Eu insuti.

Ti-as descrie toate melodiile de pe lumea asta ca si cand mi-ar fi fost dedicate. Ti-as povesti cate-n luna si-n stele despre toate visele mele. Ti-as da idei despre cine sunt. Despre ce sunt ai scrie un roman intreg. Dar mai ales despre cum sunt ai canta intr-una.

Nu incerc sa-ti schimb alegerile. Cred ca fiecare alegere facuta in viata asta ( caci, desigur, in alta nu stiu sau nu-mi aduc aminte cum e) afecteaza oamenii din jurul tau. Inclusiv tu esti tinta alegerilor tale. Sunt momente in care ai vrea sa nu ai decat o singura optiune. Sa nu ai de unde alege. Sa-ti fie simplu, sa spui ca nu ai avut de ales.

Eu intotdeuna am functionat conform principiului Sa nu regreti niciodata nimic din ce ai facut. Tocmai de asta, sa nu faci niciodata nimic din ce ai putea regreta. Respira mai bine inainte de a lua o decizie care te va schimba pentru totdeuna, pentru ca nu vei mai putea intoarce niciodata timpul inapoi, nu vei mai putea recupera ce ai piedut. Niciodata. Si cand iti dai seama ca ai pierdut ceva- nu ca ti-a fost furat, sau ai fost pacalit, sau altceva… nu- constientizezi ca nu mai ai cum sa recuperezi acel lucru. In cazul in care va reintra in posesia ta, va fi desigur, acel lucru care nu a mai fost al tau pentru o vreme, ceea ce i-a adus schimbari. Si iti dai seama ca e altceva, nu acel ceva de care erai tu legat. Valoarea lucrurilor si oamenilor din viata ta le-o dai chiar tu. Ei singuri aleg daca accepta sau nu valoarile pe care tu le-ai dat.

Sa nu te minti pe tine ca daca nu mai poti schimba un lucru, alegerea e cea mai buna. Mai cred ca nu exista notiunile de corect si gresit. Cred ca sunt doar notiuni… de alegere. ( am spus asta de mai multe ori, ca si cand as vrea sa ma autosugestionez 🙂 ). Alege sa-ti fie bine si acum, si dupa ce alegerea a fost facuta. Alege sa pastrezi tot ce-ti face bine si nu rau, alege sa renunti la vicii si slabiciuni in favoarea lucrurilor care sunt pentru totdeauna. Alege calitatea, nu cantitatea. Alege ce vrei tu, numai alege! Caci, altfel, vor alege ceilalti pentru tine, in defavoarea ta.

Aleg sa aleg eu! Aleg sa pastrez acest suflet curat si albul imaculat dinauntru. Aleg sa-mi fie bine aici, unde sunt acum. Exact in scaunul asta. Pentru ca mai tarziu, s-ar putea ca acest scaun sa fie ocupat de altcineva, si sa nu mai pot sa ma simt eu bine acolo, ci altcineva.

Am ales: diamantele sunt pentru totdeauna! 🙂

Tu esti?

Am cunoscut ( si inca mai cunosc, ca nu pot sa spun ca de-cunosc pe cineva) o multime de oameni diferiti. Si o sa mai fie si altii, sunt convinsa. De la fiecare am invatat ca daca stii ce vrei, poti sa obtii acel ceva foarte usor. Sau pare usor, pentru altii. Pentru ei, pentru fiecare dintre ei, e o lupta pentru ceea ce isi doreste cu adevarat.

Cand esti artist, esti artist. Scrii, canti, visezi, ai un pachet complet de calitati in acest sens. Cand esti inginer, stii sa-ti faci meseria asa cum trebuie, pentru ca de asta te-ai pregatit atat si cunosti detalii tehnice, mecanice, ingineresti… Cand esti matematician, stai perfect cu calculele si intotdeauna 1+1 o sa-ti dea 2, nu 3 sau 1 jumate. Cand esti doctor stii ca vrei sa faci oamenii bine. Atunci fa-le bine! Cand esti specialist in comunicare, sa dea naiba daca poti pune in aplicare vreo regula din alea toate pe care le cunosti atat de bine cand vine vorba de a le folosi in interes personal! Sau totusi, poate ca nu esti atat de specialist. Si mai simplu. Si am rezolvat problema. Propun, atunci, ca daca nu esti un bun comunicator, sa devii sculer- matriter si sa te reconvertesti profesional.

Mai cred ca din fiecare meserie inveti cate ceva. Numai din astea doua- trei, cate am insiruit mai sus, am invatat sa visez, sa cant, sa scriu, sa calculez, sa-i fac bine pe altii, sa-mi fac treaba mea bine si atat. Si altele, adica… Dar despre asta e vorba. Ma uit facinata la felul in care vorbesc anumite persoane despre carierele lor, despre ceea ce fac, despre ceea ce le place sa faca, despre ceea ce-si doresc… Si constat ca sunt un mai bun ascultator decat comunicator, ca poate eu vorbesc multe si nu spun nimic. Dar mai conteaza? Nu esti cateodata pur si simplu fascinat de cat de bine pot sa te ascult?

Nu vreau sa trag nicio concluzie, ca nu am la ce. Este si ramane doar fascinatia de a vedea, asculta, simti cu toate simturile omenesti alti oameni; bucuria de a trai; arta de a lupta pentru ceea ce vrei. Ce verb te defineste?  Pe mine a fi. Eu sunt!

Dragul meu, (II)

Iti scriu din nou…

 Nu vreau sa stiu, cred… Dintre atatea… Cat de frumos ar fi fost…

Stii tu, zambetul acela al meu, pe care numai tu il vedeai dimineata… stii tu privirea aceea jucausa pe care ti-o aratam numai tie… stii tu toate ritualurile alea ale mele… Observ ca nu m-ai cunoscut niciodata…

It’s just a little bit of history repeating…. Si eu m-am cam saturat de asta… Stiu ce vreau. Stii ce vrei?

Nu-ti spun mai multe, doar ca-mi pare rau. Si asta e tot ce mai primesti de la mine. Iti multumesc!

O semnez si o dau anonima.

P.S.: I love you. Pacat ca viata bate filmul. ( asta e pentru noi, pentru ziua noastra, apreciez sinceritatea…)

Angajat sau angajator?!

Sursa: filmulet preluat de pe succesdublu.ro.

Eterna si fascina(n)ta…

… Romanie. Punct.

 Adevaratele peisaje ale Romaniei sunt alea pe care le vezi cu proprii ochi. Sunt muntii, dealurile, vaile, elementele naturii pe care le admiri tu. Eu le-am admirat, proaspat admirat, de prin parbriz… Am si facut un milion de poze, cred. Asta pana cand s-a spart parbrizul.

Dar aventura nu e asta. Aventura a constat in descoperirea de lucruri noi, locuri noi, plimbari lungi si dese ( cheia marilor succese; pardon, asta era cu pauzele)… Asadar, intr-o lungaaaaaa ( pentru tara noastra) drumetie, am descoperit fosta Cetate a Severinului, Dunarea, Baile Herculane, Valea Jiului, statiunea montana Straja, Tg. Jiu, si am redescoperit ( cu alti ochi de data asta) Ramnicu Valcea, Valea Oltului ( am ajuns si pe acasa pe la Fagaras- Brasov) si din nou, Valea Prahovei.

Am facut aproximativ 1000 de km in 3 zile.

 Din nefericire, am descoperit si lucruri despre care nimeni nu vorbeste ( sau nimeni pe care sa fi auzit eu). Adica: Baile Herculane mai au putin si cad cu totul; cladiri cu o arhitectura fantastica stau in paragina, nimeni nu le renoveaza, reabiliteaza, dar toti construiesc vile si vilisoare noi. Pentru ce? Ca si-asa Baile nu prea sunt functionale. Cel putin din cate am vazut eu. In judetul Mehedinti, dupa localitatea Strehaia, un minunat pod sta neterminat peste o cale ferata. Si, parca nu de ajuns de sugestiv, la capatul din mijloc al acestui pod wanna- be, stau mandre afise electorale cu nimeni altul decat actualul nostru presedinte. Nu dau nume. Apoi, nu mai trebuie sa zic prea multe despre infrastructura, ca stie toata lumea ca Romania in sine e o mare gaura ( sper sa nu  devina o mare gaura neagra). No further explanations nedeed.  

                                                      

 Pacat de tara asta fascinanta, pacat de locurile ei minunate, pacat de peisajele care-ti taie rasuflarea, pacat de oamenii care au povesti cat nu au enciclopediile din lumea-ntreaga, pacat de cetatenii care mai vor sa descopere ca undeva in tara asta mai exista speranta ca intr-o zi vom (re)deveni iubitori ai vetii si ai locurilor care ne apartin. Pacat ca nu se lucreaza pe niciunde pe unde au inceput lucrari de reabilitare intr-un ritm mai alert, pacat ca nu avem oameni care sa-si dea sufletul in munca lor, pacat ca toate sunt facute de mantuiala si pacat ca noi, tanara generatie, asistam pasiv.

Mi-ar placea sa fac ceva, mi-ar placea sa atrag atentia macar asupra acestor lucruri si mi-ar placea ca cei in masura sa mai miste totusi ceva in sensul bun ( al acelor de ceasornic) sa mai aduca speranta acestor lucruri minunate, sa lase orgoliile personale si interesele in afaceri pe langa si sa nu se mai ia dupa principiul le lasam pana nu se mai poate face nimic din ele, ca sa scada din pret, le cumparam pe doua pahare de vin si-o bere si apoi le demolam si facem altceva pe terenul asta. Pacat de voi, c-aveti putere; pacat de noi, ca traim in aceeasi tara cu voi!

 Pe modelul carte multa nu se cere, prost sa fii, sa ai putere, va las sa contemplati asupra catorva pozografii si sa constientizati ca avem prea multe de facut si trait aici ca sa stingem becu’ si sa plecam ( departe, departe de tot). Mai am multe poze de aratat, dar altadata…

Bafta! XoXo

 

Cand ai nevoie…

… de o poveste noua, creaza una.

… de o gura de aer, scoate capul pe geam.

… de o mana de ajutor, lasa telefonul din mana.

… de un zambet, zambeste tu primul.

… de un sfat, priveste in jur.

… de o lacrima, aminteste-ti.

… de o raza de soare, uite-te-n sus.

… de o umbra, sprijina-te de vise.

… de mine, asculta versurile.

Hai sa scriem

 Se spune despre oamenii care scriu ca sunt mai fericiti. Isi exprima emotiile si trairile prin scris. Le externalizeaza, le impartasesc ( ca si cand ar fi la biserica) si le lasa sa iasa la suprafata; pe cand cei care nu le prea au cu scrisul, sau pur si simplu nu scriu ca nu fac ei asta din principiu, pastreaza acele ganduri si sentimente in interiorul lor, fara ca ele sa fie consumate in vreun fel.

De multe ori, scriind idei, intaresc idei. Mie si altora. Nu neaprat pentru ca as putea sa fiu luata drept spirit avangardist, ci pentru ca recitind ce scriu, sau fiind de acord cu ce scriu, multi isi imprima ideile pe retina. Pe retina mintii, daca pot sa spun asa. In general, imi place sa scriu. De asta o fac. Mai rar decat as fi vrut. Dar intru intr-o lume numai de mine stiuta, si asta-i secretul suprem pe care-l detin. Mai am si altele, dar astealalte sunt ascunse de ochiul lumii. Si de gura ei. De asta-mi plac sporturile extreme.

Hai sa ne scriem. Propun sa facem din scrisul de mana o arta si din trimisul scrisorilor in locul telefoanelor un trend. Ca si-asa ne plac cuvintele si expresiile imprumutate. Hai sa imprumutam din romantismul scrisului si din curiozitatea de a deschide o pagina, un mail, o scrisoare, o ce vrei tu, scrisa. Sa spunem lucrurilor pe numele pe care noi le alegem, sa ii facem pe toti sa ne citeasca dupa ce le scriem, si apoi sa incercam sa ne vorbim ca in scris. Paradoxal. Da, vorbeste-mi scriindu-mi si scrie-mi vorbindu-mi. 🙂

Bafta!

Previous Older Entries