Dragul meu,

Nu m-am aruncat de la balcon, asa cum as fi vrut, pentru ca, pe langa faptul ca nu am cum, mi-am adunat tot curajul ca sa-ti scriu tie asta; si pana si curajul meu e limitat, deci doza asta am salvat-o prin “nearuncarea” mea pe geam.

Sper ca intelegi de ce-ti scriu asta, caci, daca nu, va trebui sa citesti pana la sfarsit, ca sa nu ai parte de surprize mai incolo.

Dragul meu, stii ca intotdeauna ai fost exact ceea ce am cautat, caci daca nu ar fi fost asa nici nu ne-am mai fi intalnit. Se spune ca ne intalnim din intamplare, dar devenim prieteni la alegere. Mai pe inteles, noi am ales sa fim sau nu impreuna, si nu altii in locul nostru. Intelegi ca pentru mine nimic nu este intamplator, si ca, desi este greu de inchipuit in momentul asta, cu siguranta a existat un motiv bine intemeiat pentru care nu esti langa mine acum. Mi se rupe inima cand iti spun ca nu te mai vreau, dar sa stii de la mine ( in cazul in care nu stiai pana acum) ca avem modalitati diferite de a lasa lucrurile in spate… sau nu. Femeile plang de mama focului, sufera si cred ca lumea se termina o data cu El, dar dupa toata nebunia asta se linistesc si constata ca au trecut peste, cu adevarat. In schimb, cei mai multi dintre barbati prefera sa fie cocosi si sa se amageasca cu pastile sau frectii la picior de lemn, pentru ca – nu-i asa?!- cum sa fie el facut de o tipa? Cum adica sa permita el sentimentelor pentru ea sa-i stirbeasca din masculinitate? Cum adica cum adica? Ei bine, de asta va e mult mai usor voua, barbatilor, sa pareti perfect intacti dupa o despartire, dar, sarmanii de voi, habar nu aveti cateodata ce va asteapta; cata suferinta, cat dor, cat de neinlocuit va fi Ea… Ei bine, astea fiind spuse, ma intorc la ce simt pentru tine.

Dragul meu, as fi facut orice pentru tine, pentru ca iubirea nu se masoara nici in kilometri, nici in minute; habar n-am in ce se masoara, dar nici nu am nevoie de vreo documentare pe tema asta. Imi ajunge sa stiu cat de goala sunt pe dinauntru, cat de parasita m-am simtit in momentul in care am avut nevoie de o vorba buna si o imbratisare din partea ta, iar tu n-ai fost capabil sa mi le oferi. Dar sa stii ca te-am inteles intotdeaua, atat cat mi-a permis mintea asta a mea de femeie care plange degeaba. Nu te invinovatesc pentru incapacitatea de a-ti asculta inima atunci cand te incapatanezi, caci e perfect normal. Poate ca si eu as fi facut exact la fel daca as fi fost in locul tau. Pacat ca tu nu te-ai pus nici macar o secunda in locul meu.

Intotdeauna cand o femeie spune NU categoric, sa stii ca de fapt simte cum cineva si-a bagat mana prin pieptul ei, a ajuns la inima si i-a smuls-o afara. Noi femeile suntem niste masochiste, ne ucidem toate sperantele si visele cand va anuntam ca sunteti pe punctul de a ne pierde si va imploram asa cum putem sa nu ne lasati sa plecam. Si voi ce faceti? De cele mai multe ori nici nu constentizati, apoi, trasi de maneca de cate cineva, realizati ce greseala enorma ati facut, ca apoi sa va para rau si sa va consolati intre voi ca doar Eh, femei sunt o gramada. Uite-o pe aia, ce buna e, poate sa fie a mea oricand. N-am eu nevoie de Ea, ca naiba? N-am cum sa o iubesc. Da’ ce credea, ca ma insor cu ea? Ei bine, nu, dragul meu, noi nu credem altceva decat ceea ce ne aratati, ca noi nu avem nevoie de vorbe sau povesti, ci de fapte. Stii cum e sa nu ceri nimic de la nimeni si sa ti se ofere totul? Cum nu? Uite-te la cate ti-am dat… pana si inima mea ai avut-o si ai calcat pe ea ca si cand era o ganganie oribila. Mai stii poezia cu gandacelul din palma copilului?

Eu ma bucuram sa te am pe tine si atat, nu trebuie sa fii mereu langa mine, nu am chef sa-mi sufli in ceafa la fiecare miscare si sa stii ca desi mi-ar placea sa te am mereu in gand, mintea mea se mai ocupa si cu alte lucruri de obicei. Cei doi neuroni ai mei, plictisiti de moarte, cauta tot felul de activitati ca sa nu se sature de tine si sa te consume pana cand nu mai ai ce cauta in mintea mea. Intelegi tu, acum, ca de fapt relatia noastra era cea mai frumoasa dintre toate?

Prietenia si iubirea se intalnesc atat de rar incat de fiecare data cand o fac fug una de cealalta ca si cand ar fi dusmance; ar trebui sa le invete cineva sa se accepte, ca sa vada cat de frumos le e impreuna.

Dragul meu, noi femeile avem niste modalitati tare ciudate de a ne face intelese cateodata. In schimb, voi barbatii nu va faceti intelesi nicicum, cel putin aparent. Ma surprind de fiecare data cand iti acord toata doza mea de rabdare. Ma uimesc tot mai mult de ipocrizie si ignoranta, dar eu stiu cum esti tu, ca ai avut grija sa imi arati. Esti un tip special, pentru mine esti deosebit, dar doar atat timp cat esti al meu. E normal sa incerc sa-ti explic cum gandim noi, pentru ca vreau sa nu repeti aceleasi greseli cu urmatoarea, careia, desi as parui-o cu prima ocazie, nu-i atribui nicio vina; ea e de fapt urmatoarea victima. Noi, femeile, vrem sa fiti exact asa cum sunteti voi; nu vrem sa va schimbam, pentru ca v-am ales dintre atatia tocmai pentru felul in care sunteti. Si va intelgem nevoile, stim ca vreti sa iesiti cu baietii la bere sau sa vedeti un meci sau sa admirati masini cu femei frumoase ( sau invers). Atunci cand va spunem ca nu avem nimic, de fapt va rugam sa insistati sa va spunem ce simtim; cand va spunem ca nu vrem sa va mai vedem, de fapt e un strigat de disperare care nu inseamna altceva decat fa ceva si tine-ma bine, bou vagon ce esti, nu-ti dai seama ca-ti scap?; cand facem pe suparatele ne ajunge sa ne sarutati asa cum stiti voi mai bine, ca sa ne treaca; cand n-avem chef de giugiuleala, vrem de fapt sa devenim putin salbatice, si daca ne doare capul si mai si spunem asta cu convingere, inseamna ca vrem sa fim tinute putin in brate si sa ne dati voi pastilele de care avem nevoie sa ne treaca. Si ne trece, orice trece.

Atunci cand iti spun ca te vreau pe tine, nu conta ca voi mai fi acolo atunci cand te trezesti. Stii ca poti sa razi, sa plangi, sa faci orice impreuna cu mine, dar nu-ti garantez ca voi fi acolo atunci cand te vei hotari tu ca vrei sa faci asta sau atunci cand ti-ai dat seama ( in sfarsit) ca asta vrei. Atunci s-ar putea sa fie altul in locul tau… pentru ca, asa cum am spus, dupa o buna partida de plans care se poate intinde pe o bucata mare de timp, am trecut peste tine. Fiecare dintre noi va avea mereu ceva deosebit: un zambet incofundabil, o sclipire in ochi pe care nu o sa o poti uita vreodata, un fel de a fi care te incanta pur si simplu. Niciodata nu stim ce ne rezerva viitorul si ideea de a ramane impreuna o vesnicie cu o singura persoana, cu tine adica, ne inspaimanta pana si pe noi. Asa ca nu vrem sa traim pentru totdeauna, ca ne-am plictisi. Viata nu traieste in trecut, si nici nu pierde vremea cu ziua de ieri. Stiu ca am mai spus asta, dar vreau sa te fac sa realizezi ca pentru mine nu conteaza nici trecutul tau, nici viitorul, ca nu sunt ghicitoare in palma si nici nu vreau sa fiu; pentru mine conteaza prezentul pe care il traiesc cu tine, si atat. Am tot vrut sa lupt pentru el, caci stiu ca merita, dar nu pot duce lupta asta de una singura, ca-mi trece timpul.

Te iubesc enorm, dragul meu! Enorm inseamna indeajuns de mult incat sa te las sa pleci, daca asta vrei. La un moment dat, unul dintre noi va trebui sa o faca, pentru ca am gasit combinatia perfecta de iubire si prietenie, de care ne e frica tuturor. Si nu mi-e rusine sa recunosc ca sunt om si simt aceste lucruri. Sunt mandra ca le pot spune in fata oricui si ca nimeni nu va putea vreodata sa ma judece pentru ca sunt om, mai precis, femeie. Am cate o doza separata de iubire pentru fiecare barbat care imi intra in viata. De data asta, cred ca am nevoie sa alimentezi…

( stiu ca barbatii ma vor uri, caci adevarul doare, dar macar voi ajunge in Rai admirata pentru curaj… asta e pentru toti barbatii care au pierdut fata visurilor lor pentru niste capricii, pentru cei care inca viseaza sa o gaseasca, pentru cei care tocmai sunt rugati sa nu faca aceeasi greseala ca primii…)

Draga mea,

Stiu ca acum ti se pare incredibil ca nu esti in stare sa te arunci de la balcon, dar, pe langa faptul ca stai la parter si nici nu ai balcon, nu ai curajul sa o faci. Stiu ca acum nimic din ce ti-as spune nu va reusi sa te faca sa te simti mai putin obosita, mai putin sfarsita, mai putin deprimata. Stiu ca toate cuvintele cad greu la ora asta pentru tine, indiferent de cat de moi ar fi, ca patul cald ti se pare departe de raceala din sufletul tau. Stiu ca nu mai poti sa fii tot tu mereu, chiar daca in adancul sufletului tau ai ramas aceeasi. Inteleg ca nu poti concepe sa fii parasita de persoanele care te iubesc si pentru care, mai presus de orice, te-ai sacrifica. Si eu am iubit la un moment dat atat de mult incat as fi facut orice pentru persoana respectiva; daca mi-ar fi spus ca ii trebuie o inima noua ca sa supravietuiasca, i-as fi dat-o pe a mea, la propriu. Sunt mari cuvintele astea, dar atat de mici suntem noi… Uite-te cat de mare e lumea, uite-te la infinitatea Universului. Acum, chiar crezi ca suferinta ta e cea mai mare? Uite-te la prietenele tale, cele care te asteapta cu o cafea sau un ceai atunci cand ai nevoie de ele, uite-te la “echipa de deratizare” care te prinde tocmai cand aluneci pe marginea prapastiei. Uite-te la copiii care te-au invatat ce e puterea. Apoi reanalizeaza-te si vezi unde ai ajuns. Nu e momentul pentru bilanturi, nu e momentul sa te pierzi, dar e momentul perfect sa te regasesti printre lacrimile astea care par ca vin dintr-un izvor nesecat. Cateodata, si prea mult bine e un blestem, iar cand ajungi la o rascruce nu mai stii in ce directie sa mergi.

Stii ca nu esti singura, desi pe dinauntru esti goala, ai inteles ca ai parte de iubire, doar ca nu asa cum ai fi vrut-o tu. Stii ca oricand ai nevoie de ajutor ma gasesti aici si ca sunt prietena ta cea mai buna. Sunt si am fost mereu asa cum ti-ai dorit tu sa fiu, dar mai ales cand ai avut nevoie de mine. Dar, draga mea, daca nu vei continua sa fii tu, va trebui sa te parasesc, esti o incarcatura pe care nu pot sa o car mai departe, pentru ca ma incetinesti. Draga mea, te iubesc mai presus de orice si ai putea fi tot ceea ce am eu nevoie sa fii, dar trebuie sa te rog sa cobori. Calatoria asta e pentru mine.

Cred ca te-ai gandit la un moment dat sa renunti la orice lucru material, nici cariera n-ai mai fi vrut sa ai, ai uitat ce e aia televiziune, PR, sau altceva, te-ai fi multumit sa fii si vanzatoare intr-un butic de antichitati sau de lenjerie intima. Te-ai gandit ca n-ar fi rau nici daca te-ai muta intr-un alt oras, daca ai schimba toata lumea din jurul tau. Ti-ai imaginat ca daca te culci cu vreun altul, vei face un fel de transfer de sentimente. Ai crezut ca daca scrii un roman despre povestea ta, ea se va termina.

