Oraşul- arenă


ARÉNĂ, arene, s.f. 1. Spaţiu aşternut cu nisip, rumeguş etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfăşurau reprezentaţiile. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfăşurare a unei activităţi. – Din fr. arène, lat. arena.

ARÉN//Ă ~e f. 1) (în antichitate) Spaţiu circular aflat în centrul unui amfiteatru special amenajat pentru reprezentaţii. 2) Spaţiu din mijlocul unui circ în care se desfăşoară reprezentaţiile. 3) Teren de sport înconjurat de tribune, pentru spectatori. 4) fig. Sferă, domeniu şi loc de desfăşurare a unei anumite activităţi sau a unui proces. ~ internaţională. ~ politică. /<fr. arene, lat. arena

ORÁŞ, oraşe, s.n. 1. Formă complexă de aşezare omenească cu dimensiuni variabile şi dotări industriale, având de obicei funcţie administrativă, industrială, comercială, politică şi culturală; urbe. ♢ Loc. adj. De oraş = care provine din oraş, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraş. ♢ Haine de oraş = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orăşeneşti, croite după moda de la oraş. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraş (1); centru. 3. Populaţia, locuitorii unui oraş (1). – Din magh. város.
Sursa: DEX ’98

Ei bine, acum să tragem linie şi să calculăm… să vedem ce iese…

După calculele mele, Bucureştiul e un exemplu concret şi corect de un astfel de oraş-arenă. Nu simţiţi şi voi cum vă apasă câteodată? Nu că mi-ar displăcea, însă, nu de puţine ori, mă simt ca în „cuşcă”, dacă-mi este permis termenul. Deşi, aparent, Bucureştiul îţi ofera o oarecare libertate, capitalismul ăsta sălbatic în care ne zbatem mă strânge ca un corset, cam ca acela pe care îl purta chinuită Scarlett O’Hara în Pe aripile vântului. Şi în aceste cazuri, destul de izolate, retragerea în oraşul meu de la munte mi se pare favorabilă; o alegere favorabilă sănătăţii mele mentale şi nu numai.

Oraşul meu arenă are anumite părţi rele, pe care cred că oricine ar fi trecut măcar o dată pe aici şi le-a putut denumi după bunul plac. Eu le numesc „bucureştenisme”, aşa cum numesc drept „făgărăşenisme” lucrurile care îmi displac acasă. Fiecare cu ale lui… Totuşi, printre bucureştenismele tipice se numără piţipoancele si derivatele, masculii alfa care sar din BMW şi încearcă să te atragă în capcană, security-guys care arată ca porcii, dar ei sunt mândri pentru că gecile de pe ei au calitatea de a-i face să creadă că grăsimea se calculează în Newtoni, jmekerii, membri rasei care au denaturat sensul cuvântului ţăran… ş.a. Însă astea nu sunt tipice bucureştenilor, ci locuitorilor Bucureştiului, care sunt un fel de trib al Babylonului.

Pe de altă parte, cealaltă categorie de locuitori ai oraşului meu arenă se bucură de festivaluri, de emisii speciale televizate- ca de exemplu aniversarea a 80 de ani de Radio România, de Sonoro 2008, la a cărui ediţie de marţi seara am luat parte şi eu, în calitate de spectator. Un spectacol de muzică de cameră, Variaţiunile Goldberg, în aranjamentul pentru trio de coarde de Dmitry Sitkovetsky- Johann Sebastian Bach, care a avut loc la Catedrala Sfântul Iosif şi care a fost o adevărată hrană pentru suflet. E drept, mă imaginam în faţa unui şemineu arzând cu o cană de vin fiert în mână, însă şi asta face parte din farmecul pe care ţi-l oferă un astfel de spectacol. Toate astea, pe lângă alte activităţi mai mult sau mai puţin cotidiene- ca mersul la Biblioteca Academiei în căutare de publicaţii din ’69, sunt cele care dau un farmec aparte capitalei. Cine spune că Bucureştiul e „naşpa”, nu a fost pe unde ar fi trebuit şi nu a văzut nimic. Plus că mai avem şi mall-uri o grămadă, printre care şi Băneasa Shopping „Shitty” prin care poţi să pierzi timpul la o tura de „jogging” când nu e vreme de plimbat prin parc, sau mers la Teatru sau la Operă…

Oraşul-arenă are ceva ce-i numai al lui, pe lângă universităţi de renume, oameni bogaţi şi săraci deopotrivă, maşini ultimul răcnet parcate în faţa unor baruri, puburi, restaurante luxoase. Are, pe lângă toate astea, dezavantajul de a te costrânge în libertatea lui să adopţi la un moment dat spiritul de turmă; acum rămâne la atitudinea fiecăruia ce turmă îşi alege. Eu mi-am ales-o pe a mea, deocamdată, deşi s-ar putea să inventez una nouă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: