Vorbind in termeni academici, din punct de vedere ilocutionar, conteaza felul in care spui ceva, fie ca e o cerere, un ordin, o rugaminte sau altceva. In asta se masoara, prin abordarea etno-sociologica a actului de comunicare, “forta” acestuia. Din perspectiva perlocutionara, comunicarea are un efect… sau nu.

Analizand situatiile comunicationale, specialistii in domeniul analizei discursului constata ca orice spunem are un efect. Asadar, oricat de mult mi-as fi dorit eu sa cred ca vorbesc ca la televizor in anumite situatii ( adica eu spun, eu aud) fiecare cuvant de-al meu concura la realizarea efectului actului de comunicare. De asemenea, dupa parerea mea si a altor specialisti, un efect al efectului ar putea fi considerat, si pe buna dreptate, efectul Zero sau al multimii vide ( imi asum drepturi de autor pentru sintagmele astea doua ca nu le-am citit si preluat de nicaieri); adica efectul eu vorbesc si tot degeaba, pentru ca persoana careia ma adresez e imuna la ceea ce-i spun ca si cand ar fi imuna la antibiotice pentru ca a luat de cand s-a nascut si acum le ia degeaba, ca nu mai are niciun rost ( decat daca mareste doza considerabil, si fara acordul medicului).

Cel mai daunator efect al efectului Zero e cel amanat. Adica, mai simplu, chiar daca ACUM nu reactionezi, cu siguranta o vei face la un moment dat in viitor. Daca ar fi sa calculam matematic ( cum altfel?!), un efect Zero adunat cu inca unul sau cu mai multe rezulta tot un mare ZERO ( 0+0+…+0= 0). Totusi, cum un singur lucru este absolut si acela e ca totul este relativ ( asta nu am spus-o eu, ci unul mai destept si mai mare decat mine) si acest rezultat matematic indelung studiat de mine este pus sub semnul intrebarii.

Constat, deci, ca logica mea e deja suprasolicitata si axonii scot fum iar eu incep sa cred in basme, iarasi. Apropo, gandindu-ma la un fir epic, la un discurs narativ pentru povestea “Frumoasa si Bestia” ( nu ca asa as fi vrut eu, ci pentru unul din cursurile de la master), am reusit sa-mi imaginez din nou cat de frumoase si de reale par acestea deseori. Sub chipul bestiei de cele mai multe ori se afla un print fermecator care nu are nevoie decat de dragostea si sarutul alesei inimii lui pentru a se elibera de vraja malefica ce l-a tinut ascuns atat de mult timp. Prin frumusetea, bunatatea, intelegerea si compasiunea ei, el reuseste sa se indragosteasca, in ciuda vointei lui de a nu se apropia de ea tocmai pentru a nu o face sa sufere, gandind ca el nu va fii niciodata ceea ce ea si-ar putea dori. Din pacate, basmele traite de noi in realitate nu se prea termina cu un sarut care rupe vraja malefica si nici bestia nu reuseste sa-si asculte inima, caci, din pacate, lumea noastra nu prea are parte de frumoase care lupta, rabda si inteleg pentru a-si salva iubirea, si nici nu ar saruta o astfel de bestie care le respinge orice gest tandru.

En fin… comunicarea este totul, depinde si ce intelegi din ea. Daca efectul dorit nu este si cel implinit, ai comunicat degeaba. Cu toate astea, prefer sa fiu din nou copil, si nu adult, dintr-un motiv simplu: adultii analizeaza de un milion de ori pe minut comunicarea verbala, gandindu-se la ce o fi vrut sa zica prin…?!i, pe cand puritatea celor mici nu intelege prea mult cuvintele, ci limbajul nonverbal- poti sa vobresti si in olandeza , caci pentru ei conteaza de fapt tonul vocii, calmitatea exprimarii si, mai mult decat orice, mangaierea duioasa si plina de iubire care ii linisteste…

Am primit la randu-mi un mass de la fosta mea colega de facultate, Dennda. Nu scria decat “ajuta-l si tu pe Coco”. Asadar, desi as avea, cel putin aparent, probleme mult mai importante decat sa ajut pe Altcineva, sunt convinsa ca o mana de ajutor intinsa la nevoie nu strica.

Coco a fost diagnosticat in urma cu o luna cu o forma foarte agresiva de cancer iar sansele lui de viata “costa” 50.000 de euro. Banii acestia sunt pentru operatia ultramoderna CyberKnife. Coco e acum internat in stare foarte grava la spitalul Fundeni din Bucuresti.

Stiu cum e sa ai nevoie de ajutor si stiu cum e sa nu-l primesti, chiar daca nu e vorba de bani sau lucruri materiale. Stiu ca e divin sa ajuti pe cineva, macar moral. Eu maine merg la banca. Tu ce faci?

Doneaza orice suma, cat de mica, in contul:

Cont: RO73ABNA0000001001312457
Banca RBS BANK, sucursala Sibiu
Persoana de contact: Ruxandra Calinoiu

Mai multe detalii precum si actele de la spital le gasiti pe site-ul: http://constantin-botezatu.net/ .

Titlul postului a fost inspirat de fredonarile din capul meu ale melodiei cu numele acesta. Se refera, totusi, la cele cateva dorinte mai mult sau mai putin “indeplinibile” pentru ziua mea de nastere si de nume ( adica Andreea, celalalt prenume pe care-l detin, nascuta fiind in aceasta zi de sarbatoare, de Sfantul Andrei)

Asadar, nu stiu in ce masura se vor putea realiza macar parte din ele, dar, dupa cum spuneam eu intr-o oarecare zi unui amic, m-am hotarat sa nu mai investesc decat in lucruri materiale, pe care pot pune mana fizic. Cel putin voi incerca sa nu mai investesc nimic, nici macar speranta, pentru lucruri de alta natura. Here we go:

1. In primul rand vreau un bilet de avion dus- intors Munchen, Germania, de pe 30 decembrie pana pe 2 ianuarie. Sunt cateva oferte low-cost la care am apelat deja.

2. Vreau perechea de UGGsi promisa de Radu, sper sa-mi fie buni.

3. Vreau o Toyota IQ sau o Honda Jazz. Nu stiu inca cine ar putea fi responsabil de asta, dar incercarea moarte n-are )

4. La asta a trebuit sa ma gandesc putin, ca nu-mi mai amintesc la ce ma gandisem ieri… Cred ca mai vreau un Nokia N97, sau macar un Nokia E72, daca nu ma multumesc cu un Blackberry Curve. Mai vedem noi…

5. Mai vreau cateva toale, ca evident, cum se schimba sezonul, cum constat ca nu mai am, asa ca sunt dispusa sa primesc orice fel de accesoriu de imbracaminte sau cash, ca pot sa merg si singura la cumparaturi. Pe deasupra, imi e si foarte dor de Baneasa Shopping “Shity”, deci s-ar putea rezolva si asta fara prea mari eforturi.

Constat ca astea merg cumva mana-n mana, asa ca sper ca nu se va rupe lantul. De asemenea, nici nu va fi moarte de om daca nu primesc nimic, dar eu am incercat. Inca nu am lista cu invitatii la petrecerea pe care nici macar nu am organizat-o inca, dar nici anul asta nu ma voi lasa mai prejos decat in anii trecuti. Pe cai ca se filmeaza, deci! Cel mai important, totusi, imi doresc sanatate pentru ai mei, si pentru mine ma multumesc, in ciuda aparentelor, si cu asta si atat!

Update: Operatia lui Mel a fost amanata pe maine, din motive obiective. Intre timp, le multumesc direct sau indirect, in numele lui Mel, al meu si al alor mei, celor de la Grupul Scolar Dr. Ioan Senchea si celor de la Observatorul Fagaras pentru actiunea caritabila si pentru intentia lor extraordinara de a ne sprijini psihic si fizic. Nu suntem singuri in aceste momente si asta conteaza cel mai mult. Multumim!

Toamna vine intotdeauna cu bune si cu rele; cel mai simplu, cu ploi, frig, dar, in acelasi timp, cu minunate culori ale naturii, cu nuante caramizii, de pamant, si griuri frumoase. Si nu vezi asta decat mergand pe drumurile tarii, batand carari si fotografiind peisaje memorabile.

Tocmai ce am facut parte din lucurile astea. Din categoria “rele” ar face parte si operatia ( a doua pe inima) pe care o va suferi Mel al meu maine. Stim ca e spre binele lui, desi am speriat intreaga echipa de cardiologi de la Institutul Inimii din Cluj, care, in ciuda activitatii vaste pe care o au si a experientei de netagaduit in domeniu, au recunoscut ca n-au mai vazut asa ceva pana acum. Asadar, in urma unei punctii care a avut efectul scontat doar intr-o oarecare masura, echipa de medici a decis sa-l reopereze, pe cord deschis de data asta, in felul urmator: vor crea o “fereastra” intre pericard si pleura, pentru ca tot lichidul acumulat in jurul inimii sa se “verse” in plamani, pentru a reintra ulterior in ciurculatie, in organism, astfel ca va putea fi eliminat mai usor. Desigur, nici asta nu va fi o solutie definitiva pentru ca in urma operatiei de genul acesta nu se va mai putea aduna niciun lichid in pericardul care va avea nevoie de asta pentru ca inima sa functioneze corect. Totusi, speranta ca si stiinta va evolua asa cum a facut-o pana acum ne duce cu gandul undeva peste 5 ani sau poate 10, cand vom reusi, printr-o operatie definita sau vreun alt fel de interventie, sa finalizam ciclul replicilor “nu am mai vazut asa ceva, nu prea stim ce sa facem, dar speram ca va fi bine” si sa concluzionam: “Am reusit operatia, nu vor mai exista probleme de niciun fel”. Deocamdata ne ramane optimismul si, mai presus de orice curajul de care da dovada Mel.

Te iubesc, Mel, si te admir pentru curajul pe care niciunul dintre cunoscutii mei nu-l au! Sunt mandra ca esti fratele meu si ca ai puterea sa treci peste toate, ca iti pastrezi zambetul pe buze si simtul umorului intact. Mai mult, te iubesc ca imi esti frate si ca ma inveti si tu pe mine sa trec peste toate, datorita caracterului tau! Esti extraordinar si oricine recunoaste asta!

Mai putin importanta e petrecerea de Halloween de sambata, cand, impreuna cu cativa prieteni, ne-am distrat si fotografiat, costumati in te-miri-ce sau doar in noi. Am incercat sa fiu The Black Fairy, dar mi-a iesit altceva, insa pozografii de atunci va arat altadata ( vedeti pe Facebook daca vreti si suntem prieteni ) Urmeaza sa mai postez cateva “dorinte” materializabile in cadouri de ziua mea, care se apropie. Accept si idei de petrecere, daca toate vor functiona asa cum am planuit si asa cum speram. Toate bune!

… si asta ne ocupa tot timpul. Ba nu, asta nu am zis-o eu, e a lui Badea. Si nu era nici asa. Traim un basm si se poate intampla orice. Da, asa era. Asta e. Nu cred ca sunt singura care a spus asta, dar sunt singura care o scrie aici

Basmele si povestile copilariei au fost create pe modelul realului, cu niste exagerari evidente, personificari si atribute aproape imposibile. Insa modelul real de la care pleaca orice poveste se trage din viata “traibila”. Asadar, oricine stie ca in basme apare frecvent cifra magica 3, apar stereotipurile balaurului cu 3 sau 7 capete, apar zana buna/ zana rea, imparatul rosu/ imparatul verde, un Praslea sau vreun print fermecator. Da, toate parca au fost trase la indigo, cu mici adaugiri sau modificari pe traseul manuscris- tipar- publicare- citire. Mai ales ca, stand sa cugeti, constati ca orice carte ( nu doar basm/povestire) are cate un substrat sau inteles diferit de momentul la care o citesti, in functie de varsta, perioada vietii pe care o traversezi, elementele conjucturale si nu numai.

Cum spuneam… traind un basm, constat ca orice se poate intampla. Desi nu suntem firi prea schimbatoare, noi oamenii, in acceptiunea noastra asupra cuvantului, pastram caracteristicile existentiale pe parcursul oricarei trairi. Avem si noi parte de mici modificari pe traseul nostru, dar nu ne impidicam decat de chestii mici, si nu majore. Alea mari ne motiveaza sa ne regasim, astea mici ne enerveaza si le dam la o parte. Parerea mea Cred, deci, ca asa ca in basme, viata ne va rezerva fiecaruia dintre noi o parte “hard” a povestii ( atunci cand te duci sa te lupti cu balaurii), dar si una “soft & sweet” ( atunci cand te bucuri de castigarea bataliilor si de ceea ce castigi). Depinde de noi daca alegem sa mergem la razboi cu monstrul sau stam sa ne fie frica de el; depinde daca vrem sa ne bucuram sau nu de castiguri/ premii/ happy-end-uri sau daca ne multumim cu putinul de la inceputul povestii, caci, daca preferam ultima varianta, nici macar nu vom apuca sa ajungem la punctul culminant, d’apoi la deznodamant… Nu, eu nu vreau sa ma sperie balaurul, caci tocmai ce-l iau de capete ( acum le numar, sper sa fie numai astea 3…) Ii tai eu tot cate un gat si dupa ce castig, va anunt ce am primit drept premiu. Asta va mai dura, presupun, ca inca povestea mea, sau basmul meu, e de-abia la inceput. Nici macar eu nu stiu ce urmeaza: traiesc un basm, orice se poate intampla. Pana acum “orice-urile” erau oarecum previzibile. De ieri incoace, parca nu mai sunt. Nu mai sunt previzibile, dar tot “orice-uri” au ramas. Sper ca si basmul in care taiesc eu va avea un final, conform principiului “totul e bine cand se termina. punct.” Asa ca, bun sau rau, e basmul meu, cu balaurii mei, cu zanele si printii mei, si sa dea Domnu’ sa decurga cel putin la fel de palpitant ca si pana acum! 

Traim un basm si asta ne ocupa toata realitatea. Sau, traim in Romania, si asta face ca basmul nostru sa fie atat de real. Doar ca balaurii sunt mai multi, iar piticii mai putini. Printii fermecatori au cazut de pe cai si inorogii si-au rupt coarnele. Imparatii nu mai conduc imparatii sau palate, ci Tuareguri sau Mertane’, zanele nu mai sunt pure, ci prostituate prin cluburi de noapte, ciocarlia nu mai canta, ca muzica buna o pune Digweed sau Luciano, Cenusareasa s-a enervat si nu mai face nimic ca-i puturoasa, surorile ei s-au saturat sa o mai suporte si au trimis-o sa se marite cu printul, Alba ca Zapada s-a patat de la vin rosu, vrajitoarea era sa moara de foame da’ a murit de la marul fermecat pe care a trebuit sa-l manance, Frumoasa din Padurea Adormita s-a trezit ca nu mai venea nimeni s-o trezeasca si pana si Shrek si-a dat seama ca tot balaur e si el, oricat de Prince Charming s-ar fi facut la un moment dat. Motanul incaltat nu mai are farmec, ca doar nu e misto sa-ti fie mari papucii, fata mosului s-a combinat cu fata babei ca si-au dat seama ca sunt pe invers, punguta cu doi bani a dat faliment, Calin file din poveste s-a saturat sa o tot cucereasca pe Catalina, Luceafarul s-a stins ca a venit dimineata, iar “ever ever after” a devenit “pana cand ne-om plictisi/satura/enerva/desparti”.

… caci, oameni buni, suntem creatorii propriilor noastre povesti, suntem cei care le trasam traiectoriile si care ne transformam balaurii in fluturi inofensivi; noi suntem printii si printesele din povestile noastre, dar ne putem oricand transforma in vrajitori si vrajitoare. In basmele noastre, orice e posibil, caci tocmai prin natura tarii in care traim, suntem in lumea tuturor posibilitatilor…

( peste fix o luna implinesc 22 de ani; pe 30 noiembrie, basmul meu se va fi transformat deja in cea mai reala poveste…)

Tipul asta, Jamie Archer, e pur si simplu extraordinar. Canta de parca ar fi la el la concert, ridica sala in picioare si ii face pana si pe membri juriului sa cante. Si, de fapt, e de-abia la auditii… Dati pe la minutul 2, ca sa-l vedeti “performand”

( via Mihai S.)