bărbatul perfect încă nu s-a inventat. Dar când s-o inventa, voi fi prima acolo să-l testez!

Şi acum, nu-i aşa că diamantele sunt fumoase?

Anunțuri

Semnează şi tu!

Pentru că vreau să încerc să fac o faptă bună măcar o dată luna asta, am preluat iniţiativa lui Sorin Platon  şi am „mutat-o” şi pe blogul meu. Aşadar, dacă eşti de acord cu retragerea trupelor din Afghanistan şi din Irak, binevoieşte a citi şi a semna petiţia la adresa asta.

Mulţumim că acordaţi încă o şansă soldaţilor şi familiilor acestora!

Inspiraţia vine ultima

Aş pleca. Dar nu acum. Mi-am adus aminte, am văzut pozele şi mi s-a făcut dor. De ce? mai exact, m-aş întreba; eu pe mine. Şi nu-mi răspund. De ce m-aş întoarce dacă nu mi-a plăcut? Poate mă ajută cineva cu răspunsul.

Sunt fericită acum. De fapt, aşa sunt mereu; ba nu, sunt optimistă. Aşa am fost mereu. Sunt săgetător, soare şi foc. Normal că am nevoie de libertate, de oxigen, să respir, să ard; focul din mine şi din tine.

Şi mi-a căzut piatra, la naiba! Era a mea, era preferata mea. Acum trebuie să sun la dentist; n-aş fi vrut să o fac acum. Oricum, îmi pun alta. No drama, not today. E prea frumos afară ca să nu ies măcar până pe balcon. 😀

Şi azi zîmbesc. Gratis!

Drink Coffee

Do stupid things faster with more energy!

Cafeaua… unul dintre vicii.

Tricoul pe care stă scris „I’d rather be with you”.

Ţigara care aproape s-a stins.

S-a aprins acum lumina.

„Stinge lumina şi aprinde-mă/ Rupe din tine, întregeşte-mă…”

Soarele de azi şi de mâine.

Chiar dacă mâine plouă.

Ziua asta, lumea asta, locul ăsta.

Plin de zâmbete, dar mai ales al meu.

Poezia asta scurtă. Fără rimă, dar cu ritm.

When I’m good, I’m really good. When I’m bad, I’m better !

C-aşa-i la modă

Cică se poartă. Nu ştiu de când şi de unde moda asta, dar e un adevărat fenomen să te îmbraci ponosit, să te murdăreşti niţel pe faţă şi pe mâini, să adopţi o expresie de aia gen „Vai de mine, mi-a murit toată familia şi nu mai am pe nimeni; tot ce-mi rămâne de făcut e să mor şi eu…” După ce ai luat „atitudine”, te urci fain- frumos într-un autobuz şi începi să te smiorcăi, să te vaiţi de toate cele şi să te rogi de lume să aibă puţină bunăvoinţă. Pentru că am marele nenoroc să circul cu RATBul (m-a înzestrat Gsus cu acest har), aud şi văd tot felul de minunăţii; unele mai mirobolante ca altele. So, nu mă mai impresionează demult textele pe model „Dacă aveţi suflet bun şi dacă vă lasă inima să mă ajutaţi şi pe mine, că mama a murit şi tata ne-a părăsit, iar alocaţia este de x, şi mai am 5 (de obicei atâţia) fraţi mai mici şi trebuie să am grijă de ei….” yady-yady-yada… Je t’aime, să moară maman!

Cine-i mai crede pe amărâţii sau mai-puţin-amărâţii ăştia? Ar fi câţiva, ce-i drept… Texte expirate, în principiu cam aceleaşi feţe, te obişnuieşti cu ei şi tot aşa. Dar, omul prost tot prost rămâne şi dacă nu semnalizează parcă nu e prost destul; şi vine Cutărică, îşi spune poezia, iar românul nostru, om bun şi înstărit din fire (că de aia circulă cu RATBul) scoate banu’ şi plăteşte, de parcă aşa ajunge-n Rai. Să-mi fie iertat, dar aici suntem nişte fraieri, pentru că e evident la unii dintre ei că n-au nici de departe nevoie de ajutorul nostru şi ne fraieresc ca pe ultimii cocârlari (nu ştiu ce înseamnă asta şi nu am mai auzit până acum, dar cuvântul ăsta a fost primul care mi-a venit în minte). Deci, nu am nimic cu cei care chiar nu au ce mânca şi nu au nici altă alternativă, dar când îi văd pe ăştia în toată puterea cum vin şi cerşesc mi se face scârbă. Du-te, bă, şi munceşte! că de aia ai două mâini şi două picioare şi eşti cât dulapu’, nu veni cu miloaga la mine că nu sunt Maica Theresa! Întotdeauna i-am ajutat pe cei de lângă mine când au avut nevoie de ajutor; unii ştiu că i-am ajutat chiar dacă n-au avut nevoie şi nu mai puteau scăpa apoi de mine; sunt pro acte de binefacere, dar atunci când şi cu cine trebuie.

Şi, dacă aşa-i la modă, atunci să purtăm toţi. Mai ales că suntem nişte originali. Mâine am zis, mă duc la second să-mi iau haine noi (sîc!) şi mă apuc de cerşit să văd cu cât e mai profitabil să faci treaba asta prin mijloacele de transport în comun în loc să munceşti cinstit, să văd cât de miloşi sunt românii şi datorită cui ne ajută pe toţi Almighty şi de unde până unde moda asta la români. Şi să nu-mi spuneţi că foamea i-a împins pe toţi la asta că nu vă cred, să moară viaţa mea!

Andreea a avut inspiraţie

Zilele trecute, Andreea a auzit multe lucruri şi a stat şi le-a analizat. Degeaba. Aproape tot ce ar fi vrut să scrie aici s-a consumat în imaginaţia ei.

Ce i-a mai rămas? Câteva idei printre care „Dragostea rupe lanţurile.” Era vorba într-o emisiune despre dragostea dintre o femeie albă şi un bărbat negru. Dincolo de toate complicaţiile gen amândoi erau căsătoriţi cu alte persoane, dar cu care nu mai aveau nimic în comun decât fiecare câte doi copii, toate argumentele potrivit cărora ei nu ar fi trebuit să fie împreună se rezumau la faptul că el e negru. Totuşi, până la urmă, s-ar fi concluzionat cu ajutorul oamenilor din public că cei doi merită să fie fericiţi, că nu conteaza nimic altceva decât dragostea lor, că nu contează ce spune mama şi că o să se împace cu ideea, că nu contează, în final, nimic altceva decât dragostea ce îi uneşte. Yeah, right! zice Andreea, iar eu subscriu. Îţi trebuie putere ca să păstrezi o dragoste atunci când pare că toată lumea e împotriva ta. Îţi trebuie recunoştinţă şi minte multă ca să ştii cum să păstrezi dragostea. Iar dacă nu o mai ai, trebuie să ai demnitate, să te ridici de jos, să te scuturi şi să treci mai departe. Întrebarea generală era dacă „Există o singură iubire în viaţă?” Cu siguranţă că numai de una avem parte! Şi tocmai de aceea nu trebuie să pierzi nicio şansă, nu trebuie să iroseşti nicio zi şi trebuie să ai mare grijă cui îi zâmbeşti… Nu ştii niciodată dacă iubirea ta tocmai a trecut pe lângă tine, nu ştii dacă tocmai ai pierdut-o sau dacă tocmai ai întâlnit-o, niciodată…

Îmi cer scuze pentru scăparea Andreei. Visează mult. Voia sa devina artistă. Acum nu mai vrea decât să trăiască pentru ea. A trăit până acum pentru toţi, mai puţin pentru ea. Voia să fie scriitoare la un moment dat. A renunţat. Pentru că nu ştia dacă nu cumva o ia razna, pentru că la un moment dat a rămas fără inspiraţie. Iar apoi, cu mult timp după, ar fi vrut să devină ca scriitoarea din Basic Instinct 2. Ar fi fost prea dramatic pentru bărbaţii din viaţa ei…

Nu

… mă mai iubi. Am treabă. N-am timp de tine, nu vezi? Cât să te mai târăsc prin lumea mea? You just don’t fit in. De când îmi place mie rock-ul? De când? Doar un pic, nu mult, ştiu doar vreo două piese, atât, da-mi plac.

De când fac tot ce-mi trece prin cap. De când sunt nebună după viaţă. De când mi-am dat seama că doar o dată ai 20 de ani. De cînd am realizat că nu mai scriu eu, ci cealaltă, Andreea, cea pe care am ascuns-o până acum după cratimă…

Andreea are ceva mai mult de 20; i-aş da ceva pe la 24… Doar în gândire, şi nu întotdeauna. Dar se distrează bine, ştie ce e aia să trăieşti frumos, să te bucuri de soare dimineaţa, să te bucuri de ploaie pe înserat, când nu ştii sigur dacă e doar înnorat sau a venit noaptea… Să fii pasionat de stele dar fără să studiezi mai nimic despre ele. Ştie să danseze bine, să se mişte aşa cum nimeni nu a mai văzut-o, să ţi se pară că nu are coloană vertebrală, să nu te poţi abţine să nu o atingi când treci pe lângă ea. Ştie cum e să sufere; profund, adânc; să sufere atât de mult încât să creadă că va rămâne fără suflet, fără inimă, fără nimic; să creadă că lumea ei e mai mult decît avariată, iremediabil, aşa ca o boală incurabilă. Ştie ce înseamnă să fii obsedat de ea, ştie să te stârnească şi spoi să mai pună paie pe foc; şi-apoi brusc, te trezeşti că nu o mai ai. Ştie cum să te facă să crezi, a doua zi dimineaţa, că a fost doar un vis; ştie să-ţi spună „Te iubesc” atunci când vrei să auzi asta; de fapt, ştie să spună ce trebuie la momentul potrivit, ce vrei să auzi, atâta timp cât îşi urmăreşte interesul. Cineva a învăţat-o că totul e o afacere din care trebuie să rămână cu ceva, eventual să câştige tot; cineva ar trebui să ştie că avea dreptate, deşi nu a vrut să creadă că ar fi putut. Apoi ea i-a învăţat cum e să iubească, cum e să se sacrifice, cum să îi schimbe, şi nu în folosul ei; despre asta e vorba… le-a arătat ce trebuie să facă şi au făcut, dar nu cu ea; ar trebui să-i mulţumească, nu oricine ar fi făcut asta; altele ar fi fost prea egoiste… Andreea mă învaţă, iar eu iau lecţii…

Previous Older Entries