Love is in the air


La propriu; adică dragostea e prin aer, aşa cumva, e aiurea, pe ‘ici- pe ‘colo, se rătăceşte printre noi şi nu-şi găseşte locul. Cel puţin aşa se pare. Că devenim din ce în ce mai superficiali, că, cică, iubim şi spunem asta ca şi când am cere o pâine la alimentară, că nu ezităm să ne „spurcăm” iubirea ori de câte ori avem ocazia, că am devenit materialişti, că să iubeşti, mai nou, nu înseamnă să renunţi la tine şi să devi una cu cealaltă persoană, ci să te gândeşti că dacă are maşină îl/o iubeşti mai mult, dacă plăteşte nota la crâşmă e mai iubitor/oare şi mai grijuliu/e… Come on, lets get real!

După ce că am căzut pe scări la Sofitel weekendul ăsta şi am fost o adevărată apariţie, făcundu-mi ieşirea în mare trombă (don’t ask :P), începe să mă distreze şi „entuziasmul” cu care aşteaptă aproape toată lumea Valentine’s Day- ul ăsta. E cea mai aiurea sărbătoare. Dacă într-adevar vrei să sărbătoreşti iubirea, fie ea faţă de iubit/ă, faţă de familie, de prieteni (că de aia i se zice sărbătoarea iubirii), o poţi face de Dragobete, pe 24, că doar asta e autohtonă. Anyway, dacă tot vorbim romgleza, am împrumutat de la ei şi cvasi-sărbătoarea asta. Fie, lăsăm de la noi. Dar atunci ar trebui să fim conştienţi că nu se face primăvară nici cu o floare, nici cu o inimoară pe care scrie mare „I Love You” şi nici cu mai multe inimioare de alea hidoase înşiruite. Acum ar trebui să sărbătorim iubirea faţă de toţi cei care au fost lângă noi atunci când am avut nevoie de un umăr pe care să plângem, iubirea faţă de famlia care ne iubeşte necondiţionat, faţă de părinţi, de bunici, de fraţi şi surori, faţă de cei care nu au uitat ziua noastră de naştere, faţă de cei care ne-au adus medicamente atunci când am fost bolnavi, faţă de cei care se uită la noi cu admiraţie şi şi-ar dori să fie, măcar pentru o zi, aşa ca noi, faţă de cei care ne iubesc şi care se gândesc la noi toată ziua, faţă de cei care ne iubesc fără ca noi să ştim, faţă de cei pentru care iubirea e mai presus de ei… faţă de toată lumea care merită iubită şi care merită un dar din partea noastră; darul iubirii, cadoul nostru cel mai de preţ (ceva în genul filmului „The Ultimate Gift”, care, apropo, e super tare şi cu ocazia asta mi-am găsit un nou actor preferat- Drew Fuller- păpuşăăăăă :D)

Ştiu că tu mă iubeşti pentru trupul meu; tu mă iubeşti pentru chip; ţie ţi-ar plăcea să mă mărit cu tine, acum, dacă se poate; ţie ţi-ar plăcea să fugi cu mine în lume; tu mă iubeşti pentru ce scriu, pentru mintea mea; tu mă iubeşti pentru că visez; tu mă iubeşti pentru că îţi dau un motiv pentru care să te trezeşti dimineaţa; tu mă iubeşti pentru că te ignor mereu; tu mă iubeşti, dar nu-mi spui asta de teamă că ţi-aş putea râde în faţă, deşi ştii că eu nu sunt aşa; ţie ţi-ar plăcea să pui în practică toate visele alea cu mine; tu ai vrea să-ţi spun că şi eu te iubesc; ţie ţi-ar plăcea să mă atingi măcar, să vezi cât sunt de reală; tu ai vrea să mai speri că sunt pusă de-o parte pentru tine. Cum ţi-ai imaginat momentul în care îţi voi spune şi eu că te iubesc? Mi-am imaginat momentul ăsta de o mie de ori, sau, poate, mai mult. Era într-un parc, era soare şi primăvară, copacii erau înfloriţi şi toate trăirile noastre erau cât se poate de vii. Îţi era frică să mă atingi, să nu mă sparg, sau să nu mă evapor, îţi era teamă că dacă îmi spui ceva, s-ar putea să interpretez greşit. Şi oricum, eu sunt o încăpăţânată; n-aş fi ascultat niciodată vorbele tale, aş fi făcut ca întotdeauna, exact aşa cum vreau eu. Tu mi-ai fi reproşat asta şi că nu înţeleg, mi-ai fi spus că de asta nu ne înţelegem, iar în secunda următoare eram întinşi pe iarbă, tu peste mine, ţinându-mă strâns ca să nu mă mai pierzi niciodată, gândindu-te deja la momentul acela din noapte în care, transpiraţi şi obosiţi, am deschide geamul să fumăm o ţigară, să glumim puţin, să ne gândim la ziua de mâine ca şi când ar fi la o sută de ani distanţă… Ai plânge la mine în braţe pentru că ştii că numai eu te înţeleg şi ştiu prin ce treci, mi-ai povesti toate lucrurile pe care eu le ştiam deja, mi-ai mai pune un pahar de vin şi apoi ne-am pierde sărutările printre visele dinspre dimineaţă. Apoi, când deja ne-am trezit, eu să nu mai fiu lângă tine în pat, să găseşti un bilet pe care scrie frumos, de mână, „Te iubesc!” şi să înnebuneşti la gândul că iarăşi m-ai pierdut; imediat apoi, eu apar aproape goală, numai în cămaşa ta, cu o cafea aburindă în mănă, spunându-ţi „Bună dimineaţa!”…

Dar, desigur, asta e doar ficţiune, nu-i aşa?🙂

13 comentarii (+add yours?)

  1. dorinspoaller
    Feb 13, 2008 @ 14:18:00

    Am terminat de citit si , fara sa observ , am mai ramas 30 secunde cu privirea fixata in ecran . Pai
    1)trebuie compatimiti aceia care isi exprima iubirea doar de 14 feb . Daca tot ai un an la dispozitie , arata-i ca o iubesti intr-o zi in care nu se asteapta sa primeasca flori si bomboane si ce naiba se mai vinde in aceasta zi pur comerciala . Personal , ofer flori fetei din motive egoiste . Ma simt bine cand vad ca ea e fericita , dar nici nu astept o zi anume ca sa ii pot transforma ziua in una mai buna…
    2)Iubirea e un sentiment foarte subiectiv, iar cand subiectivismul e acelasi atat de partea lui , cat si de a ei , nu cred ca mai poate cineva sa le strice viata . John Blay a zis „reality is the playground of our dreams” … Fictiunea ramane fictiune doar daca asta vrei de la ea…pupici🙂

  2. Andrei
    Feb 13, 2008 @ 16:46:44

    E prima oara cand citesc un articol d p acest blog, nu vreau sa fiu prea acid dar totusi 14 Februarie este ziua indragostitilor nu ziua cand iubesti fratele, mama, pe cel care ti-a adus pastile la pat sau mai situ eu, deci revino cu piceoarele pe pamant caci aerul nu tine de foame. In rest numai de bine. P.S.: Pun o vorba buna sa inlocuiasca scarile la Sofitel cu o banda rulanta.😉

  3. Ioana Sima
    Feb 13, 2008 @ 18:16:26

    =)) deci alex, revino cu piceoarele pe pamant… scuze, n-am putut sa ma abtin😀 Cat despre 14 februarie…sa ma tii bine de cap maine ca o sa imi vina sa vomit =))

  4. Alexandra Solomon
    Feb 14, 2008 @ 07:17:32

    @Andrei: vad ca e prima oara cand citesti…un articol la mine pe blog… ar fi totusi o idee buna sa citesti mai atent. „Ziua indragostitilor” ? Exista asa ceva in calendar? Anyway, tu n-ai decat sa ramai superficial in legatura cu ziua asta, iar cu scarile de la Sofitel, cred ca data viitoare voi fi mai atenta…😉

  5. Andrei
    Feb 14, 2008 @ 08:23:39

    Daca am scris mai sus ca citesc prima oara asta nu insemana ca am citit doar ultimul post😉 P.S.: De Ionana Sima d c nu te iei sau e tipicul romanului, lasa ba ca pe ala il cunosc. Pt ca pana la urma a spus aceeasi chieste ca si mine numai cu alte cuvinte?

  6. aikisan
    Feb 14, 2008 @ 10:32:54

    Vizavi de partea fictiva, nu crezi ca iubirea autentuca este cea detasata?

    Andrei draguta, mai documenteaza-te.. Zice bine Alexandra despre Valentine’s.

    De la doru n-am inteles asta cu „iubirea sentiment subiectiv”.

  7. Ioana Sima
    Feb 14, 2008 @ 10:38:37

    Ce-am zis eu cu alte cuvinte? eu am zis aceeasi chestie ca si tine sa subliniez ceva… „piceoarele, chiestie” ‘=)) loool, sorry, iar n-am putut sa ma abtin. Sunt „aia”, nu „ala”…desi am tendinte cateodata :))

  8. Alexandra Solomon
    Feb 14, 2008 @ 11:37:13

    @Andrei: nu m-am luat de tine deloc, iti spuneam doar ce cred. Anyway, fata e Ioana, nu Ionana, si nu ma supar daca la un eventual viitor comment ai scrie mai incet (rar) ca sa nu faci greseli, ca uite, noi ne distram pe tema asta. Dar stai linistit, ca e omeneste sa gresesti. Si in legatura cu ce ai scris mai sus, sa stii ca aerul nu tine de foame, iar dragostea trece prin stomac doar dac-ai (bip!) mare…. :)) Si de Ioana nu ma iau pt ca ea era doar ironica… si nu la adresa mea…
    @Spoaller: De ce ai ramas, draga, cu privirea fixata pe ecran? Have I done smth wrong?😛 Oricum, apreciez ca tu nu ai nevoie de o ocazie speciala ca sa dai un buchet de flori unei fete. Rar astia ca tine, mai!😀 Ah, si explica si pt aikisan care-i treaba cu „iubirea, sentiment subiectiv”🙂
    @Ioana: tu stiai deja ca trebuia sa te fi nascut barbat :))

  9. dorinspoaller
    Feb 14, 2008 @ 11:54:07

    @aikisan
    ce pentru tine e iubire , pentru altcineva e durere , s.a.m.d. . Si e dorin , daca te uiti putin mai atent/-a
    @ioana
    sa ai urmatoarea tendinta cand esti cu alexandra si savurati un pahar de vin in fata web cam-ului😀
    @ andrei
    nu sunt pe blogul meu asa ca nu imi permit sa fac misto de ce ai zis . Imi pare rau…
    @alexandra
    m-ai pus pe ganduri . Lasand pornografia care se dezvolta fara grija in imaginatia mea , mie mi se pare mai mult trist postul decat entuziasmant . Cat despre trandafiri , ma refeream in relatiile serioase . In cele superficiale , ramane egoismul , dar din alte motive :))

  10. andrei
    Feb 14, 2008 @ 17:46:54

    Sunt ginduri frumoase despre dragoste,iubire,visare,lucruri extrem de frumoase pe care ti le doresti,ginduri ascunse sau nu. Alexandra are darul de a scrie cu ochii mintii. Ce inseamna pentru mine ochii mintii? Inchizi ochii si iti imaginezi… Vezi imaginile cu curg ca intr-un parau cand limpede si linistit, cand involburat. Un suflet curat si sincer. Te apreciez foarte mult, draga Alexandra. Esti deosebita!
    Daca ar scrie literatura erotica am sta toti cu imaginatia in prag de explozie. Nu-i asa Dorin?
    PS- si… va rog sa nu faceti confuzie…Alex tu vezi adresa de mail, dar ceilalti se pot insela.

  11. andrei
    Feb 14, 2008 @ 17:50:38

    Si in fond de ce sa fie fictiune? Eu cred ca este o bucatica din ziata de zi cu zi. Este foarte real. Poate fi si dintr-un film tot atat de bine, depinde de…vis.

  12. Alexandra Solomon
    Feb 15, 2008 @ 12:07:11

    Multumesc🙂

  13. tonyakazhao
    Feb 16, 2008 @ 00:13:21

    Prea multe cuvinte pentru „Dragoste”… Un sentiment care apare cand nu te astepti… dintr-o privire… si fuge la fel de repede…
    Si treziti-va „la naiba!” ca afara e zapada!!! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: