Asa ca ei, si noi

Long time no see. Write, sorry…

Oamenii sunt liberi sa faca ce alegeri vor, nu-i asa? Oamenii aleg daca vor sau nu sa se dea dimineata jos din pat la o anumita ora, ei aleg daca si cu ce au chef sa se imbrace, ei aleg daca si cu cine isi beau cafeaua de dimineata… Si, cel mai suprinzator este ca tot oamenii aleg daca si cum isi traiesc viata. Nici n-ai fi stiut daca nu ti-as fi spus, nu? 🙂

E deja banal felul in care ne temem sa ne conducem singuri vietile, adeseori. Nu multi sunt aceia care spun „Eu vreau sa-mi dau demisia si sa fac altceva. Vreau sa continuu sa pictez pentru ca asta-mi place mie si asta ma defineste!” si in urmatoarele secunde au stabilit ca exact asa vor face… din urmatoarea zi. Cei mai multi dintre barbati sunt, aparent, mai in masura sa ia decizii radicale ( ca in exemplul de mai sus) si sa-si schimbe traiectoria cu ceva grade bune, astfel incat viata lor sa ia o cu totul alta intorsura. Femeile, pe de alta parte, nu-si asculta instinctele.

De cate ori nu a simtit o femeie ca o decizie ar fi fost mult mai potrivita decat alta, ca sotul sau iubitul ei greseste cand alege un anume drum pentru excursie, sau cand simte ca ar fi facut un lucru mai bine decat seful ei? Barbatii sunt avantajati de sindromul „cu capul inainte, mars!” si eu ii invidiez pentru asta. Poate ca nici eu nu-mi ascult instinctele atat de bine precum as vrea sa cred, dar macar mi-ar placea sa ma arunc de la etaj si apoi sa vad pe ce cad cand ajung jos; cam asa se explica si felul de a (re)actiona al barbatilor. Semenii nostri masculi nu au puterea, dau au inconstienta necesara sa ia decizii ( chiar si pripite) in timp ce femeia analizeaza variantele pe care le are la dispozitie. Este ( cica) testat de psihologi cu studii multe ca femeile sunt mai bune la analizarea situatiilor, cumva in subconstient, si ca simt evenimentele din jur intr-o alta maniera decat barbatii, ceea ce le permite sa ia deciziile cele mai bune; asta daca vor si daca au curajul sa spuna ca ideea pe care o are ea, femeia, e mai buna, si ar trebui pusa in aplicare. Dar, asa cum stim, de cele mai multe ori, femeia se ascunde in spatele ideii ca „facem ca el, ca are mai multa experienta in domeniu, si nu-i pot suprima functia”. Well, that’s cute, but it’s WRONG! 🙂

Sunt convinsa ca daca am avea mai mult curaj, am conduce lumea. If I’d rule the world… Nu ma astept ca de maine dimineata sa schimb ordinea in care ma dau jos din pat, ma spal si-mi beau cafeaua, nici drumul pe care-l fac pana la serviciu, dar ma astept ca in cel mai apropiat viitor sa fiu in stare sa controlez un pic (si) mai mult deciziile celor din jur, cu privire la starea existentei mele ( si nu doar atat). Mai visez la o viata de aia ca in filme, dar ratiunea se impune inca vehement in fata intuitiei, si mai astept un pic sa ma fac mai mare si sa iau mai bine in maini fraiele destinului personal. Cu ocazia asta, numai bine poate mai conving cateva surate sa mi se alature, sa le aratam noi lor ca si noi putem infileta un surub si putem pune o caramida puternica la temelia vietii celor din jur ( si fara sa ne gandim prea mult la asta) 🙂

Anunțuri

(Don’t) Try This At Home

 

            Uneori, oamenii sunt singurii care isi fac rau unii altora. Nu-i pacat ca desi suntem toti la fel si in acelasi timp unici, ne ranim reciproc? Ba da.

Din pacate, aceste lucruri se vor sfarsi o data cu noi.

In timp ce facem asta, sustinem totusi ca „eu nu vreau sa-ti fac rau”. „Atunci nu o face!” , ar spune multi. Imi place sa vad oamenii fericiti. Chiar si atunci cand e pusa la bataie propria-mi fericire. Nenorocita din mine se retrage la un moment dat si se bucura, pur si simplu, pentru ca sunt ceilalti, altii, fericiti. Sau pentru ca asa par a fi. Si mi-as dori sa-i vad pe mai multi zambind frumos, nu miseleste, nu ironic, nu smechereste. Stii tu zambetele acelea pe care mai bine nu le-ai fi observat…

Vad multe, aud numai ce vreau, chiar daca am un deficit de atentie uneori, sau chiar daca nu am atentia distributiva. Am constatat ca am ceva probleme cu nervii si nu ma pot controla. De vreo doua zile numai am inceput sa fiu mai pasiva. Vorba bunicii „Nu le mai pune si tu la inima atat, mai pune-le si la fund!” Ei bine buni, sa stii ca ar fi trebuit acum sa am fundul mai bombat decat al lui Beyonce ( nu ca ai stii tu cine-i aia, dar asa, ca fapt divers, sa stii ca are un fund taaareee bombat- si sexy, in opinia mea).

Apropo de asta, daca nu le-as pune pe toate la inima, nu m-as alege cu nimic. Daca nu as simti ca sunt uneori trista, suparata, dezamagita, neajutorata, nu as putea sa apreciez cu adevarat clipele in care chiar constientizez ca nu sunt asa deloc, ba din contra. „Fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza” ( Tapinarii), bucuria e raza de soare de dimineata, increderea e ca ziua de maine, ajutorul e mana intinsa dupa tine. Si as mai putea gasi si alte definitii, dar ai inteles ideea.

Nu propun vreun proiect maret de recunoastere a umanitatii din fiecare, ci propun o revenire la valorile spirituale ale fiecaruia. Sau, altfel spus, ma refer la a face o incursiune in sufletul fiecarui om, pentru fiinta insasi, pentru a descoperi cu adevarat care sunt valorile care ne caracterizeaza. Individual apoi, trage linie si aduna. Nu-i asa ca tot om esti? Si ca oricat de mult te-ai purta ca un robotel, nu poti sa nu constati ca pana si Wall- E are umanitatea lui. Este, in anumite ipostaze, „mai” uman decat multi dintre noi. Din pacate…

As vrea sa cred ca nu se opreste totul la materialism, ca e cumva un fel de viata si dupa asta si ca oricat de mult ne-am zbate pentru o masina mai buna, o casa mai mare, o excursie mai luxoasa samd, facem asta doar pentru a le impartasi alaturi de oamenii sau omul de langa noi. Caci, in fond, poti sa ai totul si, in acelasi timp, poti sa ai nimic, pentru ca nu ai cu cine sa-ti imparti averea. Mai bine ne-am gandi zilele astea cum sa facem sa ne impartim averile spirituale astfel ca fiecare dintre noi sa fie mai bogat cu un sentiment nobil. Si garantez ca pe zi ce trece vom avea in noi cele mai scumpe si valoroase trairi, necumparate de niciun castig la loto si de niciun parvenitism.

Bafta!

Tu esti?

Am cunoscut ( si inca mai cunosc, ca nu pot sa spun ca de-cunosc pe cineva) o multime de oameni diferiti. Si o sa mai fie si altii, sunt convinsa. De la fiecare am invatat ca daca stii ce vrei, poti sa obtii acel ceva foarte usor. Sau pare usor, pentru altii. Pentru ei, pentru fiecare dintre ei, e o lupta pentru ceea ce isi doreste cu adevarat.

Cand esti artist, esti artist. Scrii, canti, visezi, ai un pachet complet de calitati in acest sens. Cand esti inginer, stii sa-ti faci meseria asa cum trebuie, pentru ca de asta te-ai pregatit atat si cunosti detalii tehnice, mecanice, ingineresti… Cand esti matematician, stai perfect cu calculele si intotdeauna 1+1 o sa-ti dea 2, nu 3 sau 1 jumate. Cand esti doctor stii ca vrei sa faci oamenii bine. Atunci fa-le bine! Cand esti specialist in comunicare, sa dea naiba daca poti pune in aplicare vreo regula din alea toate pe care le cunosti atat de bine cand vine vorba de a le folosi in interes personal! Sau totusi, poate ca nu esti atat de specialist. Si mai simplu. Si am rezolvat problema. Propun, atunci, ca daca nu esti un bun comunicator, sa devii sculer- matriter si sa te reconvertesti profesional.

Mai cred ca din fiecare meserie inveti cate ceva. Numai din astea doua- trei, cate am insiruit mai sus, am invatat sa visez, sa cant, sa scriu, sa calculez, sa-i fac bine pe altii, sa-mi fac treaba mea bine si atat. Si altele, adica… Dar despre asta e vorba. Ma uit facinata la felul in care vorbesc anumite persoane despre carierele lor, despre ceea ce fac, despre ceea ce le place sa faca, despre ceea ce-si doresc… Si constat ca sunt un mai bun ascultator decat comunicator, ca poate eu vorbesc multe si nu spun nimic. Dar mai conteaza? Nu esti cateodata pur si simplu fascinat de cat de bine pot sa te ascult?

