Eterna si fascina(n)ta…

… Romanie. Punct.

 Adevaratele peisaje ale Romaniei sunt alea pe care le vezi cu proprii ochi. Sunt muntii, dealurile, vaile, elementele naturii pe care le admiri tu. Eu le-am admirat, proaspat admirat, de prin parbriz… Am si facut un milion de poze, cred. Asta pana cand s-a spart parbrizul.

Dar aventura nu e asta. Aventura a constat in descoperirea de lucruri noi, locuri noi, plimbari lungi si dese ( cheia marilor succese; pardon, asta era cu pauzele)… Asadar, intr-o lungaaaaaa ( pentru tara noastra) drumetie, am descoperit fosta Cetate a Severinului, Dunarea, Baile Herculane, Valea Jiului, statiunea montana Straja, Tg. Jiu, si am redescoperit ( cu alti ochi de data asta) Ramnicu Valcea, Valea Oltului ( am ajuns si pe acasa pe la Fagaras- Brasov) si din nou, Valea Prahovei.

Am facut aproximativ 1000 de km in 3 zile.

 Din nefericire, am descoperit si lucruri despre care nimeni nu vorbeste ( sau nimeni pe care sa fi auzit eu). Adica: Baile Herculane mai au putin si cad cu totul; cladiri cu o arhitectura fantastica stau in paragina, nimeni nu le renoveaza, reabiliteaza, dar toti construiesc vile si vilisoare noi. Pentru ce? Ca si-asa Baile nu prea sunt functionale. Cel putin din cate am vazut eu. In judetul Mehedinti, dupa localitatea Strehaia, un minunat pod sta neterminat peste o cale ferata. Si, parca nu de ajuns de sugestiv, la capatul din mijloc al acestui pod wanna- be, stau mandre afise electorale cu nimeni altul decat actualul nostru presedinte. Nu dau nume. Apoi, nu mai trebuie sa zic prea multe despre infrastructura, ca stie toata lumea ca Romania in sine e o mare gaura ( sper sa nu  devina o mare gaura neagra). No further explanations nedeed.  

                                                      

 Pacat de tara asta fascinanta, pacat de locurile ei minunate, pacat de peisajele care-ti taie rasuflarea, pacat de oamenii care au povesti cat nu au enciclopediile din lumea-ntreaga, pacat de cetatenii care mai vor sa descopere ca undeva in tara asta mai exista speranta ca intr-o zi vom (re)deveni iubitori ai vetii si ai locurilor care ne apartin. Pacat ca nu se lucreaza pe niciunde pe unde au inceput lucrari de reabilitare intr-un ritm mai alert, pacat ca nu avem oameni care sa-si dea sufletul in munca lor, pacat ca toate sunt facute de mantuiala si pacat ca noi, tanara generatie, asistam pasiv.

Mi-ar placea sa fac ceva, mi-ar placea sa atrag atentia macar asupra acestor lucruri si mi-ar placea ca cei in masura sa mai miste totusi ceva in sensul bun ( al acelor de ceasornic) sa mai aduca speranta acestor lucruri minunate, sa lase orgoliile personale si interesele in afaceri pe langa si sa nu se mai ia dupa principiul le lasam pana nu se mai poate face nimic din ele, ca sa scada din pret, le cumparam pe doua pahare de vin si-o bere si apoi le demolam si facem altceva pe terenul asta. Pacat de voi, c-aveti putere; pacat de noi, ca traim in aceeasi tara cu voi!

 Pe modelul carte multa nu se cere, prost sa fii, sa ai putere, va las sa contemplati asupra catorva pozografii si sa constientizati ca avem prea multe de facut si trait aici ca sa stingem becu’ si sa plecam ( departe, departe de tot). Mai am multe poze de aratat, dar altadata…

Bafta! XoXo

 

You’re far too kind

Apreciez, sa stii! 

Sunt extrem de incantata sa anunt ca mi s-a dublat ( triplat adica, pardon) numarul vizitatorilor pe blog. Sunt si mai fericita sa constat ca prietenii ( nu chiar toti, unii dintre ei), imi promoveaza site-ul. Si eu care credeam, ca el, ca si mine, suntem praf si pulbere. Ei bine, de aici deduc ca va cam place ce am scris in ultima vreme si asta nu face altceva decat sa ma motiveze sa scriu si mai mult, si mai bine. Sau nu va place, ceea ce va determina sa ma vizitati ca sa-mi aduceti injurii si sa faceti misto. Anyway…:D

Multumesc Ioana, pentru aprecieri, Izabela, pentru promovare, Alex, pentru sustinere, cititori, pentru vizite si comentatori, pentru feedback. E foarte important pentru mine sa dezvolt pasiunea asta, pentru ca, in mod oficial, la anul pe vremea asta vreau sa dau autografe pe coperta primei carti publicate de mine.

