Diamonds are forever

De ce avem nevoie de Superman?

Pentru ca ne-ar putea salva de la cate o catastrofa gen 9/11, pentru ca poate opri un tren de la deraiere, pentru ca poate opri un avion din prabusire, pentru ca poate opri un vapor de la scufundat… Va puteti gandi numai la cateva exemple: tragedia de la World Trade Center, scufundarea Titanicului si multe altele, printre care si cele minore de la Valea Calugareasca, accidentele de pe Valea Prahovei si Valea Otlului… si tot asa, ca daca am tine-o in numerotare ne-ar da cu virgula si perioada…

De ce nu avem nevoie de Superman?

Pentru ca tot nu poate opri foametea din Africa de Sud, pentru ca tot nu ar putea sa creasca pensiile sau salariile din Romania, pentru ca tot nu ar putea sa reuneasca familii, pentru ca tot ar fi uragane si potoape si incendii si pentru ca tot nu ar fi de ajuns numai unu.

De ce ar fi fost bine sa avem cate un Superman in fiecare tara?

Pentru ca asa ar fi facut fata mai bine, pentru ca am fi avut o speranta mai mare la mai bine si la mai mult, pentru ca ar fi existat cate o Louis Lane in fiecare tara si ar fi fost mai multe subiecte bune de dezbatut in cadrul stirilor, pe modelul fifty-fifty

            Fetele rele… ajung unde vor!

Probabil ca asta e unul dintre cele mai contestate clisee… Si nu degeaba! Se spune ca pentru a obtine ceea ce vrei trebuie sa te lupti; ca intr-o relatie, indiferenta este arma imbatabila. Si eu care credeam ca iubirea le rezolva pe toate, silly me. De fapt, manipularea este o adevarata arta. Si uite-asa, fetele bune ajung in Rai. Dar oare acolo vor?

Amanta… deja se poate spune ca devine o meserie. Exista fie ca ne convine, fie ca nu. Nu e chiar simplu sa fii nici amanta, dar e mai simplu decat sa fii iubita/ sotie. (spune una care a trecut prin ele?!) “Tanara (sau nu neaparat) se va alege cu tot ce isi doreste fara sa fie nevoie sa faca apel la santajul emotional sau alte tertipuri feminine, caci schimbul e schimb. Serviciile ei contra serviciilor lui. Totul planificat. Nici macar nu trebuie sa ii suporte barbatului capriciile masculine si celelalte grozavii. Se stie prea bine ca exista o sotie pentru asta. Si aceasta, alta meserie…” (sursa petocuri.ro )

Totusi, carei fete nu-i convine sa stie ca ea e cea “oficiala”, tipa cu care merge peste tot, tipa cu care le face pe toate? Si aici tot eu ma intreb… pai daca le-ar face pe toate cu iubita/ sotia, la ce bun amanta? Si din moment ce cauta ceva nou, nu inseamna ca “oficiala” s-a cam ofilit? Poate ca vrea ceva nou, poate ca ar vrea sa vada daca nu ii sare testosteronul peste gard, poate ca pur si simplu se simte mai atras de cealalta; dar atunci, de ce sa nu vrea sa aiba amanta pentru mai mult si mai bine, daca tot ii place asa de tare incat sa o insele pe cea careia ii marturiseste ca o iubeste?! Sau pur si simplu, e si asta una dintre etapele maturizarii lor? Se spune ca barbatii se maturizeaza atat de greu, incat pana ajung la maturitate (undeva pe la 55-60 de ani) sunt prea batrani. Pardon, masculi, nu am vrut sa fiu misogina.

“Daca am trage o concluzie, am zice ca e mult mai convenabil sa fii amanta. Mai putin stres, mai multi bani, mai mare rasfatul. Si totusi…aceeasi perna goală in cele mai multe din nopti, acelasi brad de Craciun impodobit de una singura. Sau…poate exista cineva sa umple si aceste goluri. Ori aceste goluri nici nu exista de fapt. Intr-un final, cum e mai bine? “

Pe un alt blog, am citit: “Amanta e întotdeuna o fiinţă irezistibilă. Dai piept cu tentaţia, lupţi cu propriile pulsiuni, ai vrea să scapi din vrajă, să fugi, dar pe măsură ce urli mai tare în tine că NU, ea devine tot mai de nerefuzat. Şi ea insistă şi insistă, dă din pleoape şi geme, te imploră să o ai şi tu, epuraş tâmpit, cum s-o laşi singură şi dispusă?Cea mai flatantă ipostază pentru o femeie e, de departe, cea de posibilă amantă. Amanta are întotdeauna ceva în plus: e mai cumva decât cea de acasă - atrăgătoare, sexy, tânără, fascinantă, încântătoare…”

Cu atatea argumente pro, de ce nu am fi toate amante? Ca oricum, daca stai bine sa te gandesti, tot vei ajunge la un moment dat “oficiala”… si atunci nu te va roade gandul ca va exista si cealalta, asa cum ai fost si tu la un moment dat? Pana atunci, dragele mele, vom auzi in continuare “You’ve been a bad girl… Go to my room!”

Castigatoarea de anul acesta a faimosului concurs Miss Universe a fost Dayana Mendoza, Miss Venezuela. Frumoasa castigatoare a prestigioasei coroane are 22 de ani, este model si designer de interioare si pasionata de fotografie. Are marimi de invidiat pentru orice aspiranta la acest titlu: la 1,78 cm, se poate lauda cu marimile 85-58-89 si cu ochii verzi.

<Ea ii succede la frumusetea “universala” japonezei Riyo Mori, castigatoarea de anul trecut, cea care i-a inmanat coroana. Aceasta este realizata de designerul de origine japoneza Mikimoto. Este pastrata de Organizatia Miss Univers si este folosita in fiecare an pentru incoronarea cistigatoarei. Estimata la 250.000 de dolari americani, coroana are 800 de diamante de 18 carate si 120 de perle, informeaza Jurnalul National.

Mendoza a reusit, dupa doua ore de concurs, sa se impuna intr-o finala dominata de America Latina. Rivalele au fost columbianca Taliana Vargas - locul doi si dominicana Marianne Cruz González - locul trei. >

Sursa: 9 a.m.

Ne batem. Zi de zi. In orice gand exista si un contra-gand, asa cum cineva spunea ca “orice joc are si un contra-joc”.

Ne luptam de cand ne stim pentru viata, pentru dreptate, pentru mai bine, sau pentru mai rau (unii o fac inconstient). Ne luptam mereu sa vedem, sa auzim, sa stim mai multe. De ce? Nu ne ajunge limita pe care Domnul ne-a dat-o? Sau, dimpotriva, suntem facuti sa depasim limitele si asta ne atesta umanitatea? Sau umanitatea e doar o slabiciune de-a noastra, pe cand esenta e formata din vointa si ambitia noastra? Ma intreb asta pentru ca imi dau seama de-un lucru: cu cat ma lupt mai mai mult pentru ce-mi doresc, cu atat mai multe piedici mi se pun, insa reusita e tot mai puternica si sentimentul tot mai imbietor. Un lucru e cert: daca vrei un lucru, atunci lupta pentru el; dar dupa ce l-ai obtinut, nu te purta ca si cand ti s-ar cuveni!

In mod normal, luptele astea ale noastre ar trebui sa nu existe; pentru asta exista Drepturile Omului, de exemplu. De ce sa te lupti pentru ele cand ti se cuvin? Concret, de ce sa te lupti pentru viata ta, cand te-ai nascut cu dreptul la viata?

After all, fighting for peace is like fucking for virginity…

Ne luptam pentru iubire si pentru ura cu care alimentam iubirea asta. It’s over… sorry…

Imi pare cu regret, n-am gasit titlu mai potrivit. Si avand in vedere ca abia ma sprijin in tastaura si ca ma doare fundul de la cat am stat in pat, e de inteles lipsa de idei.

Dupa o nunta la munte si cateva pahare cu gheata, m-am imbolnavit. Ca asa-i frumos, vorba unor prieteni, sa te imbolnavesti vara, ca iarna o fac toti prostii. Nu ma consoleaza nici asta prea tare, insa de la o mica raceala cam nebagata in seama am ajuns sa fac febra si sa nu mai stiu ce medicamente sa mai iau ca sa pot pleca maine dimineata, fara sa ma chinui, la Bucuresti.

Totusi, am pornit cu o idee pentru postul asta, pentru ca in mini-vacanta asta de la bunici am vazut si auzit niste lucruri care m-au pus, oarecum, pe ganduri. Stim ca lucurile in real life stau cu totul altfel decat in filme; foarte rar ni se intampla sa putem spune ca am avut parte de ceva “ca in filme” si rareori viata bate filmul. Unii dintre noi inca mai suspina la secventele romantice din filme (vezi specimenul aici de fata) si vor sa li se intample si lor asa, desi sunt convinsi ca “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Caz concret: atunci cand el ii spune ei ca indiferent ce se va intampla intre ei, el o va iubi pana cand va muri, ca el vrea ca ea sa stie ca asa cum a iubit-o pe ea nu va mai iubi niciodata; in mod normal si practic niciunul dintre ei nu are de unde sa stie treaba asta, dar nu-i nimic, ca tot asa se amagesc oamenii si in viata reala; tocmai cand zici ca ai intalnit Persoana (The One), de fapt iti dai seama ca ai mai intalnit doar o alta persoana… Nu se intampla intotdeauna asa, dar in majoritatea cazurilor ne aruncam cu capul inainte si tot pe noi ne doare dup-aia; partea putin mai proasta in poveste vine in momentul in care ne dam seama ca tot n-am invatat mare lucru din experientele trecute. (persoanele de fata se exclud )

As putea sa aberez destul de mult pe tema asta, dar ma grabesc sa fac o baie fierbinte acum si sa stau in pat, ca sa-mi revin.

( Pare delicios, nu? Stai sa vezi… )

Evident, sunt dependenta! Suna foarte banal si previzibil, dar sunt dependenta de ciocolata, shopping, iubire, distractie si net. Fara nu se poate. Asa ca-mi satisfac “poftele”…

Ciocolata e prima pe lista, si nu degeaba. M-am luptat ce m-am luptat cu ea, dar am declarat-o eu insami castigatoare: m-am bronzat intr-atat de mult incat sa seman a ciocolata cu lapte ( bine, un pic mai mult lapte), mi-am vopsit parul intr-o nuanta de saten ciocolatiu (ma rog, cu reflexe), am ochi caprui ca ciocolata toata ziua (mai putin cand plang ca mi se fac negri, asa ca faceti-ma sa rad) si rochia de la nunta de azi e ca ciocolata, cu reflexe aurii si nuante de bej; iar noul gel de dus de la Bourjois, carrement chocolat, e delicos de… relaxant. Si mai zici ca nu-s depedenta; am scris eu mai demult printr-un post ca daca-mi dai ciocolata ma cuceresti.

Acum am mai descoperit o treaba: daca-mi dai papucii ma cuceresti! Stai asa, ca stiu ca e interpretabil, dar ma refeream la “acei” papuci… pantofi, sandale, orice arata bine pe picior si se poarta si atrag priviri. Nu degeaba imi spunea cineva mai demult ca sunt nebuna cu cate perechi de papuci am. Stai sa-i puna si maica-mea pe ai ei si ne-am scos. Adevarul e ca nu o ajungem nici pe departe pe Carrie Bradshaw, si probabil ca nici pe vreo Pisi de bani gata, studenta la mama sau la tata acasa, dar nici eu nu mai stiu pe unde sa-mi pun toate perechile de incaltari. Si da, le port aproape pe toate, chiar daca am cateva perechi favorite, iar alea pe care nu le mai consider purtabile le dau la amarati. Asadar, vazandu-ma la Zara in fata minunatiilor si incercand sa-mi domolesc pofta si dependenta de sandale, le iau frumos de pe raft, ma duc sa le probez, dau o tura cu ele, ma mai uit un pic in oglinda si ma intreb: “Sigur am nevoie si de astea?” si raspunsul nu intarzie sa apara: “Normal, ca doar nu ai sandale negre cu toc, din satin… cu toc! Ia-le!”… Intr-o ultima incercare disperata de a ma controla, o sun pe mama, doar-doar ma potoleste ea.. si ce crezi? “Da, mami, ia-le. Pun si eu jumate din bani!” Eh, asta este, hai cu ele la casa si fugi REPEDE de acolo, ca te mananca hainele si toate alea, ca nu mai iesi repede, si nici vie! Sau, cel putin, clar iesi leftera!

Sunt bolnava, dar ma tratez! Sper sa nu se ajunga la dezintoxicare ca am pus-o! Totusi, cu iubirea si distractia nu e asa mare tragedie ca inca nu ma costa prea mult… Azi ne maritam! Asa ca le combin pe ambele. Cu netu’, vezi si tu. Azi sunt, maine nu. Azi scriu, peste o saptamana poate-ti mai spun ceva. Rara avis? Nu e cazul; ai sa ma vezi in continuare si aici, si acolo. Daca vrei sa scapi de mine, nu mai da search pe Google!

(imi aduce aminte de vara lui 2005…)