E tarziu


Cu ochii aproape inchisi nu cred ca poti sa vezi prea bine pe unde mergi; cu atat mai putin poti sa-ti dai seama pe unde calci. E ciudat cum simti flacara doar atunci cand te arde, si e cu atat mai ciudat cu cat nu vezi focul din cauza flacarilor.

Fata asta nu mai vrea sa mai fie o salvatoare, nu crede ca daca te avertizeaza in privinta flacarilor vei avea grija sa nu te arzi; nu crede ca daca te anunta ca ploua vei fi destul de precaut incat sa porti cu tine si o umbrela. Din pacate pentru ea, optimismul pare ca ii este umbrit de astenia tomnateca. O fi, probabil, un sentiment general resimtit, insa, in ceea ce-o priveste, el e acutizat de teama fata de intuitia ei. Sau poate ca doar toate evenimentele din jurul ei, acelea care nici macar nu o privesc direct, o afecteaza mai mult decat constientul poate sa vada.

Daca ai apuca sa fii macar pentru o ora orb, ai aprecia mai mult lumina atunci cand ai deschide ochii; cand ti-ar reveni vazul, ai putea sa vezi, intr-adevar. E ciudat cum suntem creati, programati, sau crescuti; e si mai ciudat felul in care ne punem simturile in valoare numai atunci cand constatam pierderea lor. Macar teama de a nu deveni de piatra sa ne ajute sa valorizam simtirile (n-as vrea sa le spun sentimente, pentru ca nu cumva cineva sa creada ca ma refer la altfel de lucruri). As vrea sa nu am dreptate. Te rog sa ma contrazici daca asa e, te rog sa fii tu cel care-mi deschide si mie ochii si ma ajuta sa vad; eu nu mai pot sa te ajut sa asculti, nu numai sa ma auzi, iarta-ma. Puterea mea e de acum limitata, si voi face tot posibilul sa o pastrez pentru mine. Fata asta moare incet si crede ca se sinucide, desi nu s-ar chinui atat daca ar face-o cu mana ei. Nici nu crede ca ai fi tu vreun criminal, dar asa-s oamenii, rai. Cei mai multi din jurul ei o vor trada, prietenia nu se cumpara cu zambete si cu vorbe bune, ce proasta esti!

Increderea pe care o are in oameni ii lasa impresia ca valorile umane sunt cele care merita sa fie puse in valoare. Valoarea cui? Dupa ce etalon iti evaluezi valorile? De ce mama supararii iti cauti inima in altcineva? Vrand sa-mi gasesc alter-ego-ul in alta persoana, asa cum Victor Hugo insusi cauta (parca), mi-am pierdut ego-ul pe parcurs; mai importante sunt demnitatea si mandria, nu? De asemenea, astea sunt si unele dintre cele mai mari pacate… Pacat ca ajunge sa constientizeze asta, acum, cand e tarziu.

E tarziu acum. S-ar apuca sa-si retraseze liniile vietii, dar destinul si l-a format deja, de cand a inceput sa iubeasca si sa sufere pentru altii; de cand a inceput sa traiasca pentru toti cei care au uitat sa mai faca asta pentru ei; de cand a inceput sa se regaseasca in persoanele dragi ei, de cand a inceput sa le caute inimile si sufletele ratacite in cotidian, de cand a uitat ca inima ei e singura acolo undeva, asteptand sa fie si ea gasita. Soarta i-a fost mereu zambitoare si asa a sperat ca daca si ea, la randul ei, zambeste, cineva se va indragosti de sincerul ei zambet si gand. Dar nimeni nu mai are incredere in ceea ce simte cu inima, ci doar in ceea ce simte cu auzul si vazul: adica exact ceea ce iti arata lumea. E tarziu acum pentru fiecare sa incerce sa nu mai vada cu ochii sau sa auda cu urechile din dotare, dar nu e tarziu, cred, sa mai incerce sa dezvolte si ce a uitat sa foloseasca pana acum- sufletul.

De unde am stiut ca e tarziu? M-am uitat la ceas si e 00:00, fix. Noaptea asta va fi soare frumos in celalalt capat al lumii; sper ca si inima mea e acolo, si se incalzeste. Pentru mine e tarziu sa ajung acum la ea. Maine va fi o noua zi, plec in cautarea ei; macar voi fi odihnita, caci am dormit bine azi.

Cu dragoste, eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: