Gataa!

Cine nu-i gata, l-am luat cu lopata!

Ultima scrisoare chiar a fost ultima. Adica de cand n-am mai scris pe blog, am uitat si cum se face ( treaba asta, that is).  Acum, ca am scapat si de licenta, si de un stres, si de piatra asta de pe inima, ma simt libera sa o fac ( adica sa scriu) din nou. Am mai avut o tentativa, chiar reusita, de a scrie un post, insa asta s-a intamplat vinerea trecuta, in drum spre Fagaras, iar draftul a ramas acolo unde l-am scris si salvat: pe desktopul laptopului.

Dar, trecand peste asta, cu toate ca abia asteptam sa-l public, dau si anuntul mult asteptat. Sunt licentiata, si anume in Jurnalism. Adica, dupa vreo doua saptamani de cosmar, fara liber de la serviciu si fara pauza de tigara, am invatat ( cat am putut noaptea, si in rest in weekend), pentru a ma putea prezenta cu cat mai putine emotii la examenul de licenta; n-a fost prea greu el  in sinea lui, insa emotii, si stress, si oboseala, si nervi, s-au cam acumulat. Cand m-am vazut iesita din sala, tremuranda ca un gainat, am reusit sa ma adun si sa dau cateva telefoane in acelasi scop: “stati linistiti, am scapat, si-l iau sigur; cu nota mare chiar!”

Asadar, am trecut peste asta asa cum am stiut eu mai bine ( nu pot sa dau din casa, dar nu e greu de facut). Mi-am adunat gandurile si am reusit sa scriu asta pana acum. Mai departe, mai ramane de spus doar ca am avut 8,35, iar notele peste mine au fost 8, 60 si 8,75 ( pe specializarea mea). M-am gandit sa depun contestatie, insa ar fi fost prea de tot, chiar si pentru mine, sa iau cea mai mare nota avand in vedere circumstantele invatarii si prezentarii mele la examen. Recunosc, nu mi-a fost usor, dar nici nu am clacat.

Pe langa toate astea, pentru cine se mai intereseaza de ce s-a mai intamplat cu fratele meu ( dupa postul asta), anunt ca de vreo 3 saptamani se afla internat in clinica din Italia, cea care-i promitea cam anul trecut pe vremea asta ca il va face bine. Pe 1 iulie va fi operat la picioruse, iar in cursul saptamanii asteia, cat a mai ramas din ea, va suferi o interventie la inima, pentru ca i-au mai descoperit o problema serioasa ( are o punga de lichid intre inima si plaman). Eu sunt optimista! Sunt convinsa ca se va intoarce pe 12-13 iulie acasa asa cum mi-l imaginez, asa plin de viata si curajos cum il stiu si plin de speranta, din nou! Bafta multa, Mel! Sa stii ca toti prietenii mei iti sunt alaturi si iti tinem pumnii, iar pe langa faptul ca te admiram pentru curaj, o sa-ti facem si Fanclub!

Cu asta voiam sa ma laud. N-am mai apucat nici sa pun poze de la absolvire, nici sa ma laud ca am aparut in Max-ul din iunie. Anunt acum, cu toate ca luna e pe sfarsit, ca ma gasiti pe la pagina 96 si mai departe inca vreo 4… M-a laut Radu de manuta si m-a dus la photoshooting la mare, impreuna cu Bogdan Marcu. Ne-am petrecut o zi intreaga in fata fotografului profesionist si a iesit ce puteti vedea in revista ( nu cautati pe goagal, ca inca Max Romania nu are site, da-si face).Voi incerca sa postez niste fotografii, insa asta se va intampla numai cand voi reusi sa intru si eu in posesia lor, caci inca nu le am. Ilustrativ, va ofer asta: 

Eu, Bogdan si Mini One

 

 

 

 

 

 

Acum, ca terminaram cu un stres, putem sa ne mai si relaxam oarecum; nu de alta, dar unii mai si munceste, si inca nu-si permite sa-si ia vacanta cu totul.

Voiam sa-i mai felicit pe toti colegii mei care au luat licenta anul asta si sa le urez bafta celor care mai au de tras. Mai ramane sa ma scoateti din casa, la plaja, la mare, la soare, la strand, la film, pe oricunde vreti voi, dar repede ca ma apuc de scoala de soferi!

Numai bine!

Update: Am aflat asta-noapte ca bunicul meu e si el internat in spital. A trebuit sa ma sune tata din Canada sa ma anunte ca e in spital de vreo doua zile si ca azi il vor opera ( de fapt, ii vor amputa un deget de la picior). Ma duc acasa! S-au anulat orice alte planuri. Sanatate va doresc!

Ultima scrisoare

Mi-am adus aminte de Pasarea Colibri din cauza unei melodii dintr-o reclama, si, in cautarea mea pe internet a melodiei respective, am regasit o poezie recitata de Florian Pittis. Frumos poezie!

In memoriam…

Si am gasit si melodia Peste rabdari!

se aude prost, se si vede cam prost, dar e din ‘97… intelegem

Si eu pot, dar inca nu mi-am dat seama de asta

… sau poate ca mi-am dat seama de asta, fara sa o constientizez. Se poate sa zic asa?

Stii si tu campania Eu pot ( daca nu, intra pe site si vezi ce zice, desi cred ca ai vazut unul dintre spoturi pe la tv deja…) Ideea e ca daca ai curajul necesar si-ti pui ambitia, poti! Poti sa faci ceea ce iti doresti, poti sa iti indeplinesti visele, poti sa reusesti. Vai, cat de tare mi-as dori sa fac si eu asta! Dar cred, ca pe langa aceste spoturi, cei care se ocupa de campania asta ar trebui sa mai faca si ceva cursuri, sau ma rog, niste seminarii la care sa inveti “cum se poate” Stiu ca sunt cvasi- nebuna, dar mi-ar placea tare sa aflu si eu care sunt conjucturile necesare, relatiile si combinarile de care am nevoie; sau ma rog, care ar fi conditia necesara, dar si suficienta?

Cred ca nu e greu deloc sa faci ce vrei… dar stii cum e… probabil ca realitatea in care traieste fiecare dintre noi nu coincide mereu cu ceea ce se intampla in “realitatile” celorlalte persoane. Si undeva, nota asta discordanta afecteaza modul nostru de functionare. La naiba! Am dat-o in fiolosofari si am pierdut coerenta pe parcurs…nu-i bine!

In toata dezordinea mea de idei, sunt convinsa ca, cel putin in cazul meu, ca in cazul tau n-am de unde sa stiu, gandurile au devenit realiatate; o parte din ele. Restul sunt pe care sa se concretizeze tot la nivel de ganduri, pentru ca, am stat eu asa si am constatat ca inainte de toate trebuie sa-ti seama ce vrei cu exactitate, pentru ca acel gand sa se materializeze mai apoi. (daca stai si citesti cursiv, in functie de punctuatie, poate reusesti sa intelegi, ca era sa ma pierd si eu la un moment dat) Asta e unul dintre defectele mele: am prea multe idei cateodata si-mi pierd randurile cand vreau sa la insirui… ) Asadar, dupa ce fac ceva ordine si-mi revin, dar mai ales dupa ce trec de licenta si ma mai si relaxez, poate imi dau seama cam ce vreau de la viata asta. Acum, totul pare sa fie doar la stadiul de ” as vrea sa calatoresc mult, dar as vrea o slujba care sa-mi permita asta- poate ceva care implica aceste calatorii sau ceva care mi-ar oferi un castig atat de mare incat as putea sa fiu 6 luni din 12 in concediu” sau ceva de genul ” mi-ar placea sa citesc mult si sa invat lucruri noi, dar sa lucrez mai putin ca sa am timp de asta, insa imi place si jobul pe care-l am acum” sau poate ” vreau sa scriu articole despre viata, in general, si despre calatorii, si despre oameni, pentru o revista cu renume, dar vreau ca si altii sa scrie despre mine, sa fiu un exemplu pozitiv pentru alti tineri si sa le arat ca si eu POT”… Astept totusi cu nerabdare pana atunci sa trec de momentele de acum, nu fara sa visez insa mai departe la urmatorul pas spre realizarea mea pe toate planurile

Si eu pot, dar trebuie sa-mi doresc asta!

Bridesmaid

Dupa o saptama si ceva mai agitata decat un Pepsi si dupa doua examene date (si luate) pot spune ca misiunea e completa. Ma rog, cvasi-completa, caci joi mai am de trecut de o restanta din semestrul trecut. Recunosc, daca nu as termina anul asta facultatea, nu as mai fi suportat inca un an; n-a fost grea, dar a fot multa, sau mai bine spus, am trecut eu ca gasca prin apa, cu toate ca nu pot spune ca nu am ramas cu ceva sau ca nu m-a ajutat la nimic; as fi ipocrita!

Trecute fiind deja aceste lucruri, am asteptat sa scriu un post ca sa am motive sa pun si vreo doua poze de la nunta care abia s-a intamplat. In cateva vorbe, admit ca a fost cea mai tare nunta la care am participat, si nu din cauza ca a fost nunta mamei mele, ci pentru ca a fost, intr-adevar, o nunta la care s-a distrat toata lumea. Cel putin, asa pareau toti: foarte bine dispusi, cu chef enorm de viata intre doua varste, perioada in care, de fapt, probabil ca “iti” realizezi concret existenta…

Asadar, atasez cateva poze, nu inainte de a mai mentiona ca lipsa timpului ma impiedica sa mai scriu cum o faceam, sau sa-mi mai dau cu parerea despre vreo noua carte citita ( de fapt, constat ca incep cate o carte, doua, dupa care o las sa se prafuiasca). Promit totusi ca dupa licenta ( sa dea Domnul sa trec si de asta), voi citi asa cum imi doresc si cum mi-am propus!

Mireasa si domnisoara de onoare ( a se citi mama si fiica ) ( scuzati fotograful care a miscat poza; cred ca gustase mai devreme din sampanie )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tinerii insuratei ( ) inainte sa dea cu subsemnatul...

Poze in parc ( din biserica nu am, ca eram ocupata sa le tin lumanarea )

Primul vals al serii...

Hop si eu, intotdeauna m-am visat printesa )

Andra, mamica mea preferata ( pe Maysha nu a adus-o, ca inca e prea mica)

Lui Mel numai sa se strambe ii place ( nu sta si el ca omu' la o poza...)

Ne-a dansat si Ansamblul de Dansuri al Fagarasului... Frumos!

"Pisi, razi frumos, nu te prosti!" )

Promit ca dupa ce ajung pozele de la fotograful profi, voi mai posta cateva… Macar alea nu vor fi asa “desharfate” )

Remind me not to forget you

I’ve run out of complicated theories… so now I’m taking back my words…

De fapt, imi aduc aminte ce scriam anul trecut pe vremea asta… ) Cat de mult m-am schimbat de atunci, sau, ma rog, cat de mult am mai crescut, caci inauntru am ramas la fel ca acum 2-3 ani…

Imi dau seama ca lucrurile pe care ti le doresti se indeplinesc… sau lucrurile pe care le doresti latent, fara ca macar sa-ti dai seama ca asta vrei… Cand eram mai mica si ma uitam la “De 3 X femeie” nu mi-as fi imaginat ca as ajunge sa lucrez la o emisie- editie speciala de Pasti- cu Mihaela Tatu, sau nu-mi imaginam acum cateva luni cand ma uitam la “Rai da buni” ca o sa ajung in culisele emisiunii, facand diverse materiale sau pregatind diferite lucruri pentru emisiunea asta… Nu ma gandeam nici ca voi ajunge sa telefonez unor politicieni si ca-i voi trimite mesaje Elenei Udrea sau lui Berceanu… Nu, nu mi-as fi imaginat nici ca voi ajunge eu sa fiu amica sau nici macar cunostinta cu unii dintre artistii Romaniei…

Uitandu-ma inapoi, toate lucrurile astea ( si multe altele pe deasupra) pareau intangibile. Eram o pustoaica mica si naiva; acum sunt putin mai mare, dar probabil la fel de naiva, visand inca la lucruri demult apuse, la vremurile in care nu stiam prea multe si eram fericita. Acum sunt doar recunoscatoare ca o parte din vise mi s-au indeplinit si ca mai am cateva de atins. Voi spune daca intr-adevar toate sperantele devin realitate, insa, pana atunci, raman nostalgica vremurilor in care doar visam, multumesc adolescentei mele ca m-a ajutat sa sper si sa vreau mai mult… Raman increzatoare ca fiecare primeste si ceea ce merita si totusi, imi e dor de cateva lucruri si de anumite persoane. Imi lipsesc anumite sperante si vise, pentru ca am impresia ca nici macar nu mai pot spera la ele; totusi, cum toate au mers mai departe si asa cum viata nu traieste in trecut, nici eu, alaturi de ea, nu pierd vremea cu ziua de ieri. Asa cum spunea Gabriel Garcia Marquez, “nu-ti pierde timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l piarda cu tine”; mergi mai departe, invata din greseli si bucura-te ca ai mai invatat un lucru; daca nu , resemneaza-te ca macar ai ramas la fel de prost ( sa nu o ia nimeni ca o jignire, ci ca un fapt al fericirii).

Raman la fel, undeva, in adancul convingerilor mele ca viata te invata sa traiesti cu ea ( first you hate it, then you get used to it); mai privesc fotografii vechi si-mi mai curge cate o lacrima, reascult melodii sensibile si imi trezesc emotivitatea. Si-mi place. Ma regasesc pe mine, cea de acum cativa ani si-mi place de mine; imi place ce am ajuns si sper ca ma voi mentine asa. Multumesc! Voi toti m-ati facut sa fiu “Alexandra de la Rai”, “domnisoasa Alexa”, ” Alexandra de la Adevar”, ” Aia mica”, ” Copila”, ” Sandy”, “Divo”… si toate celelalte apelative pe care mi le adresati.

I still miss you…

Paste Fericit!

Problema mea majora e ca nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Mi se pare ca abia ce am iesit din Craciun si am ciocnit sampania de revelion, ca acum si ciocnim ouale.

Adevarul e ca la cate am facut, n-am apucat sa cumpar oua, d-apai sa le si vopsesc. De taiat mielul nici nu se mai pune problema, caci pe langa ca nu-mi place carnea de miel ( decat in circumstantele unei gatiri foarte simandicoase si daca ma minti ca e carne de orice altceva, eventual de caprioara, si eu nu ma prind) nici macar nu am apucat sa ma dumiresc prea bine ce-i cu pregatirile pentru sarbatoarea asta sfanta.

Lasand astea la o parte, ca oricum trece timpul prea repede, si avand in vedere ca scriu din an in Paste ( apropo de sarbatoare), motivul pentru care am afisat acest post e ca vreau sa-l anunt pe Iepuras ( in cazul in care exista in traditia noastra, caci am auzit ca n-ar fi  tocmai asa), ca mi-as dori foarte tare sa-mi aduca un Purcy ( sa-l iau in teste). Am avut eu unul mai demult, dar era stricat ( sau s-a stricat intre timp ?!)… Ma rog, stie el Iepurasu’ despre ce vorbesc. Ah, am si urechiuse de iepuroaica, poate il conving asa )

Paste Fericit, dragii babei!  Sa va bucurati de aceasta sarbatoare, de odihna si belsug! Sa fiti mai buni in perioada asta si- cine stie?!- poate chiar se intampla minuni!