Cine spune ca nu ne putem urmari visele? Avem nevoie de doar de curaj! Voi face pasul cel mare… spre capitala… curand.

To be continued!

 P.S.: Campania pe care am initiat-o cu Ioana pe Facebook ne-a adus satisfactii. Din toti prietenii ( adica cei pe care ii si cunoastem), in doar doua zile am adunat mai mult de zece care si-au schimbat pozele de profil. Campania suna in felul urmator: Sfideaza iarna! Schimba-ti poza de profil cu una din timpul verii, de pe plaja, cu soare si caldura si fa-i in ciuda iernii! Sa fie vara! Vara am spus! Campania continua. Cine e dornic sa se alature, e bine-venit. Nu trebuie sa ai neaparat cont de Facebook. Acceptam si recruti veniti pe mess sau Hi5, dar care sa mentioneze de ce si-au schimbat poza si sa-i atraga si pe altii. Mai mult, nu am dat niciun mass si nu am incercat sa persuadam pe nimeni. A fost o mini-campanie de relatii publice care a plecat dintr-o joaca. Cine stie cati altii si-au schimbat pozografiile intru cinstirea campaniei asteia? Noi n-am avut de unde sa aflam inca. Ei bine, „gramada cere varf”! Haideti sa sfidam iarna si gerul! Va pupa Ale!

Bafta!

Things That Make ME UNhappy

Whatever makes me unhappy, it’s not worth speending my wellness on.

1. Minciuna ( minciunelele nevinovate au loc aici, dar sa nu confundam minciuna cu minciunelele; minciuna e cea mai josnica forma de negare a existentei proprii a unei persoane- definitia imi apartine);

2. Suferinta ( nu a mea, cat a celor din jur; ma face tare nefericita suferinta altor persoane; sper sa-mi treaca);

3. Rautatea ( oamenii rai sunt si urati; si viceversa e valabila);

 4. Lipsa banilor ( nu, nu sunt materialista, dar pasiunea, gandurile bune si frumusetea interioara nu-mi cumpara haine si nici altceva);

As fi vrut sa mai scriu si altele, dar nu-mi mai vin in minte. Inteleg ca subsemnata nu e o fire atat de sensibila precum o credeam, caci prea putine lucruri o fac nefericita in comparatie cu lista acelor lucruri care o fac FERICITA! 😀

 

Don’t go chasing after butterflies when everything you want is right here by your side…

Draga Mosule,

Am timp pentru toate.

Intamplator, mi s-a spus ca sunt un fenomen. Nu sunt singurul fenomen, dar fac parte dintr-o multime de alte fenomene. Pe inca unul il cunosc personal. Pentru ca am timp pentru toate. „Cum sa ai timp sa lucrezi from 9 fo 5, sa iesi la suc/ bere/ karaoke/ sa citesti atat, sa scrii si sa mai si dormi? Si mai-stiu-eu-ce altcea mai faci tu?” Pai uite-asa bine. Ca mie-mi place sa traiesc, ca mie-mi place sa-mi valorific timpul si nu sa-l pierd aiurea, desi am impresia frecvent ca fac asta. Ca daca stau degeaba nici nu am chef sa fac nimic altceva, asa ca mai bine sunt activa mereu.

Draga Mosule, am fost si la meci duminica ( FC Brasvo- FC Timisoara). A fost pentru prima oara cand am intrat pe gazon si cand am privit meciul din spatele porti. Am fost in terenul muncii. Eram cu vesta pe care scria mare si mandru PRESS si am fost cu treaba. Am fost singura fata de pe teren, dar eu am avut voie, ca eram de la GSP TV. In acelasi timp, le-am adus si noroc jucatorilor nostri ( FC Brasov), ca au castigat meciul. Ma bucur ca am putut sa fiu utila. Am sa pun poze pe profilul de Facebook, dar cand o sa mearga mai bine netu’. Fain meci, Mosule!

Sa stii ca anul asta am fost chiar cuminte. Sau asa cred eu, cel putin, dar tu stii mai bine. Asa-i ca-mi aduci si mie o masina? Nu ma apuc acum sa-ti scriu ca vreau sa fie pace in lume si sa fim mai fericiti, ca deja ai primit o scrisoare cu cereri de astea de la Alexandra. Si cred ca si de la altii. Dar oricum, mi-ar placea tare mult sa am parte de niste sarbatori frumoase, asa cum erau cand aveam cativa anisori. Uite, deja se indeplinesc cateva dorinte, deja ninge si sunt convinsa ca o sa pot sa fac ingerasi in zapada mai incolo. Si ca o sa ma bat cu bulgari pufosi, ca o sa stau cuminte in casa sa admir bradul si ca o sa merg sa colind prieteni si rude de Sarbatori.

Vine Craciunul! O sarbatoare speciala pentru mine, mai ales ca e si ziua de nastere a lui Buni. Te rog, Mosule, sa ii aduci si ei multumire si pace sufleteasca. Eu stiu ca le are deja, dar vreau sa nu le piarda. Stiu ca-i multumita de mine si da-i, Doamne, putere sa fie mai departe cea mai buna bunica din lume. Si pentru taia vreau sa te rog sa-i aduci proteza pentru picior de care are nevoie, sa poata sa iasa si el cu noi si sa aruncam unii in altii cu zapada. Pentru mami si tati vreau sa le aduci sanatatea de care au mare nevoie, iar pentru Mel.. pentru Mel vreau toata fericirea din lume, adolescenta pe care o merita si sa-i mai aduci niste rabdare sa nu o mai enerveze pe sora-sa. Pentru prietenele mele vreau sa le aduci minte, sa-si bage mintile in cap ca-s niste nebune toate, si sa le linistesti numai putin, sa fie mereu asa de bune cum sunt acum. Pentru prietenii mei vreau sa aduci tot niste minte, ca si ei sunt nebuni, doar ca n-as vrea sa le aduci schimbare niciunuia dintre ei. Pentru iubitii mei vreau sa aduci fericire si intelepciune si sa nu le dai altceva decat ceea ce merita. Uite-asa, ca sa-si dea seama ca daca vrei mai mult si mai bine, trebuie sa meriti si sa muncesti. Nu sunt baieti rai, Mosule, si toti m-au facut fericita la un moment dat. De asta te rog sa le aduci si lor cate ceva, ca poate vreunul dintre ei se va gasi sa-si doreasca bine si pentru mine…

Draga Mosule, sper ca nu ti-ai umplut deja sacul si ca o sa apuci sa-mi aduci ce ti-am cerut. Ai timp sa le impachetezi pe toate pana pe 24, ca si tu esti un fenomen. Iti multumesc de pe acum, indiferent de care va fi rezultatul cererii mele. Am crescut acum si pot sa-mi asum responsabilitatea pentru faptele si gandurile mele. Stiu ca tu tii cu mine, ca pana acum am primit ce am vrut…

Spor la treaba si calatorie frumoasa! Te pupa Sandy! 😀

Un nimic… special

Asta cu „specialul” am auzit-o in diverse ipostaze. Pana si la prietene de-ale mele, carora li s-a spus ca ele sunt speciale, ca reprezinta cu totul altceva decat majoritatea „parasutelor” pe care le f…recventeaza barbatii lor. Adica ce? E ca si cand i-ai spune femeii la (in) care (cica) ai tine cel mai mult ca e handicapata, si ca pantele pentru invalizi sau lipsa bordurii in anumite portiuni ale trotuarelor s-au creat pentru ele. Bine ca de acum stiu ca-mi permit sa parchez pe locurile speciale si ca pot sa urc la famacie pe panta, fara scaun cu rotile.  Chiar ma jignesti daca-mi spui ca sunt speciala… Hai sictir!

Dar nu despre asta era vorba in titlu. Aseara, tocmai cand mergeam eu agale prin centrul Brasovului ( unul dintre ele, ca mie mi se pare ca are mai multe centre), a pornit un special foc de artificii, in diagonala magazinului Star. Nu m-am prins initial de ce, dar am aflat in cateva minute de la un coleg de-ai mei pentru ce se „pornise”  focul. Am stat si am privit cerul luminat de diverse culori ale artificiilor ca si cand era Revelionul. Mai aveam un pic si ma si imaginam cu paharul de sampanie in mana. Si n-am fost singura: au asistat, alaturi de mine, la acest nimic special pentru nu-mai-stiu-ce, cativa trecatori si cativa soferi care era sa uite sa mai plece din fata semaforului. Dar a fost frumos. A fost ceva ce nu vezi chiar toata ziua, din nimic.

Si tot un nimic special a fost si seara de karaoke, localul si faptul ca am reusit sa-mi inving teama de a canta in public. Si chiar ca mi-am invins-o: am avut tupeul sa karaokez pe All Saints- Never Ever, Natalie Imbruglia- Torn, Shakira- Underneath Your Clothes, Mandy Moore- Only Hope, Jennifer Lopez- I’m Glad, LeeAnn Rimes- Can’t Fight The Moonlight si nu mai stiu. Dar oricum, a fost si prea mult pentru mine, caci pana ieri n-am mai cantat neacompaniata de cineva si m-a durut fix in spitz ca nu aveam tocmai vocile cantaretelor pe care le-am imitat. Nu despre asta e vorba la karaoke?

Nimic… special… in rest. Intamplator am terminat de citit „Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor” si m-am si apucat de alta. Detalii si pasaje, asa cum v-am invatat, intr-un post ulterior acestuia… 😉

De ziua mea, fara mine

Am fost fata harnica si mi-am dus planurile la bun sfarsit, pana aseara. Am cedat, n-am putut sa merg mai mult. Dupa ce o buna perioada de timp am fost singura din familie pe picioare, a venit randul meu sa cedez, acum ca toti restul sunt mai bine.

Am reusit totusi sa ma mut cu toate cele la locuinta cea noua, resedinta de judet si de Soarece, la Brasov, in cartierul Racadau. Mi-a luat putin pana am facut curat ( adica nu eu, ci firma de curatenie), pana mi-am dus lucrurile, pana mi-am golit buzunarele de vreo 3 milioane pe la IKEA ( cadou de ziua mea) si pana cand, in sfarsit, am inaugurat-o. Am fost atat de optimista, si atat de bine a mers planul, pana aseara. Ar fi trebuit sa fie inaugurare+ aniversare, dar nu mi-a mai iesit. Si-mi pare rau vizavi de invitati, ma oftic de mor ca n-am fost in stare sa ma tin mai bine pe picioare, dar, dupa toate pregatirile, dupa aranjatul garsonierei, dupa pregatirea gustarilor si a bauturilor, dupa rezervatul mesei in club si dupa speranta la distractie, m-am trezit cu o febra de plangeam (la propriu) si tremuram ca un cutremur. Dupa vreo jumatate de ora de la intrarea in club am fost scoasa afara si dusa acasa. Am lasat fetele si baietii acolo, ca eu nu mai puteam. ( Manu, scuze ca ai plecat si tu din cauza mea, si iti multumesc ca nu m-ai lasat singura si ca m-ai dus pana in casa, ca nu cred ca puteam urca scarile altfel; Radu, multumesc pentru rabdare, drum, excursie, Bucuresti, IKEA si Baneasa)

Spuneam eu acum vreo saptamana- doua ca ma tin tare pentru ca nu am timp si nici rabdare sa ma imbolnavesc si eu, dar stiam, simteam, cum incet-incet ma duc in jos… si la propriu, si la figurat. Am tras tare de mine pana cand s-au mai aranjat lucrurile, inclusiv eu, la casa mea. Apoi, insesizabil, m-am imbolnavit. Acum sunt la reanimare, acasa la mama, ca la mine nu avea cine sa ma ingrijeasca. Pana maine sper sa-mi mai revin, pentru ca ziua mea sa se tina cu mine. Azi am dormit si am luat medicamente si ceai. Va trebui sa ma fac bine cat mai repede si sa ma intorc la treaba, ca stirile nu stau dupa mine. Si nici altele. Cum spuneam, daca nu mor azi, nu mai mor niciodata.

Multumescu-va voua pentru cadourile frumoase, haioase si interesante, pentru mesaje si urari si pentru tot. Multumesc si acum, pentru ca de ieri am inceput sa primesc de toate. Maine imi mai las telefonul deschis, pentru ca numai asa voi vedea cine se gandeste cu adevarat la mine. Bine, se pun la socoteala si mesajele pe mess sau facebook, dar da mai bine un telefon sau un mesaj. Nu de alta, dar daca ma simt ca azi si stau iarasi in pat toata ziua, inseamna ca nu voi vedea prea curand urarile virtuale.

Nu mai stiu ce voiam sa scriu, cred ca febra e de vina. Ma intorc in pat. La multi ani! 🙂 Aveti grija de voi si de cei dragi voua, ca uite ce patiti altfel…

Stiristo!

Deci ( ca orice roman care se respecta incep fraza, ideea, propozitia cu deci) azi mi-a intrat pe post prima stire made by me. Mi s-au cvasi- inmultit atributiile si, de ce nu?!, ajut si eu in masura in care pot si ma pricep, departamentul de stiri al Antenei 1 Brasov.

Asadar, stirea al carei reportaj l-am facut impreuna cu dn. Mocanu si, bineinteles, montat si realizat de echipa, a fost „vizibila” la stirile de la ora 16:00 pe postul local mai sus amintit.

La mai multe!

(simteam nevoia sa impartasesc aceasta veste buna cu tine 😛 )

Previous Older Entries