Voi fi intotdeauna…

… the girl next door; copchila aia zapacita si nebuna; tipa dupa care se uita toti, ca nu-i normala; prietena tuturor; biroul suflete; di-vina…

Stiu ca nu m-am tinut de cuvant si pana la Cerbul de aur si alte caprioare mai e putin, dar la insistentele „publicului” de a mai scrie cu cine, ce si cat, am simtit nevoia de a scrie ca sunt aceeasi, chiar daca nu mai fac aceleasi lucruri pe care le faceam…

Acum ascult Coldplay ( The Scientist, Fix You, Green Eyes, See You Soon, In My Place… si altele, cat mai multe…).

Voi fi intotdeauna cea care se daruieste intru-totul lucrurilor sau persoanelor care merita, cea care ar face orice sacrificiu pentru visurile ei, voi fi mereu cea mai sincera persoana cu tine, al carei interes nu este altul decat de a avea o viata frumoasa si un viitor asa cum vreau sa mi-l fac; voi fi mereu cu ochelarii roz pusi la ochi, dar cu picioarele pe pamanat, voi face mereu ceea ce cred ca e bine, ma voi lupta cu toti si toate pentru aspiratiile mele si chiar daca voi pierde voi stii cat de mult am incercat. Voi fi mereu cea pe care te vei putea baza atunci cand ai nevoie de o mana de ajutor, voi fi mereu prietena care vine la tine in spital numai ca se te tina de povesti, ca sa mai uiti de durere, voi fi mereu cea care le da bani saracilor chiar daca nu-si cumpara paine de ei, voi canta mereu la karaoke aceeasi piesa ( All Saints- Never Ever) chiar daca nu ma duce vocea prea mult si apar si pe youtube, voi fi mereu cea care are un zambet pe fata desi interiorul e mistuit. You can call me a „fake”, dar cel putin ma straduiesc sa fiu ceea ce altii doar viseaza sa fie, sau sa aiba…

Si cred ca astea sunt importante; si cu siguranta voi mai invata multe si te voi invata multe, daca meriti. Viata e frumoasa, pur si simplu stiu asta; viata e asa cum ne-o facem noi, stii si tu asta. Iar viata mea va intrece si, categoric, va bate filmul. Iar tu o sa ma ajuti 😀 Acum sunt foarte ocupata sa fiu mai departe the girl next door, copchila aia zapacita si nebuna, prietena tuturor, biroul suflete, di-vina ca asa stau treburile dar pregatita sa te lase in urma daca nu poti tine pasul…

Spectatoare

„SPECTATÓR, -OÁRE, spectatori, -oare, s.m. şi f. Persoană care asistă la un spectacol, la o competiţie sportivă, la o ceremonie etc. ♦ Martor la o întâmplare, la un eveniment. – Din fr. spectateur, lat. spectator.

M-am hotărât: de azi înainte voi asista la viaţa mea, la filmul vieţii mele; voi fi spectatoarea scenariului pe care mi l-am ales să-l pun în scenă.
Până la Cerbul de Aur, de unde vă voi mai transmite câte una alta, prezentă fiind la faţa locului şi implicată în „oareşce” treburi, nu cred că o să mai auziţi de mine. Oricum nu am nimic anume de comunicat. Voi fi în continuare aici, probabil, dar undeva în rândurile din spate, de unde voi vedea cel mai bine ce mi se mai întâmplă. De acum încolo voi mai avea un martor de necontestat la întâmplări: pe mine!

Blog out. Inside out.

Perfecţiune

„Dacă eram un pic mai prost eram fericit…”

Dacă nu căutam perfecţiunea, deşi ştiu că nu există, m-aş fi mulţumit cu imperfecţiunea- Logic! Îmi dau seama că nu aduce fericirea, deşi o întreţine. Nu ma refer la bani, deloc, ci la perfecţiunea aia pe care o caută cele mai multe fete: tratamente de infrumuseţare, cure de slăbire, chinuri şi alte minuni, iubiri veşnice şi poveşti ca în filme.

Am câştigat concursul „Cea mai sexy bloggeritză”, iar asta nu mă face cu nimic mai deosebită sau mai frumoasă decât eram acum o lună. Îmi dau seama că deşi am o oarecare mulţumire internă in ceea ce priveşte câştigul, treaba asta mă coboară şi mai mult cu picioarele pe Pământ, pentru că, deşi se pare că am multe, înăuntru e aproape gol. E adevărat, e un gol care se umple cu siguranţă în timp. E un gol numai relativ real, pentru că îmi dau seama că am devenit pretenţioasă. Înainte mă mulţumeam cu mai puţin, lucrurile simple mă făceau fericită; încă mai e aşa, dar au crescut pretenţiile şi aşteptările; a crescut superficialitatea, pentru că am stat prea mult printre oameni de genul ăsta… nu e nicio ofensă adusă vreunui prieten sau vreunei prietene de-ale mele, doar că aşa m-am simţit eu, înconjurată de oameni superficiali. Valorile umane cresc sau scad şi se schimbă de-a lungul vieţii. De la fazele în care vrei să trăieşti o poveste dintr-un film, sau măcar videoclip, la fazele de coborâre în real. Poveştile pe care le vedem in clipuri de maximum 5 minute sunt cele mai frumoase, pentru că sunt scurte, intense şi au un final, de cele mai multe ori fericit. Credem că am vrea să trăim aşa? Eu una îmi dau seama că nu, că, vorba aia, viaţa e scurtă, iar decât să o facem lungă, mai bine o facem lată. Şi decât să trăiesc o singură poveste cu final previzibil, prefer mai multe poveşti fără final dacă s-ar putea; să trăiesc o continuă fairy tale, să fie viaţa mea mai tare decât tot ce am văzut sau am citit până acum.

Am alte probleme acum… trebuie să mă decid când merg la mare, că asta am câştigat. Şi o iau pe prietena mea cu mine, pentru că „el” nu există… Şi o să am şi o cină la un restaurant, iar acolo poate o iau pe mama :)) Văd eu când vă mai scriu, nu de alta, dar încă sunt în vacanţă şi mă odihnesc, mă plimb, mă relaxez, mă cert cu mine că stau degeaba 😛