Lumea fara poezie…

… viata ar fi pustiu.

In urma verificarii statisticilor din ultimele 3-4 zile am constatat asa: ca cel mai vizionat post a fost Draga mea, iar pe locul doi s-a situat Dragul meu,; acum doua zile am avut 189 de accesari, iar ieri 170. Asadar, am primit “felicitauri” pentru cele doua articole asa cum nu cred ca am mai primit pana acum pentru vreunul. Fosti prieteni ( vreo doi adica) si potentiali-am-vrea-sa-fim m-au contactat sa-mi spuna ca am mare dreptate ( dar e prea tarziu pentru unii dintrei ei sa mai faca ceva, nu doar in ceea ce ma priveste), iar fetele toate mi-au spus ca s-au regasit acolo. Ei bine, intentiile mele au fost corect intelese ( pana acum) si unanim acceptate. Conform acceptiunii mele asupra criteriului de selectie a informatiilor, am constatat totusi ca nimeni ( mai putin o domnisoara) nu a avut curajul sa isi publice comentariul. Eu una nu am transcris replicile, pentru ca nu mi se pare etic. Etic, auzi.

Printre cele mai cautate cuvinte si expresii in motorul de cautare au fost, pe langa numele meu ( pe care tot nu stiu cine il cauta toata ziua), craciun, de craciun, craciun frumos, diamonds are forever, mananca roaga-te iubeste, elizabeth gilbert, hulubul pasarea paradisului si altele cateva…

Cu toate astea, am citit ( prin intermediul Ioanei), poezia urmatoare, pe care nu pot sa nu o impartasesc cu voi. Cat adevar!

Avem timp
de Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot
altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta;
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna
ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul
loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe
in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic
de dat,
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede .
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Am invatat…

Dragul meu,

Nu m-am aruncat de la balcon, asa cum as fi vrut, pentru ca, pe langa faptul ca nu am cum, mi-am adunat tot curajul ca sa-ti scriu tie asta; si pana si curajul meu e limitat, deci doza asta am salvat-o prin “nearuncarea” mea pe geam.

Sper ca intelegi de ce-ti scriu asta, caci, daca nu, va trebui sa citesti pana la sfarsit, ca sa nu ai parte de surprize mai incolo.

Dragul meu, stii ca intotdeauna ai fost exact ceea ce am cautat, caci daca nu ar fi fost asa nici nu ne-am mai fi intalnit. Se spune ca ne intalnim din intamplare, dar devenim prieteni la alegere. Mai pe inteles, noi am ales sa fim sau nu impreuna, si nu altii in locul nostru. Intelegi ca pentru mine nimic nu este intamplator, si ca, desi este greu de inchipuit in momentul asta, cu siguranta a existat un motiv bine intemeiat pentru care nu esti langa mine acum. Mi se rupe inima cand iti spun ca nu te mai vreau, dar sa stii de la mine ( in cazul in care nu stiai pana acum) ca avem modalitati diferite de a lasa lucrurile in spate… sau nu. Femeile plang de mama focului, sufera si cred ca lumea se termina o data cu El, dar dupa toata nebunia asta se linistesc si constata ca au trecut peste, cu adevarat. In schimb, cei mai multi dintre barbati prefera sa fie cocosi si sa se amageasca cu pastile sau frectii la picior de lemn, pentru ca – nu-i asa?!- cum sa fie el facut de o tipa? Cum adica sa permita el sentimentelor pentru ea sa-i stirbeasca din masculinitate? Cum adica cum adica? Ei bine, de asta va e mult mai usor voua, barbatilor, sa pareti perfect intacti dupa o despartire, dar, sarmanii de voi, habar nu aveti cateodata ce va asteapta; cata suferinta, cat dor, cat de neinlocuit va fi Ea… Ei bine, astea fiind spuse, ma intorc la ce simt pentru tine.

Dragul meu, as fi facut orice pentru tine, pentru ca iubirea nu se masoara nici in kilometri, nici in minute; habar n-am in ce se masoara, dar nici nu am nevoie de vreo documentare pe tema asta. Imi ajunge sa stiu cat de goala sunt pe dinauntru, cat de parasita m-am simtit in momentul in care am avut nevoie de o vorba buna si o imbratisare din partea ta, iar tu n-ai fost capabil sa mi le oferi. Dar sa stii ca te-am inteles intotdeaua, atat cat mi-a permis mintea asta a mea de femeie care plange degeaba. Nu te invinovatesc pentru incapacitatea de a-ti asculta inima atunci cand te incapatanezi, caci e perfect normal. Poate ca si eu as fi facut exact la fel daca as fi fost in locul tau. Pacat ca tu nu te-ai pus nici macar o secunda in locul meu.

Intotdeauna cand o femeie spune NU categoric, sa stii ca de fapt simte cum cineva si-a bagat mana prin pieptul ei, a ajuns la inima si i-a smuls-o afara. Noi femeile suntem niste masochiste, ne ucidem toate sperantele si visele cand va anuntam ca sunteti pe punctul de a ne pierde si va imploram asa cum putem sa nu ne lasati sa plecam. Si voi ce faceti? De cele mai multe ori nici nu constentizati, apoi, trasi de maneca de cate cineva, realizati ce greseala enorma ati facut, ca apoi sa va para rau si sa va consolati intre voi ca doar Eh, femei sunt o gramada. Uite-o pe aia, ce buna e, poate sa fie a mea oricand. N-am eu nevoie de Ea, ca naiba? N-am cum sa o iubesc. Da’ ce credea, ca ma insor cu ea? Ei bine, nu, dragul meu, noi nu credem altceva decat ceea ce ne aratati, ca noi nu avem nevoie de vorbe sau povesti, ci de fapte. Stii cum e sa nu ceri nimic de la nimeni si sa ti se ofere totul? Cum nu? Uite-te la cate ti-am dat… pana si inima mea ai avut-o si ai calcat pe ea ca si cand era o ganganie oribila. Mai stii poezia cu gandacelul din palma copilului?

Eu ma bucuram sa te am pe tine si atat, nu trebuie sa fii mereu langa mine, nu am chef sa-mi sufli in ceafa la fiecare miscare si sa stii ca desi mi-ar placea sa te am mereu in gand, mintea mea se mai ocupa si cu alte lucruri de obicei. Cei doi neuroni ai mei, plictisiti de moarte, cauta tot felul de activitati ca sa nu se sature de tine si sa te consume pana cand nu mai ai ce cauta in mintea mea. Intelegi tu, acum, ca de fapt relatia noastra era cea mai frumoasa dintre toate?

Prietenia si iubirea se intalnesc atat de rar incat de fiecare data cand o fac fug una de cealalta ca si cand ar fi dusmance; ar trebui sa le invete cineva sa se accepte, ca sa vada cat de frumos le e impreuna.

Dragul meu, noi femeile avem niste modalitati tare ciudate de a ne face intelese cateodata. In schimb, voi barbatii nu va faceti intelesi nicicum, cel putin aparent. Ma surprind de fiecare data cand iti acord toata doza mea de rabdare. Ma uimesc tot mai mult de ipocrizie si ignoranta, dar eu stiu cum esti tu, ca ai avut grija sa imi arati. Esti un tip special, pentru mine esti deosebit, dar doar atat timp cat esti al meu. E normal sa incerc sa-ti explic cum gandim noi, pentru ca vreau sa nu repeti aceleasi greseli cu urmatoarea, careia, desi as parui-o cu prima ocazie, nu-i atribui nicio vina; ea e de fapt urmatoarea victima. Noi, femeile, vrem sa fiti exact asa cum sunteti voi; nu vrem sa va schimbam, pentru ca v-am ales dintre atatia tocmai pentru felul in care sunteti. Si va intelgem nevoile, stim ca vreti sa iesiti cu baietii la bere sau sa vedeti un meci sau sa admirati masini cu femei frumoase ( sau invers). Atunci cand va spunem ca nu avem nimic, de fapt va rugam sa insistati sa va spunem ce simtim; cand va spunem ca nu vrem sa va mai vedem, de fapt e un strigat de disperare care nu inseamna altceva decat fa ceva si tine-ma bine, bou vagon ce esti, nu-ti dai seama ca-ti scap?; cand facem pe suparatele ne ajunge sa ne sarutati asa cum stiti voi mai bine, ca sa ne treaca; cand n-avem chef de giugiuleala, vrem de fapt sa devenim putin salbatice, si daca ne doare capul si mai si spunem asta cu convingere, inseamna ca vrem sa fim tinute putin in brate si sa ne dati voi pastilele de care avem nevoie sa ne treaca. Si ne trece, orice trece.

Atunci cand iti spun ca te vreau pe tine, nu conta ca voi mai fi acolo atunci cand te trezesti. Stii ca poti sa razi, sa plangi, sa faci orice impreuna cu mine, dar nu-ti garantez ca voi fi acolo atunci cand te vei hotari tu ca vrei sa faci asta sau atunci cand ti-ai dat seama ( in sfarsit) ca asta vrei. Atunci s-ar putea sa fie altul in locul tau… pentru ca, asa cum am spus, dupa o buna partida de plans care se poate intinde pe o bucata mare de timp, am trecut peste tine. Fiecare dintre noi va avea mereu ceva deosebit: un zambet incofundabil, o sclipire in ochi pe care nu o sa o poti uita vreodata, un fel de a fi care te incanta pur si simplu. Niciodata nu stim ce ne rezerva viitorul si ideea de a ramane impreuna o vesnicie cu o singura persoana, cu tine adica, ne inspaimanta pana si pe noi. Asa ca nu vrem sa traim pentru totdeauna, ca ne-am plictisi. Viata nu traieste in trecut, si nici nu pierde vremea cu ziua de ieri. Stiu ca am mai spus asta, dar vreau sa te fac sa realizezi ca pentru mine nu conteaza nici trecutul tau, nici viitorul, ca nu sunt ghicitoare in palma si nici nu vreau sa fiu; pentru mine conteaza prezentul pe care il traiesc cu tine, si atat. Am tot vrut sa lupt pentru el, caci stiu ca merita, dar nu pot duce lupta asta de una singura, ca-mi trece timpul.

Te iubesc enorm, dragul meu! Enorm inseamna indeajuns de mult incat sa te las sa pleci, daca asta vrei. La un moment dat, unul dintre noi va trebui sa o faca, pentru ca am gasit combinatia perfecta de iubire si prietenie, de care ne e frica tuturor. Si nu mi-e rusine sa recunosc ca sunt om si simt aceste lucruri. Sunt mandra ca le pot spune in fata oricui si ca nimeni nu va putea vreodata sa ma judece pentru ca sunt om, mai precis, femeie. Am cate o doza separata de iubire pentru fiecare barbat care imi intra in viata. De data asta, cred ca am nevoie sa alimentezi…

( stiu ca barbatii ma vor uri, caci adevarul doare, dar macar voi ajunge in Rai admirata pentru curaj… asta e pentru toti barbatii care au pierdut fata visurilor lor pentru niste capricii, pentru cei care inca viseaza sa o gaseasca, pentru cei care tocmai sunt rugati sa nu faca aceeasi greseala ca primii…)

Draga mea,

Stiu ca acum ti se pare incredibil ca nu esti in stare sa te arunci de la balcon, dar, pe langa faptul ca stai la parter si nici nu ai balcon, nu ai curajul sa o faci. Stiu ca acum nimic din ce ti-as spune nu va reusi sa te faca sa te simti mai putin obosita, mai putin sfarsita, mai putin deprimata. Stiu ca toate cuvintele cad greu la ora asta pentru tine, indiferent de cat de moi ar fi, ca patul cald ti se pare departe de raceala din sufletul tau. Stiu ca nu mai poti sa fii tot tu mereu, chiar daca in adancul sufletului tau ai ramas aceeasi. Inteleg ca nu poti concepe sa fii parasita de persoanele care te iubesc si pentru care, mai presus de orice, te-ai sacrifica. Si eu am iubit la un moment dat atat de mult incat as fi facut orice pentru persoana respectiva; daca mi-ar fi spus ca ii trebuie o inima noua ca sa supravietuiasca, i-as fi dat-o pe a mea, la propriu. Sunt mari cuvintele astea, dar atat de mici suntem noi… Uite-te cat de mare e lumea, uite-te la infinitatea Universului. Acum, chiar crezi ca suferinta ta e cea mai mare? Uite-te la prietenele tale, cele care te asteapta cu o cafea sau un ceai atunci cand ai nevoie de ele, uite-te la “echipa de deratizare” care te prinde tocmai cand aluneci pe marginea prapastiei. Uite-te la copiii care te-au invatat ce e puterea. Apoi reanalizeaza-te si vezi unde ai ajuns. Nu e momentul pentru bilanturi, nu e momentul sa te pierzi, dar e momentul perfect sa te regasesti printre lacrimile astea care par ca vin dintr-un izvor nesecat. Cateodata, si prea mult bine e un blestem, iar cand ajungi la o rascruce nu mai stii in ce directie sa mergi.

Stii ca nu esti singura, desi pe dinauntru esti goala, ai inteles ca ai parte de iubire, doar ca nu asa cum ai fi vrut-o tu. Stii ca oricand ai nevoie de ajutor ma gasesti aici si ca sunt prietena ta cea mai buna. Sunt si am fost mereu asa cum ti-ai dorit tu sa fiu, dar mai ales cand ai avut nevoie de mine. Dar, draga mea, daca nu vei continua sa fii tu, va trebui sa te parasesc, esti o incarcatura pe care nu pot sa o car mai departe, pentru ca ma incetinesti. Draga mea, te iubesc mai presus de orice si ai putea fi tot ceea ce am eu nevoie sa fii, dar trebuie sa te rog sa cobori. Calatoria asta e pentru mine.

Cred ca te-ai gandit la un moment dat sa renunti la orice lucru material, nici cariera n-ai mai fi vrut sa ai, ai uitat ce e aia televiziune, PR, sau altceva, te-ai fi multumit sa fii si vanzatoare intr-un butic de antichitati sau de lenjerie intima. Te-ai gandit ca n-ar fi rau nici daca te-ai muta intr-un alt oras, daca ai schimba toata lumea din jurul tau. Ti-ai imaginat ca daca te culci cu vreun altul, vei face un fel de transfer de sentimente. Ai crezut ca daca scrii un roman despre povestea ta, ea se va termina.

Draga mea, iubeste-te pe tine asa cum ai vrea sa o faca ceilalti. Spera cat de mult poti tu si fii optimista, pentru ca tu esti cel mai important lucru pentru tine. Stii ca tot aici ma vei gasi cand vei avea nevoie de mine, pentru ca, de fapt, nu te voi parasi niciodata. Si sa mai stii de la mine ca pentru El intotdeauna va exista o Aceea: cea care ii inveseleste zilele numai prin sunetul rasului ei, cea care il linisteste intotdeauna si ii spune ca va fi bine, cea alaturi de care incep sa-i tremure genunchii de emotie atunci cand il ia in brate, cea alaturi de care ar uita de tot restul lumii. Fiecare barbat isi va aduce aminte de Aceea chiar si dupa zeci de ani, atunci cand e insurat, are copii si poate si nepoti, iar la un meci de fotbal sau sah isi mai aminteste… Auzi, Costele, mai stii tu cand mergeam eu cu Maria pe deal si uitam de noi, ne uitam la stele si ni se parea ca sunt toate ale noastre? Da… bai Costele, ce dor imi e de ea… Stiam ca ea e Aceea, dar n-am putut bai Costele sa o tin langa mine. Ce las am fost! Ea era bai Costele aia. Stiu ca tu vrei sa fii Aceea, dar fii sigura ca daca nu esti tu pentru el ceea ce ti-ai dori, inseamna ca nici el, de fapt, nu a fost niciodata El…

Stiu ca nu te umplu cuvintele mele, stiu ca in ciuda tuturor oamenilor care sunt in jurul tau te simti tot singura si te intrebi cum e posibil, stiu ca intreaga lume ti se pare atat de rea si de frumoasa in acelasi timp, dar crezi ca nu vei mai apuca sa te bucuri de ea niciodata, ca toate melodiile au fost create parca special pentru tine si nu contenesti sa aculti versurile si sa le dai un nou inteles fiecaruia dintre ele… stiu totul, pentru ca si eu le-am simtit, la randu-mi. Dar stii ce? Nimic din toate astea nu mai conteaza. Mananca, roaga-te, iubeste. Accepta, invata si depaseste. Ti-am mai spus cum e cu treptele de viteza. Cand simti ca mergi prea repede, incetineste putin si ia-o incet, e mai sigur asa; cand simti ca deja ai lasat-o prea moale, fa ceva si accelereaza, ca daca nu, o sa-ti moara motorul si o sa tragi pe dreapta, pe avarii, pana cand vin cei de la tractari. Atunci cand nu stii prea multe, nu vei avea de ce sa fii ranita. Atunci cand meriti sa ai ceva, cu siguranta e de ajuns sa merite sa lupti pentru asta.

Eu te iubesc, desi stiu ca iubirea mea nu e de ajuns pentru tine. Macar nu esti singura, caci in noaptea asta vei dormi impreuna cu toate visele si ambitiile tale. El se gandeste la tine neincetat, cu siguranta; doar ca esti prea mult pentru el cateodata, lasa-l sa respire si roaga-te sa nu te piarda cu totul. Somn usor!

(asta e pentru ele, urmeaza… Dragul meu)

“Forta” comunicarii

Vorbind in termeni academici, din punct de vedere ilocutionar, conteaza felul in care spui ceva, fie ca e o cerere, un ordin, o rugaminte sau altceva. In asta se masoara, prin abordarea etno-sociologica a actului de comunicare, “forta” acestuia. Din perspectiva perlocutionara, comunicarea are un efect… sau nu.

Analizand situatiile comunicationale, specialistii in domeniul analizei discursului constata ca orice spunem are un efect. Asadar, oricat de mult mi-as fi dorit eu sa cred ca vorbesc ca la televizor in anumite situatii ( adica eu spun, eu aud) fiecare cuvant de-al meu concura la realizarea efectului actului de comunicare. De asemenea, dupa parerea mea si a altor specialisti, un efect al efectului ar putea fi considerat, si pe buna dreptate, efectul Zero sau al multimii vide ( imi asum drepturi de autor pentru sintagmele astea doua ca nu le-am citit si preluat de nicaieri); adica efectul eu vorbesc si tot degeaba, pentru ca persoana careia ma adresez e imuna la ceea ce-i spun ca si cand ar fi imuna la antibiotice pentru ca a luat de cand s-a nascut si acum le ia degeaba, ca nu mai are niciun rost ( decat daca mareste doza considerabil, si fara acordul medicului).

Cel mai daunator efect al efectului Zero e cel amanat. Adica, mai simplu, chiar daca ACUM nu reactionezi, cu siguranta o vei face la un moment dat in viitor. Daca ar fi sa calculam matematic ( cum altfel?!), un efect Zero adunat cu inca unul sau cu mai multe rezulta tot un mare ZERO ( 0+0+…+0= 0). Totusi, cum un singur lucru este absolut si acela e ca totul este relativ ( asta nu am spus-o eu, ci unul mai destept si mai mare decat mine) si acest rezultat matematic indelung studiat de mine este pus sub semnul intrebarii.

Constat, deci, ca logica mea e deja suprasolicitata si axonii scot fum iar eu incep sa cred in basme, iarasi. Apropo, gandindu-ma la un fir epic, la un discurs narativ pentru povestea “Frumoasa si Bestia” ( nu ca asa as fi vrut eu, ci pentru unul din cursurile de la master), am reusit sa-mi imaginez din nou cat de frumoase si de reale par acestea deseori. Sub chipul bestiei de cele mai multe ori se afla un print fermecator care nu are nevoie decat de dragostea si sarutul alesei inimii lui pentru a se elibera de vraja malefica ce l-a tinut ascuns atat de mult timp. Prin frumusetea, bunatatea, intelegerea si compasiunea ei, el reuseste sa se indragosteasca, in ciuda vointei lui de a nu se apropia de ea tocmai pentru a nu o face sa sufere, gandind ca el nu va fii niciodata ceea ce ea si-ar putea dori. Din pacate, basmele traite de noi in realitate nu se prea termina cu un sarut care rupe vraja malefica si nici bestia nu reuseste sa-si asculte inima, caci, din pacate, lumea noastra nu prea are parte de frumoase care lupta, rabda si inteleg pentru a-si salva iubirea, si nici nu ar saruta o astfel de bestie care le respinge orice gest tandru.

En fin… comunicarea este totul, depinde si ce intelegi din ea. Daca efectul dorit nu este si cel implinit, ai comunicat degeaba. Cu toate astea, prefer sa fiu din nou copil, si nu adult, dintr-un motiv simplu: adultii analizeaza de un milion de ori pe minut comunicarea verbala, gandindu-se la ce o fi vrut sa zica prin…?!i, pe cand puritatea celor mici nu intelege prea mult cuvintele, ci limbajul nonverbal- poti sa vobresti si in olandeza , caci pentru ei conteaza de fapt tonul vocii, calmitatea exprimarii si, mai mult decat orice, mangaierea duioasa si plina de iubire care ii linisteste…

Culori frumoase

Toamna vine intotdeauna cu bune si cu rele; cel mai simplu, cu ploi, frig, dar, in acelasi timp, cu minunate culori ale naturii, cu nuante caramizii, de pamant, si griuri frumoase. Si nu vezi asta decat mergand pe drumurile tarii, batand carari si fotografiind peisaje memorabile.

Tocmai ce am facut parte din lucurile astea. Din categoria “rele” ar face parte si operatia ( a doua pe inima) pe care o va suferi Mel al meu maine. Stim ca e spre binele lui, desi am speriat intreaga echipa de cardiologi de la Institutul Inimii din Cluj, care, in ciuda activitatii vaste pe care o au si a experientei de netagaduit in domeniu, au recunoscut ca n-au mai vazut asa ceva pana acum. Asadar, in urma unei punctii care a avut efectul scontat doar intr-o oarecare masura, echipa de medici a decis sa-l reopereze, pe cord deschis de data asta, in felul urmator: vor crea o “fereastra” intre pericard si pleura, pentru ca tot lichidul acumulat in jurul inimii sa se “verse” in plamani, pentru a reintra ulterior in ciurculatie, in organism, astfel ca va putea fi eliminat mai usor. Desigur, nici asta nu va fi o solutie definitiva pentru ca in urma operatiei de genul acesta nu se va mai putea aduna niciun lichid in pericardul care va avea nevoie de asta pentru ca inima sa functioneze corect. Totusi, speranta ca si stiinta va evolua asa cum a facut-o pana acum ne duce cu gandul undeva peste 5 ani sau poate 10, cand vom reusi, printr-o operatie definita sau vreun alt fel de interventie, sa finalizam ciclul replicilor “nu am mai vazut asa ceva, nu prea stim ce sa facem, dar speram ca va fi bine” si sa concluzionam: “Am reusit operatia, nu vor mai exista probleme de niciun fel”. Deocamdata ne ramane optimismul si, mai presus de orice curajul de care da dovada Mel.

Te iubesc, Mel, si te admir pentru curajul pe care niciunul dintre cunoscutii mei nu-l au! Sunt mandra ca esti fratele meu si ca ai puterea sa treci peste toate, ca iti pastrezi zambetul pe buze si simtul umorului intact. Mai mult, te iubesc ca imi esti frate si ca ma inveti si tu pe mine sa trec peste toate, datorita caracterului tau! Esti extraordinar si oricine recunoaste asta!

Mai putin importanta e petrecerea de Halloween de sambata, cand, impreuna cu cativa prieteni, ne-am distrat si fotografiat, costumati in te-miri-ce sau doar in noi. Am incercat sa fiu The Black Fairy, dar mi-a iesit altceva, insa pozografii de atunci va arat altadata ( vedeti pe Facebook daca vreti si suntem prieteni ) Urmeaza sa mai postez cateva “dorinte” materializabile in cadouri de ziua mea, care se apropie. Accept si idei de petrecere, daca toate vor functiona asa cum am planuit si asa cum speram. Toate bune!

Traim un basm…

… si asta ne ocupa tot timpul. Ba nu, asta nu am zis-o eu, e a lui Badea. Si nu era nici asa. Traim un basm si se poate intampla orice. Da, asa era. Asta e. Nu cred ca sunt singura care a spus asta, dar sunt singura care o scrie aici

Basmele si povestile copilariei au fost create pe modelul realului, cu niste exagerari evidente, personificari si atribute aproape imposibile. Insa modelul real de la care pleaca orice poveste se trage din viata “traibila”. Asadar, oricine stie ca in basme apare frecvent cifra magica 3, apar stereotipurile balaurului cu 3 sau 7 capete, apar zana buna/ zana rea, imparatul rosu/ imparatul verde, un Praslea sau vreun print fermecator. Da, toate parca au fost trase la indigo, cu mici adaugiri sau modificari pe traseul manuscris- tipar- publicare- citire. Mai ales ca, stand sa cugeti, constati ca orice carte ( nu doar basm/povestire) are cate un substrat sau inteles diferit de momentul la care o citesti, in functie de varsta, perioada vietii pe care o traversezi, elementele conjucturale si nu numai.

Cum spuneam… traind un basm, constat ca orice se poate intampla. Desi nu suntem firi prea schimbatoare, noi oamenii, in acceptiunea noastra asupra cuvantului, pastram caracteristicile existentiale pe parcursul oricarei trairi. Avem si noi parte de mici modificari pe traseul nostru, dar nu ne impidicam decat de chestii mici, si nu majore. Alea mari ne motiveaza sa ne regasim, astea mici ne enerveaza si le dam la o parte. Parerea mea Cred, deci, ca asa ca in basme, viata ne va rezerva fiecaruia dintre noi o parte “hard” a povestii ( atunci cand te duci sa te lupti cu balaurii), dar si una “soft & sweet” ( atunci cand te bucuri de castigarea bataliilor si de ceea ce castigi). Depinde de noi daca alegem sa mergem la razboi cu monstrul sau stam sa ne fie frica de el; depinde daca vrem sa ne bucuram sau nu de castiguri/ premii/ happy-end-uri sau daca ne multumim cu putinul de la inceputul povestii, caci, daca preferam ultima varianta, nici macar nu vom apuca sa ajungem la punctul culminant, d’apoi la deznodamant… Nu, eu nu vreau sa ma sperie balaurul, caci tocmai ce-l iau de capete ( acum le numar, sper sa fie numai astea 3…) Ii tai eu tot cate un gat si dupa ce castig, va anunt ce am primit drept premiu. Asta va mai dura, presupun, ca inca povestea mea, sau basmul meu, e de-abia la inceput. Nici macar eu nu stiu ce urmeaza: traiesc un basm, orice se poate intampla. Pana acum “orice-urile” erau oarecum previzibile. De ieri incoace, parca nu mai sunt. Nu mai sunt previzibile, dar tot “orice-uri” au ramas. Sper ca si basmul in care taiesc eu va avea un final, conform principiului “totul e bine cand se termina. punct.” Asa ca, bun sau rau, e basmul meu, cu balaurii mei, cu zanele si printii mei, si sa dea Domnu’ sa decurga cel putin la fel de palpitant ca si pana acum! 

Traim un basm si asta ne ocupa toata realitatea. Sau, traim in Romania, si asta face ca basmul nostru sa fie atat de real. Doar ca balaurii sunt mai multi, iar piticii mai putini. Printii fermecatori au cazut de pe cai si inorogii si-au rupt coarnele. Imparatii nu mai conduc imparatii sau palate, ci Tuareguri sau Mertane’, zanele nu mai sunt pure, ci prostituate prin cluburi de noapte, ciocarlia nu mai canta, ca muzica buna o pune Digweed sau Luciano, Cenusareasa s-a enervat si nu mai face nimic ca-i puturoasa, surorile ei s-au saturat sa o mai suporte si au trimis-o sa se marite cu printul, Alba ca Zapada s-a patat de la vin rosu, vrajitoarea era sa moara de foame da’ a murit de la marul fermecat pe care a trebuit sa-l manance, Frumoasa din Padurea Adormita s-a trezit ca nu mai venea nimeni s-o trezeasca si pana si Shrek si-a dat seama ca tot balaur e si el, oricat de Prince Charming s-ar fi facut la un moment dat. Motanul incaltat nu mai are farmec, ca doar nu e misto sa-ti fie mari papucii, fata mosului s-a combinat cu fata babei ca si-au dat seama ca sunt pe invers, punguta cu doi bani a dat faliment, Calin file din poveste s-a saturat sa o tot cucereasca pe Catalina, Luceafarul s-a stins ca a venit dimineata, iar “ever ever after” a devenit “pana cand ne-om plictisi/satura/enerva/desparti”.

… caci, oameni buni, suntem creatorii propriilor noastre povesti, suntem cei care le trasam traiectoriile si care ne transformam balaurii in fluturi inofensivi; noi suntem printii si printesele din povestile noastre, dar ne putem oricand transforma in vrajitori si vrajitoare. In basmele noastre, orice e posibil, caci tocmai prin natura tarii in care traim, suntem in lumea tuturor posibilitatilor…

( peste fix o luna implinesc 22 de ani; pe 30 noiembrie, basmul meu se va fi transformat deja in cea mai reala poveste…)