Polul Nord se topeste

Gheata de la Polul Nord este pe cale sa dispara chiar anul acesta, desi cercetatorii prevedeau ca asta se va intampla pana in 2030. Acesta ar fi unul dintre cele mai ingrijoratoare consecinte ale incalzirii globale.

Potrivit Centrului National de Date pentru Zapada si Gheata din SUA (NSIDC) Polul Nord ar putea sa ramana complet descoperit, iar asta s-ar putea intampla chiar in septembrie anul acesta.

Oceanul Arctic, oceanul inghetat care se aflta la Polul Nord, continua sa se topeasca, ajungand sa fie tot mai mult lichid. Iarna au depuneri noi de gheata, insa si mai multa gheata se topeste vara. Acest ciclu se repeta deja de 3 decenii, an de an suprafata de gheata devenind din ce in ce mai mica. Desi gheata se reface in fiecare noua si lunga iarna arctica, pierderile din timpul verii trecute au fost atat de extinse incat o mare parte din Oceanul Arctic a disparut in detrimentul celui lichid. „Problema este aceea ca, pentru prima data de cand stiu, Polul Nord este acoperit de gheata dintr-un singur an, formata asta toamna si in cursul iernii. As spune ca sunt sanse egale ca Polul Nord sa se topeasca” spune Mark Serreze, de la (NSIDC).

Mai exista si factori salvatori totusi. Anul trecut topirea ghetii a fost favorizata de vanturile calde. “Daca avem un tipar atmosferic precum cel de anul trecut, vom pierde o gramada de gheata vara aceasta, dar daca avem unul mai racoros, mai ciclonic, atunci ar putea fi pastrata o parte din gheata”, mai afirma Serreze.

Foarte multe lucruri depind acum de lunile cele mai calduroase ale verii, iulie si august. Totusi, se trage un semnal de alarma in ceea ce priveste topirile masive de zapada, ca de exemplu zapezile de pe Kilimanjaro, care s-au topit mai mult de 80%, din 1912; in zece ani, acestea nu vor mai exista; pistele de schi din Austria, ghetarii din Garhwal Himalaya, care se retrag foarte repede (se estimeaza ca majoritatea ghetarilor din estul si centrul masivului Himalaya pot disparea pana in 2035), ghetarul Unteraar din Alpii Elvetieni s-a micsorat cu peste 2000 de metri, in ultimii 150 de ani.
Parcul National al Ghetarilor (Montana, SUA) avea 150 de ghetari, in 1910, iar acum are sub 30, dar si acestia si-au micsorat suprafata cu doua treimi.

Sursa: 9 a.m.

Versuri de la 20

Povestile copilariei

au fost spuse-n versuri

iar anii au trecut

si-atat.

Adolescenta s-a maturizat in versuri

iubirea s-a nascut atunci.

Scrisoarea a fost scrisa-n versuri

iar minunile-au trecut;

Citim acum o poezie

ce scrisa-n versuri

s-ar fi vrut,

Iar inima ce le gandeste

iubire multa a avut…

Si se hraneste-acum din tine

si-aduna tot,

rand dupa rand,

ca sa mai poata inca spune

un “te iubesc” marunt, marunt.

Sex and the City

I put my new dress on si m-am dus la the movie… 🙂 Mai exact la Sex and the City, cel mai „barfit” film din ultima luna; si cel mai tare din ultimii ani, din cate am vazut eu…

Ei bine, s-ar putea sa fiu subiectiva, prea subiectiva (daca exista grade de comparatie pentru asta, desi nu cred). Sunt o „admiratoare veritabila” a seriei Sex and the City, iar filmul a atins apogeul; maximul, indeplinirea sau cum vreti voi sa-i spuneti acestei realizari. Cred ca pentru orice fata acest film/serie a lasat o marca pe undeva, pe oriunde. Pentru mine a lasat in stil, in caracter, in inima, in suflet, in scris…

Demult am zis ca-l vad, dar nu am avut cand. Azi l-am vazut. Am ras dar mi-au dat si lacrimile in lucrurile in care m-am regasit. Da, cred ca orice fata/femeie se regaseste catusi de putin intr-una dintre personajele reprezentate de Carrie, Samantha, Miranda sau Charlote. Eu? Va las sa ghiciti in care dintre fete ma regasesc cel mai mult, desi am cate putin din fiecare dintre ele.

Mai cred ca in orice girl/woman-writer exista o Carrie Bradshaw, mai cred ca oricine are o poveste gen Carrie-Mr. Big si mai cred ca pantofii Manolo Blahnik sunt every girls dream! Chiar daca Bucurestiul nu prea seamana cu New York-ul fetele tot vin aici cam pentru acelasi lucru pentru care merg americancele acolo- cei doi „L”- LOVE & LABELS; si chiar daca nici rochia de pe mine nu era exact ca si a lui Carrie, tot m-am simtit extraordinar de bine cand am plecat de la film. Am fost atat de visatoare incat am gresit scara si am urcat pana la 8 linistita si mi-am dat seama ca nu era cum trebuie tocmai cand am vrut sa bag cheia in yala… Silly me.

Ah, si pe drum incoace am redevenit „Hey, Pisi!”. Nu are rost sa va povestesc detaliile filmului pentru ca ii stric farmecul; doar atat: am ras si am plans deopotriva.

Anyway, you really have to see this movie… Yeah, you! 😉

Hey, Pisi!

Ba p’a ma-tii! Pardon. Adica acum nu mai sunt „Hey, Pisi”, sunt „Alo, bruneta!”. Deci: nu m-am facut bruneta, da asa zic unii…

In cinstea faptului ca mai am numai un examen (traiasca sesiunea, ca ce ne faceam fara ea?)  mi-am luat rochita, m-am vopsit si mi-am adus aminte de Cosmo… God, uitasem ca mai exista si altceva de citit in afara de carti si bibliografie pentru examene. Dar pentru ca „mai am unu, si ma duc”, nu ma mai stresez… Asta e minciuna pe langa celelalte 5 🙂

Tin sa mentionez: culoarea parului meu este saten-auriu, nu brunet si nici roscat. Asta ca sa stiti, ca mai cunosc oameni debulsolati in ceea ce priveste culorile. Si sa nu ma intrebati daca m-am tuns, ca o sa va raspund ca am cercei noi :)) (you know, reclama…)

Si inca un lucru: cine n-are batrani, sa-si cumpere. Asta pentru ca tocmai ce am vazut o gramada la coada la BCR, care abia mai stau in picioare si care uita ca nu trebuia sa vina luna asta sa plateasca te-miri-ce, ci numai in iulie, sau care nu-si mai gasesc maruntul prin buzunarele gaurite… Batranete, haine rele (sau cum era vorba? )

Ah, nu era mare lucru de comunicat, dar nu pot trai fara scris… asa ca orice e bun acum. Si cine vine la o inghetata? It’s on me! 😉

Ioooiiii

Ocupata fiind cu altele, ca de exemplu examenul de azi la Semiotca (pentru care buni a desfasurat, ca de obicei, forte majore, a aprins candela si a dat pomelnice la biserica-dar adevarul e ca fara ea si astea nu as fi reusit), cel care a fost si cel mai greu, am uitat ca mai am si un blog. Slm. Fie si asta, ca mi-am adus aminte cand am vazut la status la mess ca am un link :))

Anyway, 3 to go, 3 more to come… Da’ sa astepte, ca weekendul asta am treaba. Am treaba sa ma duc la strand, sa fac baie de apa si de soare si sa ma distrez, si sa ma uit la Sex and The City ( in cazul in care nu uita Sebi 😛 ) sau la alt film… dar asta daca ploua, ca daca e soare si cald si frumos e clar. Ma gasiti pe la munte!

Asadar, cu scuzele de rigoare, o sa revin pe blog atunci cand oi mai gasi ceva destul de interesant de comunicat, ca pana una alta am treaba cu ceva, cineva… You knooowww… 😉

Iunie, 5

S-au întâmplat multe azi, ca de exemplu Ziua Internațională a Mediului, Înălțarea Domnului, sau examenul meu de la Politologie, sau faptul ca mi-am reparat unghia ruptă, sau faptul că e a patra zi când nu mănânc decât o dată (pardon, când mănânc DECÂT o dată)… sau, mă rog, ar fi mai multe. 🙂

Ideea de bază e că ieri mă gândeam la multe, iar azi am atât de puține idei încât nu mai știu nici la ce mă gândeam ieri. Sau? Alaltăieri. Whatever. Am văzut Leatherheads. Foarte fain el așa, nu tocmai pe gusturile sau pretențiile mele ieftine, dar un film frumos, de și cu George Clooney și Renne Zellweger, despre fotbal și jurnalism, despre dragoste și război.

Mai apoi, că tot a fost ziua mediului, zi sincer, nu-i așa că ai uitat lumina la baie aprinsă? Sau că nu ai oprit apa la robinet în timp ce te spălai pe dinți? Și bag mâna în foc că n-ai plantat nici un copac sau o floare și că ți-a scăpat, din greșeală, normal, vreun ambalaj pe jos. C-așa-i românu. Dar partea proastă e că nu numai el e așa… așa suntem noi oamenii, nu ne prea avem grijă de ce-i al nostru și rar ne mustră conștiința când facem ceva rău… Dar nici la biserică nu te-ai dus, nu? Era Înălțarea Domnului azi, și advărul e că eu habar nu am avut de dimineață de ce se grăbeau bătrânii așa la biserică… Asta sunt, recunosc, deși în fiecare seară mă rog și-mi fac tot timpul cruce. Totuși, face asta din mine o credincioasă? Probabil că da, comparându-mă cu cei care nici nu mai știu cam când e Crăciunul, sau care din cele două mâini e aia cu care-și fac cruce…

Totuși, cred că dacă am deschide un pic mai mult ochii la ce-i în jurul nostru, am putea să ne dăm seama, mai în cunoștință de cauză, cât de mult rău ne facem singuri. Că doar ”ce-și face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual”…

Și astea fiind zise, am rezumat ideile de ieri. Pe astea de azi le țin pentru mine 😉

Ziua copilului

Azi e 1 iunie. La multi ani, copii! Deși ar trebui să fie o zi fericită pentru toți copii, știm cu toții că nu e așa. Păcat că unii nu simt că sunt sărbătoriți, păcat că unii au alte probleme, păcat că unii nu știu ce e aia copilărie.

Fratele meu știe ce e aia copilărie, deși toată perioada aceasta i-a fost umbrită de o boală, dacă pot să-i spun așa. Nu e fatală, nu se moare din așa ceva (cred), dar poate fi mortală pentru psihic. Se numește ”edem limfatic”, și dacă veți încerca să căutați pe Google ceva despre asta, vă asigur că nu veți găsi prea multe. Ca să înțelegeți despre ce este vorba: el s-a născut cu o mânuță umflată, cu obrazul și cu piciorușul opuse umflate, de asemea. S-a adunat limfa în țesut, mai pe înțelesul tuturor. Și asta a avansat o dată cu vârsta. Acum, din fericire, obrazul și mânuța nu sunt extrem de vizibile. Dar piciorul e de cel puțin 3 ori mai gros în diamentru decât cel normal. Și nu vă spun cum arată asta la un copil de 15 ani, căruia i se umfla piciorul cu câte 1 cm pe lună. E dramatic, dacă îmi permit expresia. Deși e fratele meu și îl văd destul de des, de fiecare dată mă înspăimânt. Aș face ceva, dar de data asta problema nu se mai află în mâinile mele. De fapt, nu se mai află în mâinile nimănui, deoarece doctorii au mereu, dupa toate analizele, aceleași reacții: ”E umflat. Dar nu știm cauza. Nu avem ce să-i facem!” Probabil că nu mă credeți, dar cel puțin doctorii din România sunt neputincioși. A încercat tratamene peste tratamente, acum e în cursul altuia, dar se pare că niciunul nu dă rezultate. Și pe deasupra, nici nu există operație în cazul acesta. De ce? Pentru că nu se poate să i se scoată limfa din țesut; cum ar putea face asta? Nu sunt doctor, n-am nici măcar o minimă specializare în domeniu, dar din ce am auzit în urma analizelor și din ce am citit, nu s-a ocupat nimeni niciodată de așa ceva în România. Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi să mă înșel, și cineva, undeva, dacă nu în România, măcar în lumea asta, să poată să-i facă ceva. Sunt prea depășită de situație și cred că e prima oară în viața mea când nu pot găsi o soluție pentru ceva. Și e cu atât mai dureros pentru că e vorba de fratele meu. I-aș da piciorul meu, dacă aș putea, numai să-i fie lui bine. Îi înțeleg frustrarea care îl încearcă de fiecare dată când mai merge la un consult: ”Mami, da de ce m-ai mai adus și aici dacă știi că tot n-au ce să-mi facă?” Pe lângă astea, imaginați-vă cum ar fi să nu puteți să vă încălțați cu orice fel de pantofi, decât cu din aceia sport, care au șireturi, și cu 2 mărimi mai mari decât v-ar trebui; imaginați-vă cum e să purtați numai pantaloni lungi, făcuți la croitor, cu un picior normal și cu celălalt mai mare de vreo 3 ori; imaginați-vă cum e să se uite lumea la voi ciudat pe stradă și să vă judece; imaginați-vă cum e să nu știi ce să faci, să nu poți să faci nimic!

La mulți ani, Mel! Chiar dacă nu ai avut parte de un corp normal, ca toți copiii de vârsta ta, ai fost înzestrat cu alte daruri, pe care ți le vei pune în valoare.

Eu ce să fac? I suppose that crying like I do now won’t help too much…