Dragostea, si moartea, si valurile

Ei bine, cartea asta nu m-a impresionat in niciun fel. Si, sincer, parca nici n-ai ce invata din ea; sau cel putin aparent eu n-am invatat nimic din ea. Pe scurt (asa cum e si cartea, parca scrisa in graba, fara detalii si amanunte, ca doar ce ne intereseaza?! ) carticica e alcatuita din 3 povestiri: „Aniversarea casatoriei”, „Gradina de piatra” si „Dragostea, si moartea, si valurile”. In toate e vorba despre moarte si dragoste. In prima povestea moare ea. In a doua, ea il paraseste pe un el, in a treia, el o gaseste pe ea in timp ce ambii incearca sa se sinucida. :¦ Mda, asa am zis si eu… Deci, daca tineti neaparat sa cititi o carte usoara, sunteti invitatii mei. V-o dau pe-a mea, ca am dat banii degeaba; si am mai si patat-o cu cafea, inainte cu 4 pagini de a o termina. Astept sa ma apuc sa citesc „Brida” de Paulo Coelho, a treia lui carte si cea scrisa dupa „Alchimistul„. Pareri si impresii pe parcurs…

Diamonds are forever

„Pitchul” visului meu

Daydream… I fell asleep beneath the flowers, for a couple of hours… what a beautiful day!

Niciodata nu m-am declarat o experta in arta fericirii, desi unii ar putea spune despre mine ca stiu cum sa-i ajut sa o intalneasca.. pe ea, fericirea, sau pe ea, aceea din visele lor, sau pe el. Eu insa sunt experta in arta de a visa… la acea zi perfecta, la acea excursie perfecta, la acel El perfect.

Barbatul meu ideal exista. Asa cum multi m-ar sau s-ar intreba cum arata pentru mine un El ideatic, asa ma intrebam si eu. Pana cand l-am gasit. El e mereu zambitor si vesel, e mai inalt decat mine si trebuie sa ma „imburic” putin pentru a-l putea saruta. Nu e gras si nu e nici prea slab, dar nu e nici musculos, nu-mi plac aia. E normal. Are corp de om, pe scurt. Totusi, ma poate lua in brate si ma poate ridica de jos, ma poate lasa usor pe pat si poate sa ma si ajute sa ma ridic de jos atunci cand cad. E tot timpul acolo pentru mine cand il sun si cand ii spun ca am patit ceva rau. Nu face nimic altceva decat sa-mi spuna ca ma iubeste si ma linisteste asa cum se linisteste marea dupa o furtuna. Nu e talentat nici la scris, nici la cantat; ma lasa pe mine sa fiu artista cand vreau. El e mai practic, mai putin visator, caci eu visez pentru doi. El nu-mi promite marea cu sarea, dar imi arata in fiecare zi marea sarata. Nu-mi promite nici stele si nici cai verzi pe pereti, caci calarim impreuna si numaram stelele cand stam intinsi pe iarba noaptea, in curtea noastra. Cand nu e langa mine si suntem departe, ne uitam spre cer si stim cat de aproape suntem, ca doar privim catre aceleasi stele si constelatii. Nu e prea romantic, dar gesturile il contrazic. Stie care-i muzica mea preferata si o are si el in calculator, ba chiar o fredoneaza. El e cadoul meu in fiecare Craciun si Paste, el e funda rosie de la orice alt cadou. El face echipa cu mine cand ma bat cu lumea si cu cei rai; putem fi numiti oarecum Superteam, caci suntem invidiati de toti si toti ar vrea sa ne vada despariti. Neeaaahhh, n-au sa vada! Pentru El as face orice, asa cum face si el pentru mine! Nu exista sacrificiu in cuplul nostru, pentru ca tot ce facem este o placere, tot ce face unul pentru celalalt e un alint…

Vom fi impreuna mereu, atata timp cat eu voi trai si vor trai si visele mele prin mine. Cat timp voi fi capabila sa visez, El va fi cu mine.

Mananca, roaga-te, iubeste (2)

Am terminat de citit cartea cu sufletul la gura, dadeam paginile catre final cu o rapiditate demna de un MIG si la ultima pagina ma rugam sa mai apara din senin cel putin inca 300 ca sa pot continua aventura. Insa…

„Imi reamintesc mereu una dintre invataturile gurului meu- despre fericire. Ne spunea ca oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc care da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Trebuie sa participi mereu la manifestarea lucrurilor bune care iti apar in viata. Iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei. Caci daca nu faci asta sentimentul launtric de multumire se va scurge incet- incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca. (…) In timp ce ma concentrez asupra Fericirii responsabile, imi aduc aminte si de ce spunea candva prietena mea Darcey- ca toata durerea si necazurile lumii sunt cauzate de oamenii nefericiti. Si nu doar la nivel mare, ca in cazul lui Hitler si Stalin, ci si la cel mai mic nivel personal. Chiar si in viata mea: acum vad exact unde si cand anume nefericirea mea a adus suferinta, disperare si (cel putin) neplaceri celor din jur. Deci cautarea multumirii proprii nu e doar un efort de autoconservare, care iti este doar tie folositor, ci e un dar generos pe care-l faci intregii lumi. Curata de toata nefericirea ta, nu mai stai in drumul nimanui. Incetezi sa mai fii un obstacol nu numai pentru tine, ci si pentru toti ceilalti. Abia atunci devii liber sa-i ajuti si sa-i bucuri pe altii.”

„(…) Asa ca eu si iubitul meu ne descaltam, ne punem micile genti de voiaj pe cap si ne pregatim sa sarim impreuna in mare. E amuzant: singura limba romanica pe care n-o stie Felipe e italiana. Dar in timp ce sarim, eu tot ii spun: – Attraversiamo. Sa trecem dincolo.”

Le Fin! Acum voi trece la urmatoarea carte: „Dragostea, si moartea, si valurile” de Yasushi Inoue, o carte mult mai mica decat „Eat, Pray, Love” dar care, la fel, a fost recomandata de revista Elle, revista in a carui numar de octombrie editorialul a fost dedicat cartii pe care tocmai am terminat-o de citit si care si-a mai sacrificat inca un articol de 3-4 pagini pentru aceeasi carte… Si cand ma gandesc ca am citit si am scris despre ea inainte sa o vad in reviste… 🙂

P.S.: Daca vreti sa va imprumut cartea s-o cititi trebuie sa stati la coada, ca am abonati inca de cand m-am laudat ca mi-am cumparat-o. 😛

Respir

Imi inchipui cum ar fi viata mea fara coincidente. Ma intreb, in primul rand, daca s-ar fi putut intampla ca ele sa nu existe. Si-mi dau seama ca au farmecul lor. E ca si cand m-as intreba ce ar fi viata mea fara inghetata. Nu prea pot sa-mi inchipui lucrul asta, desi cred ca as putea sa traiesc si fara, bineinteles, internata undeva la nebuni si legata.

Viata iti ofera o gramada de lucuri la care te astepti; lucruri pentru care ai muncit din rasputeri si acum observi rezultatele. Si viata mea a facut parte din aceasta categorie. Insa, de o vreme incoace, viata mea a deschis ochii, de fapt i-a intrecrapat un pic, asa incat ajunge sa vada ca nu mai e destul numai sa ma lupt pentru ceea ce vreau, sa visez si sa sper, incercand sa fac din mine un om mai bun si asa, sa ajut la cladirea unei societati mai bune. Nu, acum trebuie mai mult, iar mai multul asta imi da viata peste cap cu totul. Adica, dom’le, de ce are nevoie o fata ca mine ca sa reuseasca? Ce sa mai faca si cum? Probabil ca raspunsul la intrebarea asta o sa-mi apara ca o revelatie, intr-o dimineata, in timp ce-mi fac loc in metrou. Sau poate ca o sa-mi apara intr-una dintre excursiile la care visez demult, intinsa pe o plaja, la soare si in semiumbra, langa un ocean sau o mare extrem de albastra. Sau poate ca nu ma va lovi niciodata.

De asta mi-as lua o vacanta, asa, cam de-un an. Dar as risca prea multe, inclusiv ultimul an de facultate. Eu n-am prea fost tipul ala de persoana care sa stea sa inghita ceva pana la refuz chiar daca nu-i place deloc. La naiba, nici in Canada n-am ramas, de fiecare data cand m-am dus, nici chiar la insistentele bunului meu tata. Nu, am facut asa cum am vrut si independenta mea a razbit. Insa acum nu cred ca mai pot.

Viata iti ofera, de asemenea, si o gramada de lucruri la care nu te astepti. Dar deloc! Asa ca, decat sa-mi pierd vremea facand planuri pentru viitor si incercand sa invat din greselile trecutului, ar fi mai bine sa incerc sa-mi traiesc prezentul. Asa cum e el. E ca si cand ma imaginez peste vreo 2-3-10 ani la casa mea si cu o familie fericita, desi mica, in loc sa ma bucur acum de dragostea alor mei, de tineretea mea, de plimbarile dese si stresante dintre localitatile prin care-mi fac veacul.

Asa ca, cel mai simplu si mai corect pentru mine in momentul de fata ar fi sa stau si sa astept, sa fiu egoista cu privire la asteptarile altora din partea mea, sa ma multumesc deocamdata cu ce am si sa nu mai vreau nimic. Pentru ca am obosit. Am obosit si sa vreau, si sa sper, si sa cred ca pot sa fac singura totul acum. M-am exploatat, de fapt, mi-am exploatat mintea asa cum incercam toti sa ne exploatam computerul care spune ca e blocat de virusi si nu mai merge, dar noi incercam disperati sa-i dam restart, in ideea in care poate da Domnu’ si se repara de la sine; intr-un final, clacheaza si-ti trebuie altul. Si mie imi trebuie o alta Alexandra. Mai noua si mai proaspata, pregatita sa infrunte iarasi greutatile si piedicile vietii, una care sa mai aiba timp inca 20 de ani sa fie pura si inocenta si ca sa-si pastreze optimismul curat. Alexandra asta e putin obosita acum si o asteapta un an foarte greu din punct de vedere emotional. Va trebui sa faca alegeri importante pentru ea si se pare ca inca nu e pregatita; va trebui sa-si dea seama pentru a nu stiu cata oara ca unele lucruri nu sunt bune pentru ea si ca va trebui sa renunte la ele. Dar nu acum. Inca se mai zbate un pic si mai trage de ea, pentru ca in curand cei 20 de ani se vor transforma intr-unul singur: 1 an, cand va reinvata sa mearga si cand va redescoperi abecedarul, cand se va renaste o noua speranta si dorinta arzatoare de a iubi si de a trai din nou cu motoarele pornite la maxim. Sunt un fel de Titanic acum, care incearca sa se mai mentina plutind pana ar veni alt vapor sa-i salveze pasagerii; sunt un fel de Pamant care se lupla cu incalzirea globala; sunt un fel de zapada de pe crestele muntilor care ar vrea sa nu se topeasca la venirea verii…

Voi incerca sa urmez exemplul eroinei mele din „Eat, Pray, Love”. Voi incerca sa ma regasesc prin lucrurile marunte, dar extrem de importante ale vietii. Si voi citi in continuare numai ca sa nu mai gandesc, sa ma pierd in poveste si sa nu-mi mai las gandurile sa-mi acapareze mintea-ntreaga. Respir!

Blog stats

Hehe! Azi am implinit 31.000 de click-uri 😀 La cat mai multe 😉

Piesa faina :

Previous Older Entries