Things That Make ME UNhappy

decembrie 18, 2009 at 2:53 pm | In De ce?, Sex and the City, Somethin'bout me, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness | Leave a Comment
Tags: ,

Whatever makes me unhappy, it’s not worth speending my wellness on.

1. Minciuna ( minciunelele nevinovate au loc aici, dar sa nu confundam minciuna cu minciunelele; minciuna e cea mai josnica forma de negare a existentei proprii a unei persoane- definitia imi apartine);

2. Suferinta ( nu a mea, cat a celor din jur; ma face tare nefericita suferinta altor persoane; sper sa-mi treaca);

3. Rautatea ( oamenii rai sunt si urati; si viceversa e valabila);

 4. Lipsa banilor ( nu, nu sunt materialista, dar pasiunea, gandurile bune si frumusetea interioara nu-mi cumpara haine si nici altceva);

As fi vrut sa mai scriu si altele, dar nu-mi mai vin in minte. Inteleg ca subsemnata nu e o fire atat de sensibila precum o credeam, caci prea putine lucruri o fac nefericita in comparatie cu lista acelor lucruri care o fac FERICITA! :D

 

Don’t go chasing after butterflies when everything you want is right here by your side…

Draga Mosule,

decembrie 15, 2009 at 2:35 pm | In De ce?, Hitch, Sex and the City, Somethin'bout me, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | 1 Comment

Am timp pentru toate.

Intamplator, mi s-a spus ca sunt un fenomen. Nu sunt singurul fenomen, dar fac parte dintr-o multime de alte fenomene. Pe inca unul il cunosc personal. Pentru ca am timp pentru toate. “Cum sa ai timp sa lucrezi from 9 fo 5, sa iesi la suc/ bere/ karaoke/ sa citesti atat, sa scrii si sa mai si dormi? Si mai-stiu-eu-ce altcea mai faci tu?” Pai uite-asa bine. Ca mie-mi place sa traiesc, ca mie-mi place sa-mi valorific timpul si nu sa-l pierd aiurea, desi am impresia frecvent ca fac asta. Ca daca stau degeaba nici nu am chef sa fac nimic altceva, asa ca mai bine sunt activa mereu.

Draga Mosule, am fost si la meci duminica ( FC Brasvo- FC Timisoara). A fost pentru prima oara cand am intrat pe gazon si cand am privit meciul din spatele porti. Am fost in terenul muncii. Eram cu vesta pe care scria mare si mandru PRESS si am fost cu treaba. Am fost singura fata de pe teren, dar eu am avut voie, ca eram de la GSP TV. In acelasi timp, le-am adus si noroc jucatorilor nostri ( FC Brasov), ca au castigat meciul. Ma bucur ca am putut sa fiu utila. Am sa pun poze pe profilul de Facebook, dar cand o sa mearga mai bine netu’. Fain meci, Mosule!

Sa stii ca anul asta am fost chiar cuminte. Sau asa cred eu, cel putin, dar tu stii mai bine. Asa-i ca-mi aduci si mie o masina? Nu ma apuc acum sa-ti scriu ca vreau sa fie pace in lume si sa fim mai fericiti, ca deja ai primit o scrisoare cu cereri de astea de la Alexandra. Si cred ca si de la altii. Dar oricum, mi-ar placea tare mult sa am parte de niste sarbatori frumoase, asa cum erau cand aveam cativa anisori. Uite, deja se indeplinesc cateva dorinte, deja ninge si sunt convinsa ca o sa pot sa fac ingerasi in zapada mai incolo. Si ca o sa ma bat cu bulgari pufosi, ca o sa stau cuminte in casa sa admir bradul si ca o sa merg sa colind prieteni si rude de Sarbatori.

Vine Craciunul! O sarbatoare speciala pentru mine, mai ales ca e si ziua de nastere a lui Buni. Te rog, Mosule, sa ii aduci si ei multumire si pace sufleteasca. Eu stiu ca le are deja, dar vreau sa nu le piarda. Stiu ca-i multumita de mine si da-i, Doamne, putere sa fie mai departe cea mai buna bunica din lume. Si pentru taia vreau sa te rog sa-i aduci proteza pentru picior de care are nevoie, sa poata sa iasa si el cu noi si sa aruncam unii in altii cu zapada. Pentru mami si tati vreau sa le aduci sanatatea de care au mare nevoie, iar pentru Mel.. pentru Mel vreau toata fericirea din lume, adolescenta pe care o merita si sa-i mai aduci niste rabdare sa nu o mai enerveze pe sora-sa. Pentru prietenele mele vreau sa le aduci minte, sa-si bage mintile in cap ca-s niste nebune toate, si sa le linistesti numai putin, sa fie mereu asa de bune cum sunt acum. Pentru prietenii mei vreau sa aduci tot niste minte, ca si ei sunt nebuni, doar ca n-as vrea sa le aduci schimbare niciunuia dintre ei. Pentru iubitii mei vreau sa aduci fericire si intelepciune si sa nu le dai altceva decat ceea ce merita. Uite-asa, ca sa-si dea seama ca daca vrei mai mult si mai bine, trebuie sa meriti si sa muncesti. Nu sunt baieti rai, Mosule, si toti m-au facut fericita la un moment dat. De asta te rog sa le aduci si lor cate ceva, ca poate vreunul dintre ei se va gasi sa-si doreasca bine si pentru mine…

Draga Mosule, sper ca nu ti-ai umplut deja sacul si ca o sa apuci sa-mi aduci ce ti-am cerut. Ai timp sa le impachetezi pe toate pana pe 24, ca si tu esti un fenomen. Iti multumesc de pe acum, indiferent de care va fi rezultatul cererii mele. Am crescut acum si pot sa-mi asum responsabilitatea pentru faptele si gandurile mele. Stiu ca tu tii cu mine, ca pana acum am primit ce am vrut…

Spor la treaba si calatorie frumoasa! Te pupa Sandy! :D

Un nimic… special

decembrie 11, 2009 at 3:56 pm | In De ce?, Funny, Places to go, Sex and the City, Somethin'bout me, The Princess Diaries | 7 Comments

Asta cu “specialul” am auzit-o in diverse ipostaze. Pana si la prietene de-ale mele, carora li s-a spus ca ele sunt speciale, ca reprezinta cu totul altceva decat majoritatea “parasutelor” pe care le f…recventeaza barbatii lor. Adica ce? E ca si cand i-ai spune femeii la (in) care (cica) ai tine cel mai mult ca e handicapata, si ca pantele pentru invalizi sau lipsa bordurii in anumite portiuni ale trotuarelor s-au creat pentru ele. Bine ca de acum stiu ca-mi permit sa parchez pe locurile speciale si ca pot sa urc la famacie pe panta, fara scaun cu rotile.  Chiar ma jignesti daca-mi spui ca sunt speciala… Hai sictir!

Dar nu despre asta era vorba in titlu. Aseara, tocmai cand mergeam eu agale prin centrul Brasovului ( unul dintre ele, ca mie mi se pare ca are mai multe centre), a pornit un special foc de artificii, in diagonala magazinului Star. Nu m-am prins initial de ce, dar am aflat in cateva minute de la un coleg de-ai mei pentru ce se “pornise”  focul. Am stat si am privit cerul luminat de diverse culori ale artificiilor ca si cand era Revelionul. Mai aveam un pic si ma si imaginam cu paharul de sampanie in mana. Si n-am fost singura: au asistat, alaturi de mine, la acest nimic special pentru nu-mai-stiu-ce, cativa trecatori si cativa soferi care era sa uite sa mai plece din fata semaforului. Dar a fost frumos. A fost ceva ce nu vezi chiar toata ziua, din nimic.

Si tot un nimic special a fost si seara de karaoke, localul si faptul ca am reusit sa-mi inving teama de a canta in public. Si chiar ca mi-am invins-o: am avut tupeul sa karaokez pe All Saints- Never Ever, Natalie Imbruglia- Torn, Shakira- Underneath Your Clothes, Mandy Moore- Only Hope, Jennifer Lopez- I’m Glad, LeeAnn Rimes- Can’t Fight The Moonlight si nu mai stiu. Dar oricum, a fost si prea mult pentru mine, caci pana ieri n-am mai cantat neacompaniata de cineva si m-a durut fix in spitz ca nu aveam tocmai vocile cantaretelor pe care le-am imitat. Nu despre asta e vorba la karaoke?

Nimic… special… in rest. Intamplator am terminat de citit “Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor” si m-am si apucat de alta. Detalii si pasaje, asa cum v-am invatat, intr-un post ulterior acestuia… ;)

De ziua mea, fara mine

noiembrie 30, 2009 at 12:11 am | In Hitch, Somethin'bout me, The Princess Diaries | 1 Comment

Am fost fata harnica si mi-am dus planurile la bun sfarsit, pana aseara. Am cedat, n-am putut sa merg mai mult. Dupa ce o buna perioada de timp am fost singura din familie pe picioare, a venit randul meu sa cedez, acum ca toti restul sunt mai bine.

Am reusit totusi sa ma mut cu toate cele la locuinta cea noua, resedinta de judet si de Soarece, la Brasov, in cartierul Racadau. Mi-a luat putin pana am facut curat ( adica nu eu, ci firma de curatenie), pana mi-am dus lucrurile, pana mi-am golit buzunarele de vreo 3 milioane pe la IKEA ( cadou de ziua mea) si pana cand, in sfarsit, am inaugurat-o. Am fost atat de optimista, si atat de bine a mers planul, pana aseara. Ar fi trebuit sa fie inaugurare+ aniversare, dar nu mi-a mai iesit. Si-mi pare rau vizavi de invitati, ma oftic de mor ca n-am fost in stare sa ma tin mai bine pe picioare, dar, dupa toate pregatirile, dupa aranjatul garsonierei, dupa pregatirea gustarilor si a bauturilor, dupa rezervatul mesei in club si dupa speranta la distractie, m-am trezit cu o febra de plangeam (la propriu) si tremuram ca un cutremur. Dupa vreo jumatate de ora de la intrarea in club am fost scoasa afara si dusa acasa. Am lasat fetele si baietii acolo, ca eu nu mai puteam. ( Manu, scuze ca ai plecat si tu din cauza mea, si iti multumesc ca nu m-ai lasat singura si ca m-ai dus pana in casa, ca nu cred ca puteam urca scarile altfel; Radu, multumesc pentru rabdare, drum, excursie, Bucuresti, IKEA si Baneasa)

Spuneam eu acum vreo saptamana- doua ca ma tin tare pentru ca nu am timp si nici rabdare sa ma imbolnavesc si eu, dar stiam, simteam, cum incet-incet ma duc in jos… si la propriu, si la figurat. Am tras tare de mine pana cand s-au mai aranjat lucrurile, inclusiv eu, la casa mea. Apoi, insesizabil, m-am imbolnavit. Acum sunt la reanimare, acasa la mama, ca la mine nu avea cine sa ma ingrijeasca. Pana maine sper sa-mi mai revin, pentru ca ziua mea sa se tina cu mine. Azi am dormit si am luat medicamente si ceai. Va trebui sa ma fac bine cat mai repede si sa ma intorc la treaba, ca stirile nu stau dupa mine. Si nici altele. Cum spuneam, daca nu mor azi, nu mai mor niciodata.

Multumescu-va voua pentru cadourile frumoase, haioase si interesante, pentru mesaje si urari si pentru tot. Multumesc si acum, pentru ca de ieri am inceput sa primesc de toate. Maine imi mai las telefonul deschis, pentru ca numai asa voi vedea cine se gandeste cu adevarat la mine. Bine, se pun la socoteala si mesajele pe mess sau facebook, dar da mai bine un telefon sau un mesaj. Nu de alta, dar daca ma simt ca azi si stau iarasi in pat toata ziua, inseamna ca nu voi vedea prea curand urarile virtuale.

Nu mai stiu ce voiam sa scriu, cred ca febra e de vina. Ma intorc in pat. La multi ani! :) Aveti grija de voi si de cei dragi voua, ca uite ce patiti altfel…

Stiristo!

noiembrie 13, 2009 at 6:01 pm | In Somethin'bout me, The Princess Diaries | Leave a Comment

Deci ( ca orice roman care se respecta incep fraza, ideea, propozitia cu deci) azi mi-a intrat pe post prima stire made by me. Mi s-au cvasi- inmultit atributiile si, de ce nu?!, ajut si eu in masura in care pot si ma pricep, departamentul de stiri al Antenei 1 Brasov.

Asadar, stirea al carei reportaj l-am facut impreuna cu dn. Mocanu si, bineinteles, montat si realizat de echipa, a fost “vizibila” la stirile de la ora 16:00 pe postul local mai sus amintit.

La mai multe!

(simteam nevoia sa impartasesc aceasta veste buna cu tine :P )

Walk with me

august 18, 2009 at 9:24 am | In Blogroll, Sex and the City, Somethin'bout me, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | 1 Comment

Who am I living for… is this my limit? Can I endure some more?

Pe la 6 ani, poate ca si pe la 10, inca visam sa fiu printesa. Nu poate nimeni sa judece gandirea naiva a unei copile.

DSC_7019 Insa atunci cand esti optimismul intruchipat, adica eu, in cazul meu, si ajungi intr-un oarecare impas existential, te intrebi daca nu cumva toate astea ti se trag din naivitatea auto-indusa probabil in copilarie, adolescenta si tot asa. Am fost cumva acuzata ca nu as privi mai in perspectiva decat la o jumatate de metru in fata nasului. In ceea ce priveste viitorul meu, oricum incert pentru ca nu ma pot hotari ce vreau mai departe, imi adresez ( da, eu mie imi…) cateva intrebari. Nu departe de ideile mele preconcepute se afla si aceea conform careia nu sunt singura care a trecut printr-o perioada de asta; cred ca as putea sa o identific cumva cu criza varstei mijlocii in cazul anumitor barbati, sau cu perioada capricioasa a adolescentei, sau cu perioada pre-menopauza/andropauza… Ma rog, e putin dusa la extrem exprimarea, dar undeva e o criza interioara, care, desi imi da incredere in mine ( ca doar “uite cate ai putut sa faci pana acum si ce determinata erai, cate motivatii aveai, cate sperante ti-ai pus in oameni…”) ma face sa ma destabilizez, intr-un fel pe care multi din jurul meu nu il percep, sau il percep diferit ori gresit.

Aveam intr-o noapte o discutie cu un prieten legata de involutia omenirii. In ciuda eforturilor, campaniilor, straduintelor si avantului tehnologiei, suntem putin auto-distructivi. Desi ne place sa credem ca totul ni se cuvine, mai ales viata asta, cel mai grav e ca ni se pare ca ni se cuvin si vietile altora. Nu avem puterea sau capacitatea necesara sa avem grija de o singura persoana asa cum ar trebui, adica de noi; cum am vrea, atunci, sa ingrijim planeta, sau macar pe cei din imediata noastra apropiere? Sau cum sa incerci tu, individ unic si indivizibil, sa schimbi o lume atat de diferita tie? Poate ca, asa cum spune o zicala, ca “daca vrei sa schimbi lumea, trebuie sa incepi cu tine”, tot asa trebuie sa-ti updatezi sistemul de valori la o scara mai larga, ca sa poti apoi sa lucrezi la acel sistem, luand valoare cu valoare si identificand elementele distructive ce, adunate, duc la degradarea unei multimi mai mari de indivizi cu aceleasi valori. Ma rog, probabil ca daca as fi fost vreun Einstein sau Aristotel sau asa ceva, cred ca as fi gasit o formula matematica si o demonstratie logica pentru ceea ce incerc sa spun aici in lipsa unui limbaj exhaustiv si al unui comentariu adecvat celor care citesc asta. DSC_7077

O larga categoriei a populatiei este mult prea naiva si acaparata de agitatia si grija fiecarei zile, pentru a-si mai putea indrepta atentia la ceea ce inseamna viata cu adevarat. Ceea ce nu au inteles multi din jurul meu, inclusiv ai mei, din pacate, e ca existenta mea nu se raporteaza numai la pastrarea unui job in vreo televiziune, sau nici macar intr-un domeniu atat de jegos (pardon, nu as vrea ca cineva sa se simta jignit, dar toti stiu ca asa e, desi nimeni nu o spune), ci ca eu, ca entitate, ma identific si cu altceva decat valorile materiale, legate de un oras imbacsit, o capitala al carei nivel de evolutie nu este tocmai laudabil, sau legate de traiul alaturi de oameni lipsiti de valori umane. Asta e ceea ce ne defineste si ceea ce probabil, au uitat multi dintre noi.

La intrebarea frecvent adresata copiilor – Tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? - ar trebui sa fi fost invatati sa raspundem :As vrea sa ma fac om! si de aici se subintelge ceea ce deriva din a fi om… Pentru cine nu intelge, ofer cateva indicii: bun simt, respect (care,apropo, se castiga treptat), incredere si asa mai departe.

Si, ca sa inchei totul intr-un ton optimist ( nu ca ar fi ceva rau in ceea ce am scris pana acum, dar care poate fi catalogat drept un “apel la umanitate”) am luat examenul teoretic pentru permis cu 26 de puncte din 26, test pe care l-am dat gata in 7 min si m-am si imprietenit cu “politienii”. Va anunt cum voi supravietui vineri traseului si va tin la curent cu prima experienta “de cursa lunga” la volan.

DSC_7108 Numai bine! :)

Pagina Următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.