Can you keep a secret?

If I told you a secret, will you keep it for yourself?

What’s you biggest secret? What is that thought of yours that comes through your mind when no one is around? I bet you have s secret place in your mind you go to whenever times are hard. When you seem to be in another place and dream away with your eyes open, where do you go?  

Don’t you wish you’d like to have someone to share all your secrets with? They wouldn’t judge you, they wouldn’t misunderstand you, they wouldn’t treat you bad because your thoughts are not the ones you expose.

Don’t we all let the ones around us see what we want to see? Aren’t we the ones who say to other people: You don’t know me at all! and in the same time, we never show ourselves with our true „faces”?

Will we ever be able to stop hiding behind perfect matches of our emotions and let ourselves be free to trully express our feelings? I would really like to scream sometime and I would like you not to look at me like I’m nuts; just bear in mind I know you’d like to do that too.

I’d like to be able to get in your mind and read your thoughts. What do you think about that?

De cine ti-e tie dor?!

Pana ieri nu m-am gandit ca se practica si agatatul la bancomat. De practicat se practica, dar cel putin la mine, deocamdata nu functioneaza.

Zilele trecute ma apucase dorul. Nu Dorul, vreun vecin sau vreo cunostinta, ci Dorul acela de oameni si lucruri, de sentimente si senzatii. Dar mai ales de oameni. Cine spune ca „ochii care nu se vad, se uita” se insala. Cel putin in anumite privinte. Intotdeauna vom fi formati de persoanele care trec sau care raman in viata noastra. Vor exista, daca nu au existat pana acum, cu siguranta, oameni si momente legate de acesti oameni pe care pur si simplu ti le amintesti. Nu le retraiesti neaparat, ca-i mai complicat, dar le rememorezi. De cele mai multe ori, mintea are o capacitate uluitoare de a rememora lucrurile frumoase. Nu ca-i grozav sa fii om?

Mie mi-e dor de Mel, acest frate al meu, si singurul ( deocamdata 😛 ) care m-a invatat ce-i ambitia si optimismul. Mi-e dor de bunica aceea care ma face sa-mi dau seama ca orice problema poate fi rezolvata, mi-e dor de acele femei care mi-au spus ca ma admira pentru curaj, mi-e dor de acea persoana care m-a invatat ce-i iubirea adolescentina, mi-e dor de acea persoana care ma recunoaste dupa picioare, mi-e dor de cei care mi-au spus ca atunci cand rad parca rasare un curcubeu, mi-e dor de profa’ de mate care ma critica doar pentru ca ma iubea aproape la fel de mult ca pe propria-i fiica, mi-e dor de momentele de dinaintea nuntii mamei mele, mi-e dor…

Mi-e dor de prieteniile din copilarie, mi-e dor de prieteniile de acum, ca n-am cum sa ma impart intre toate, mi-e dor de nesiguranta si adrenalina din avion, mi-e dor de drumetiile din liceu, cu trenul, la Bucuresti, mi-e dor de dirigu’, profu’ meu preferat de romana, care ma dadea afara de la ora pentru ca nu ma puteam abtine sa nu rad, mi-e dor de colegele mele din liceu, cu care povesteam atatea si nimic, mi-e dor de teza de la info si de meciurile de volei si baschet din liceu, mi-e dor de stagiile de la karate si de competitiile in care ne luptam atat de mult pentru medalii…. mi-e dor si nu doare, culmea, tocmai pentru ca sunt momente apuse, sunt amintirile frumoase legate de un trecut apropiat, sunt memorii reintoarse uneori, care ma nostalgizeaza si ma bine-dispun. Si sa stii tu de la mine ca astea nu le poate cumpara nimeni.

Tie de cine ti-e dor?

Eu insuti.

Ti-as descrie toate melodiile de pe lumea asta ca si cand mi-ar fi fost dedicate. Ti-as povesti cate-n luna si-n stele despre toate visele mele. Ti-as da idei despre cine sunt. Despre ce sunt ai scrie un roman intreg. Dar mai ales despre cum sunt ai canta intr-una.

Nu incerc sa-ti schimb alegerile. Cred ca fiecare alegere facuta in viata asta ( caci, desigur, in alta nu stiu sau nu-mi aduc aminte cum e) afecteaza oamenii din jurul tau. Inclusiv tu esti tinta alegerilor tale. Sunt momente in care ai vrea sa nu ai decat o singura optiune. Sa nu ai de unde alege. Sa-ti fie simplu, sa spui ca nu ai avut de ales.

Eu intotdeuna am functionat conform principiului Sa nu regreti niciodata nimic din ce ai facut. Tocmai de asta, sa nu faci niciodata nimic din ce ai putea regreta. Respira mai bine inainte de a lua o decizie care te va schimba pentru totdeuna, pentru ca nu vei mai putea intoarce niciodata timpul inapoi, nu vei mai putea recupera ce ai piedut. Niciodata. Si cand iti dai seama ca ai pierdut ceva- nu ca ti-a fost furat, sau ai fost pacalit, sau altceva… nu- constientizezi ca nu mai ai cum sa recuperezi acel lucru. In cazul in care va reintra in posesia ta, va fi desigur, acel lucru care nu a mai fost al tau pentru o vreme, ceea ce i-a adus schimbari. Si iti dai seama ca e altceva, nu acel ceva de care erai tu legat. Valoarea lucrurilor si oamenilor din viata ta le-o dai chiar tu. Ei singuri aleg daca accepta sau nu valoarile pe care tu le-ai dat.

Sa nu te minti pe tine ca daca nu mai poti schimba un lucru, alegerea e cea mai buna. Mai cred ca nu exista notiunile de corect si gresit. Cred ca sunt doar notiuni… de alegere. ( am spus asta de mai multe ori, ca si cand as vrea sa ma autosugestionez 🙂 ). Alege sa-ti fie bine si acum, si dupa ce alegerea a fost facuta. Alege sa pastrezi tot ce-ti face bine si nu rau, alege sa renunti la vicii si slabiciuni in favoarea lucrurilor care sunt pentru totdeauna. Alege calitatea, nu cantitatea. Alege ce vrei tu, numai alege! Caci, altfel, vor alege ceilalti pentru tine, in defavoarea ta.

Aleg sa aleg eu! Aleg sa pastrez acest suflet curat si albul imaculat dinauntru. Aleg sa-mi fie bine aici, unde sunt acum. Exact in scaunul asta. Pentru ca mai tarziu, s-ar putea ca acest scaun sa fie ocupat de altcineva, si sa nu mai pot sa ma simt eu bine acolo, ci altcineva.

Am ales: diamantele sunt pentru totdeauna! 🙂

Angajat sau angajator?!

Sursa: filmulet preluat de pe succesdublu.ro.

Eterna si fascina(n)ta…

… Romanie. Punct.

 Adevaratele peisaje ale Romaniei sunt alea pe care le vezi cu proprii ochi. Sunt muntii, dealurile, vaile, elementele naturii pe care le admiri tu. Eu le-am admirat, proaspat admirat, de prin parbriz… Am si facut un milion de poze, cred. Asta pana cand s-a spart parbrizul.

Dar aventura nu e asta. Aventura a constat in descoperirea de lucruri noi, locuri noi, plimbari lungi si dese ( cheia marilor succese; pardon, asta era cu pauzele)… Asadar, intr-o lungaaaaaa ( pentru tara noastra) drumetie, am descoperit fosta Cetate a Severinului, Dunarea, Baile Herculane, Valea Jiului, statiunea montana Straja, Tg. Jiu, si am redescoperit ( cu alti ochi de data asta) Ramnicu Valcea, Valea Oltului ( am ajuns si pe acasa pe la Fagaras- Brasov) si din nou, Valea Prahovei.

Am facut aproximativ 1000 de km in 3 zile.

 Din nefericire, am descoperit si lucruri despre care nimeni nu vorbeste ( sau nimeni pe care sa fi auzit eu). Adica: Baile Herculane mai au putin si cad cu totul; cladiri cu o arhitectura fantastica stau in paragina, nimeni nu le renoveaza, reabiliteaza, dar toti construiesc vile si vilisoare noi. Pentru ce? Ca si-asa Baile nu prea sunt functionale. Cel putin din cate am vazut eu. In judetul Mehedinti, dupa localitatea Strehaia, un minunat pod sta neterminat peste o cale ferata. Si, parca nu de ajuns de sugestiv, la capatul din mijloc al acestui pod wanna- be, stau mandre afise electorale cu nimeni altul decat actualul nostru presedinte. Nu dau nume. Apoi, nu mai trebuie sa zic prea multe despre infrastructura, ca stie toata lumea ca Romania in sine e o mare gaura ( sper sa nu  devina o mare gaura neagra). No further explanations nedeed.  

                                                      

 Pacat de tara asta fascinanta, pacat de locurile ei minunate, pacat de peisajele care-ti taie rasuflarea, pacat de oamenii care au povesti cat nu au enciclopediile din lumea-ntreaga, pacat de cetatenii care mai vor sa descopere ca undeva in tara asta mai exista speranta ca intr-o zi vom (re)deveni iubitori ai vetii si ai locurilor care ne apartin. Pacat ca nu se lucreaza pe niciunde pe unde au inceput lucrari de reabilitare intr-un ritm mai alert, pacat ca nu avem oameni care sa-si dea sufletul in munca lor, pacat ca toate sunt facute de mantuiala si pacat ca noi, tanara generatie, asistam pasiv.

Mi-ar placea sa fac ceva, mi-ar placea sa atrag atentia macar asupra acestor lucruri si mi-ar placea ca cei in masura sa mai miste totusi ceva in sensul bun ( al acelor de ceasornic) sa mai aduca speranta acestor lucruri minunate, sa lase orgoliile personale si interesele in afaceri pe langa si sa nu se mai ia dupa principiul le lasam pana nu se mai poate face nimic din ele, ca sa scada din pret, le cumparam pe doua pahare de vin si-o bere si apoi le demolam si facem altceva pe terenul asta. Pacat de voi, c-aveti putere; pacat de noi, ca traim in aceeasi tara cu voi!

 Pe modelul carte multa nu se cere, prost sa fii, sa ai putere, va las sa contemplati asupra catorva pozografii si sa constientizati ca avem prea multe de facut si trait aici ca sa stingem becu’ si sa plecam ( departe, departe de tot). Mai am multe poze de aratat, dar altadata…

Bafta! XoXo

 

Cand ai nevoie…

… de o poveste noua, creaza una.

… de o gura de aer, scoate capul pe geam.

… de o mana de ajutor, lasa telefonul din mana.

… de un zambet, zambeste tu primul.

… de un sfat, priveste in jur.

… de o lacrima, aminteste-ti.

… de o raza de soare, uite-te-n sus.

… de o umbra, sprijina-te de vise.

… de mine, asculta versurile.

Imi vine sa cant

Sunt, de fel, mai habauca. Sunt multi-talentata si polivalenta. Ca Sala. Sala Polivalenta. Desigur, pictez, cant, dansez, scriu, sunt o artista desavarsita. Cu toate astea, am badge-ul de organizator.

Lasand monologul deoparte, a trecut timpul foarte repede si la fel si ideile mele despre lumea in care traiesc si pe care o descriu in cuvinte topite de realitatea viselor pe care incerc sa le indeplinesc. Alaturi de voi toti. Scriu acum numai ca sa-mi dau seama ca nu am uitat cum se face. Dar si asta e ca sexul; pardon! ca mersul pe bicicleta ( vorba Ioanei). O data ce te-ai apucat, nu mai poti sa uiti cum se face, chiar daca trece o lunga perioada in care nu practici…

Asadar, revin. M-am dat lovita, ocupata. am si fost. Stii tu vorba aia: „totu-i bine cand se termina. Punct.” Doamne-ti multumim ca a trecut si Eurovisionul de anul asta. Al nostru, finala nationala. Ne mai auzim in mai, de la Oslo.

Va pupa Ale! XoXo

Pictez cu lac colorat unchiile; cant de una singura, prin casa sau pe unde ma apuca; de fapt nu dansez, asta e mersul meu si scriu despre orice, oricand. Cu toate astea, nu am badge de artist.

Previous Older Entries