Draga mea, iubeste-te pe tine asa cum ai vrea sa o faca ceilalti. Spera cat de mult poti tu si fii optimista, pentru ca tu esti cel mai important lucru pentru tine. Stii ca tot aici ma vei gasi cand vei avea nevoie de mine, pentru ca, de fapt, nu te voi parasi niciodata. Si sa mai stii de la mine ca pentru El intotdeauna va exista o Aceea: cea care ii inveseleste zilele numai prin sunetul rasului ei, cea care il linisteste intotdeauna si ii spune ca va fi bine, cea alaturi de care incep sa-i tremure genunchii de emotie atunci cand il ia in brate, cea alaturi de care ar uita de tot restul lumii. Fiecare barbat isi va aduce aminte de Aceea chiar si dupa zeci de ani, atunci cand e insurat, are copii si poate si nepoti, iar la un meci de fotbal sau sah isi mai aminteste… Auzi, Costele, mai stii tu cand mergeam eu cu Maria pe deal si uitam de noi, ne uitam la stele si ni se parea ca sunt toate ale noastre? Da… bai Costele, ce dor imi e de ea… Stiam ca ea e Aceea, dar n-am putut bai Costele sa o tin langa mine. Ce las am fost! Ea era bai Costele aia. Stiu ca tu vrei sa fii Aceea, dar fii sigura ca daca nu esti tu pentru el ceea ce ti-ai dori, inseamna ca nici el, de fapt, nu a fost niciodata El…

Stiu ca nu te umplu cuvintele mele, stiu ca in ciuda tuturor oamenilor care sunt in jurul tau te simti tot singura si te intrebi cum e posibil, stiu ca intreaga lume ti se pare atat de rea si de frumoasa in acelasi timp, dar crezi ca nu vei mai apuca sa te bucuri de ea niciodata, ca toate melodiile au fost create parca special pentru tine si nu contenesti sa aculti versurile si sa le dai un nou inteles fiecaruia dintre ele… stiu totul, pentru ca si eu le-am simtit, la randu-mi. Dar stii ce? Nimic din toate astea nu mai conteaza. Mananca, roaga-te, iubeste. Accepta, invata si depaseste. Ti-am mai spus cum e cu treptele de viteza. Cand simti ca mergi prea repede, incetineste putin si ia-o incet, e mai sigur asa; cand simti ca deja ai lasat-o prea moale, fa ceva si accelereaza, ca daca nu, o sa-ti moara motorul si o sa tragi pe dreapta, pe avarii, pana cand vin cei de la tractari. Atunci cand nu stii prea multe, nu vei avea de ce sa fii ranita. Atunci cand meriti sa ai ceva, cu siguranta e de ajuns sa merite sa lupti pentru asta.

Eu te iubesc, desi stiu ca iubirea mea nu e de ajuns pentru tine. Macar nu esti singura, caci in noaptea asta vei dormi impreuna cu toate visele si ambitiile tale. El se gandeste la tine neincetat, cu siguranta; doar ca esti prea mult pentru el cateodata, lasa-l sa respire si roaga-te sa nu te piarda cu totul. Somn usor!

(asta e pentru ele, urmeaza… Dragul meu)

Culori frumoase

Toamna vine intotdeauna cu bune si cu rele; cel mai simplu, cu ploi, frig, dar, in acelasi timp, cu minunate culori ale naturii, cu nuante caramizii, de pamant, si griuri frumoase. Si nu vezi asta decat mergand pe drumurile tarii, batand carari si fotografiind peisaje memorabile.

Tocmai ce am facut parte din lucurile astea. Din categoria “rele” ar face parte si operatia ( a doua pe inima) pe care o va suferi Mel al meu maine. Stim ca e spre binele lui, desi am speriat intreaga echipa de cardiologi de la Institutul Inimii din Cluj, care, in ciuda activitatii vaste pe care o au si a experientei de netagaduit in domeniu, au recunoscut ca n-au mai vazut asa ceva pana acum. Asadar, in urma unei punctii care a avut efectul scontat doar intr-o oarecare masura, echipa de medici a decis sa-l reopereze, pe cord deschis de data asta, in felul urmator: vor crea o “fereastra” intre pericard si pleura, pentru ca tot lichidul acumulat in jurul inimii sa se “verse” in plamani, pentru a reintra ulterior in ciurculatie, in organism, astfel ca va putea fi eliminat mai usor. Desigur, nici asta nu va fi o solutie definitiva pentru ca in urma operatiei de genul acesta nu se va mai putea aduna niciun lichid in pericardul care va avea nevoie de asta pentru ca inima sa functioneze corect. Totusi, speranta ca si stiinta va evolua asa cum a facut-o pana acum ne duce cu gandul undeva peste 5 ani sau poate 10, cand vom reusi, printr-o operatie definita sau vreun alt fel de interventie, sa finalizam ciclul replicilor “nu am mai vazut asa ceva, nu prea stim ce sa facem, dar speram ca va fi bine” si sa concluzionam: “Am reusit operatia, nu vor mai exista probleme de niciun fel”. Deocamdata ne ramane optimismul si, mai presus de orice curajul de care da dovada Mel.

Te iubesc, Mel, si te admir pentru curajul pe care niciunul dintre cunoscutii mei nu-l au! Sunt mandra ca esti fratele meu si ca ai puterea sa treci peste toate, ca iti pastrezi zambetul pe buze si simtul umorului intact. Mai mult, te iubesc ca imi esti frate si ca ma inveti si tu pe mine sa trec peste toate, datorita caracterului tau! Esti extraordinar si oricine recunoaste asta!

Mai putin importanta e petrecerea de Halloween de sambata, cand, impreuna cu cativa prieteni, ne-am distrat si fotografiat, costumati in te-miri-ce sau doar in noi. Am incercat sa fiu The Black Fairy, dar mi-a iesit altceva, insa pozografii de atunci va arat altadata ( vedeti pe Facebook daca vreti si suntem prieteni ) Urmeaza sa mai postez cateva “dorinte” materializabile in cadouri de ziua mea, care se apropie. Accept si idei de petrecere, daca toate vor functiona asa cum am planuit si asa cum speram. Toate bune!

The X Factor? Amazing guy?!

Tipul asta, Jamie Archer, e pur si simplu extraordinar. Canta de parca ar fi la el la concert, ridica sala in picioare si ii face pana si pe membri juriului sa cante. Si, de fapt, e de-abia la auditii… Dati pe la minutul 2, ca sa-l vedeti “performand”

( via Mihai S.)

Chasing Dreams

My dream is to have one!

Am in sertarul biroului pe care mi-am instalat laptopul un mini-calculator, de fapt un personal organizer pe care, in mod evident, nu l-am folosit niciodata ca sa ma organizez; poate doar cel mult prin liceu, pe post de calculator la orele de chimie. Si cam atat. Ei bine, asta micu’ imi da batai de cap in fiecare zi; ma trezesc ca stau eu asa frumos la birou scriind, ascultand muzica, citind, conversand sau mai-stiu-eu-ce si asta micu’ al nostru incepe: “tic tic”, “tic tic”, adica vezi ca am si eu alarma si pot si eu sa fac galagie. Ei bine, dupa lupte seculare care au durat cateva minute, batalia a castigat-o el, caci eu am renuntat sa stau sa analizez de unde anulez zgomotele infernale produse de acest personal organizer care, pentru numele Domnului, nu ma ajuta cu nimic! As putea sa-l arunc, si gata, ma descotorosesc de el.

Povestoara mea nu e chiar degeaba, adica nu am scris-o numai ca sa ma laud ca am un personal noise maker, ci pentru ca, asa simpla si banala cum pare, poate sa-ti trezeasca niste vointe latente. Din simplul motiv ca ne lasam incurcati si enervati ( daca pot spune asa) de niste chestii atat de mici, si ne izbim de niste piedici atat de mici, incat, de cele mai multe ori, nu vedem focul de flacari. As vrea sa stiu ca nu sunt singura care si-a dat seama de asta si ca, in ciuda lucrurilor marunte de care ne impiedicam in fiecare zi reusim sa privim in ansamblu, in perspectiva, si sa ne adunam puterile pentru a ne indeplini scopurile. Stiu ca nu ne-am nascut impreuna cu vreun manual de instructiuni sau cu vreun carnetel de reguli de respectat, dar daca ne limitam la a ne asuma anumite responsabilitati, cred ca putem sa ducem la capat tot ceea ce ne dorim. Stiti cum e aia cu “daca vrei, poti”. Probabil ca vointa nu e mereu de ajuns, dar daca gasesti in tine puterea de a trece peste toate obstacolele, si daca din fiecare inveti cate ceva dar, mai ales, daca stii sa pastrezi tot ce merita, atunci esti un invingator in lupta pentru gasirea visului tau.

Visul meu nu mai este sa am unul. L-am gasit de ceva vreme, dar e doar o forma fara fond. Sunt sigura ca in cel mai scurt timp va incepe sa-si traseze si fondul… Wish you luck, wish me luck!

O fi castigat asta micu’ din birou bataliile, dar razboiul eu il voi castiga! )

Un cadou pentru o zi frumoasa:

Lacrimi vesele

Inspirata de articolul Mihaelei Radulescu din Elle octombrie, am vrut sa ii dau frau liber imaginatiei si sa incep cu acest oximoron din titlu. Si sa continuu…

Din lacrimi ne-am nascut. Din lacrimile mamelor noastre, din suferintele lor, dinauntrul lor, de acolo de unde vin si lacrimile: din sufletul petecit de sperante si vise, dinauntrul fiintei, din extaz si agonie. Lacrimile izvorate din noi sunt expresia celor mai pure sentimente; numai actorii se pot preface atat de bine, insa nici atunci nu suntem convinsi ca, de fapt, nu plange propriu-zis personajul bine inradacinat in actor si atunci cele doua egouri se confunda vag.

Invatam ce sunt lacrimile din prima secunda de viata, pe patutul din maternitate, pe scaunele de la gradinita si apoi la scoala, cand nu iese bastonasul asa cum trebuie, cand lectiile de matematica elementara ni se par imposibile, cand nu ne lasa parintii sa iesim cu bicicletele sau sa stam mai mult afara la joaca. Lacrimile ne insotesc in adolescenta, si atunci devin parca si mai puternice; si plangem din cauza parintilor neintelegatori, din cauza examenelor picate sau a frustrarilor acumulate in liceu, plangem din cauza iubirii neimpartasite, a sperantelor irosite, a jocului dragostei si a neputintei datorate varstei.

Anii lacrimilor se prelungesc pana la maturitate, cand foarte rar mai poti sa vezi vreun barbat plangand; si nu din cauza ca nu ar simti vreunul nevoia sa faca asta, ci pentru ca i s-a insuflat de atatea ori ideea ca trebuie sa fie puternic, “sa fie barbat si sa nu planga precum o fata”, incat mai degraba din orgoliu decat din rusine, refuza sa dea frau liber lacrimilor care le inunda si lor sufletul cateodata. Si mie imi plac barbatii care plang, pentru ca asta e dovada suprema de curaj: ai nevoie de barbatie ca sa poti plange in fata unei femei, ai nevoie de cea mai mare putere sa poti sa-ti incalci promisiunea facuta “barbatului” din tine cum ca voi nu faceti asa ceva, ai nevoie de o femeie care sa iti sarute lacrima dupa lacrima si sa-ti aline durerea. Dar cum se face ca noi, femeile (sau cele in devenire) plangem din nenumate motive adanc instalate in sufletele noastre, fara ca macar barbatii nostri sa fie acolo pentru o strangere in brate sau pentru un sarut? Nu-i corect. Noi plangem pentru familiile noastre, pentru barbatii nostri, pentru neintelgerea de care ne lovim, pentru alinarile de care nu avem parte atunci cand avem nevoie, pentru situatiile descurajatoare prin care trecem la serviciu, pentru copiii pe care nu-i avem, pentru lipsa timpului de a plange de fericire. Nu mai avem timp sa mai plangem de bucurie, caci lacrimile noastre vesele nu mai sunt indreptate catre noi, asa cum sunt lacrimile triste: ele nu sunt indrepate catre motivul nasterii lor, ci catre noi, cele care ne-am lasat afectate de evenimente, idei, fapte, oameni. Nu mai avem timp sa plangem de fericire caci dupa atatea lacrimi triste, de durere si dezamagire, nu mai avem puterea sa luptam pentru o lacrima de speranta.

In fiecare dintre noi se afla un izvor nesecat de lacrimi acreditate sa planga: de bucurie, dar mai ales, de durere.  Sensibilitatea noastra are nevoie sa se exprime prin cele mai pure scurgeri de lacrimi, pentru ca, in spatele peretelui protector de femeie care iubeste degeaba, sa descoperim cat de minunate suntem, cat de puternice si luptatoare ne-am nascut, cat de “barbate” suntem ca infruntam si acceptam sentimentele creatoare de lacrimi. Poate cate o partida de plans e despre ceea ce redescoperim in noi, nu despre ceea ce am pierdut. Poate ca lacrimile sunt despre diminetile minunate de toamna, despre zambetul persoanei iubite, despre cartile minunate citite, despre bratele puternice ale celui care te strang noaptea inainte de culcare, despre cuvintele si mainile celui care ne ia fata inlacrimata si saruta lacrima dupa lacrima… despre victoria campionilor din vietile noastre, a puterii celor din jur si a sperantei pe care am crescut-o din lacrimi dezamagite.

“Cand plange o femeie, nu intotdeauna un barbat e de vina, dar el e mereu una dintre lacrimi…” (Mihaela Radulescu)