Rozul ei

– As putea sa pastrez pentru totdeauna acest moment?

Ce as fi putut sa-i raspund? Ca NU? Normal ca mi-ar fi placut sa o tinem asa toata viata, dar realitatea lui era prea zdrobitoare pentru rozul meu. L-am lasat sa ma imbratiseze cu drag de cateva ori in plus decat as fi facut-o in mod obisnuit. Bratele lui ma cuprindeau prin fata, imi mangaiau spatele, ma trageau usor de par si apoi imi atingeau, fara voia lui, evident, fundul. Mi-a spus ca vrea sa ma pastreze acolo, in camera lui, cat mai mult. A trebuit sa plec.

Dupa cateva intalniri mi-a marturisit ca nu-i mai placuse pana atunci sa adoarma cu vreuna dintre ele. Si ca mama lui nu se mai apropiase atat de bine de vreo alta prezenta feminina din inima lui. Da, dar mie nici nu-mi pasa!  A inteles ce a vrut el, s-a indragostit si s-a pierdut. Nu fii fraier! ( nu te pierde, indragosteste-te si atat!)

Cand mai ramane singur in camera lui, ma vizualizeaza. Observa calm, din coltul camerei lui atat de goale acum, cum ma ridic si-mi strang hainele, cum imi caut cerceii si bratara, cum ii aranjez pernele si apoi ii zambesc. Sta pierdut si analizeaza fiecare miscare a mea. Ii taie rasuflarea frigul de afara, iar in inima lui… Ma cauta cu privirea in televizorul acela mic, monitorul laptopului nu ma mai oglindeste, iar melodia noastra nici nu mai are aceleasi versuri. Am plecat cu cateva explicatii. S-a indragostit si n-a inteles nimic. Isi inchipuie acum, isi imagineaza mereu tot felul de scenarii. Ma vede in bratele altuia, brate mai puternice si mai curajoase, fara sa le fie frica de ce ar putea insemna imbratisarea puternica, mangaierea duioasa sau simturile ascutite, intarite, vehemente. Pot sa pastrez momentul asta toata viata?

 A reusit, totusi, sa pastreze o parte din rozul meu. Obisnuiesc sa fac asta. In toate camerele prin care am trecut am imprastiat pulbere roz de trairi intense si am inghitit praful de pe inimi. Le-a mai ramas acum urma mea din asternut si imaginatia labila.

– Ce sexy e in camasa mea! Pot sa te pastrez mereu asa?

He never looked at her that way.

 

Si-a amintit ca mai are numarul meu undeva. Cand mi-a sunat telefonul, am zambit. Mereu mi-a facut placere sa stam de vorba. Sau la tigara de dupa. Cand i-am raspuns si mi-a auzit vocea, si-a pierdut ideile. A vrut sa ma invite la o cafea, sau la o plimbare, sau la ce vreau eu, numai sa ne vedem putin. I-as fi acceptat cu placere invitatia, numai ca…

– Servus. Ah, buna! Ce mai faci? Uite, am dat peste numarul tau si voiam sa vad daca esti bine… Ma gandesc ca esti ocupata… hai ca mai vorbim, nu te retin. Poate.. poate ne intalnim intr-o zi, cand ai timp si esti pe acasa… Da, daca nu ai ce face da-mi un semn, mi-ar placea sa te mai vad.

Nu a fost hotarat, nu a stiu sa-mi spuna clar ce vrea, am presupus eu. Asa ca a ramas la fel de gol: si el, si patul, si locul din dreapta in masina. Poezia mea ajunsese la ultima strofa tocmai cand m-a intrerupt un sarut apasat, puternic… Hai sa iesim sa ne plimbam, uite ce frumos e afara! Am terminat cu zapada, am scos masina. Hai, in cat timp esti gata?