Dragostea, si moartea, si valurile


Ei bine, cartea asta nu m-a impresionat in niciun fel. Si, sincer, parca nici n-ai ce invata din ea; sau cel putin aparent eu n-am invatat nimic din ea. Pe scurt (asa cum e si cartea, parca scrisa in graba, fara detalii si amanunte, ca doar ce ne intereseaza?! ) carticica e alcatuita din 3 povestiri: „Aniversarea casatoriei”, „Gradina de piatra” si „Dragostea, si moartea, si valurile”. In toate e vorba despre moarte si dragoste. In prima povestea moare ea. In a doua, ea il paraseste pe un el, in a treia, el o gaseste pe ea in timp ce ambii incearca sa se sinucida. :¦ Mda, asa am zis si eu… Deci, daca tineti neaparat sa cititi o carte usoara, sunteti invitatii mei. V-o dau pe-a mea, ca am dat banii degeaba; si am mai si patat-o cu cafea, inainte cu 4 pagini de a o termina. Astept sa ma apuc sa citesc „Brida” de Paulo Coelho, a treia lui carte si cea scrisa dupa „Alchimistul„. Pareri si impresii pe parcurs…

5 comentarii (+add yours?)

  1. krossfire
    Sep 29, 2008 @ 15:19:48

    Lasa-l bre pe Cohelo. L-am apucat si eu printr-a noua (si am citit vreo 4 carti dintre care 3 identice + 11 Minute care era decenta). Sunt chestii ceva mai faine pentru o fata desteapta care abia asteapta sa fie citite si probabil cumparate😉

  2. Alexandra
    Sep 29, 2008 @ 15:30:22

    Propuneri…🙂

  3. radu viancu
    Sep 29, 2008 @ 19:15:31

    da nu prea se merita coelho (nu cohelo) decat daca vrei sa te racordezi la un fel de mistica oarecum rudimentara / eu iti propun sa citesti (tot in nota aceasta a iubirii – dar privita dintr-un unghi inteligent si savuros) „Eseuri de indragostit” a lui Alain de Botton, ed Humanitas. Am asa o senzatie ca o sa-ti placa…tipul care a scris-o a studiat si el filosofie🙂 varsa cerneala cu destul de multa gratie.

  4. Bogdan Barbieru
    Dec 02, 2008 @ 09:53:17

    ganduri serale. 313. cutia cu best memory
    Posted on noiembrie 28, 2008 de Bogdan Barbieru | Editează
    Mulţi spun că numărul 13 sau orice alt nu-măr care se termină în 13 este ghinionist. O superstiţie al cărei adept nu am fost vreodată. Asta şi pentru că nu cred în superstiţii. De nici un fel. Dar şi pentru că de un număr care are terminaţia în 13 – 313, în cazul meu – se leagă multe lucruri şi aspecte. Totul a început în urmă cu ceva ani, când aveam vreo 15 ani. Participam la un concurs de poezie. La înscriere poezie mea – „Sub al lui Eminescu tei” – a primit numărul de înscriere 313. Din totalul de 315 poezii. Concursul s-a desfăşurat sub un cer albastru, razele soarelui dând fiori câştigătorilor. Printre care mă aflam şi eu. Eu – un puştan, ce-şi căuta în viaţă un rost. Un copil pentru care „a scrie” era prima şi marea dragoste. Sau cel puţin asta credeam, asta părea în acele vremuri. De care, azi, îmi mai aminteşte doar o diplomă, de culoare galbenă, asemănătoare celei pe care o primeam în clasele primare, pe care scrie cu litere de şchioapă „Se acordă premiul pentru debutul în poezie poetului Bogdan Bărbieru”. Zilele au trecut. Peste poezia cu numărul 313 s-a aşezat bruma. Peste mine, faima trecătoare. Cam la un an de la acest episod am început să scriu la un săptămânal literar, aflat la numărul 313. De aici şi până la a ajunge să scriu la o publicaţie de opinie şi informaţie n-a fost decât un pas. De câteva zile. Dar, cred, că e cazul să trec mai departe. Pentru că nu vreau să vă plictisesc. Nici să pară că mă laud. Cum spuneam zilele au trecut. Unele cu nori. Altele cu soare. Şi câteva în care era şi soare, chiar dacă ploua. Pe la vreo 16 ani, o fată după care întorceam capul asemenea unui cotoi care vede de pe un acoperiş pentru prima dată lumina soarelui, o fată, din Ploieşti, îmi deveni iubită. Partenera mea de suc la terasă , de giugiuleli p-o bancă într-un parc, locuia, singură, într-un bloc de garsoniere, la numărul 313. Alături de această fată, pe numele ei Alina, am petrecut atâtea clipe însorite pe marginea verde a unui ştrand, pe nisipul fierbinte al plajei de la Costineşti şi alunecând uşor pe o sanie pe pârtia Sorica. Însă, chefurile în doi şi cinele romantice, gătite de minţile unor adolescenţi, petrecute în acea garsonieră rămân de neuitat. Mai la câteva luni distanţă, pe la 18 ani ai mei, 19 ai ei, m-am îndrăgostit nebuneşte de o fătucă care s-a îndrăgostit de mine la prima vedere. Când a sosit vremea aia în care lacrimile ne curg pentru că anii de liceu, ai mei chiar frumoşi, s-au dus şi ne aşteaptă anii ăia în care la sfârşit de semestru dăm câteva bucăţi de examene, ne-am dus amândoi la facultate în Braşov, într-o perioadă în care deasupra noastră erau nori negri şi noi doi nu mai ştiam nimic de noi. Adică, nu mai ştiam nimic unul de celălalt. Camerele, alese la întâmplare de administra-tori, aveau numărul 313. Eu – cazat la un hotel cu rol de cămin, ea, Alexuţza – la un cămin studenţesc. Şi ne-am împăcat. Ei bine, atât în a ei cameră, cât şi în a mea, am petrecut nopţi şi zile de neuitat, uneori parcă păreau magice. Eram doar doi copii ce nu ştiam că o relaţie poate declanşa războaie. Am renunţat la ea pentru că nu vroiam ca să rămână cu mine renunţând la părinţii ei. Am ţinut mult la această fată, iar întâmplările noastre, puţine nebunatice, păreau atunci grozave. Azi, sunt doar un coş drag de amintiri. Cred, aşa ţi se pare atunci când iubeşti. Da!, recunosc am iubit-o. Dovadă? Ca dovadă aduc durerea pe care am simţit-o asemenea unui pumnal învârtit în inimă în clipa când destinele noastre n-au mai format unul singur.

    313. Un număr ca oricare altul. Pentru mine, unul care mi-l poartă amintirile. 313 – cutia aleasă la noroc. În care mi-am petrecut frumoasa adolescenţă. Cutia cu „best memories”…

    bogdanb.pingu@gmail.com

  5. Bogdan Barbieru
    Dec 02, 2008 @ 09:58:52

    gand nocturn – intre sublim si ridicol
    Posted on noiembrie 28, 2008 de Bogdan Barbieru | Editează
    Bună, fato, Sorikule, dragă amică. Sunt doar un amic de-al tău pe care s-ar putea ca tu să nu-l cunoşti, chiar dacă l-ai cunoscut cândva, dar niciodată ca amic. Îţi scriu în legătură cu el. Da!, el. Bărbatul acela căruia tu îi spuneai şi încă îi mai spui Pingu’. Da!, cel care te-a luat în braţe şi te-a strâns la pieptul său de parcă ştia că, orice s-ar întâmpla, într-o zi o să te piardă. Te-a protejat. A vrut – cred că încă mai vrea – să ai parte numai de bucurii în viaţa ta. Visele tale să devină cotidian … Stai liniştită!, nu o să-ţi scriu despre cum ai trecut tu de la sublim la ridicol aşa de uşor încât şi acum, după ceva timp trecut, sălăşluieşti în ridicol. Ştii, te-a alintat pentru că erai micuţa lui, Puişorul lui pe care îl iubea pân’ la nemărginire. Ţi-a oferit tot ce îţi doreai, viaţa ta era plină şi te scăldai în raze de soare. Iar, dincolo de toate, te-a făcut să te simţi femeie în adevăratul sens al cuvântului. Ştii, o să încerc să îţi spun multe sfaturi, asemenea unui bătrân trecut prin viaţă, dar obiectiv. O să îţi arăt nişte aspecte pe care tu nici măcar nu le cunoşti sau poate nu ai putut să vezi prin acele fapte adevărul, fiind pierdută prin lumea prezentată de cineva care vrea doar să îţi pară important. Spuneai la un moment dat că dl. Pingu’ urmărea interesul financiar. Poate că ai dreptate, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Dacă te gândeşti la faptul că urmărea să aibă o situaţie financiară tot mai mare pentru ca vouă să vă meargă mai bine, atunci ai dreptate. Dacă priveşti scenariul gândit de trioul Vali-Ana-Iulia, colegele tale, atunci te înşeli iar prietenelor tale le poţi transmite o felicitare pentru mintea bolnavă de care au dat dovadă. Să vedem … mai spuneai că nu te-a plăcut niciodată cu adevărat. Aici, o fi adevărul mai dur, dar să ştii că ai dreptate. Pân’ la urmă cine să placă o fată aşa ca tine!? Hm …?! El nu te-a plăcut. În schimb, te-a iubit la fel ca un copil care plânge şi îşi strigă mama plecată, te-a adorat, pentru el erai icoană, erai şi luceferie. Erai ploaie caldă de primăvară, stea fără cer, înger alungat din cer. În schimb, tu ai uitat să-i mai oferi dragostea ta pentru el, prin egoismul tău ai păstrat-o în tine, doar pentru tine. Uneori nu-i de ajuns să şopteşti un te iubesc cu un glas rece, chiar de e sincer. Dar ce ar fi fost de făcut, oare? Prietenele tale, acel trio inegalabil în privinţa supradozei de prostie pe care ne-o arată, au şi ele un loc aparte în viaţa, chiar nutreşti ceva sentimente pentru ele. Din păcate, sentimentele nu sunt reciproce. Şi ai rămas fără el, fără dl. Pingu’ (dl. că eu nu mă trag de şireturi cu el), dar ţi-au rămas colegele tale puţin-mai mult îndobitocite. Pentru cât timp? Curând vei afla răspunsul! Acest trio care în invidia lor ţi-au spus despre el că-i dificil şi că nu te merită. Cum ar fi putut ele să-l cunoască, când nici măcar pe tine nu te cunosc. Poate că singurul care te cunoaşte aşa cum eşti şi te înţelege e dl. Pingu’. Dar pe el tocmai l-ai pierdut. Tu n-ai ştiut că acelei inegalabilei mulţimi vide, alias Iulia, îi picaseră invidia şi ura pe el pentru că el a dovedit că este un instinct clasic şi că nu va lăsa pe nimeni să distrugă relaţia voastră. Ai lăsat-o să încerce să-l distrugă, dar în final tot ea s-a „ars”. Pentru că abilitatea, caracterul puternic, inteligenţa, anticiparea mişcărilor celor din jurul lui sunt câteva dintre atuurile lui, iar acestea nu le posedă acel trioul îndobitocit, din preajma ta. Iar în ultima vreme, când piedicile apăreau, iar drumurile erau blocate de baraje, ai dat bir cu fugiţii, fiind prea laşă pentru a-ţi asuma vina şi responsabilitatea, adevărul te-a speriat şi n-ai fost în stare să îl accepţi, ai preferat deşi erau greşelile tale să arunci vina în cârca lui dl. Pingu’. A fost mai uşor aşa. În fond, dacă te încălzeşti cu ceva poţi să arunci vina şi pe mine, chiar dacă sunt străin de greşeli. Apoi, la ceva vreme, când tu făcuse-i deja trecerea de la sublim la ridicol, aflându-te în ridicol, te-ai trezit că cineva îţi sfâşie inima-n două părţi în momentul în care ai văzut pe alta cum îl ţine în braţe, mai frumoasă poate ca tine şi de aceea în simţirea ta ai numit panaramă. Ţi-l furase pe dl. Pingu’. … Din păcate, dacă continui să priveşti lucrurile în aşa fel, se va întâmpla ceva ce ţi se va părea ciudat, straniu, iar scenariul absurd. Însă, doar acum. Ţi-ai dat uşor iubitul cel drag unei femei străine, în vălmăşagul cluburile te-ai scufundat deplin, iar la un moment dat patul tău, înainte de somn, îţi va părea ca o raclă. În singurătatea ta, poate că îţi vei dori ca acea raclă imaginară să fie reală. Dar în urma raclei tale amici, prietene, iubit sau soţ … nu-s … Ştiu, acum pare absurd, dar mai târziu: tot ce se poate. PS.: cred că te gândeşti „oare Pingu’ ce mai face?, s-o mai gândi la mine?”. O să îţi spun eu. E bine, că doar ceea ce nu l-a ucis l-a făcut mai puternic. Încă te mai simte, te mai iubeşte, dar dragostea lui pentru tine scade pe zi ce trece în intensitate. Doar acum, braţele lungi ale altcuiva îl înconjoară de parcă ar vrea să nu-i dea drumul niciodată vreodată.

    bogdanb.pingu@gmail.com
    Filed under: D.R.E.A.M – drumul ratacirii emotive arestate de mascarici, cimitirul viselor si al sperantelor ingropate, in memoria alexandrei | Tagged: cimitir de amintiri, puscaria viselor, sex save |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: