Ne-am maritat

Am neamuri. Multeee… ca daca ma apuc sa le numar imi da cu virgula si perioada. Stiam de ele si pana acum, dar cum nu am pastrat legaturile, ne-am cam indepartat, sa zic asa. Da’ intamplarea face ca a trebuit sa se marite; ea, fata nasilor mei de botez ( astia care m-au botezat adica :)) ) Asadar, ne-am facut invitati si primiti la nunta mare, sambata, la Majestic in Sibiu. De fapt, nici chiar asa mare, ca invitatii n-au fost multi, dar petrecerea a fost frumoasa. Nu conteaza ca am ajuns acolo cu Lada lui bunicu’ si ca abia mai nimeream drumul pe DN1, ca este irelevant 😛 Partea buna e ca am ajuns cu bine, ne-am petrecut tare fain, m-a dansat bunelu’ de m-a capiat si ne-am si intors cu bine a doua zi, dupa inca o reuniune de familii. Ma gandesc ca as pune niste poze, da’ nu care cumva sa ziceti ca sunt de hi5cinci sau de servus cinci! 😀

Daca ar durea prostia

Atunci ar urla toti ca din gura de sarpe. Asta nu e un post despre mine. E despre ei; toti cei care cred ca viata asta e compusa din bucati de femei si bani; sau barbati si bani; si pentru cei care traiesc viata ca pe o afacere. Viata e o afacere cu Dumnezeu, sau cu ceva mai presus decat noi… dar atat. Nu e o afacere intre noi, nu noi hotaram cine castiga si cine nu, nu noi dam premii si nu noi dam note de trecere sau de absolvire.

Revenind, daca pe unii i-ar durea prostia, cred ca ar fi deja internati in spital. Si unii dintre noi i-ar vizita, dar nu cu buchete de flori in mana, ci cu aparate de filmat, ca sa putem inregistra urletele, scancetele de durere sau schimonosirea fetelor… pentru posteritate.

As vrea ca si copiii mei sa creasca frumos, sa aiba parte de o lume in care nu prostia-i la putere. Ce e mai frumos decat sa ai un copil? Sa ai doi sau trei, ar spune unii. Eu as spune ca ar fi cel mai frumos sa ai un copil fericit, pe care sa-l poti creste in spiritul bunului simt, intr-o lume a valorilor morale si spirituale. Totusi, iubirea se plateste…

Devin subiectiva, chiar daca am scris ca asta nu este un post despre mine.

Adevarul e ca eu nu trebuia sa exist. Eu, asa cum unii ma stiu, am fost un fel de greseala… adica nu eram in plan; m-am incapatanat si am evenit plan cu bataie indelungata. Asa ca, dragii mei, care spuneti ca sunt incapatanata, acum vedeti de unde mi se trage… Mama s-a chinuit in travaliu 2 zile, de pe 28 noiembrie, cand avea termenul sa nasca, pana pe 30, la ora 12:00. Fix. Exact in momentul in care au inceput sa bata clopotele la biserica si sa dea ora fixa la radio, s-au auzit tipetele mele.

Traiam. Asa s-a nascut Alexandra… Iar numele provine de la o carte pe care a primit-o mama pe cand era gravida cu  mine: “Alexandra si Infernul” Cred ca e predestinat… Andreea vine de la faptul ca m-am nascut de Sfantul Andrei, iar bunicul nu concepea ideea ca eu sa nu am si nume de sfant. Asta e poveste mea, pe scurt.

Acum stau si cuget. Nu devin deprima(n)ta, dar pur si simplu imi trec ganduri prin minte (da, mai face mintea mea si asa ceva cateodata). Ce ar fi fost daca nu m-as fi nacut? Cum ar fi aratat lumea parintilor mei? Cum ar fi fost daca as fi ramas un suflet acolo sus, sa pot vedea ce se intampla aici jos? Cum ar fi fost viata voasta daca nu m-ati fi intalnit niciodata? Ma intreb daca si voi va intrebati asta.

Oricum, acum, ca tot exist, sa-mi para rau? Sa cred ca mai bine nu eram si mai bine nu ma incapatanam? Poate era mai simplu pentru toti. Acum, ca pot gandi pentru atunci, m-as fi sacrificat. Pentru ca viata voastra sa fie mai buna, sau cel putin mai simpla. Dar, daca, prin absurd, as disparea, ar plange cineva dupa mine? Sau m-ati uita imediat? Sau nici nu v-ati aduce aminte de mine daca nu ar exista pozele? Nu-mi pot imagina nimic din astea si nici nu vreau sa fac. Vreau sa mai cred ca am lasat o urma in viata fiecaruia, in drumul tuturor si ca nu am fost niciodata o simpla prezenta, sau, mai rau, umbra.

Imi iubesc viata de acum si nu as vrea nimic in schimbul ei. Nu mi-as da-o nici macar pentru un copil, asa cum era sa o faca mama. Nu as da-o nici pentru tine, nici pentru altcineva. Nu as da-o nici macar imprumut. Asa ca, daca vrei viata mea, atunci omoara-ma, si nu ma mai chinui.

Asta nu e un post despre mine. E despre cei care nu stiu sa aprecieze viata, ceea ce au si ce inseamna sa nu fii prost…

Traficul, cu accent pe „i”

Ştiţi cum e cu „am auzit de la prietenul meu care are un prieten care a auzit că…” Ei bine, de la amicul Vlad din Bucureşti am aflat de site-ul traficul.org. Adică am văzut că are omul ceva site la status şi hopa repede eu să ma prind ce şi cum, să nu care cumva să nu vadă şi ochiu’ meu.

Aşadar şi prin urmare, vă invit pe toţi a vizita şi anume site-ul cu pricina (cu accent pe al doilea „i”), ca să vă minunaţi de ce mai fac unii şi alţii cu maşinile lor. Adică, printre altele, puteţi să şi votaţi într-un sondaj „Cea mai urîtă maşină„, „Cea mai gay maşină„, „Ţăranul lunii” , puteţi să vă şi jucaţi ceva dacă tot vă plictisiţi. Iar în cadrul profilului Lăb.rului în trafic, puteţi remarca vreo câteva caracteristici ale acestui specimen; amintesc şi eu vreo două ca să vă trezesc interesul:

„Daca ajungi intr-o intersctie – respectarea semnelor de circulatie sunt total optionale – cu cat ai masina mai mare cu atat ai mai multa prioritate.”

„Daca vii dinspre mare – nu sta niciodata in coloana (create oricum din cauza ta) – depaseste tot ce-ti iese in cale sa ajungi cu 3 minute inaintea tuturor.”

„Daca esti al 15-lea la semafor si s-a facut verde – CLAXONEAZA cat poti de tare – sigur va merge coloana mai repede astfel.”

„Daca ai gunoaie in masina (in afara de tine) de genul: tigari, hartii etc – arunca-le pe toate pe geam. Sa munceasca si astia de la REBU.”

„Daca mergi pe autostrada – sa nu te dai niciodata din fatza nimanui – au loc sa te depaseasca si pe dreapta.”

Alors… cel mai bine ar fi să vă uitaţi voi prin categoriile „Cum să„, „De ce„, „Idioţi în trafic„, sau „Românii e făcuţi să care” şi celelalte ca să vedeţi cu ochiu’ vostru, că eu una mă cocoşez de râs la ce le mai stă mintea unora… în loc, la semafor. 😉 (pont: uitaţi-vă şi la videoclipul cu baba care scoate maşina din parcare din ţâşpe mii de mişcări… căcător :)) )

De ce Superman?

De ce avem nevoie de Superman?

Pentru ca ne-ar putea salva de la cate o catastrofa gen 9/11, pentru ca poate opri un tren de la deraiere, pentru ca poate opri un avion din prabusire, pentru ca poate opri un vapor de la scufundat… Va puteti gandi numai la cateva exemple: tragedia de la World Trade Center, scufundarea Titanicului si multe altele, printre care si cele minore de la Valea Calugareasca, accidentele de pe Valea Prahovei si Valea Otlului… si tot asa, ca daca am tine-o in numerotare ne-ar da cu virgula si perioada…

De ce nu avem nevoie de Superman?

Pentru ca tot nu poate opri foametea din Africa de Sud, pentru ca tot nu ar putea sa creasca pensiile sau salariile din Romania, pentru ca tot nu ar putea sa reuneasca familii, pentru ca tot ar fi uragane si potoape si incendii si pentru ca tot nu ar fi de ajuns numai unu.

De ce ar fi fost bine sa avem cate un Superman in fiecare tara?

Pentru ca asa ar fi facut fata mai bine, pentru ca am fi avut o speranta mai mare la mai bine si la mai mult, pentru ca ar fi existat cate o Louis Lane in fiecare tara si ar fi fost mai multe subiecte bune de dezbatut in cadrul stirilor, pe modelul fifty-fifty 😉

Fetele bune ajung in Rai

            Fetele rele… ajung unde vor!

Probabil ca asta e unul dintre cele mai contestate clisee… Si nu degeaba! Se spune ca pentru a obtine ceea ce vrei trebuie sa te lupti; ca intr-o relatie, indiferenta este arma imbatabila. Si eu care credeam ca iubirea le rezolva pe toate, silly me. De fapt, manipularea este o adevarata arta. Si uite-asa, fetele bune ajung in Rai. Dar oare acolo vor?

Amanta… deja se poate spune ca devine o meserie. Exista fie ca ne convine, fie ca nu. Nu e chiar simplu sa fii nici amanta, dar e mai simplu decat sa fii iubita/ sotie. (spune una care a trecut prin ele?!) „Tanara (sau nu neaparat) se va alege cu tot ce isi doreste fara sa fie nevoie sa faca apel la santajul emotional sau alte tertipuri feminine, caci schimbul e schimb. Serviciile ei contra serviciilor lui. Totul planificat. Nici macar nu trebuie sa ii suporte barbatului capriciile masculine si celelalte grozavii. Se stie prea bine ca exista o sotie pentru asta. Si aceasta, alta meserie…” (sursa petocuri.ro )

Totusi, carei fete nu-i convine sa stie ca ea e cea „oficiala”, tipa cu care merge peste tot, tipa cu care le face pe toate? Si aici tot eu ma intreb… pai daca le-ar face pe toate cu iubita/ sotia, la ce bun amanta? Si din moment ce cauta ceva nou, nu inseamna ca „oficiala” s-a cam ofilit? Poate ca vrea ceva nou, poate ca ar vrea sa vada daca nu ii sare testosteronul peste gard, poate ca pur si simplu se simte mai atras de cealalta; dar atunci, de ce sa nu vrea sa aiba amanta pentru mai mult si mai bine, daca tot ii place asa de tare incat sa o insele pe cea careia ii marturiseste ca o iubeste?! Sau pur si simplu, e si asta una dintre etapele maturizarii lor? Se spune ca barbatii se maturizeaza atat de greu, incat pana ajung la maturitate (undeva pe la 55-60 de ani) sunt prea batrani. Pardon, masculi, nu am vrut sa fiu misogina. 😛

„Daca am trage o concluzie, am zice ca e mult mai convenabil sa fii amanta. Mai putin stres, mai multi bani, mai mare rasfatul. Si totusi…aceeasi perna goală in cele mai multe din nopti, acelasi brad de Craciun impodobit de una singura. Sau…poate exista cineva sa umple si aceste goluri. Ori aceste goluri nici nu exista de fapt. Intr-un final, cum e mai bine? „

Pe un alt blog, am citit: „Amanta e întotdeuna o fiinţă irezistibilă. Dai piept cu tentaţia, lupţi cu propriile pulsiuni, ai vrea să scapi din vrajă, să fugi, dar pe măsură ce urli mai tare în tine că NU, ea devine tot mai de nerefuzat. Şi ea insistă şi insistă, dă din pleoape şi geme, te imploră să o ai şi tu, epuraş tâmpit, cum s-o laşi singură şi dispusă?Cea mai flatantă ipostază pentru o femeie e, de departe, cea de posibilă amantă. Amanta are întotdeauna ceva în plus: e mai cumva decât cea de acasă – atrăgătoare, sexy, tânără, fascinantă, încântătoare…”

Cu atatea argumente pro, de ce nu am fi toate amante? Ca oricum, daca stai bine sa te gandesti, tot vei ajunge la un moment dat „oficiala”… si atunci nu te va roade gandul ca va exista si cealalta, asa cum ai fost si tu la un moment dat? Pana atunci, dragele mele, vom auzi in continuare „You’ve been a bad girl… Go to my room!” 😛

 

Miss Universe 2008

Castigatoarea de anul acesta a faimosului concurs Miss Universe a fost Dayana Mendoza, Miss Venezuela. Frumoasa castigatoare a prestigioasei coroane are 22 de ani, este model si designer de interioare si pasionata de fotografie. Are marimi de invidiat pentru orice aspiranta la acest titlu: la 1,78 cm, se poate lauda cu marimile 85-58-89 si cu ochii verzi.

<Ea ii succede la frumusetea “universala” japonezei Riyo Mori, castigatoarea de anul trecut, cea care i-a inmanat coroana. Aceasta este realizata de designerul de origine japoneza Mikimoto. Este pastrata de Organizatia Miss Univers si este folosita in fiecare an pentru incoronarea cistigatoarei. Estimata la 250.000 de dolari americani, coroana are 800 de diamante de 18 carate si 120 de perle, informeaza Jurnalul National.

Mendoza a reusit, dupa doua ore de concurs, sa se impuna intr-o finala dominata de America Latina. Rivalele au fost columbianca Taliana Vargas – locul doi si dominicana Marianne Cruz González – locul trei. >

Sursa: 9 a.m.

Luptele noaste

Ne batem. Zi de zi. In orice gand exista si un contra-gand, asa cum cineva spunea ca „orice joc are si un contra-joc”.

Ne luptam de cand ne stim pentru viata, pentru dreptate, pentru mai bine, sau pentru mai rau (unii o fac inconstient). Ne luptam mereu sa vedem, sa auzim, sa stim mai multe. De ce? Nu ne ajunge limita pe care Domnul ne-a dat-o? Sau, dimpotriva, suntem facuti sa depasim limitele si asta ne atesta umanitatea? Sau umanitatea e doar o slabiciune de-a noastra, pe cand esenta e formata din vointa si ambitia noastra? Ma intreb asta pentru ca imi dau seama de-un lucru: cu cat ma lupt mai mai mult pentru ce-mi doresc, cu atat mai multe piedici mi se pun, insa reusita e tot mai puternica si sentimentul tot mai imbietor. Un lucru e cert: daca vrei un lucru, atunci lupta pentru el; dar dupa ce l-ai obtinut, nu te purta ca si cand ti s-ar cuveni!

In mod normal, luptele astea ale noastre ar trebui sa nu existe; pentru asta exista Drepturile Omului, de exemplu. De ce sa te lupti pentru ele cand ti se cuvin? Concret, de ce sa te lupti pentru viata ta, cand te-ai nascut cu dreptul la viata?

After all, fighting for peace is like fucking for virginity…

Ne luptam pentru iubire si pentru ura cu care alimentam iubirea asta. It’s over… sorry…

Previous Older Entries