Remind me not to forget you


I’ve run out of complicated theories… so now I’m taking back my words…

De fapt, imi aduc aminte ce scriam anul trecut pe vremea asta… :)) Cat de mult m-am schimbat de atunci, sau, ma rog, cat de mult am mai crescut, caci inauntru am ramas la fel ca acum 2-3 ani…

Imi dau seama ca lucrurile pe care ti le doresti se indeplinesc… sau lucrurile pe care le doresti latent, fara ca macar sa-ti dai seama ca asta vrei… Cand eram mai mica si ma uitam la „De 3 X femeie” nu mi-as fi imaginat ca as ajunge sa lucrez la o emisie- editie speciala de Pasti- cu Mihaela Tatu, sau nu-mi imaginam acum cateva luni cand ma uitam la „Rai da buni” ca o sa ajung in culisele emisiunii, facand diverse materiale sau pregatind diferite lucruri pentru emisiunea asta… Nu ma gandeam nici ca voi ajunge sa telefonez unor politicieni si ca-i voi trimite mesaje Elenei Udrea sau lui Berceanu… Nu, nu mi-as fi imaginat nici ca voi ajunge eu sa fiu amica sau nici macar cunostinta cu unii dintre artistii Romaniei…

Uitandu-ma inapoi, toate lucrurile astea ( si multe altele pe deasupra) pareau intangibile. Eram o pustoaica mica si naiva; acum sunt putin mai mare, dar probabil la fel de naiva, visand inca la lucruri demult apuse, la vremurile in care nu stiam prea multe si eram fericita. Acum sunt doar recunoscatoare ca o parte din vise mi s-au indeplinit si ca mai am cateva de atins. Voi spune daca intr-adevar toate sperantele devin realitate, insa, pana atunci, raman nostalgica vremurilor in care doar visam, multumesc adolescentei mele ca m-a ajutat sa sper si sa vreau mai mult… Raman increzatoare ca fiecare primeste si ceea ce merita si totusi, imi e dor de cateva lucruri si de anumite persoane. Imi lipsesc anumite sperante si vise, pentru ca am impresia ca nici macar nu mai pot spera la ele; totusi, cum toate au mers mai departe si asa cum viata nu traieste in trecut, nici eu, alaturi de ea, nu pierd vremea cu ziua de ieri. Asa cum spunea Gabriel Garcia Marquez, „nu-ti pierde timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l piarda cu tine”; mergi mai departe, invata din greseli si bucura-te ca ai mai invatat un lucru; daca nu , resemneaza-te ca macar ai ramas la fel de prost ( sa nu o ia nimeni ca o jignire, ci ca un fapt al fericirii).

Raman la fel, undeva, in adancul convingerilor mele ca viata te invata sa traiesti cu ea ( first you hate it, then you get used to it); mai privesc fotografii vechi si-mi mai curge cate o lacrima, reascult melodii sensibile si imi trezesc emotivitatea. Si-mi place. Ma regasesc pe mine, cea de acum cativa ani si-mi place de mine; imi place ce am ajuns si sper ca ma voi mentine asa. Multumesc! Voi toti m-ati facut sa fiu „Alexandra de la Rai”, „domnisoasa Alexa”, ” Alexandra de la Adevar”, ” Aia mica”, ” Copila”, ” Sandy”, „Divo”… si toate celelalte apelative pe care mi le adresati.

I still miss you…

2 comentarii (+add yours?)

  1. evergreenstory
    Mai 06, 2009 @ 12:55:36

    Baftă!!!! şi să primeşti înzecite amintiri

  2. paco
    Mai 09, 2009 @ 00:16:14

    daca vrei intra si la mine pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: