Cărţi


Now reading: Masele si puterea de Elias Canetti si The Snowball. Warren Buffett and The Business of Life de Alice Schroeder.

FETELE BUNE AJUNG IN RAI, FETELE RELE AJUNG UNDE VOR

de Ute Ehrhardt

„Ute Ehrhardt, licentiata in psihologie, s-a nascut in 1956 la Kassel. Din 1976 lucreaza in domeniul formarii adultilor, iar din 1980 este conferentiar independent in sfera perfectionarii profesionale. Principalele probleme abordate: planificarea carierei, comunicarea si optimizarea facultatilor si aptitudinilor proprii. Din 1984 conduce impreuna cu partenerul ei, Wilhelm Johnen, un cabinet de consiliere psihoeconomica. Este autoarea volumelor: Und jeden Tag ein bischen boser, Die Hlugere gibt nicht mehr nach. Frauen sind einfach besser.”

Nu cunosc nicio cale sigura care sa duca la succes, dar cunosc una care duce sigur la insucces: incercarea de a-i multumi pe toti. Platon

pg. 143: „(…) Asa se explica si ideea pe care o au unii oameni despre ei insisi, niste oameni care se considera inteligenti, norocosi, ghinionisti sau insignifianti. Si pentru ca porumbeii zboara doar acolo unde se afla alti porumbei, si sistemul asteptarilor, al succesului sau insuccesului, functioneaza la fel.

Femeile care au invatat de cand erau mici ca au mai putina valoare decat altele isi formeaza o imagine despre ele insele corespunzatoare reprezentarilor care le-au fost inoculate.

Imaginile pe care si le fac oamenii despre ei insisi se mai fixeaza si din cauza ca ei au o memorie selectiva. Ei tin minte lucrurile care le confirma atitudinea si cred apoi ca asa este in realitate. Oamenii percep mai usor si mai clar lucrurile la care se asteapta. Cele care corespund intr-o masura mai mica reprezentarilor proprii sunt mai putin asteptate si uitate mai repede. (…) Omul vede ceea ce este obisnuit sa vada si inregistreaza lucrurile la care se asteapta. Cand cineva nu poate vedea un lucru care nu se incadreaza in propria sa imagine, atunci exceptia confirma regula.”

pg. 204: (…) S-ar putea ca barbatul si femeia sa fie azi, ce-i drept, concurenti, dar ei nu sunt in mod automat dusmani. Barbatii sunt concurentii care, in momentul de fata, poate ca au un pas avans, ca in orice joc, si aici curajul, spiritul de initiativa si perseverenta vor duce la atingerea scopului. Sau asteptati, ca la Malefiz, ca ceilalti sa va dea la o parte piedicile din cale? Prin urmare: nu va mai plangeti atata ca lumea e rea. Aceasta atitudine nu a ajutat pe nimeni sa progreseze. Ceea ce le poate ajuta pe femei sa mearga inainte este sa ia o decizie clara impotriva propriei lor mentalitati de subordonare. Fiindca aceasta mentalitate mai conduce si azi, din pacate, comportamentul multor femei; uneori ea ramane in subconstient, dar actioneaza, oricum, in sens contrar propriei evolutii. Ea le impiedica pe femei sa-si formeze un sentiment sanatos al propriei valori. Eu numesc aceasta mentalitate a femeilor care se franeaza si se neaga pe ele insele sindromul Mona Lisa. Pentru ca zambetul ei impenetrabil reprezinta pentru mine simbolul cel mai puternic al supunerii feminine.

Daca ati stat mai mult timp in fata tabloului lui Da Vinci de la Luvru, veti simti, probabil, tristetea plina de melancolie a zambetului ei. (…) Multa vreme nu mi-a fost clar care era cauza repulsiei pe care mi-o provoca. Pana cand am recunoscut in zambetul Mona Lisei ceea ce vazusem atat de des in sedintele terapeutice pe care le conduc: un semnal sigur al renuntarii feminine. Mai exista si o alta tratare artistica a acestei teme – renuntarea de sine feminina- care m-a miscat si mai mult. (…)

Am stat adeseori, la seminarii si sedinte, in fata unor femei al caror zambet are o calitate asemanatoare. Chiar in cazul in care partenerul le umilea, le jignea sau le trata rau, ele mai aveau pe chip un zambet disperat. El ramanea, cand vorbeau despre speranta sau despre perioada fericita de la inceputul relatiei lor. (…) Femeile trebuie sa reziste pe parcursul unei portiuni de drum anevoioase, poana cand vor putea sa stea in fata vechiului sau noului lor partener cu niste sentimente pline de demnitate.

pg. 260: „(…) Modestia are multe „cauze”: o constienta de sine slaba, asteptarea unor recompense ceresti sau pamantesti, teama de conflicte si, nu in ultimul rand, speranta de a te bucura de ocrotire si respect. Multe femei ascund cu multa pricepere in spatele modestiei indoiala asupra propriei lor competente de specialitate si a capacitatii de a se descurca in viata. Ele spera ca prin supunerea plina de respect, bine mascata, vor fi ferite mai bine de atacuri si critici din partea colegilor sau a partenerului lor. (…)”

pg. 274: „(…) Femeile trebuie sa inceteze sa se  mai planga de structurile existete ale puterii si de imaginile rolurilor si sa mai sufere intr-un mod lipsit de sens. Asa ceva nu face pe nimeni sa progreseze. Trebuie sa deveniti dvs. insiva atente si sa va atrageti una alteia atentia cand alunecati din nou in niste clisee vechi. Trebuie sa va fiti sprijin uneia alteia, cu sfatul si cu fapta, si sa va invingeti impreuna momentele de criza. (…)

De asemenea, nicio femeie nu va ajunge departe daca va cauta sa le arate barbatilor tot ce au gresit ei si sa-si risipeasca fortele tinand tirade critice la adresa lor sau chiar nutrind sentimente de ura fata de sexul opus. Aceste atacuri nimeresc in gol sau se intorc impotriva femeii. E nevoie de spirit constructiv, nu distructiv. Femeile trebuie sa actioneze din prorpie initiativa, fara a astepta sa fie impinse de la spate.(…)

(…) Femeia modesta si dispusa sa ajute este o veritabila dubla greseala. (…)

pg. 279- 278: „Intrebati-va: Intodeuna cand eu sunt… sunt asa pentru ca asa vreau cu adevarat? Ori ma comport asa pentru ca altii se asteapta de la mine la acest lucru, sau poate eu presupun ca altii asteapta de la mine un asemenea comportament? (…) Incercati sa gasiti in niste situatii critice raspunsuri concrete la aceste intrebari:

Care sunt dorintele mele?

Ce motiv imi determina modul de a actiona?

Ce astept in schimb, daca ma port intr-un anumit fel?

Ce cai duc spre telul meu?

Ce gesturi alternative, ce modele lingvistice si de actiune am, in afara celor care imi vin in minte imediat?

Care este dispozitia mea chiar in acest moment?

Ce mi-ar placea sa fac cel mai mult?

Ce este cel mai bine pentru mine?

Ce s-ar putea intampla daca as persevera?

Ce temeri ma opresc sa o fac?

Cum ma simt cand imi dau seama clar ca imi trec cu vedere propriile interese si ma neg astfel pe mine insami?

Cum ma voi simti: maine/ saptamana viitoare/ luna viitoare/ anul viitor?

Cum m-am simtit in niste situatii comparabile cu acestea?” (…)

pg. 288: Radacini timpurii

“Conditiile unei asemenea limitari in viata sunt create adeseori in copilarie, cand parintii sau alti adulti ori copii mai mari influenteaza procesul de formare a normelor si reprezentarilor despre rolurile pe care trebuie sa le joace fiecare. (…) Parintii isi educa in mod inconstient bebelusii ca sa devina baieti sau fete. (…)

Fetele invata de timpuriu ca nu sunt in stare sa faca singure decat putine lucruri. O mana grijulie le da la o parte piedicile din cale, inainte ca ele sa fi fost recunoscute ca atare. (…) Si azi poti recunoaste un baietel dupa costumasul albastru, iar fetitele dupa cel roz. (…) Deasupra patucului unde stau culcate fetitele se leagana figuri mobile reprezentand flori, papusele, ingeri, in timp ce deasupra bebelusilor baieti sunt atarnate avioane, masinute, caluti si vaporase. Beietelul afla de timpuriu care va fi mai tarziu lumea lui. El este de pe acum un mic pilot. Cine sa se mai mire: deja in primle luni de viata pe fetite le intereseaza mai ales pozele care reprezinta oameni, iar pe baietei cele care infatiseaza obiecte!”

pg. 300: “In loc sa porneasca in cautarea propriilor lor talente ascunse, multi oameni au tendinta de a cimenta aprecierile negative despre propria persoana, chiar daca ele s-au nascut pe fundamentul subred al unei educatii pline de prejudecati.”

pg. 334: “Ideea ca femeile au timp e confirmata, din pacate, de comportamentul multora dintre ele. Femeile isi bareaza dreptul de a avea timp pentru ele, pentru propriile lor interese si dreptul la autodeterminare si, pana la urma, sunt hartuite si epuizate de atata munca, desi au admis ca altii sa puna stapanire pe timpul lor. Ele fac ceea ce li se spune. Si la urma se simt aruncate de colo-colo, lipsite de valoare, nepircepute si proaste.

Altfel stau lucrurile cu fetele rele. Acestea isi iau in fiecare zi un interval de timp in care fac ceva care le aduce satisfactii, care este important pentru ele sau, pur si simplu, le face bine. Indiferent ca sunt angajate profesional sau numai casnice, indiferent ca fac sport, ca se intind putin pentru a se odihni, ca citesc, ca isi permit cate o baie sau, pur si simplu, doar trosnesc din degete si vad castele in nori. Fac ceea ce e bine pentru ele, fara sentimente de vinovatie.

Fetele indraznete nu sunt un fenomen nou al epocii actuale. (…) Daca te-ai nascut cu aripi, trebuie sa faci totul pentru a ti le folosi.

pg. 337: “Ce este comun acestor fete:

Ele incalca regulile.

Ele stabilesc reguli proprii.

Ele ridica pretentii neechivoce.

Ele spun in fata NU.

Ele nu lasa pe nimeni sa le faca nesigure.

Ele au o viziune a caii lor personale.

Ele gandesc generos, nu meschin.

Ele isi procura niste trairi ale succesului.

Ele nu vor sa placa neaparat.

Ele nu se tem de critica.

Ele nu se lasa reduse la tacere.

Ele accepta ideea: Daca nu risti, nu castigi.

Ele isi folosesc energia pentru scopurile LOR.

Ele sunt mandre de succesele lor.

Lor le place sa concureze.

Ele folosesc un limbaj direct si nu-si bat capul cu ceea ce ar putea face sau gandi altii.

Fetele rele au chef sa castige.

Fetele rele au chef sa invinga.

A vrea sa invingi este dorinta pozitiva puternica in care se cuprinde, in ultima instanta, lucrul la care femeile renunta adeseori.”

EA IL VREA IN COLIVIE. EL O VREA DE JUCARIE !

dating-marketing-pdfs-2

„Ghidul <Ornitologic> de Barbati” este cea mai haioaso-reala carte pe care am citit-o in ultima vreme ( mai exact, am terminat-o vinerea trecuta, insa n-am mai apucat sa scriu despre ea).

Lauren Frances, autoarea, este cea care si-a petrecut ore in sir de investigatii „sub acoperire”, impreuna cu „Dispozitivul ei de Femei- Capcana pentru Barbati”, pentru a-si perfectiona tehnicile si strategiile de abordare, educare si manipulare a barbatilor. Asa ca, seducatoarea bruneta a publicat aceasta carte pentru a ne instrui pe cele neinstruite in ale flirtului si cuceririi.

dating-marketing-pdfs-5

Ce am invatat din aceasta carte? Pai… let me see… sa tot fie cate ceva. De exemplu, am invatat ca exista 60 de „zburatoare”-tip. Esti o norocoasa daca pui mana pe unul dintre: Cocosul Tantos, Condorul, Papagalul cu Creasta Erectila, Pasarea Maiastra, Pasarea Maiastra a Fericirii, Pasarea Paradisului… Oricum, are aviariul zburatoare. Trebuie sa stii numai cum sa te porti, cum sa te negociezi si cum sa le faci pe bietele zburatoare sa-ti ciuguleasca din palma. E foarte important sa-ti aliniezi zburatoarele, e bine sa stii ca nu poti transforma un Corb intr-un Hulub, trebuie sa stii cum sa decodifici Limbajul Masculin Secret ( de exemplu, cand zice Te sun eu, vrea sa zica Nu te mai sun pana cand n-o sa incep sa poftesc din nou la animale domestice). De asemenea, mai sunt adaugate si cateva tehnici profesionale de „dat drumul zburatoarei din colivie” si altele de curtare ale Masculului Modern, precum si Manevre de Abordare si Reguli Romantice…

dating-marketing-pdfs-7 Afler all, cand vine vorba de viata ta amoroasa, „s-o falfai pe loc” e valabil doar pentru pasari.

RATACIRILE FETEI NESABUITE

Nu am mai citit Mario Vargas Llosa pana acum. Dar sunt convinsa ca il voi mai citi de acum incolo. Desi pe unii ii plictiseste stilul lui, pe mine cartea asta m-a tinut cu sufletul la gura. Presupun ca ar avea acelasi efect si asupra voastra, daca ati avea curiozitatea sa o cititi dupa ce va voi reda cateva pasaje. Puteti sa spuneti ca este un”manifest la cultura”, dar v-as recomanda sa o cititi… sau sa cititi, in general😀

Revenea mereu si mereu la acelasi subiect, cu pauze in care beam tacuti vin, fiecare cufundat in propriile ganduri. Oare era pervers sa ma intreb ce-l durea mai mult, plecarea ei sau golirea contului secret din Elvetia?

Nu fusese nicodata asa de jucausa ca in dimineata aceea. Si cred ca n-avea sa mai fie nici dupa aceea. Nu mi-o aminteam asa de spontana, abandonandu-se clipei, fara sa pozeze, fara sa-si inventeze vreun rol, inspirand caldura diminetii, lasandu-se prada luminii filtrate prin coroanele salciilor plangatoare si venerand-o.

A iesit din camera, fara sa-si ia ramas bun. M-am gandit ca era doar o toana trecatoare, dar n-am mai stiut nimic de ea toata saptamana urmatoare. Am asteptat-o zadarnic miercurea si vinerea urmatoare, insotit in singuratatea mea doar de mongolii razboinici. Cand am ajuns la Russel Hotel miercurea urmatoare, portarul indian mi-a inmanat o scrisoare. Ma informa sec ca pleca in Japonia cu David.

Mitsuko a luat initiativa de a vorbi despre fata nesabuita. A facut-o pe la mijlocul cinei, in modul cel mai firesc cu putinta, intrebandu-ma daca doream s-o sune pe compatrioata mea pentru a o anunta ca sosisem. Mai bine asa decat s-o sun eu, caci cavalerul cu care traia era, se pare, un Othelo japonez si poate chiar un asasin.

– N-o sa mori, am asigurat-o in soapta, sarutand-o usor pe par. Or sa-ti faca un control si daca ceva e in neregula, o sa te vindeci. O sa fii iarasi frumoasa, sa vedem daca in felul asta o sa ma faci sa te iubesc din nou.

Despre toate astea mi-a vorbit indelung, stand toata seara si o buna parte din noapte intinsi pe pat, ea cuibarindu-mi-se la piept. Se imbracase din nou. La rastimpuri tacea, ca eu s-o pot saruta si sa-i declar ca o iubesc. Mi-a spus toata povestea asta – adevarata, mult inflorita, total falsa?- fara dramatism, aparent obiectiva, fara auto-compatimire, dar, asta da, usurata, multumita, ca si cum dupa ce a spus-o, putea muri impacata. A mai trait inca 37 de zile, in care s-a purtat ca o sotie model, asa cum imi jurase in Cafe Barbieri. Cel putin cand durerile ingrozitoare n-o tintuiau la pat, sedata cu morfina.

„In vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurti la pantaloni lungi. Petrecerile se tin lant in cartierul Miraflores din Lima, iar viata este traita in ritm de mambo. Pana cand Ricardo se indragosteste de Lily. Pentru totdeauna. O pierde si o regaseste, mereu sub un alt nume, in scenarii variate: Lima burgheza, apoi Parisul revolutionar al anilor ’60, Londra hippy din ’70, Japonia moderna. El este baiatul bun, care viseaza sa traiasca la Paris si crede ca intalnirile lor tin de destin. Ea este fata rea, o aventuriera calculata, care crede ca intalnirile lor tin doar de hazard.”

DRAGOSTEA, SI MOARTEA, SI VALURILE

Ei bine, cartea asta nu m-a impresionat in niciun fel. Si, sincer, parca nici n-ai ce invata din ea; sau cel putin aparent eu n-am invatat nimic din ea. Pe scurt (asa cum e si cartea, parca scrisa in graba, fara detalii si amanunte, ca doar ce ne intereseaza?! ) carticica e alcatuita din 3 povestiri: „Aniversarea casatoriei”, „Gradina de piatra” si „Dragostea, si moartea, si valurile”. In toate e vorba despre moarte si dragoste. In prima povestea moare ea. In a doua, ea il paraseste pe un el, in a treia, el o gaseste pe ea in timp ce ambii incearca sa se sinucida. :¦ Mda, asa am zis si eu… Deci, daca tineti neaparat sa cititi o carte usoara, sunteti invitatii mei. V-o dau pe-a mea, ca am dat banii degeaba; si am mai si patat-o cu cafea, inainte cu 4 pagini de a o termina. Astept sa ma apuc sa citesc „Brida” de Paulo Coelho, a treia lui carte si cea scrisa dupa „Alchimistul„. Pareri si impresii pe parcurs…

MANANCA, ROAGA-TE, IUBESTE

” La 30 si ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoilei, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusireain depresie, o relatie catastrofala… Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lume de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punand „cele mai fericite” 12 kilograme din viata. In India, afla intr-un ashram, prin asceza (trezire la 3 dimineata, meditatie si frecat de podele) , ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul si sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire- si isi gaseste marea dragoste. „

Sunt pur si simplu fascinata de femeia asta, de ceea ce a facut si a scris mai apoi in cartea ei- „Mananca, roaga-te, iubeste „. Elizabeth Gilbert este colaboratoare a revistei GQ, editia americana; articolele ei au fost nominalizate de doua ori pentru National Magazine Award. A publicat articole in Harper’s Bazaar si New York Times Magazine si povestiri in Esquire, Story, Paris Review. Ea locuieste in prezent, alternativ, la Philadelphia si in Brazilia.

(Italia) „Vindecarea sufletului meu a inceput intr-o cada de baie din New York, in timp ce citeam cu voce tare niste cuvinte italienesti dintr-un dictionar. Viata mea se pulverizase in mii de farame, ajunsesem sa nu ma mai pot recunoaste, eram in asa hal, incat n-as fi putut sa spun cine sunt nici macar daca m-as fi vazut in oglinda. (…) Acum exist mai mult decat existam cu cateva luni in urma. Voi parasi Italia fiind evident mai mare decat eram cand am venit. Si voi pleca cu speranta ca expansiunea unei persoane- amplificarea unei vieti- este o masura a valorii fiecaruia pe lumea asta. Chiar daca viata in cauza se intampla sa fie, de asta data, chiar a mea.”

(India) „Ca mai toti umanoizii, si eu sunt apasata de ceea ce budistii numesc „minte de maimuta”- din cauza careia gandurile sar dintr-un madular in celalalt si se opresc doar ca sa se scarpine, sa scuipe si sa urle. Din trecutul indepartat si pana in viitorul misterios, mintea mea rataceste libera prin timp, gandeste zeci de idei pe minut si e imposibil de imblanzit si disciplinat. (…) Pana la urma, suntem toti ceea ce gandim. Emotiile sunt sclavele gandurilor noastre si noi suntem sclavii emotiilor. Cealalta problema pe care o genereaza constantele hoinareli ale mintii e faptul ca ajungi sa nu fii niciodata cu adevarat acolo unde esti. Faci mereu sapaturi in trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ti se intampla foarte rar sa zabovesti in prezent.”

„Instructiuni pentru libertate:

1. Metaforele vietii sunt instructiuni de la Dumnezeu.

2. Tocmai ai urcat pe acoperis, si chiar mai sus de el. Nu exista nimic intre tine si Infinit. Acum, lasa totul in urma.

3. Ziua e pe sfarsite. E momentul in care ceva care a fost frumos se transforma in altceva, la fel de frumos. Acum, lasa totul in urma.

4. Dorinta ta de incheiere a fost o rugaciune. Faptul ca te afli aici a fost raspunsul lui Dumnezeu. Lasa totul in urma, uite-te la stelele care rasar – si pe cer, si inauntrul tau.

5. Din toata inima ta, roaga-te pntru har. Si lasa totul in urma.

6. Din toata inima ta, iarta-l, iarta-te si pe tine. Si lasa-l in urma.

7. Propune-ti sa te eliberezi de suferinte inutile. Apoi, lasa totul in urma.

8. Observa cum arsita zilei se transforma in racoarea noptii. Lasa totul in urma.

9. Cand toata karma unei relatii s-a consumat, RAMANE DOAR DRAGOSTEA. De ea nu trebuie sa te temi. Lasa totul in urma.

10. Cand, in sfarsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de-aici si incepe sa-ti traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata.”

„Eram intinsa undeva sus, deasupra intregii lumi, complet singura. Am inceput sa meditez, in speranta ca mi se va arata ce trebuie sa fac. Nu stiu cate ore sau minute au trecut pana am aflat. Mi-am dat seama ca luasem intreaga problema mult prea ad litteram. (…) M-am gandit la cati oameni isi pierd fratii, prietenii, copiii, iubitii, inainte de a le putea oferi atat de pretioasele cuvinte de indulgenta si de iertare. Cum pot supravietuitorii relatiilor incheiate brusc sa indure durerea lucrurilor pe care nu au apucat sa le spuna? Din locul acela de meditatie, am reusit sa gasesc rasounsul: poti incheia tu insuti lucrurile neincheiate, poti face asta inauntrul tau. Nu e doat un lucru posibil, e un lucru esential.”

Am terminat de citit cartea cu sufletul la gura, dadeam paginile catre final cu o rapiditate demna de un MIG si la ultima pagina ma rugam sa mai apara din senin cel putin inca 300 ca sa pot continua aventura. Insa…

„Imi reamintesc mereu una dintre invataturile gurului meu- despre fericire. Ne spunea ca oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc care da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului in cautarea ei. Trebuie sa participi mereu la manifestarea lucrurilor bune care iti apar in viata. Iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei. Caci daca nu faci asta sentimentul launtric de multumire se va scurge incet- incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca. (…) In timp ce ma concentrez asupra Fericirii responsabile, imi aduc aminte si de ce spunea candva prietena mea Darcey- ca toata durerea si necazurile lumii sunt cauzate de oamenii nefericiti. Si nu doar la nivel mare, ca in cazul lui Hitler si Stalin, ci si la cel mai mic nivel personal. Chiar si in viata mea: acum vad exact unde si cand anume nefericirea mea a adus suferinta, disperare si (cel putin) neplaceri celor din jur. Deci cautarea multumirii proprii nu e doar un efort de autoconservare, care iti este doar tie folositor, ci e un dar generos pe care-l faci intregii lumi. Curata de toata nefericirea ta, nu mai stai in drumul nimanui. Incetezi sa mai fii un obstacol nu numai pentru tine, ci si pentru toti ceilalti. Abia atunci devii liber sa-i ajuti si sa-i bucuri pe altii.”

„(…) Asa ca eu si iubitul meu ne descaltam, ne punem micile genti de voiaj pe cap si ne pregatim sa sarim impreuna in mare. E amuzant: singura limba romanica pe care n-o stie Felipe e italiana. Dar in timp ce sarim, eu tot ii spun: – Attraversiamo. Sa trecem dincolo.”

Le Fin! Acum voi trece la urmatoarea carte: „Dragostea, si moartea, si valurile” de Yasushi Inoue, o carte mult mai mica decat „Eat, Pray, Love” dar care, la fel, a fost recomandata de revista Elle, revista in a carui numar de octombrie editorialul a fost dedicat cartii pe care tocmai am terminat-o de citit si care si-a mai sacrificat inca un articol de 3-4 pagini pentru aceeasi carte… Si cand ma gandesc ca am citit si am scris despre ea inainte sa o vad in reviste…🙂

P.S.: Daca vreti sa va imprumut cartea s-o cititi trebuie sa stati la coada, ca am abonati inca de cand m-am laudat ca mi-am cumparat-o.😛

SFARSITUL UNEI IUBIRI

„O poveste nu are nici început, nici sfârşit; în mod arbitrar cineva îşi alege un moment din experienţa sa de la care priveşte înapoi sau înainte.”

(…)

„Nu mi-a trecut câtuşi de puţin prin minte că am să mă îndrăgostesc de ea. În primul rând, era frumoasă şi femeile frumoase, mai ales dacă sunt şi inteligente, îmi creează un anume sentiment de inferioritate. Nu ştiu dacă psihologii l-au numit deja complexul Cophetua, dar întotdeauna mi-a venit greu să simt o atracţie sexuală dacă nu am avut un sentiment de superioritate intelectuală sau fizică. Tot ce-am observat la ea atunci când am văzut-o prima dată a fost frumuseţea şi fericirea ei şi modul de a atinge oamenii cu mâinile, ca şi cum i-ar fi iubit.”

(…)

Adeseori mă deconcertase prin rostirea fermă a adevărului. Pe vremea când eram îndrăgostiţi, încercam s-o fac să spună mai mult decât adevărul – că iubirea noastră n-o să se sfârşească niciodată, că într-o zi ne vom căsători. N-aş fi crezut-o, dar mi-ar fi plăcut să aud aceste cuvinte de pe buzele ei, poate doar ca să am satisfacţia de a le respinge. Numai că ea n-a jucat niciodată acest joc de a se preface că ar crede, iar apoi, brusc şi pe neaşteptate îmi spulbera orice reticenţă printr-o frază atât de tandră şi de profundă…”

Am terminat-o. Cred că e cea mai tristă poveste de acest gen după Maitreyi a lui Eliade. Nu mai scriu niciun pasaj. Zic doar atât, că am terminat-o de citit cu lacrimi în ochi.

Pentru că ea, Sarah, e amanta lui Maurice şi soţia lui Henry. Pentru că între ea şi Henry nu există iubire şi se refugiază în braţele lui Maurice. Pentru că el este singurul bărbat pe care l-a iubit şi-l va iubi vreodată. Pentru că, în timpul războiului, o bombă explodează lângă casa lui şi îl doboară sub dărâmături. Pentru că Sarah îl vede şi crede că e mort; şi îi promite lui Dumnezeu că dacă îi mai dă o şansă la viaţă îl părăseşte şi îi dă dreptul la fericire cu o femeie necăsătorită. Pentru că Maurice apare în uşă exact în timp ce ea se ruga. Pentru că ea îşi respectă cuvântul şi 2 ani nu-i mai vorbeşte. Pentru că Maurice o caută, o aşteaptă, dar nu o găseşte. Pentru că Henry se împrieteneşte cu Maurice şi îi mărturiseşte că are impresia că soţia lui îl înşală. Pentru că Maurice se oferă să vorbească cu un detectiv particular. Pentru că detectivul îi fură jurnalul lui Sarah şi Maurice îl citeşte. Pentru că atunci îşi dă seama că Sarah l-a iubit în tot acest timp şi că viaţa lor unul fără celălalt a fost un chin. Pentru că Maurice îi mărturiseşte la un moment dat lui Henry că el şi Sarah au avut, în urmă cu 2 ani, o aventură. Pentru că Henry a ştiut întotdeauna că Sarah nu-l iubeşte şi el a fost un pămpălău şi un fraier, dar a iubit-o. Pentru că Maurice şi Sarah se decid spre final să fugă împreună. Pentru că Sarah se îmbolnăveşte atunci şi timp de 9 zile nu-i mai răspunde lui Maurice. Pentru că după toată agonia asta a aşteptării, Henry îl sună pe Maurice să-i spună că Sarah a murit din cauza bolii. Pentru că cei doi ajung să se mute în casa soţului încornorat, din iubire pentru Sarah şi pentru că suferinţa unuia o întrece pe a celuilalt.

Pentru că niciunul n-a apucat să se bucure de ea, pentru că iubirea lor a fost înfrântă de prostie şi pentru că amândoi, idioţii, au pierdut-o…

RECVIEM PENTRU UN VIS

„Imaginaţi-vă o Divina Comedia a Americii secolului XX – fără Paradis şi plină de călăuze mincinoase, în care „pădurea deasă” este cea a viselor care ucid. Sara visează să apară în emisunea ei preferată îmbrăcată într-o rochie roşie; Marion, Harry şi Tyrone visează să dea lovitura şi să părăsească Bronxul care, comparativ cu ce va urma, nu e prima bolgie a Infernului, ci Purgatoriul inocenţilor. Ca reflexe ale Visului American, toate iluziile personajelor sunt cancerigene, în final fiecare visător trezindu-se în bolgia lui, la capătul tuturor experienţelor de mântuire chimică imaginabile. Pastilele de slăbit, ciocolata, talk-show-urile, heroina, amfetaminele, visele meschine, toate sunt droguri în egală măsură şi toate dezbină mintea, sufletul şi trupul, până la anihilarea, dezmembrarea sau umilirea definitivă a fiinţei. La aproape 30 de ani de la publicare, cartea lui Hubert Selby Jr. rezistă prin faptul că nu cosmetizează chipurile schimonosite ale Americii şi ale individului confruntat cu propriile iluzii.”

În sfârşit, am terminat de citit „o capodoperă” ( The Nation).

ISTORIA IUBIRII

– Haide să ne aşezăm sub un copac, mi-a cerut.

– De ce?

– Pentru că-i mai frumos.

– Poate că tu ar trebui să şezi pe un scaun, şi eu în picioare, aplecat peste tine, aşa cum se fotografiază soţii şi soţiile.

– Stupid.

– De ce-i stupid?

– Pentru că nu suntem căsătoriţi.

– Să ne ţinem de mână!

– Nu se poate.

– De ce?

– Pentru că lumea ar înţelege.

– Ce ar înţelege?

– Legătura noastră.

– Şi ce dac-ar înţelege?

– E mai bine să fie un secret.

– De ce?

– Pentru ca nimeni să nu ne-o poată lua.

(…)

– Dacă aş avea un aparat de fotografiat, îi spusesem, te-aş fotografia în fiecare zi. Şi atunci aş ţine minte cum arătai în fiecare zi din viaţa ta.

– Dar arăt la fel.

– Ba nu. Te schimbi tot timpul. În fiecare zi te schimbi câte puţin. Dacă aş putea, aş înregistra toate schimbările astea.

– Dacă tot ştii atâtea, spune-mi, cum m-am schimbat azi?

– Eşti cu o fracţiune de milimetru mai înaltă, de exemplu. Părul tău e cu o fracţiune de milimetru mai lung. Sânii ţi-au crescut cu o fracţiune de…

– Nu-i adevărat!

– Ba da.

– Ba NU.

– Ba şi ei au crescut.

– Şi ce altceva, porcule!

– Ai devenit puţin mai fericită şi puţin mai tristă.

– Vrei să spui că cele două sentimente se neutralizează unul pe celălalt şi mă lasă exact aşa cum eram şi înainte?

– Ba nu. Faptul că azi eşti mai puţin fericită nu schimbă faptul că eşti şi puţin mai tristă. În fiecare zi eşti ceva mai mult din amândouă, ceea ce înseamnă că acum, în chiar momentul ăsta, eşti mai fericită şi mai tristă decât ai fost vreodată în viaţa ta.

– De unde ştii?

– Gândeşte-te puţin, ai fost vreodată mai fericită decât în clipa asta, când zaci în iarbă?

– Cred că nu. Nu.

– Şi ai fost vreodată mai tristă?

– Nu.

– Ştii, asta nu se întâmplă cu toată lumea. Unii oameni, ca sora ta, de pildă, se mărginesc să fie zi di zi mai fericiţi. Iar alţi omeni, ca Beyla Ash, devin zi de zi mai trişti. Şi alţii, ca tine, devin şi una, şi alta.

– Şi tu cum eşti? Momentul de faţă e cel mai fericit şi cel mai trist din viaţa ta?

– Sigur că da.

– De ce?

– Pentru că nimic nu mă face mai fericit şi nimic nu mă face mai trist decât făptura ta.

(prin paginile 114, 115 şi puţin din 116)

Iubirea între îngeri

Cum dorm îngerii. Nu au un somn profund. Se sucesc şi se răsucesc, încercând să înţeleagă misterele pământenilor. Nu ştiu ce înseamnă să-ţi iei o noua pereche de ochelari şi, dintr-o dată, să vezi iar lumea cu un amestec de dezamăgire şi recunoştinţă. Prima oară când o fată numită Alma îţi înfăşoară talia cu mâinile: îngerii nu pot înţelege o asemenea senzaţie, ei au numai teorii abstracte, nu cunosc ideile materiale. Dacă le dai un glob de sticlă în care ninge dacă îl întorci, s-ar putea să nu ştie că trebuie să-l scuture. De asemenea, îngerii nu visează. Din această pricină, au un subiect de discuţie în minus. Într-un fel răsturnat, când se trezesc din somn, simt că ar fi ceva ce uită să-şi povestească unii altora. Există între îngeri o divergenţă de idei dacă acest lucru e rezultatul unui element vestigial, rezidual, sau rezultatul empatiei dintre ei şi pământeni, atât de puternică, încât uneori îi face să plângă. În ceea ce priveşte visele, îngerii se împart deci în două tabere. Chiar şi printre îngeri dăinuie amărăciunea diviziunii.

Chestiuni particulare. E drept că îngerii nu au simţul mirosului, dar, în dragostea lor infinită faţă de pământeni, se întrec între ei să miroasă totul din jur. Asemenea câinilor, nu se ruşinează să se adulmece unul pe celălalt. Uneori, când nu reuşesc să adoarmă, zac în pat cu nasul îngropat în subţioară, întrebându-se singuri oare ce miros au.

Conflictele între îngeri. Sunt nesfârşite şi nu există speranţă de soluţionare. Din pricină că dezbat ce înseamnă să trăieşti printre pământeni şi pentru că nu sunt conştienţi că părerile lor constituie doar simple speculaţii, aşa cum şi pământenii fac speculaţii despre natura lui Dumnezeu (sau absenţa acesteia).

A fi singur. Asemenea pământenilor, îngerii se plictisesc câteodată unii de ceilalţi şi doresc să fie singuri. Întrucât casele în care locuiesc sunt foarte aglomerate şi nu au nici un loc unde să se retragă, singurul lucru pe care-l poate face un înger în asemenea momente este să închidă ochii şi să-şi culce capul pe braţe. Când un înger adoptă asemenea poziţie, ceilalţi înţeleg că se amăgeşte că ar fi singur, aşa că păşesc tiptil, în vârful picioarelor. Pentru a-i întări autoamăgirea, e posibil să discute despre el, ca şi cum n-ar fi acolo. Dacă, din întâmplare, se lovesc de el, şoptesc: „N-am fost eu.”

La bine şi la rău. Îngerii nu se căsătoresc. În primul rând, sunt prea ocupaţi, şi în al doilea rând, nu se îndrăgostesc unii de alţii. (Dcă nu ştiţi ce simţi când o persoană pe care o iubeşti îşi lunecă mâna, pentru prima oară, în jurul taliei tale, atunci nu ştiţi ce-i iubirea).

Azi am terminat de citit cartea şi am ajuns pe la jumatetea celei de-a doua din maraton („Recviem pentru un vis”)… promit pasaje şi din asta.

6 comentarii (+add yours?)

  1. black hattitude
    Oct 21, 2009 @ 11:26:42

    Hi,

    Thank you for the great quality of your blog, each time i come here, i’m amazed.

    black hattitude.

  2. ClassicAutoInsurance
    Mar 14, 2010 @ 06:43:52

    The website is definitely full of terrific knowledge and also is actually quite enjoyable to look at.

    Very well carried out!

  3. Colene Sees
    Noi 25, 2010 @ 18:02:34

    I have to admit that i sometimes get bored to read the whole thing but i think you have a unique blog. Grats !

  4. ghid de moda
    Feb 21, 2011 @ 15:56:15

    RATACIRILE FETEI NESABUITE – mi se pare foarte interesanta!! mercic pt citatele aduse… ultimul pasaj citat din cartea asta este indeajuns de motivant cred eu ca sa o citim..si sper ca asta sa se intample cat de curand🙂

  5. fLUTURIIsUNTdOARiNSECTE
    Oct 29, 2011 @ 00:42:20

    Cumva, in adancul sufletului, esti o feminista convinsa?
    Intrebarea fiind retorica, evident. pana si un junky ar recomanda carti mai bune… Patrick Süskind – Parfumul (evident exista si o ecranizare ) o sa zdruncine lumea ta de portelan. *smug*

  6. Alexandra
    Oct 29, 2011 @ 17:58:35

    Fiecare e liber sa recomande ce vrea; totusi, in cazul in care nu ai observat ( si cred ca nu), pagina n-a mai fost updatata de o suta de ani…
    Si oricum, nu apuc si nici nu stau sa recomand fiecare carte pe care am citit-o…
    Lumea mea de portelan… habar nu ai…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: