Forgive me, God, for I have sined!


M-am spovedit şi m-am împărtăşit. Azi, în sâmbăta mare, pe ultima sută de metri. Mă simt mai bine acum. De ce, m-ar întreba unii? Ce te face să te simţi mai „curată”? Simplu. Pe principiul „crede şi nu cerceta”, modestul motiv pentru care mă simt aşa e că Domnul mi-a auzit păcatele, spuse cu voce tare şi regretându-le (poate ăsta e singurul moment în care regret ceva…) Sunt credincioasă din fire şi aşa am fost crescută. Dar, totuşi, de ce sentimentul nu e complet?

Poate pentru că trebuie să te ierte cei faţă de care ai „păcătuit”? Poate că dacă aceia pe care i-ai făcut să sufere te iartă, nimic nu mai contează. Nici măcar iertarea divină. Poate că dacă banalul „Îmi pare rău!” spus cui şi atunci când trebuie te „spală” de tot ce ai făcut sau ai gândit rău. Pentru că toate faptele şi gândurile tale au rezultate. Poate că dacă îţi ispăşeşti „pedeapsa” eşti iertat, poate că dacă îţi pare într-adevăr rău, totul se şterge. Iei un burete şi dai totul la o parte, lăsând loc lucrurilor curate. Te-am iertat! Mă ierţi?

Cu iepuraşul nu m-am mai certat, pentru că a fost drăguţ şi le-a luat alor mei cadouri. De fapt, fratele meu a fost un mini-iepuraş anul ăsta, însă, când veni vremea de împărţit cadouri, a realizat ca a uitat-o pe mama. Şi totuşi, cu o sinceritate debordantă, a privit-o în ochi şi, cu părere de rău că doar atâta are pentru ea, i-a spus:”Tu mă ai pe mine, mami!”… Şi atunci m-a lovit panica şi mi-am dat seama ce mult adevăr conţin vorbele unui puşti de 15 ani. „Tu mă ai pe mine… tu mă ai pe mine… tu mă ai pe mine…”

I don’t believe in miracles / But they happen every day…

Pentru absenţa pe care o voi avea zilele următoare, îmi cer scuze. Şi tocmai de asta, îţi urez de acum cele mai frumoase Sărbători Pascale şi multă înţelepciune, căldură, lumină şi iubire!

Alexandra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: