Draga SLM-la-31-de-ani…

M-am trezit cu o leapsa de la Radu, abia acum, ca oricum sunt o „intarziata”… si mi-am dat seama ca ar trebui sa raspund, mai ales ca viitorul e aproape aici… Problema suna in felul urmator: scrie-ti o scrisoare pentru tine, cel/cea de peste cativa ani; ce ti-ai spune? Ce mesaj ti-ai trimite in viitor?

Ei bine, cred ca, pe langa un imens buchet de trandafiri, mi-as trimite si urmatoarea scrisoare, alaturi de care as adauga un biletel: Draga mea, sunt tot tu, doar ca acum mai pot purta inca alb la nunta noastra…

Draga SLM,

Povestea ta de viata a inceput demult, sper ca-ti mai aduci aminte cum erai la 21 de ani. Daca nu, te rog, cauta-ti numele pe google, ca sigur te gasesti. Cred ca asta e unul dintre avantajele internetului. Daca nu mai e valabil blogul tau (da, citesteste cateva randuri, ca sa te bufneasca rasul de ce puteai sa nascocesti), cauta-l pe Radu; o sa gaseasca el o modalitate sa te faca sa-ti aduci aminte de perioada facultatii si a primelor job-uri. Si mai vezi ca poate mai gasesti niste poze cu tine, tot pe net, daca, printr-o nenorocire, ti-ai spart laptopul sau te-ai certat cu frate-to si nu mai vorbesti cu el ( ca si el are intr-al lui ceva poze faine); incearca facebook, ca pe ala iti mai pierzi vremea cand chiar vrei sa evadezi…

Asadar, iubita mea care acum esti maritata si ai o minunatie de puiut cu ochi verzi, saten, bebele pe care-l visai la un moment dat alaturi de prima ta iubire, sper ca ai reusit sa-ti deschizi firma aia de organizari de evenimente si mai sper ca nu ai plecat inca peste mari si tari, asa cum iti propusesesi la un moment dat, dupa ce ai terminat facultatea. Sper si eu ca sotul tau nu a zis nimic de tatuajul acela si ca inca arata bine (Diamonds are forever, nu? 😛 ) Ah, cum ii mai merg afacerile? Ati reusit sa va construiti pana la urma cabanuta aceea numai a vostra, unde voiati sa va retrageti cu prietenii in vacantele voastre? Acolo cred ca ati putea sa faceti o gramada de nebunii numai voi doi… Da, stiu ca nu aveti cum sa va plictisiti… pai cum sa  faceti asta, cand mereu sunteti pusi pe sotii? Da’ chiar, mai retii versurile tuturor pieselor? Le mai canti cand conduci, sau cand te mai nimeresti in vreo pauza de vorbit?

Apropo, ma bucur ca tot Radu, Ioana, Ana, Iulia, Andra, Georgy, Vlady, Fishy si toti ceilalti apropiati tie ti-au ramas prieteni asa cum erati pe la 20 si ceva de ani, ma bucur ca inca va gasiti timp sa iesiti la cafea impreuna si ca reusiti sa nu uitati de zilele voastre de nastere. Oricum, cel mai tare ma bucur ca Mel e bine, si ca a trecut cu bine prin toate operatiile; ai grija de el, sa nu se indragosteasca prea tare de fata asta cu care umbla, ca el e sufletist, iar oamenii sunt rai… Si spune-i sa o lase mai usor cu pasiunile astea nebune ale lui 🙂

Ah, sa nu uiti te rog sa-i pupi pe ai nostri fara vreun motiv anume si sa le spui ca te bucuri ca inca ii ai acolo; mai sper ca proteza pentru picior a lui taia il ajuta si ca, desi nu mai prea are pe unde sa se duca singur, esti inca acolo pentru ei cand au nevoie. Spune-i lui buni ca o iubesti si ca ii multumesti pentru tot, chiar si acum!

Acum, ma duc sa-mi continui treburile, ca am lasat tot balta ca sa-ti scriu. Ai grija de tine si de bebe ( acum cand scriu nu-mi imaginez cum ar fi sa fiu mama, dar sunt convinsa ca e minunat!)! Pupa-l si pe sotul tau si strange-l tare de tot in brate din partea mea.

Love ya!


Walk with me

Who am I living for… is this my limit? Can I endure some more?

Pe la 6 ani, poate ca si pe la 10, inca visam sa fiu printesa. Nu poate nimeni sa judece gandirea naiva a unei copile.

DSC_7019 Insa atunci cand esti optimismul intruchipat, adica eu, in cazul meu, si ajungi intr-un oarecare impas existential, te intrebi daca nu cumva toate astea ti se trag din naivitatea auto-indusa probabil in copilarie, adolescenta si tot asa. Am fost cumva acuzata ca nu as privi mai in perspectiva decat la o jumatate de metru in fata nasului. In ceea ce priveste viitorul meu, oricum incert pentru ca nu ma pot hotari ce vreau mai departe, imi adresez ( da, eu mie imi…) cateva intrebari. Nu departe de ideile mele preconcepute se afla si aceea conform careia nu sunt singura care a trecut printr-o perioada de asta; cred ca as putea sa o identific cumva cu criza varstei mijlocii in cazul anumitor barbati, sau cu perioada capricioasa a adolescentei, sau cu perioada pre-menopauza/andropauza… Ma rog, e putin dusa la extrem exprimarea, dar undeva e o criza interioara, care, desi imi da incredere in mine ( ca doar „uite cate ai putut sa faci pana acum si ce determinata erai, cate motivatii aveai, cate sperante ti-ai pus in oameni…”) ma face sa ma destabilizez, intr-un fel pe care multi din jurul meu nu il percep, sau il percep diferit ori gresit.

Aveam intr-o noapte o discutie cu un prieten legata de involutia omenirii. In ciuda eforturilor, campaniilor, straduintelor si avantului tehnologiei, suntem putin auto-distructivi. Desi ne place sa credem ca totul ni se cuvine, mai ales viata asta, cel mai grav e ca ni se pare ca ni se cuvin si vietile altora. Nu avem puterea sau capacitatea necesara sa avem grija de o singura persoana asa cum ar trebui, adica de noi; cum am vrea, atunci, sa ingrijim planeta, sau macar pe cei din imediata noastra apropiere? Sau cum sa incerci tu, individ unic si indivizibil, sa schimbi o lume atat de diferita tie? Poate ca, asa cum spune o zicala, ca „daca vrei sa schimbi lumea, trebuie sa incepi cu tine”, tot asa trebuie sa-ti updatezi sistemul de valori la o scara mai larga, ca sa poti apoi sa lucrezi la acel sistem, luand valoare cu valoare si identificand elementele distructive ce, adunate, duc la degradarea unei multimi mai mari de indivizi cu aceleasi valori. Ma rog, probabil ca daca as fi fost vreun Einstein sau Aristotel sau asa ceva, cred ca as fi gasit o formula matematica si o demonstratie logica pentru ceea ce incerc sa spun aici in lipsa unui limbaj exhaustiv si al unui comentariu adecvat celor care citesc asta. DSC_7077

O larga categoriei a populatiei este mult prea naiva si acaparata de agitatia si grija fiecarei zile, pentru a-si mai putea indrepta atentia la ceea ce inseamna viata cu adevarat. Ceea ce nu au inteles multi din jurul meu, inclusiv ai mei, din pacate, e ca existenta mea nu se raporteaza numai la pastrarea unui job in vreo televiziune, sau nici macar intr-un domeniu atat de jegos (pardon, nu as vrea ca cineva sa se simta jignit, dar toti stiu ca asa e, desi nimeni nu o spune), ci ca eu, ca entitate, ma identific si cu altceva decat valorile materiale, legate de un oras imbacsit, o capitala al carei nivel de evolutie nu este tocmai laudabil, sau legate de traiul alaturi de oameni lipsiti de valori umane. Asta e ceea ce ne defineste si ceea ce probabil, au uitat multi dintre noi.

La intrebarea frecvent adresata copiilor – Tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? – ar trebui sa fi fost invatati sa raspundem :As vrea sa ma fac om! si de aici se subintelge ceea ce deriva din a fi om… Pentru cine nu intelge, ofer cateva indicii: bun simt, respect (care,apropo, se castiga treptat), incredere si asa mai departe.

Si, ca sa inchei totul intr-un ton optimist ( nu ca ar fi ceva rau in ceea ce am scris pana acum, dar care poate fi catalogat drept un „apel la umanitate”) am luat examenul teoretic pentru permis cu 26 de puncte din 26, test pe care l-am dat gata in 7 min si m-am si imprietenit cu „politienii”. Va anunt cum voi supravietui vineri traseului si va tin la curent cu prima experienta „de cursa lunga” la volan.

DSC_7108 Numai bine! 🙂