Perfecţiune

„Dacă eram un pic mai prost eram fericit…”

Dacă nu căutam perfecţiunea, deşi ştiu că nu există, m-aş fi mulţumit cu imperfecţiunea- Logic! Îmi dau seama că nu aduce fericirea, deşi o întreţine. Nu ma refer la bani, deloc, ci la perfecţiunea aia pe care o caută cele mai multe fete: tratamente de infrumuseţare, cure de slăbire, chinuri şi alte minuni, iubiri veşnice şi poveşti ca în filme.

Am câştigat concursul „Cea mai sexy bloggeritză”, iar asta nu mă face cu nimic mai deosebită sau mai frumoasă decât eram acum o lună. Îmi dau seama că deşi am o oarecare mulţumire internă in ceea ce priveşte câştigul, treaba asta mă coboară şi mai mult cu picioarele pe Pământ, pentru că, deşi se pare că am multe, înăuntru e aproape gol. E adevărat, e un gol care se umple cu siguranţă în timp. E un gol numai relativ real, pentru că îmi dau seama că am devenit pretenţioasă. Înainte mă mulţumeam cu mai puţin, lucrurile simple mă făceau fericită; încă mai e aşa, dar au crescut pretenţiile şi aşteptările; a crescut superficialitatea, pentru că am stat prea mult printre oameni de genul ăsta… nu e nicio ofensă adusă vreunui prieten sau vreunei prietene de-ale mele, doar că aşa m-am simţit eu, înconjurată de oameni superficiali. Valorile umane cresc sau scad şi se schimbă de-a lungul vieţii. De la fazele în care vrei să trăieşti o poveste dintr-un film, sau măcar videoclip, la fazele de coborâre în real. Poveştile pe care le vedem in clipuri de maximum 5 minute sunt cele mai frumoase, pentru că sunt scurte, intense şi au un final, de cele mai multe ori fericit. Credem că am vrea să trăim aşa? Eu una îmi dau seama că nu, că, vorba aia, viaţa e scurtă, iar decât să o facem lungă, mai bine o facem lată. Şi decât să trăiesc o singură poveste cu final previzibil, prefer mai multe poveşti fără final dacă s-ar putea; să trăiesc o continuă fairy tale, să fie viaţa mea mai tare decât tot ce am văzut sau am citit până acum.

Am alte probleme acum… trebuie să mă decid când merg la mare, că asta am câştigat. Şi o iau pe prietena mea cu mine, pentru că „el” nu există… Şi o să am şi o cină la un restaurant, iar acolo poate o iau pe mama :)) Văd eu când vă mai scriu, nu de alta, dar încă sunt în vacanţă şi mă odihnesc, mă plimb, mă relaxez, mă cert cu mine că stau degeaba 😛