Te vedeam


Te vedeam, la un moment dat, cum treceai pe langa mine fara sa schitezi vreun gest. Mi se parea atunci ca nici macar nu ma vedeai. Aveam impresia ca traiam numai eu in lumea mea, fara ca tu sa faci parte din ea. Ti-am scris poezii, ti-am trimis sonete si acorduri de chiatara.  Numai eu le auzeam.

 

Am reusit apoi sa ma impiedic de ignoranta ta si sa ma agat de bratul tau. Si m-ai carat o perioada, iar picioarele mele nu mai atingeau pamantul.

Apoi te-am privit cum te transformi, iau eu ramaneam ancorata in imaginea pe care mi-o creasem. Ce piesa stupida! Nici actorii care faceau parte din spectacol nu mai erau multumiti de el. Iar publicul… publicul era confuz. Nu mai aplauda sfarsitul piesei, nu s-a prins cand s-a terminat, cand s-au aprins luminile si scena a ramas goala.

Apoi te-am vazut cand am intors capul. Te-am observat din celalalt unghi al camerei pe care pana acum n-o cunosteam. Si te vedeam cum te pierzi printre spectatori, in timp ce stiam ca nu esti unul dintre ei. Te vedeam cum dai drumul franghiei pe care ti-o aruncasem in prapastia din care, agatata de bratul tau, te-am scos pentru o vreme. Cat de greu mi-a fost! Apoi am inteles ca de celalat capat al ei, fundul prapastiei ti s-a parut mai apropiat decat iesirea din ea, unde ma aflam eu. Tu ma vedeai asa de departe de tine… Si te-am lasat sa cazi, ti-am trimis semne sa te linistesti, ti-am daruit bucati din mine pe care sa le porti, sa nu fii singur.

Te vedeam cum aluneci incet si ireversibil. Te priveam asa cum o faceai si tu cand treceai pe langa mine. Si apoi te-ai impiedicat de ignoranta mea, te-ai agatat de bratul meu si te-am carat o perioada, iar picioarele tale nu mai atingeau pamantul. Dar m-ai vazut apoi din alt unghi al scenei pe care jucam piesa perfecta, in care tu nu mai erai actorul principal. Ma vedeai asa cum o faceam si eu. Priveai scena si publicul aplaudand finalul. Ai parasit teatrul fara ca eu sa te vad plecand si fara sa poti aplauda, caci de bratele tale era ancorata ea.

 

Nu te-am mai vazut apoi o vreme. Te mai vedeam din cand in cand cum treci pe langa mine si te impiedici de ignoranta mea. Ma vedeai apoi surazand, dar intelegeai totul gresit. Ai privit tot din acelasi unghi. Ma vedeai apoi impiedicandu-ma si amuzandu-ma de ignoranta mea, agatandu-ma de bratul oricui, caci nu mai conta spectacolul. Faceam parte din publicul care aplauda furtunos inceptul unei noi piese.

Te vedeam apoi pe scena, impreuna cu ceilalti actori cu care am lucrat. Si va aplaudam puternic. Te laudam pentru prestatia perfecta si comparam piesele in care am jucat. Scenariile erau aceleasi, piesele se jucau la fel, doar actorii se mai schimbau periodic. Aplaudam din nou. Cand a cazut cortina, s-a aprins lumina si am parasit sala, tot in aplauze. Nu te mai vedeam…

1 comentariu (+add yours?)

  1. just1likeme
    Noi 24, 2009 @ 12:56:42

    au fost nori si ploaie in ultimele zile? a fost frig si soarele nu a reusit sa mai lumineze nimica in jur? ai vazut 500 days of summer?
    e ciudat cum se schimba tot scenariul si noi nu mai jucam nici un rol…
    …cica pana la urma ne gasim locul nostru…dar pana atunci?!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: