Draga Mosule,

decembrie 15, 2009 at 2:35 pm | In De ce?, Hitch, Sex and the City, Somethin'bout me, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | 1 Comment

Am timp pentru toate.

Intamplator, mi s-a spus ca sunt un fenomen. Nu sunt singurul fenomen, dar fac parte dintr-o multime de alte fenomene. Pe inca unul il cunosc personal. Pentru ca am timp pentru toate. “Cum sa ai timp sa lucrezi from 9 fo 5, sa iesi la suc/ bere/ karaoke/ sa citesti atat, sa scrii si sa mai si dormi? Si mai-stiu-eu-ce altcea mai faci tu?” Pai uite-asa bine. Ca mie-mi place sa traiesc, ca mie-mi place sa-mi valorific timpul si nu sa-l pierd aiurea, desi am impresia frecvent ca fac asta. Ca daca stau degeaba nici nu am chef sa fac nimic altceva, asa ca mai bine sunt activa mereu.

Draga Mosule, am fost si la meci duminica ( FC Brasvo- FC Timisoara). A fost pentru prima oara cand am intrat pe gazon si cand am privit meciul din spatele porti. Am fost in terenul muncii. Eram cu vesta pe care scria mare si mandru PRESS si am fost cu treaba. Am fost singura fata de pe teren, dar eu am avut voie, ca eram de la GSP TV. In acelasi timp, le-am adus si noroc jucatorilor nostri ( FC Brasov), ca au castigat meciul. Ma bucur ca am putut sa fiu utila. Am sa pun poze pe profilul de Facebook, dar cand o sa mearga mai bine netu’. Fain meci, Mosule!

Sa stii ca anul asta am fost chiar cuminte. Sau asa cred eu, cel putin, dar tu stii mai bine. Asa-i ca-mi aduci si mie o masina? Nu ma apuc acum sa-ti scriu ca vreau sa fie pace in lume si sa fim mai fericiti, ca deja ai primit o scrisoare cu cereri de astea de la Alexandra. Si cred ca si de la altii. Dar oricum, mi-ar placea tare mult sa am parte de niste sarbatori frumoase, asa cum erau cand aveam cativa anisori. Uite, deja se indeplinesc cateva dorinte, deja ninge si sunt convinsa ca o sa pot sa fac ingerasi in zapada mai incolo. Si ca o sa ma bat cu bulgari pufosi, ca o sa stau cuminte in casa sa admir bradul si ca o sa merg sa colind prieteni si rude de Sarbatori.

Vine Craciunul! O sarbatoare speciala pentru mine, mai ales ca e si ziua de nastere a lui Buni. Te rog, Mosule, sa ii aduci si ei multumire si pace sufleteasca. Eu stiu ca le are deja, dar vreau sa nu le piarda. Stiu ca-i multumita de mine si da-i, Doamne, putere sa fie mai departe cea mai buna bunica din lume. Si pentru taia vreau sa te rog sa-i aduci proteza pentru picior de care are nevoie, sa poata sa iasa si el cu noi si sa aruncam unii in altii cu zapada. Pentru mami si tati vreau sa le aduci sanatatea de care au mare nevoie, iar pentru Mel.. pentru Mel vreau toata fericirea din lume, adolescenta pe care o merita si sa-i mai aduci niste rabdare sa nu o mai enerveze pe sora-sa. Pentru prietenele mele vreau sa le aduci minte, sa-si bage mintile in cap ca-s niste nebune toate, si sa le linistesti numai putin, sa fie mereu asa de bune cum sunt acum. Pentru prietenii mei vreau sa aduci tot niste minte, ca si ei sunt nebuni, doar ca n-as vrea sa le aduci schimbare niciunuia dintre ei. Pentru iubitii mei vreau sa aduci fericire si intelepciune si sa nu le dai altceva decat ceea ce merita. Uite-asa, ca sa-si dea seama ca daca vrei mai mult si mai bine, trebuie sa meriti si sa muncesti. Nu sunt baieti rai, Mosule, si toti m-au facut fericita la un moment dat. De asta te rog sa le aduci si lor cate ceva, ca poate vreunul dintre ei se va gasi sa-si doreasca bine si pentru mine…

Draga Mosule, sper ca nu ti-ai umplut deja sacul si ca o sa apuci sa-mi aduci ce ti-am cerut. Ai timp sa le impachetezi pe toate pana pe 24, ca si tu esti un fenomen. Iti multumesc de pe acum, indiferent de care va fi rezultatul cererii mele. Am crescut acum si pot sa-mi asum responsabilitatea pentru faptele si gandurile mele. Stiu ca tu tii cu mine, ca pana acum am primit ce am vrut…

Spor la treaba si calatorie frumoasa! Te pupa Sandy! :D

Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor (II)

decembrie 13, 2009 at 4:25 pm | In Ce mai poti citi azi, De ce?, Hitch, How to lose a guy in 10 days, Sex and the City, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | Leave a Comment

pg. 288: Radacini timpurii

“Conditiile unei asemenea limitari in viata sunt create adeseori in copilarie, cand parintii sau alti adulti ori copii mai mari influenteaza procesul de formare a normelor si reprezentarilor despre rolurile pe care trebuie sa le joace fiecare. (…) Parintii isi educa in mod inconstient bebelusii ca sa devina baieti sau fete. (…)

Fetele invata de timpuriu ca nu sunt in stare sa faca singure decat putine lucruri. O mana grijulie le da la o parte piedicile din cale, inainte ca ele sa fi fost recunoscute ca atare. (…) Si azi poti recunoaste un baietel dupa costumasul albastru, iar fetitele dupa cel roz. (…) Deasupra patucului unde stau culcate fetitele se leagana figuri mobile reprezentand flori, papusele, ingeri, in timp ce deasupra bebelusilor baieti sunt atarnate avioane, masinute, caluti si vaporase. Beietelul afla de timpuriu care va fi mai tarziu lumea lui. El este de pe acum un mic pilot. Cine sa se mai mire: deja in primle luni de viata pe fetite le intereseaza mai ales pozele care reprezinta oameni, iar pe baietei cele care infatiseaza obiecte!”

pg. 300: “In loc sa porneasca in cautarea propriilor lor talente ascunse, multi oameni au tendinta de a cimenta aprecierile negative despre propria persoana, chiar daca ele s-au nascut pe fundamentul subred al unei educatii pline de prejudecati.”

pg. 334: “Ideea ca femeile au timp e confirmata, din pacate, de comportamentul multora dintre ele. Femeile isi bareaza dreptul de a avea timp pentru ele, pentru propriile lor interese si dreptul la autodeterminare si, pana la urma, sunt hartuite si epuizate de atata munca, desi au admis ca altii sa puna stapanire pe timpul lor. Ele fac ceea ce li se spune. Si la urma se simt aruncate de colo-colo, lipsite de valoare, nepircepute si proaste.

Altfel stau lucrurile cu fetele rele. Acestea isi iau in fiecare zi un interval de timp in care fac ceva care le aduce satisfactii, care este important pentru ele sau, pur si simplu, le face bine. Indiferent ca sunt angajate profesional sau numai casnice, indiferent ca fac sport, ca se intind putin pentru a se odihni, ca citesc, ca isi permit cate o baie sau, pur si simplu, doar trosnesc din degete si vad castele in nori. Fac ceea ce e bine pentru ele, fara sentimente de vinovatie.

Fetele indraznete nu sunt un fenomen nou al epocii actuale. (…) Daca te-ai nascut cu aripi, trebuie sa faci totul pentru a ti le folosi.“

pg. 337: “Ce este comun acestor fete:

Ele incalca regulile.

Ele stabilesc reguli proprii.

Ele ridica pretentii neechivoce.

Ele spun in fata NU.

Ele nu lasa pe nimeni sa le faca nesigure.

Ele au o viziune a caii lor personale.

Ele gandesc generos, nu meschin.

Ele isi procura niste trairi ale succesului.

Ele nu vor sa placa neaparat.

Ele nu se tem de critica.

Ele nu se lasa reduse la tacere.

Ele accepta ideea: Daca nu risti, nu castigi.

Ele isi folosesc energia pentru scopurile LOR.

Ele sunt mandre de succesele lor.

Lor le place sa concureze.

Ele folosesc un limbaj direct si nu-si bat capul cu ceea ce ar putea face sau gandi altii.

Fetele rele au chef sa castige.

Fetele rele au chef sa invinga.

A vrea sa invingi este dorinta pozitiva puternica in care se cuprinde, in ultima instanta, lucrul la care femeile renunta adeseori.”

Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor (I)

decembrie 9, 2009 at 4:40 pm | In Ce mai poti citi azi, De ce?, Hitch, How to lose a guy in 10 days, Sex and the City, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | 1 Comment

de Ute Ehrhardt

“Ute Ehrhardt, licentiata in psihologie, s-a nascut in 1956 la Kassel. Din 1976 lucreaza in domeniul formarii adultilor, iar din 1980 este conferentiar independent in sfera perfectionarii profesionale. Principalele probleme abordate: planificarea carierei, comunicarea si optimizarea facultatilor si aptitudinilor proprii. Din 1984 conduce impreuna cu partenerul ei, Wilhelm Johnen, un cabinet de consiliere psihoeconomica. Este autoarea volumelor: Und jeden Tag ein bischen boser, Die Hlugere gibt nicht mehr nach. Frauen sind einfach besser.”

Nu cunosc nicio cale sigura care sa duca la succes, dar cunosc una care duce sigur la insucces: incercarea de a-i multumi pe toti. Platon

pg. 143: “(…) Asa se explica si ideea pe care o au unii oameni despre ei insisi, niste oameni care se considera inteligenti, norocosi, ghinionisti sau insignifianti. Si pentru ca porumbeii zboara doar acolo unde se afla alti porumbei, si sistemul asteptarilor, al succesului sau insuccesului, functioneaza la fel.

Femeile care au invatat de cand erau mici ca au mai putina valoare decat altele isi formeaza o imagine despre ele insele corespunzatoare reprezentarilor care le-au fost inoculate.

Imaginile pe care si le fac oamenii despre ei insisi se mai fixeaza si din cauza ca ei au o memorie selectiva. Ei tin minte lucrurile care le confirma atitudinea si cred apoi ca asa este in realitate. Oamenii percep mai usor si mai clar lucrurile la care se asteapta. Cele care corespund intr-o masura mai mica reprezentarilor proprii sunt mai putin asteptate si uitate mai repede. (…) Omul vede ceea ce este obisnuit sa vada si inregistreaza lucrurile la care se asteapta. Cand cineva nu poate vedea un lucru care nu se incadreaza in propria sa imagine, atunci exceptia confirma regula.”

pg. 204: (…) S-ar putea ca barbatul si femeia sa fie azi, ce-i drept, concurenti, dar ei nu sunt in mod automat dusmani. Barbatii sunt concurentii care, in momentul de fata, poate ca au un pas avans, ca in orice joc, si aici curajul, spiritul de initiativa si perseverenta vor duce la atingerea scopului. Sau asteptati, ca la Malefiz, ca ceilalti sa va dea la o parte piedicile din cale? Prin urmare: nu va mai plangeti atata ca lumea e rea. Aceasta atitudine nu a ajutat pe nimeni sa progreseze. Ceea ce le poate ajuta pe femei sa mearga inainte este sa ia o decizie clara impotriva propriei lor mentalitati de subordonare. Fiindca aceasta mentalitate mai conduce si azi, din pacate, comportamentul multor femei; uneori ea ramane in subconstient, dar actioneaza, oricum, in sens contrar propriei evolutii. Ea le impiedica pe femei sa-si formeze un sentiment sanatos al propriei valori. Eu numesc aceasta mentalitate a femeilor care se franeaza si se neaga pe ele insele sindromul Mona Lisa. Pentru ca zambetul ei impenetrabil reprezinta pentru mine simbolul cel mai puternic al supunerii feminine.

Daca ati stat mai mult timp in fata tabloului lui Da Vinci de la Luvru, veti simti, probabil, tristetea plina de melancolie a zambetului ei. (…) Multa vreme nu mi-a fost clar care era cauza repulsiei pe care mi-o provoca. Pana cand am recunoscut in zambetul Mona Lisei ceea ce vazusem atat de des in sedintele terapeutice pe care le conduc: un semnal sigur al renuntarii feminine. Mai exista si o alta tratare artistica a acestei teme – renuntarea de sine feminina- care m-a miscat si mai mult. (…)

Am stat adeseori, la seminarii si sedinte, in fata unor femei al caror zambet are o calitate asemanatoare. Chiar in cazul in care partenerul le umilea, le jignea sau le trata rau, ele mai aveau pe chip un zambet disperat. El ramanea, cand vorbeau despre speranta sau despre perioada fericita de la inceputul relatiei lor. (…) Femeile trebuie sa reziste pe parcursul unei portiuni de drum anevoioase, poana cand vor putea sa stea in fata vechiului sau noului lor partener cu niste sentimente pline de demnitate.

pg. 260: “(…) Modestia are multe “cauze”: o constienta de sine slaba, asteptarea unor recompense ceresti sau pamantesti, teama de conflicte si, nu in ultimul rand, speranta de a te bucura de ocrotire si respect. Multe femei ascund cu multa pricepere in spatele modestiei indoiala asupra propriei lor competente de specialitate si a capacitatii de a se descurca in viata. Ele spera ca prin supunerea plina de respect, bine mascata, vor fi ferite mai bine de atacuri si critici din partea colegilor sau a partenerului lor. (…)”

pg. 274: “(…) Femeile trebuie sa inceteze sa se  mai planga de structurile existete ale puterii si de imaginile rolurilor si sa mai sufere intr-un mod lipsit de sens. Asa ceva nu face pe nimeni sa progreseze. Trebuie sa deveniti dvs. insiva atente si sa va atrageti una alteia atentia cand alunecati din nou in niste clisee vechi. Trebuie sa va fiti sprijin uneia alteia, cu sfatul si cu fapta, si sa va invingeti impreuna momentele de criza. (…)

De asemenea, nicio femeie nu va ajunge departe daca va cauta sa le arate barbatilor tot ce au gresit ei si sa-si risipeasca fortele tinand tirade critice la adresa lor sau chiar nutrind sentimente de ura fata de sexul opus. Aceste atacuri nimeresc in gol sau se intorc impotriva femeii. E nevoie de spirit constructiv, nu distructiv. Femeile trebuie sa actioneze din prorpie initiativa, fara a astepta sa fie impinse de la spate.(…)

(…) Femeia modesta si dispusa sa ajute este o veritabila dubla greseala. (…)”

pg. 279- 278: “Intrebati-va: Intodeuna cand eu sunt… sunt asa pentru ca asa vreau cu adevarat? Ori ma comport asa pentru ca altii se asteapta de la mine la acest lucru, sau poate eu presupun ca altii asteapta de la mine un asemenea comportament? (…) Incercati sa gasiti in niste situatii critice raspunsuri concrete la aceste intrebari:

Care sunt dorintele mele?

Ce motiv imi determina modul de a actiona?

Ce astept in schimb, daca ma port intr-un anumit fel?

Ce cai duc spre telul meu?

Ce gesturi alternative, ce modele lingvistice si de actiune am, in afara celor care imi vin in minte imediat?

Care este dispozitia mea chiar in acest moment?

Ce mi-ar placea sa fac cel mai mult?

Ce este cel mai bine pentru mine?

Ce s-ar putea intampla daca as persevera?

Ce temeri ma opresc sa o fac?

Cum ma simt cand imi dau seama clar ca imi trec cu vedere propriile interese si ma neg astfel pe mine insami?

Cum ma voi simti: maine/ saptamana viitoare/ luna viitoare/ anul viitor?

Cum m-am simtit in niste situatii comparabile cu acestea?” (…)

Mai am putin si o termin. Va aparea si in pagina Carti, atunci cand o voi fi citit in intregime. Intre timp am oprit citirea celorlalte doua carti. Voi continua… :)

Moartea nu tine cont de varsta

decembrie 2, 2009 at 3:35 pm | In De ce?, The Ultimate Gift | Leave a Comment

… sau de functia ocupata, sau de cati plang dupa tine. Moartea nu tine cont de nimic.

Din nefericire, a mai pierit un om pe care il stiam. Un coleg de-ai mei. Un om simpatic si plin de viata. Acum nu mai e. Din nou a trecut informatia pe langa mine si inca n-am apucat sa o asimilez, sau constientizez. Dar regret ca oameni tineri, cu tot viitorul in fata, trebuie sa plece mai curand decat ar fi trebuit. A murit intr-un accident de masina, si nu din vina lui. Un politist, din cate am inteles pana acum, a intrat ieri in masina condusa de el si l-a omorat. Prietena lui e intr-o stare atat de grava, incat nu se stie daca mai scapa. Pacat ca se intampla astfel de lucruri. Si nu e primul exemplu pe care-l intalnesc.

Dumnezeu sa-l ierte!

In memoriam Ciprian.

Multumesc

noiembrie 30, 2009 at 7:51 pm | In Sex and the City, The Princess Diaries, The Pursuit of Happiness, The Ultimate Gift | 6 Comments

Mi-ar placea sa fiu mai modesta, dar de data asta nu am cum. Pentru ca pur si simplu :)

Am primit o multime de felicitari si urari de bine azi. Am primit filmulete, versuri, urale de tot felul pe profilul de Facebook de la oameni pe care abia ii cunosc. Am primit mesaje de la cine ma asteptam mai putin si am primit telefoane pana si de la oamenii care au inceput sa-mi spuna La multi ani de acum doua zile. M-au sunat fostele colege din TVR sa-mi ureze numai bine si sa-mi spuna ca le e dor de mine si ca ma asteapta sa ma intorc la Bucuresti. M-a sunat Iulia, colega mea de apartament, sa-mi spuna ca ii e dor de mine pana si lui Puff (cateaua, pentru cine nu-si aminteste). Si nu ne-a luat mult sa plangem la telefon, dar a trebuit sa inchidem inainte sa radem una de cealalta. Mi-a povestit cum mi-a pastrat o camera in apartamentul cel nou si ca pana in martie am termen sa ma intorc, cum Puff se uita la poza cu mine si asteapta sa ma intorc sa ma joc cu ea, cum mai are inca doua brichete de la mine pastrate, cum e ciudat ca nu mai gaseste vreun pachet de tigari pe masa din bucatarie ca sa-si dea seama ca sunt acasa, cum nu mai are cu cine sa stea pana la doua noaptea sa facem cartofi prajiti si sa radem, cum nu mai are cine sa se planga ca are intalnire si nu stie cu ce sa se imbrace…. Doamne, cat de dor imi e! :( (

Am uitat de viata mea de acolo, era asa de frumos cu Iulia, cu Puff, cu Stefan, cu toti oamenii mei din Bucuresti, dar in acelasi timp, de peste tot din tara. Am uitat cum ma fascina Bucurestiul prin simpla lui atingere, prin plimbarile prin parcuri si malluri, prin descoperirea de cluburi noi si baruri, prin piesele de teatru si opera la care abia visam cand eram mai mica. Am constatat ca am pierdut-o pe Alexandra pe drum, intre familie si necazuri, intre iubiri false si actori nepremiati. Am pierdut-o pentru ca a vrut sa se dedice altora, mai putin ei. Acum, ca a reusit sa-i repare pe restul, s-a imbolnavit. Dar promite ca-si va reveni in cel mai scurt timp posibil si o vom regasi cu totii pe EA. In adancul sufletului ei, niciodata nu s-a pierdut, dar avea nevoie de ceilalti care o iubesc sa ii deschida sufletul sa poata sa iasa…

Va multumesc din toata inima mea ca nu ma lasati sa ma pierd, ca fading away nu e valabil pentru mine si niciodata n-a fost, multumesc ca ma ingrijiti ca si cand as fi a voastra si ca nu m-ati uitat, ca ma pastrati vie pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce v-am demonstrat ca pot sa fiu. Apreciez ca sunteti tot voi, cei care ati ramas pana acum langa mine si ca nu m-ati lasat sa ma pierd. Sunt norocoasa sa am alaturi de mine oameni ca voi. Abia astept sa ma fac bine si sa o trezesc la viata pe Alexandra. Cum care? The Alexandra ;)

Din principiu

noiembrie 26, 2009 at 1:51 pm | In De ce?, Hitch, Somethin', The Princess Diaries, The Ultimate Gift | Leave a Comment

Nu suntem mai putin oameni daca ne lasam guvernati de propriile noastre coloane vertebrale. Am constatat ( nu acum, ci mai demult) ca fiecare principiu pe care ne bazam isi are originea intr-o forma sau alta de existenta, experienta sau traire ( de orice natura ar fi ea).

In baza principiilor pe care le inradacinam in noi, actionam (sau nu) in anumite circumstante. Nu zic ca n-ar fi normal sa facem asta, dar de cele mai multe ori avem impresia ca ceea ce credem noi e general sau perfect valabil si pentru ceilalti de langa noi. Totusi, valorile morale, cele care sunt fondul (re)producerii coloanei noastre vertebrale, nu sunt la latitudinea noastra. Nu degeaba au trait Aristotel, Kant si altii. Am incercat de fiecare data cand am scris sa emit niste judecati de valoare, numai ca sa incerc sa ajut. Sa ajut, conform principiilor mele, sa sfatuiesc, sa incerc macar sa dau sfaturi, pentru ca cei care citesc sa nu ajunga sa repete experientele mele si ale celor care se mai afla pe aici, ci sa si le insuseasca, asa cum ii lasa pe ei constiinta, si sa invete cumva din ele.

De cele mai multe ori am fost bine inteleasa si mi s-a dat dreptate. Alteori am fost luata drept o gluma sau in joaca. Cateodata mi se spunea ca ma deschid prea mult si ca multi au impresia ca ma cunosc. Ei bine, nu stiu cat de mult se observa sau nu, dar ceea ce e aici nu e doar traire transpusa “pe hartie” si, mai presus de orice, nu sunt doar trairile mele, ci sunt trairile tuturor celor care isi deschid inima in fata mea, ale celor care imi povestesc patanii, ale celor care vin la mine in cautarea unei vorbe bune sau a unui sfat. Cel mai mult conteaza sa intelegem ca asta nu e un subiect tabu. Restul nu conteaza. Sau e tacere. Restul nu ramane, nici nu va fi scris.

Principiile sunt cele care imi guverneaza existenta atunci cand iau decizii, atunci cand sunt nevoita sa calc pe cadavre, atunci cand nu-mi mai pasa de altceva decat de mine ( si, evident, de cei care sunt interesati de mine). Fiecare principiu are un nume dar niciodata reguli. Acum traiesc conform principiului Cand sunt buna, sunt foarte buna. Cand sunt rea, sunt si mai buna. Acum, fiecare intelege ce vrea, nu de alta, dar principiile, ca si gusturile, nu se discuta.

In principiu, incerc ca ce scriu aici sa ramana aici, pentru ca rufele nu se spala in public. Rufele, ca si principiile, sunt cele care tin de intimitate si ramane la latitudinea fiecarui cititor sa si le asume asa cum vrea. In continuare voi proceda ca si pana acum, fara sa dau din casa. Acasa la mine va fi liniste si pace, caci n-are rost sa te pui cu prostu’, ca are mintea odihnita. Principiul asta e imprumutat, dar cred ca am dreptul asta. Fiecare poate sa imprumute din principiile mele, nu de alta, dar sunt convinsa ca nu va avea acelasi concept de interpretare sau acelasi rezultat. I’m not a teacher, yet you’re still an apprentice.

In principiile omului, ca si in gusturi, nu te poti… stii tu ce, ca nu-i frumos.

Pagina Următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.