Nu vreau sa trag nicio concluzie, ca nu am la ce. Este si ramane doar fascinatia de a vedea, asculta, simti cu toate simturile omenesti alti oameni; bucuria de a trai; arta de a lupta pentru ceea ce vrei. Ce verb te defineste?  Pe mine a fi. Eu sunt!

Eterna si fascina(n)ta…

… Romanie. Punct.

 Adevaratele peisaje ale Romaniei sunt alea pe care le vezi cu proprii ochi. Sunt muntii, dealurile, vaile, elementele naturii pe care le admiri tu. Eu le-am admirat, proaspat admirat, de prin parbriz… Am si facut un milion de poze, cred. Asta pana cand s-a spart parbrizul.

Dar aventura nu e asta. Aventura a constat in descoperirea de lucruri noi, locuri noi, plimbari lungi si dese ( cheia marilor succese; pardon, asta era cu pauzele)… Asadar, intr-o lungaaaaaa ( pentru tara noastra) drumetie, am descoperit fosta Cetate a Severinului, Dunarea, Baile Herculane, Valea Jiului, statiunea montana Straja, Tg. Jiu, si am redescoperit ( cu alti ochi de data asta) Ramnicu Valcea, Valea Oltului ( am ajuns si pe acasa pe la Fagaras- Brasov) si din nou, Valea Prahovei.

Am facut aproximativ 1000 de km in 3 zile.

 Din nefericire, am descoperit si lucruri despre care nimeni nu vorbeste ( sau nimeni pe care sa fi auzit eu). Adica: Baile Herculane mai au putin si cad cu totul; cladiri cu o arhitectura fantastica stau in paragina, nimeni nu le renoveaza, reabiliteaza, dar toti construiesc vile si vilisoare noi. Pentru ce? Ca si-asa Baile nu prea sunt functionale. Cel putin din cate am vazut eu. In judetul Mehedinti, dupa localitatea Strehaia, un minunat pod sta neterminat peste o cale ferata. Si, parca nu de ajuns de sugestiv, la capatul din mijloc al acestui pod wanna- be, stau mandre afise electorale cu nimeni altul decat actualul nostru presedinte. Nu dau nume. Apoi, nu mai trebuie sa zic prea multe despre infrastructura, ca stie toata lumea ca Romania in sine e o mare gaura ( sper sa nu  devina o mare gaura neagra). No further explanations nedeed.  

                                                      

 Pacat de tara asta fascinanta, pacat de locurile ei minunate, pacat de peisajele care-ti taie rasuflarea, pacat de oamenii care au povesti cat nu au enciclopediile din lumea-ntreaga, pacat de cetatenii care mai vor sa descopere ca undeva in tara asta mai exista speranta ca intr-o zi vom (re)deveni iubitori ai vetii si ai locurilor care ne apartin. Pacat ca nu se lucreaza pe niciunde pe unde au inceput lucrari de reabilitare intr-un ritm mai alert, pacat ca nu avem oameni care sa-si dea sufletul in munca lor, pacat ca toate sunt facute de mantuiala si pacat ca noi, tanara generatie, asistam pasiv.

Mi-ar placea sa fac ceva, mi-ar placea sa atrag atentia macar asupra acestor lucruri si mi-ar placea ca cei in masura sa mai miste totusi ceva in sensul bun ( al acelor de ceasornic) sa mai aduca speranta acestor lucruri minunate, sa lase orgoliile personale si interesele in afaceri pe langa si sa nu se mai ia dupa principiul le lasam pana nu se mai poate face nimic din ele, ca sa scada din pret, le cumparam pe doua pahare de vin si-o bere si apoi le demolam si facem altceva pe terenul asta. Pacat de voi, c-aveti putere; pacat de noi, ca traim in aceeasi tara cu voi!

 Pe modelul carte multa nu se cere, prost sa fii, sa ai putere, va las sa contemplati asupra catorva pozografii si sa constientizati ca avem prea multe de facut si trait aici ca sa stingem becu’ si sa plecam ( departe, departe de tot). Mai am multe poze de aratat, dar altadata…

Bafta! XoXo

 

Ce ai face daca…?

Daca azi ar fi ultima zi din viata ta. Ce ai face?

Ai dona toti banii pe care-i ai? Le-ai cere scuze tuturor celor pe care i-ai ranit? Ti-ai suna toti prietenii si cunoscutii sa le spui cat de mult inseamna pentru tine? I-ai spune persoanei pe care o iubesti cel mai mult ce simti pentru ea, chiar daca nu mai e langa tine? Ai avea curajul sa renunti la tot ce ai pentru o clipa si o bucata de Nirvana? Ai incerca sa repari toate greselile? Ai spune tuturor ce simti la adresa lor? Ti-ai exprima frustrarile asa cum nu ai curajul sa o faci acum? Te-ai imbata de suparare? Ti-ai impacheta toate bagajele ca si cand ai pleca din lumea asta? Ti-ai aduna mizeria pe care ai facut-o si ai face curat? Ai scrie despre tine ceva ca sa nu te uite lumea? Te-ai speria ca te vor uita toti la un moment dat? Ce lasi in urma ta?

 Toata lumea functioneaza dupa aceleasi principii. Avm aceleasi reguli de functionare. Suntem previzibili. Daca intelegi si accepti aceste concepte, poti conduce lumea. Suntem, intr-o oarecare masura, ca animalele. Nu sunt pasarile migratoare previzibile? Nu sunt cainii previzibili? Ce se intampla cu un caine tinut in lant pe care il impungi cu un bat? Dar ce se intampla cu un caine caruia i te adresezi frumos si il hranesti si ii arati afctiunea ta? Exact. Toate astea, si multe altele, sunt lucruri pe care le invatam la scoala. Sunt atat de previzibile si arhi-studiate incat toata lumea le cunoaste. Le aflam inca din bancile scolilor generale. Dar un singur curs lipseste dintre toate: cel despre oameni. Nu ne invata nimeni, niciodata, cum trebuie sa te comporti cu oameni; cum sa-i faci sa te iubeasca, dar si sa te urasca; cum sa devii un prieten al oamenilor, dar si cum sa devii o persoana antipatica. Nu suntem invatati regulile de bun simt, nu ne invata nimeni care sunt regulile societatii si cum trebuie sa te comporti ca sa obtii ceea ce vrei. Putini sunt cei care stapanesc astfel de secrete. E adevarat ca daca le-am stii toti nu ar mai fi diferente in societate. Dar vrem oare sa-i lasam pe toti sa fie ca noi? Vrem noi sa fim oare atat de buni incat sa ne placa sa traim in armonie cu societatea si cu persoanele din jurul nostru? Daca am vrea cu adevarat sa ne fie bine tuturor, atunci am stapani toti regulile bunului simt stabilite si impuse de lumea in care traim. Dar, totusi, in timpul asta, suntem atat de egoisti incat vrem sa ne fie bine numai noua. Ne uitam urat la vecinul care ne-a luat locul de parcare, la cel care s-a bagat in fata cozii in timp ce tu stateai acolo de mai bine de 15 minute, ne uitam urat la tatal care isi bate copilul pentru ca nu e ascultator, ne uitam urat la mama care tipa dupa pruncul ei, ne uitam urat la unul care arunca gunoi pe strada, ne uitam urat la noi cand gandim rele despre altii.

Toate trairile noastre se ascund pe fata noastra, se ascund pe trupurile noastre; dar se ascund atat de prost, incat oricine ne poate vedea slabiciunile. Stiai asta? Nu stiai, ca daca stiai nu te mai uitai asa de urat acum. Sunt convinsa ca toti oamenii au nevoie de cursuri; au nevoie sa invete sa fie oameni. Nu sunt multi cei care stiu ca prin actiunile lor asupra altora ii determina pe ceilalti sa se comporte in anumite feluri cu ei insisi. Nu multi stiu ca daca vrei sa-ti faci bine, trebuie sa incepi cu ceilalti. Daca vrei sa te ajuti, trebuie sa-i ajuti pe altii. E simplu ca buna ziua. Daca intelegi principiile dupa care toate gandurile tale se materializeaza si nu mai raman simple energii, atunci poti sa-ti canalizezi toate eforturile sa-ti schimbi viata asa cum vrei. Nu degeaba se spune ca destinul, ca si viitorul, ti-l mai faci si singur. Intelegi acum?

Ce ai face daca azi ar fi ultima zi din viata ta? Ai face tot ce trebuie ca sa pleci linistit de aici? Daca da, de ce n-ai incepe tocmai acum? De ce sa nu faci de acum tot ceea ce ai face in cazul in care asta ar fi ultima ta zi aici? Every second counts ‘cause there’s no second try, so live it like you’ll never live it twice.